ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3964/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 43/F/CA din 19

martie 2008 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamantul L.A. împotriva pârâtului Ministerul Internelor și Reformei

Administrative și în contradictoriu cu intimatul C.N.C.D.

A anulat Ordinul nr. S/II/4103 emis de

Ministerul Internelor și Reformei Administrative la data de 24 august 2007 și a

obligat pârâtul să plătească reclamantului diferența de drepturi salariale în

cuantum de câte 822 lei lunar, începând cu luna septembrie 2007 și până la data

reîncadrării reclamantului în funcția avută.

A respins capătul de cerere privind

obligarea pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative la plata

daunelor morale și l-a obligat să plătească reclamantului suma de 1.100 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut că pârâtul a aplicat greșit dispozițiile art. 73

alin. (4) și (8) din Legea nr. 360/2002, în condițiile în care reclamantul a

absolvit Facultatea de Drept din Sibiu, promoția 2007, după cum rezultă din

adeverința nr. 216 din 17 martie 2008. Diploma de licență era necesară,

consideră curtea de apel, numai dacă reclamantul ar fi solicitat încadrarea în

gradul profesional următor, ceea ce nu este cazul. Ca urmare, consecutiv

anulării ordinului atacat, în baza art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004,

pârâtul a fost obligat la plata diferenței de salariu în cuantum de 822 lei

lunar.

Referitor la daunele morale solicitate

s-a considerat că simpla existență a faptei nu conduce automat la acordarea

lor, în lipsa dovedirii tuturor celorlalte condiții impuse de dispozițiile art.

998-999 C. civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs în termen legal pârâtul M.I.R.A., invocând dispozițiile cu caracter

general cuprinse în art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul susține că instanța de fond a

interpretat greșit normele aplicabile, respectiv: art. 14 alin. (1) lit. a) și

art. 73 alin. (4) și (8) din Legea nr. 360/2002, în raport de care ordinul

atacat este legal, fiind necontestat că intimatul nu a absolvit studiile

superioare cu diplomă de licență până la data de 24 august 2007.

Prin întâmpinarea formulată

intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat, dezvoltând

considerentul curții de apel referitor la efectele absolvirii studiilor

superioare cu și fără diplomă de licență, în raport de art. 72 alin. (1) și

art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002.

A mai arătat că nu s-a putut înscrie la

examenul pentru licență în anul universitar 2006/2007 din motive medicale

obiective însă a promovat acest examen în sesiunea iulie 2008, conform

adeverinței de absolvire nr. 120/32/ din 21 iulie 2008 eliberată de Facultatea

de Drept din cadrul Universității Româno-Germane din Sibiu, pe care, în cadrul

probei cu înscrisuri administrate conform art. 305 C. proc. civ., a depus-o la

dosar.

Examinând sentința atacată prin prisma

criticii de nelegalitate formulată de recurent, a apărărilor cuprinse în

întâmpinare, precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., sub toate

aspectele, Înalta Curte constată că soluția adoptată de curtea de apel este

corectă însă considerentele care o susțin vor fi substituite în parte de

instanța de control judiciar, după cum urmează:

Prin Ordinul nr. S/II/4103 din 24 august 2007

emis de recurentul-pârât s-a dispus schimbarea din funcție și degradarea

intimatului-reclamant de la funcția de inspector principal de poliție la

funcția de agent șef de poliție.

Temeiul legal care a condus autoritatea

publică la adoptarea măsurii examinate l-au reprezentat dispozițiile art. 14

alin. (1) lit. a) respectiv dispozițiile art.73 alin. (4) și (8) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

Normele invocate determină concluzia

necontestată de părți și însușită în mod just de prima instanță, că, pentru a

fi menținut în categoria A – Corpul ofițerilor de poliție, intimatul-reclamant

trebuia să-și definitiveze studiile superioare până la data de 24 august 2007,

dată la care expira termenul de 5 ani pus la dispoziție în acest scop de către

legiuitor.

Părțile nu au adoptat însă același punct

de vedere cu privire la înțelesul sintagmei „definitivarea studiilor necesare

echivalării în gradele profesionale avute” utilizată în art. 73 alin. (8) din

lege, iar instanța de fond a considerat că cel susținut de reclamant corespunde

spiritului reglementării.

În realitate, Înalta Curte observă că din

întreaga economie a textelor de lege anterior menționate se desprinde concluzia

că pentru a beneficia în continuare de calitatea de ofițer, intimatul-reclamant

trebuia să obțină diploma de licență până la data de 24 august 2007, nefiind

suficientă „adeverința de absolvire fără examen de licență”.

Astfel, potrivit art. 73 alin. (4) din

lege „polițiștii ofițeri care nu au absolvit studii superioare de scurtă sau

lungă durată cu diplomă vor fi încadrați în funcții potrivit gradelor

profesionale echivalente”.

Chiar dacă art. 14 alin. (1) lit. a) și

art. 73 alin. (5) din aceeași Lege nr. 360/2002, invocate de instanța de fond

și de intimat, se referă la condiția „studiilor superioare” fără a menționa și

necesitatea obținerii diplomei, este evidentă intenția legiuitorului de a

conferi statutul de ofițer numai persoanelor care își desăvârșesc aceste

studii.

De altfel, potrivit art. 6 alin. (1) din

Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare numai diploma

acordată după finalizarea studiilor universitare de licență „atestă că

titularul acesteia a dobândit cunoștințe și competențe generale și de

specialitate, precum și abilități cognitive specifice profesiei”.

Nici dispozițiile art. 72 alin. (1) din

lege nu pot susține teza instanței de fond întrucât acestea au în vedere o altă

ipoteză (a avansărilor și promovărilor) și, în mod logic, se pornește de la

premisa că polițiștii în funcție beneficiază de dispozițiile legii noi numai

sub condiția desăvârșirii studiilor impuse de lege.

Soluția primei instanțe va fi păstrată,

însă, pentru considerente ce țin de depășirea limitelor puterii de apreciere de

către autoritatea recurentă, cu încălcarea principiului comunitar și

convențional al proporționalității.

Astfel, măsura administrativă adoptată:

retrogradarea intimatului-reclamant, a fost aplicată fără a se lua în

considerare circumstanțele personale și profesionale ale acestuia, ceea ce face

ca scopul reglementării, crearea unui cadru legal adecvat pentru ca ofițerii

care nu au studiile necesare, cerute de noua lege pentru funcția ocupată, să-și

desăvârșească pregătirea profesională, să fie deturnat.

Intimatul-reclamant a absolvit cursurile

Școlii Militare de Subofițeri de Poliție „Vasile Lascăr”, promoția 1988, fiind

încadrat ca subofițer la Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu.

De la acea dată și până în prezent (adică

vreme de 20 de ani) și-a desfășurat activitatea în cadrul Inspectoratului de

Poliție al județului Sibiu, parcurgând treptele ierarhice până la gradul de

căpitan. După intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, i-a fost echivalat

gradul militar cu gradul profesional de inspector principal de poliție, în baza

art. 73 alin. (1) lit. a). La data emiterii ordinului examinat

intimatul-reclamant îndeplinea funcția de ofițer principal II la Biroul

Investigare Fraude din cadrul Poliției Municipiului Mediaș.

Atitudinea intimatului-reclamant, dedusă

din modul în care a acționat după intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, a

fost corespunzătoare. Acesta s-a înscris la cursurile Facultății de Drept

„Simon Bărnuțiu” din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu chiar în anul

2002, cursurile desfășurându-se pe o perioadă de 5 ani, adică până în 2007.

Practic, nesusținerea și, implicit,

nepromovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2007 au condus la trecerea

sa din corpul ofițerilor în corpul agenților de poliție, în pofida tuturor

argumentelor care pledau în favoarea sa, succint expuse în cele ce preced.

Înalta Curte apreciază că motivele

medicale și de natură personală invocate, împrejurarea că prin Raportul

întocmit la data de 7 august 2007 a adus la cunoștința recurentului situația sa

personală, în contextul analizat, ca și faptul promovării examenului de licență

pe parcursul judecării cauzei conduc la concluzia că Ordinul nr. S/II/4103,

emis chiar în ziua împlinirii termenului de 5 ani, prevăzut de art. 73 alin. (8)

din Legea nr. 554/2004, a fost adoptat cu exces de putere, în sensul art. 2

alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, impunându-se menținerea soluției

curții de apel de anulare a acestuia.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței civile nr. 43/F/CA

din 19 martie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6

noiembrie 2008.