ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3760/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3760/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 591 din 19 iunie 2008 a Plenului C.S.M.

au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, formulate de un

număr de 27 de procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (structură

denumită în continuare D.N.A.), recurentul D.V. fiind menționat la poziția nr. 16

în sus menționata Hotărâre.

Plenul C.S.M., în motivarea

Hotărârii nr. 591 din 19 iunie 2008, a adus următoarele argumente:

- procurorii vizați de

hotărâre au grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorii,

tribunale sau curți de apel, astfel că prin numire la P.N.A., în prezent D.N.A.

nu au dobândit ”eo ipso„ gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile în care nu au susținut vreun

concurs de promovare, astfel cum este prevăzut în art. 43 raportat la art. 44 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

- D.N.A. este structură

distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar

dacă funcționează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor la D.N.A. în

condițiile legii speciale nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004.

- prin acordarea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție procurorilor numiți la D.N.A. ar fi eludate dispozițiile privitoare la

promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat superioare, care

reprezintă „o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților și

constituie o componență a carierei acestora, având caracter permanent” și totodată

„reprezintă un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția carierei

profesionale”.

- legiuitorul a prevăzut în

mod expres, faptul că la încetarea activității în cadrul D.N.A., procurorul

revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet, unde are dreptul să funcționeze

potrivit Legii [art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată].

- pentru a câștiga dreptul

de a funcționa la unități ierarhic superioare celor de unde provin, un număr

mare de procurori de la D.N.A. și D.I.I.C.O.T. au participat la concursurile de

promovare în funcții de execuție organizate de C.S.M.;

- faptul că procurorii de la

D.N.A. sunt salarizați corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept gradul profesional

corespunzător acestui parchet.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr.

317/2004, republicată, și al dispozițiilor art. 299 și următoarele C. proc.

civ., D.V., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând ca instanța prin

hotărârea ce va pronunța să anuleze această hotărâre și să constate că a

dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, începând cu data de 1 septembrie 2002, data numirii în

funcția de procuror la P.N.A., la nivel central, în prezent Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., nivel central.

Recurentul D.V. susține în

motivarea recursului următoarele:

- prin Ordinul cu nr. 2128

din 2 septembrie 2002 al ministrului justiției, începând cu data de 1

septembrie 2002 a fost numit în funcția de procuror la P.N.A., nivel central,

iar ulterior prin Ordinul cu nr. 2895/C din 27 noiembrie 2002 al ministrului

justiției a fost numit în funcția de procuror șef al Secției de Combatere a

Corupției din cadrul P.N.A., nivel central.

Prin Hotărârea nr. 58 din 10

august 2005 C.S.M., Secția pentru procurori, a fost transferat începând cu data

de 1 octombrie 2005 în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Constanța.

- numirea sa în funcția de

procuror la P.N.A., structură centrală, s-a făcut în temeiul dispozițiilor art.

8 alin. (2) și art. 9 din Legea nr. 503/2002 și art. 94 alin. (1) din Legea nr.

92/1992, potrivit art. 1 pct. 1 din O.U.G.nr. 102/2003 pentru modificarea O.U.G.

nr. 43/2002, P.N.A. devenind unitate de parchet care funcționează pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

- până la data de 1

octombrie 2005 când a fost transferat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța, i se atribuise și recunoscuse în mod legal gradul profesional de

procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, drept

care nu poate fi afectat de art. 43 din Legea nr. 303/2004, care începând cu

data de 1 ianuarie 2005 instituie obligativitat concursului pentru numirea

magistraților în funcții de execuție.

- în accepțiunea Legii nr. 92/1992,

republicată, aplicabilă la data numirii sale la P.N.A., promovare în funcții la

nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și

în toate funcțiile de conducere nu era condiționată de susținerea vreunui

examen;

- la data numirii sale,

îndeplinea toate condițiile pentru promovarea pe o funcție de execuție

superioară, respectiv gradul de procuror de curte de apel și vechimea necesară,

numirea făcându-se pe o durată nedeterminată.

Recurentul invocă și

practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, indicând anumite decizii prin

care unor procurori li s-a recunoscut gradul profesional de procuror al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimatul C.S.M. a depus

întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, cu

următoarea susținere:

- recurentul a fost numit în

funcția de procuror la P.N.A., la nivel central, prin Ordin al ministrului

justiției nr. 2128 din 2 septembrie 2002, iar prin Ordinul nr. 2895/C din 27

noiembrie 2002 a fost numit în funcția de procuror șef al Secției de Combatere

a Corupției, din cadrul P.N.A., nivel central;

- este necesar a se face

distincția între „numirea” procurorilor la D.N.A. și „promovarea” procurorilor

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituie pentru

care lege prevede condiții și proceduri diferite.

- P.N.A., denumire înlocuită

în prezent cu D.N.A. a fost și este o structură specializată în combaterea infracțiunilor

de corupție, cu personalitate juridică, ale cărei atribuții, competență,

organizare, funcționare și salarizare sunt stabilite prin legea specială, încadrarea

procurorilor la această structură specializată făcându-se printr-o procedură

specială.;

- potrivit art. 8 alin. (3)

din O.U.G. nr. 43/2002, procurorul avea dreptul să revină la postul ocupat anterior,

rezervarea acestuia fiind obligatorie, aspect ce nu a mai fost menținut de

Legea nr. 601/2004, dar precizat din nou în art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată, potrivit căruia „procurorul revine

la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze

potrivit legii”;

- promovarea procurorilor la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; și deci dobândirea

gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în

condițiile art. 43 și art. 44 din Legea nr. 304/2004, republicată;

- faptul că procurorii de la

D.N.A. sunt salariazați cu un coeficient de multiplicare corespunzător

procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet;

- în ceea ce privește hotărârile

judecătorești invocate de recurent, respectiv deciziile Secției de contencios administrativ

și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, acestea au fost

pronunțate în cauze având ca obiect soluționarea unui recurs și nu un recurs în

interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă

judecății și nu au caracter obligatoriu în cauze similare.

Analizând recursul formulat prin

prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 3041 C.

proc. civ. și cu legislația aplicabilă în speță, Curtea constată că recursul

este fondat și va fi admis potrivit considerentelor ce se vor arăta în

continuare.

Recurentul a fost numit în

funcția de procuror la P.N.A., la nivel central, prin Ordinul ministrului

justiției nr. 2128 din 2 septembrie 2002, ulterior prin Ordinul nr. 2895/C din 27

noiembrie 2002 al ministrului justiție fiind numit în funcția de procuror șef al

Secției de Combatere a Corupției, din cadrul P.N.A., nivel central, parchet

specializat în combaterea infracțiunilor de corupție înființat prin O.U.G. nr. 43/2002

inițial ca structură autonomă în cadrul Ministerului Public.

Ulterior prin O.U.G. nr. 102/24

octombrie 2003, aprobată prin Legea nr. 26 din 5 martie 2004, art. 1 alin. (1)

din O.U.G. nr. 43/2002 s-a modificat în sensul că  P.N.A. funcționează pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca parchet specializat în combaterea

infracțiunilor de corupție, iar prin Legea nr. 54 din 9 martie 2006 s-a înființat

D.N.A., ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin reorganizarea P.N.A.

Este evident astfel ca P.N.A.

a fost conceput ca parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar

prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraților, care consfințesc

dreptul dobândit prin art. 100, conform căruia „magistrații în funcție la data intrării

în vigoare a prezentei legi, 27 septembrie 2004, se consideră că îndeplinesc condițiile

legale pentru ocuparea funcțiilor lor în care sunt numiți”, îi erau favorabile recurentului

care la acea dată era numit în funcția de procuror șef al Secției de Combatere

a Corupției, din cadrul P.N.A., nivel central.

De precizat că numirea lui D.V.

ca procuror la P.N.A., nivel central, la 1 septembrie 2002 s-a  făcut în

temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (2), art. 9 din Legea nr. 503/2002 și art. 94

alin. (1) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, dispoziții potrivit cărora procedura

de promovare pe funcții de execuție la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție era una derogatorie și nu se efectua pe bază de examen.

Condiționarea promovării în

funcție de execuție de promovarea unui examen sau concurs, astfel cum este

prevăzut de Legea nr. 92/1992 și respectiv de Legea nr. 303/2004, are în vedere

funcțiile vacante existente la nivelul tribunalelor, curților de apel și

parchetelor corespunzătoare.

Pentru funcția de execuție

la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție și respectiv Parchetului

General sau P.N.A., nivel central, actele normative Legea nr. 92/1992 și

respectiv Legea nr. 503/2002, în baza cărora a fost numit la P.N.A. recurentul,

nu mai impunea aceeași condiție, numirea făcându-se în raport doar cu

criteriile vizând pregătirea profesională și vechimea în funcția de procuror.

Că este așa rezultă din

chiar modul de structurare al dispozițiilor privind promovare la Înalta Curte

de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și P.N.A., nivel central, și care se regăsesc în capitole distincte de

cele referitoare la instanțele și parchetele inferioare în grad.

Se constată astfel că numirea

(deci nu detașarea și nici delegarea) recurentului în funcție de procuror la 1

septembrie 2002 la P.N.A., structură autonomă înființată la nivel național,

specializată în combaterea infracțiunilor de corupție, reprezintă în fapt o promovare

bazată pe criterii stricte de selectare.

Potrivit principiului activității

legii (tempus regit actum) regimul juridic aplicabil instituției promovării la

data respectivă, era cel stabilit de legea aplicabilă la acel moment - Legea

nr. 92/1992 - potrivit cu care - art. 69 alin. (2) din lege - promovarea

procurorilor în funcțiile din Ministerul Public se făcea de Ministrul Justiției

la propunerea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege cum ar fi:

activitatea meritorie, vechimea minimă în magistratură, calitățile

profesionale, aptitudini manageriale, etc., condiții pe care recurentul ca

procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel le îndeplinește.

Legea nr. 304/2004, care a

introdus concursul ca modalitate de promovare în funcții de execuție la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit art. 43

raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din lege, invocată de intimat nu își

găsește aplicarea în cauza de față, recurentul fiind numit la P.N.A., potrivit

reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 43/2002 și Legii nr. 92/1992 conform

celor precizate mai sus, legislație ce era în vigoare la data numirii.

Este necontestat că în

perioada 1 septembrie 2002 - 30 septembrie 2005 recurentul a funcționat în

cadrul P.N.A., îndeplinind funcții de execuții și de conducere, în tot acest timp

desfășurând activitate specifică conform atribuțiilor pe care legea le prevede

exclusiv pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

astfel încât este evident că acesta a dobândit gradul profesional al respectivei

structuri la nivel central, acesta fiind un drept câștigat, conform

principiilor generale ce stau la baza executării unui raport de serviciu, știut

fiind că și acesta aparține raporturilor de muncă în înțelesul larg al

sintagmei (chiar dacă nu este un raport de muncă contractual).

Înalta Curte, reține astfel

că faptul  încadrării la P.N.A. făcut în baza art. 30 din O.U.G. nr. 43/2002,

cât și posibilitatea revenirii la postul ocupat anterior nu afectează

promovarea cu toate drepturile ce decurg din aceasta.

A admite teza intimatului ar

însemna a se încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției

încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei credințe,

și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar, aplicabile și în

sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene.

Prin urmare Înalta Curte,

constată că s-ar încălca principiul încrederii legitime în măsura în care acesta

avea temei (ordinul de numire și legislația în vigoare  la data numirii) pentru

a spera să beneficieze după promovare de tratamentul stabilit în baza

atribuțiilor ce-i revin ca procuror al structurii centrale.

Cât privește susținerea intimatului

în sensul de a se face abstracție de practica deja existentă la nivelul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în spețe similare pronunțându-se soluții de admitere

a cererilor de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, practică ce a fost invocată de

recurent, aceasta trebuie înlăturată.

Acceptarea unor divergențe

de jurisprudență (practica contradictorie) la nivelul celei mai înaltei

autorități judiciare a țării este contrară principiului securității juridice consacrat

în toată practica C.E.D.O., principiul care rezidă implicit din toate

articolele Convenției Europene a Dreptului Omului și care constituie unul din

elementele fundamentale ale statului de drept.

Cât privește susținerea

intimatului referitoare la deciziile pronunțate anterior în această materie de

Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi de asemenea

înlăturată.

Menținerea acelorași soluții

în cazuri similare are drept scop o interpretare și aplicare unitară a legii în

scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca

efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca jurisdicție unică în

această materie, judecă în primă și ultimă instanță, având obligațiile de a aplica

și interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei

jurisprudențe.

Pentru toate aceste

considerente constatând că Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 591 din 19 iunie 2008,

este nelegală în ceea ce-l privește pe recurent, Înalta Curte va admite recursul

formulat, va anula în parte această hotărâre și va obliga pe intimat să

recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

D.V. împotriva Hotărârii nr. 591 din 19 iunie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează Hotărârea nr. 591

din 19 iunie 2008 a Plenului C.S.M. în ceea ce îl privește pe D.V.

Obligă intimatul C.S.M. să-i

recunoască recurentului gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2008.