ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată prin R.G. a Înaltei

Curți de

Casație și Justiție sub nr. 17697 la 4 iunie 2008

și pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4855/1/2008

la 6 iunie 2008, petiționara SA I. a formulat plângere în temeiul art. 221,

222, 279, și 278

1

C. proc. pen. și Legii nr. 303/2004 modificată

împotriva Statului Român, Ministerului de Finanțe, Ministerului Public, Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C.S.M., Consiliului Suprem de

Apărare al Țării, Ministerului de Interne, procurorului șef secție Ministerul

Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, M.

l. și soluției sale nr. 4297/2613/11/2/2008 din 18

aprilie 2008, procurorilor,

Ministerul Public de la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, I.C., C.M. care au dat rezoluțiile

1537/P/2007 și 644/P/2007, judecătorilor T.P., C.P., E.M. (dosar nr. 3682/92 -

Tribunalul Prahova), E.D., T.P., M.G. (dosar nr. 3682/93 - contestație în

anulare), procurorilor de la Ministerul Public, parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.N.A. și de la Ministerul Public, Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești și judecătorilor de la Curtea de Apel Ploiești

și judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și procurorilor de la Ministerul

Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care nu au

înregistrat, nu au soluționat, au sustras, distrus plângerile împotriva

judecătorilor ce au falsificat, vândut-cumpărat dosarele nr. 9530/91

Judecătoria Ploiești, nr. 3682/1992

Tribunalul

Prahova, nr. 308/93 Curtea de Apel Ploiești, nr. 1242/1994 Curtea de

Apel

Pitești, nr. 3282/1991 Tribunalul Prahova, nr. 9573/1993 Judecătoria Ploiești, nr.

1499/1996 Tribunalul Prahova, cu citarea și a Guvernului României.

În motivarea cererii, petiționara a arătat că nu este soluționată

cererea de intervenție în interes propriu a SA I. dosar nr. 9530/91 Judecătoria

Ploiești, nu este soluționată cererea de îndreptare eroare materială sentința

civilă nr. 11121/92 Judecătoria Ploiești, decizia nr. 2059 din 19 noiembrie 1991

Tribunalul Prahova, nu este soluționată cererea de precizare înțeles și

întindere dispozitiv sentinței civile nr. 11121/92, nu sunt efectuate

cercetările penale asupra judecătorilor de la Judecătoria Ploiești (9530/91),

Tribunal [(dosar nr. 3281/91, nr. 3288/91, nr. 3682/92), Curtea de apel

Ploiești (303/93), Curtea de Apel Pitești (1242/94, 1924/92)

Tribunalului Prahova)], nu este reactualizată și

executarea sentinței civile nr.

11121/92 Judecătoria Ploiești, membrii

SA I. nu au preluat cota de

cea. 20 - 25 %

patrimoniu propriu și nou creat 1990, 1991 C.A.P.I.,

patrimoniu rămas:

sediu, construcții sediu și teren curți C.A.P.I., staționar biciclete, ferma

zootehnică, 16 ha vie nobilă, 4 mijloace de transport cu 1 - 2 remorci. Contrar

a 3 sechestre judiciare bunurile și conturile celor 3 C.A.P.-uri pârâte au fost

scoase la licitație, sumele de bani din cont și produsele din magaziile

Romcereal/baza I. au fost

scoase, furându-se

cota membrilor C.A.P./SA I., nu au fost soluționate

obiecțiunile la

expertiza contabilă din 02 iulie 1992 și nici capetele de cerere de la cea

dată.

La dosarul cauzei a fost depusă, după ce, în prealabil, a fost

înregistrată prin R.G. a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 24680 la

1 septembrie 2008, cererea petiționarei SA I. prin care a solicitat amânarea

dosarului penal pentru lipsă de apărare și asistență judiciară gratuită, a lua

cunoștință și copii xerox după dosarul de cercetare care nu este la dosar,

imposibilitate de prezentare, aflată la dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, a lipsit petiționara SA I.

Magistratul asistent a învederat, Înaltei Curți, că petiționara a depus

o cerere prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare și

asistență judiciară gratuită.

În temeiul art. 302 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a pus în

discuție cererile formulate de petiționară.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererilor

formulate de petiționară, ca neîntemeiate, față de plângerea formulată.

Înalta Curte, după deliberare, a respins cererile formulate de

petiționară, ca neîntemeiate, având în vedere obiectul cauzei, iar pe de altă

parte faptul că asistența juridică nu este obligatorie în cauză, față de

dispozițiile art. 172 C. proc. pen.

Reprezentantul Ministerului Public a

invocat excepția inadmisibilității

plângerii formulate de

petiționară în temeiul art. 302 alin. (1) raportat la art. 278 C. proc. pen.,

arătând că plângerea de față este îndreptată generic împotriva Statului Român,

nereprezentând o soluție de netrimitere în judecată.

Examinând plângerea formulată de petiționarea SA I., în raport cu

temeiurile invocate, respectiv art. 221, 222, 279,

278

1

C. proc.

pen., Legii nr. 303/2004 modificată, Înalta

Curte constată că plângerea petiționarei

este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta.

În conținutul art. 221 C. proc. pen., legiuitorul a reglementat

modurile de sesizare astfel:

„(1) Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț,

ori se sesizează din oficiu când află pe orice altă cale că s-a săvârșit o

infracțiune. În cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din

oficiu, încheie un proces-verbal în acest sens.

(2)

Când, potrivit legii, punerea în mișcare a

acțiunii penale se face

numai la plângerea prealabilă ori

la sesizarea sau cu autorizarea organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu

poate începe în lipsa acestora.

(3)

De asemenea,

urmărirea penală nu poate începe fără exprimarea dorinței guvernului străin în

cazul infracțiunii prevăzute în art. 171 C. pen.

(4)

Când prin

săvârșirea unei infracțiuni s-a produs o pagubă uneia din unitățile la care se

referă art. 145 C. pen., unitatea păgubită este obligată să sesizeze de îndată

organul de urmărire penală, să prezinte situații explicative cu privire la

întinderea pagubei, date cu privire

la

faptele prin care paguba a fost pricinuită și să se constituie parte civilă.”

În dispozițiile art. 222 C. proc. pen., referitoare la plângere se

prevede că „(1) Plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau

de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin

infracțiune. (2) Plângerea trebuie să cuprindă: numele, calitatea și domiciliul

petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea

făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă. (3) Plângerea se

poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar

procura rămâne atașată

plângerii. (4) Plângerea

făcută oral se consemnează într-un proces-verbal

de organul care o

primește. (5) Plângerea se poate face și de către unul dintre soți pentru

celălalt soț, sau de către copilul major pentru părinți, Persoana vătămată

poate să declare că nu-și însușește plângerea. (6)

Pentru persoana lipsită de capacitatea de exercițiu, plângerea se face

de

reprezentantul său legal, Persoana cu capacitate de exercițiu

restrânsă poate face plângere cu încuviințarea persoanelor prevăzute de legea

civilă. (7) Plângerea greșit îndreptată la

organul de urmărire penală sau la

instanța de judecată se trimite

organului competent."

În conținutul art. 279 C. proc. pen.,

privind organele

cărora li se adresează plângerea, normă

care este menționată la procedura plângerii prealabile, se prevede că „(1)

Punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a

persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este

necesară astfel de plângere. (2) Plângerea prealabilă se adresează organului de

cercetare penală sau procurorului, potrivit legii.”

În dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., legiuitorul a

reglementat plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau

ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată astfel:

„(1) După respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale sau a ordonanței ori,

după caz, a rezoluției de clasare, de

scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de

procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese

legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data

comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278,

la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să

judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva

dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.

În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul

general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul

ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277,

termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data expirării termenului inițial de

20 de zile.

Dosarul va fi trimis de parchet, judecătorului, în termen de 5 zile de

la primirea adresei prin care se cere dosarul.

Persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale,

scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și

persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor

persoane, legal citate, nu împiedică soluționarea

cauzei. Când judecătorul

consideră că este absolut necesară prezența

persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.

La judecarea plângerii, prezența procurorului este obligatorie.

La termenul fixat pentru judecarea plângerii, judecătorul dă cuvântul

persoanei care a făcut plângerea, persoanei față de care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi

penale și apoi procurorului.

Judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța

atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror

înscrisuri noi prezentate.

(8)

Judecătorul

pronunță una dintre următoarele soluții:

a)

respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori,

după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată;

b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau

ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau

redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate

motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și

împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă;

c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau

ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține

cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecat

în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

(9)

În cazul prevăzut

în alin. (8) lit. c), actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea

persoanei la care se referă alin. (1).

Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) lit. a) și b)

poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de

persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub

urmărire penală sau încetarea urmăririi penale,

precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt

vătămate.

În situația prevăzută în alin. (8) lit. a), persoana în privința căreia

judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă

ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași

faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au

fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre

cazurile prevăzute în art. 10.

Judecătorul este obligat să rezolve

plângerea în termen de cel

mult 30 de zile de la primirea

acesteia.

(13)

Plângerea greșit

îndreptată se trimite organului judiciar competent.

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

și procurorilor (

M. Of. nr. 653/22.07.2005).

Înalta Curte, analizând plângerea formulată de petiționara SA I., prin

prisma dispozițiilor de art. 222 și 278

1

C. proc. pen., referitoare

la plângere și respectiv plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor

sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, temeiuri ce au fost

invocate chiar de petiționară și al căror conținut a fost evidențiat, în mod

expres, mai sus constată că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de normele mai

sus arătate.

Astfel, așa cum a fost formulată și motivată, plângerea petiționarei,

al cărui conținut a fost mai sus evidențiat, cu referiri generice și o

înșiruire de instituții, persoane și dosare, nu cuprinde în mod expres,

descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului

dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă, elemente impuse de legiuitor în

dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen., așa încât aceasta nu constituie

un mod de sesizare din cele prevăzute la art. 221 C. proc. pen.

Totodată, plângerea petiționarei nu întrunește nici condițiile

prevăzute la art. 278

1

C. proc. pen., deoarece în această cauză nu a

fost dată nicio soluție de netrimitere în judecată prin actele procedurale

prevăzute de lege și nici respinsă vreo plângere în condițiile prevăzute de art.

275 – art. 278 C. proc. pen., condiții care ar fi putut da posibilitatea

persoanei vătămate să facă plângere, în termen de 20 de zile de la data

comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278,

la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să

judece cauza în primă instanță.

Celelalte temeiuri invocate de către

petiționară și anume art. 279 C. proc. pen.

și respectiv Legea nr. 303/2004 republicată, în

raport cu plângerea formulată, nu sunt incidente, neavând nicio

legătură cu cele susținute.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că plângerea

petiționarei SA I., așa cum a fost formulată și

motivată, cu nerespectarea unor condiții legale, se circumscrie

accepțiunii

unui act pe care legea nu-l îngăduie, sancționându-l cu

inadmisibilitatea.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă,

plângerea formulată de petiționara SA I.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se

va obliga petiționara la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată

de petiționara

SA I.

Obligă petiționara la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

septembrie 2008.