ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3964/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 43/F/CA din 19 martie 2008 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul L.A. împotriva pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative și în contradictoriu cu intimatul C.N.C.D. A anulat Ordinul nr. S/II/4103 emis de Ministerul Internelor și Reformei Administrative la data de 24 august 2007 și a obligat pârâtul să plătească reclamantului diferența de drepturi salariale în cuantum de câte 822 lei lunar, începând cu luna septembrie 2007 și până la data reîncadrării reclamantului în funcția avută.

A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative la plata daunelor morale și l-a obligat să plătească reclamantului suma de 1.100 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că pârâtul a aplicat greșit dispozițiile art. 73 alin. (4) și (8) din Legea nr. 360/2002, în condițiile în care reclamantul a absolvit Facultatea de Drept din Sibiu, promoția 2007, după cum rezultă din adeverința nr. 216 din 17 martie 2008. Diploma de licență era necesară, consideră curtea de apel, numai dacă reclamantul ar fi solicitat încadrarea în gradul profesional următor, ceea ce nu este cazul. Ca urmare, consecutiv anulării ordinului atacat, în baza art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, pârâtul a fost obligat la plata diferenței de salariu în cuantum de 822 lei lunar.

Referitor la daunele morale solicitate s-a considerat că simpla existență a faptei nu conduce automat la acordarea lor, în lipsa dovedirii tuturor celorlalte condiții impuse de dispozițiile art. 998-999 C. civ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul M.I.R.A., invocând dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304 1 C. proc. civ.

Recurentul susține că instanța de fond a interpretat greșit normele aplicabile, respectiv: art. 14 alin. (1) lit. a) și art. 73 alin. (4) și (8) din Legea nr. 360/2002, în raport de care ordinul atacat este legal, fiind necontestat că intimatul nu a absolvit studiile superioare cu diplomă de licență până la data de 24 august 2007. Prin întâmpinarea formulată intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat, dezvoltând considerentul curții de apel referitor la efectele absolvirii studiilor superioare cu și fără diplomă de licență, în raport de art. 72 alin. (1) și art. 73 alin. (8) din Legea nr. 360/2002.

A mai arătat că nu s-a putut înscrie la examenul pentru licență în anul universitar 2006/2007 din motive medicale obiective însă a promovat acest examen în sesiunea iulie 2008, conform adeverinței de absolvire nr. 120/32/ din 21 iulie 2008 eliberată de Facultatea de Drept din cadrul Universității Româno-Germane din Sibiu, pe care, în cadrul probei cu înscrisuri administrate conform art. 305 C. proc. civ., a depus-o la dosar. Examinând sentința atacată prin prisma criticii de nelegalitate formulată de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că soluția adoptată de curtea de apel este corectă însă considerentele care o susțin vor fi substituite în parte de instanța de control judiciar, după cum urmează: Prin Ordinul nr. S/II/4103 din 24 august 2007 emis de recurentul-pârât s-a dispus schimbarea din funcție și degradarea intimatului-reclamant de la funcția de inspector principal de poliție la funcția de agent șef de poliție. Temeiul legal care a condus autoritatea publică la adoptarea măsurii examinate l-au reprezentat dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. a) respectiv dispozițiile art.73 alin. (4) și (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

Normele invocate determină concluzia necontestată de părți și însușită în mod just de prima instanță, că, pentru a fi menținut în categoria A – Corpul ofițerilor de poliție, intimatul-reclamant trebuia să-și definitiveze studiile superioare până la data de 24 august 2007, dată la care expira termenul de 5 ani pus la dispoziție în acest scop de către legiuitor. Părțile nu au adoptat însă același punct de vedere cu privire la înțelesul sintagmei „definitivarea studiilor necesare echivalării în gradele profesionale avute” utilizată în art. 73 alin. (8) din lege, iar instanța de fond a considerat că cel susținut de reclamant corespunde spiritului reglementării.

În realitate, Înalta Curte observă că din întreaga economie a textelor de lege anterior menționate se desprinde concluzia că pentru a beneficia în continuare de calitatea de ofițer, intimatul-reclamant trebuia să obțină diploma de licență până la data de 24 august 2007, nefiind suficientă „adeverința de absolvire fără examen de licență”. Astfel, potrivit art. 73 alin. (4) din lege „polițiștii ofițeri care nu au absolvit studii superioare de scurtă sau lungă durată cu diplomă vor fi încadrați în funcții potrivit gradelor profesionale echivalente”. Chiar dacă art. 14 alin. (1) lit. a) și art. 73 alin. (5) din aceeași Lege nr. 360/2002, invocate de instanța de fond și de intimat, se referă la condiția „studiilor superioare” fără a menționa și necesitatea obținerii diplomei, este evidentă intenția legiuitorului de a conferi statutul de ofițer numai persoanelor care își desăvârșesc aceste studii.

De altfel, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare numai diploma acordată după finalizarea studiilor universitare de licență „atestă că titularul acesteia a dobândit cunoștințe și competențe generale și de specialitate, precum și abilități cognitive specifice profesiei”. Nici dispozițiile art. 72 alin. (1) din lege nu pot susține teza instanței de fond întrucât acestea au în vedere o altă ipoteză (a avansărilor și promovărilor) și, în mod logic, se pornește de la premisa că polițiștii în funcție beneficiază de dispozițiile legii noi numai sub condiția desăvârșirii studiilor impuse de lege. Soluția primei instanțe va fi păstrată, însă, pentru considerente ce țin de depășirea limitelor puterii de apreciere de către autoritatea recurentă, cu încălcarea principiului comunitar și convențional al proporționalității.

Astfel, măsura administrativă adoptată: retrogradarea intimatului-reclamant, a fost aplicată fără a se lua în considerare circumstanțele personale și profesionale ale acestuia, ceea ce face ca scopul reglementării, crearea unui cadru legal adecvat pentru ca ofițerii care nu au studiile necesare, cerute de noua lege pentru funcția ocupată, să-și desăvârșească pregătirea profesională, să fie deturnat. Intimatul-reclamant a absolvit cursurile Școlii Militare de Subofițeri de Poliție „Vasile Lascăr”, promoția 1988, fiind încadrat ca subofițer la Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu. De la acea dată și până în prezent (adică vreme de 20 de ani) și-a desfășurat activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu, parcurgând treptele ierarhice până la gradul de căpitan.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, i-a fost echivalat gradul militar cu gradul profesional de inspector principal de poliție, în baza art. 73 alin. (1) lit. a). La data emiterii ordinului examinat intimatul-reclamant îndeplinea funcția de ofițer principal II la Biroul Investigare Fraude din cadrul Poliției Municipiului Mediaș. Atitudinea intimatului-reclamant, dedusă din modul în care a acționat după intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, a fost corespunzătoare. Acesta s-a înscris la cursurile Facultății de Drept „Simon Bărnuțiu” din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu chiar în anul 2002, cursurile desfășurându-se pe o perioadă de 5 ani, adică până în 2007. Practic, nesusținerea și, implicit, nepromovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2007 au condus la trecerea sa din corpul ofițerilor în corpul agenților de poliție, în pofida tuturor argumentelor care pledau în favoarea sa, succint expuse în cele ce preced.

Înalta Curte apreciază că motivele medicale și de natură personală invocate, împrejurarea că prin Raportul întocmit la data de 7 august 2007 a adus la cunoștința recurentului situația sa personală, în contextul analizat, ca și faptul promovării examenului de licență pe parcursul judecării cauzei conduc la concluzia că Ordinul nr. S/II/4103, emis chiar în ziua împlinirii termenului de 5 ani, prevăzut de art. 73 alin. (8) din Legea nr. 554/2004, a fost adoptat cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, impunându-se menținerea soluției curții de apel de anulare a acestuia. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței civile nr. 43/F/CA din 19 martie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008.