ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată prin R.G. a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 17697 la 4 iunie 2008 și pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4855/1/2008 la 6 iunie 2008, petiționara SA I. a formulat plângere în temeiul art. 221, 222, 279, și 278 1 C. proc. pen. și Legii nr. 303/2004 modificată împotriva Statului Român, Ministerului de Finanțe, Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C.S.M., Consiliului Suprem de Apărare al Țării, Ministerului de Interne, procurorului șef secție Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, M. l. și soluției sale nr. 4297/2613/11/2/2008 din 18 aprilie 2008, procurorilor, Ministerul Public de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, I.C., C.M.

care au dat rezoluțiile 1537/P/2007 și 644/P/2007, judecătorilor T.P., C.P., E.M. (dosar nr. 3682/92 - Tribunalul Prahova), E.D., T.P., M.G. (dosar nr. 3682/93 - contestație în anulare), procurorilor de la Ministerul Public, parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.

și de la Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și judecătorilor de la Curtea de Apel Ploiești și judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și procurorilor de la Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care nu au înregistrat, nu au soluționat, au sustras, distrus plângerile împotriva judecătorilor ce au falsificat, vândut-cumpărat dosarele nr. 9530/91 Judecătoria Ploiești, nr. 3682/1992 Tribunalul Prahova, nr. 308/93 Curtea de Apel Ploiești, nr. 1242/1994 Curtea de Apel Pitești, nr. 3282/1991 Tribunalul Prahova, nr. 9573/1993 Judecătoria Ploiești, nr. 1499/1996 Tribunalul Prahova, cu citarea și a Guvernului României.

În motivarea cererii, petiționara a arătat că nu este soluționată cererea de intervenție în interes propriu a SA I. dosar nr. 9530/91 Judecătoria Ploiești, nu este soluționată cererea de îndreptare eroare materială sentința civilă nr. 11121/92 Judecătoria Ploiești, decizia nr. 2059 din 19 noiembrie 1991 Tribunalul Prahova, nu este soluționată cererea de precizare înțeles și întindere dispozitiv sentinței civile nr. 11121/92, nu sunt efectuate cercetările penale asupra judecătorilor de la Judecătoria Ploiești (9530/91), Tribunal [(dosar nr. 3281/91, nr. 3288/91, nr. 3682/92), Curtea de apel Ploiești (303/93), Curtea de Apel Pitești (1242/94, 1924/92) Tribunalului Prahova)], nu este reactualizată și executarea sentinței civile nr. 11121/92 Judecătoria Ploiești, membrii SA I. nu au preluat cota de cea.

20 - 25 % patrimoniu propriu și nou creat 1990, 1991 C.A.P.I., patrimoniu rămas: sediu, construcții sediu și teren curți C.A.P.I., staționar biciclete, ferma zootehnică, 16 ha vie nobilă, 4 mijloace de transport cu 1 - 2 remorci. Contrar a 3 sechestre judiciare bunurile și conturile celor 3 C.A.P.-uri pârâte au fost scoase la licitație, sumele de bani din cont și produsele din magaziile Romcereal/baza I. au fost scoase, furându-se cota membrilor C.A.P./SA I., nu au fost soluționate obiecțiunile la expertiza contabilă din 02 iulie 1992 și nici capetele de cerere de la cea dată. La dosarul cauzei a fost depusă, după ce, în prealabil, a fost înregistrată prin R.G.

a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 24680 la 1 septembrie 2008, cererea petiționarei SA I. prin care a solicitat amânarea dosarului penal pentru lipsă de apărare și asistență judiciară gratuită, a lua cunoștință și copii xerox după dosarul de cercetare care nu este la dosar, imposibilitate de prezentare, aflată la dosarul Înaltei Curți. La termenul de astăzi, a lipsit petiționara SA I. Magistratul asistent a învederat, Înaltei Curți, că petiționara a depus o cerere prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare și asistență judiciară gratuită. În temeiul art. 302 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a pus în discuție cererile formulate de petiționară. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererilor formulate de petiționară, ca neîntemeiate, față de plângerea formulată.

Înalta Curte, după deliberare, a respins cererile formulate de petiționară, ca neîntemeiate, având în vedere obiectul cauzei, iar pe de altă parte faptul că asistența juridică nu este obligatorie în cauză, față de dispozițiile art. 172 C. proc. pen. Reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității plângerii formulate de petiționară în temeiul art. 302 alin. (1) raportat la art. 278 C. proc. pen., arătând că plângerea de față este îndreptată generic împotriva Statului Român, nereprezentând o soluție de netrimitere în judecată. Examinând plângerea formulată de petiționarea SA I., în raport cu temeiurile invocate, respectiv art. 221, 222, 279, 278 1 C. proc. pen., Legii nr. 303/2004 modificată, Înalta Curte constată că plângerea petiționarei este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta.

În conținutul art. 221 C. proc. pen., legiuitorul a reglementat modurile de sesizare astfel: „(1) Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, ori se sesizează din oficiu când află pe orice altă cale că s-a săvârșit o infracțiune. În cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal în acest sens. (2) Când, potrivit legii, punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora. (3) De asemenea, urmărirea penală nu poate începe fără exprimarea dorinței guvernului străin în cazul infracțiunii prevăzute în art. 171 C. pen.

(4) Când prin săvârșirea unei infracțiuni s-a produs o pagubă uneia din unitățile la care se referă art. 145 C. pen., unitatea păgubită este obligată să sesizeze de îndată organul de urmărire penală, să prezinte situații explicative cu privire la întinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuită și să se constituie parte civilă.” În dispozițiile art. 222 C. proc. pen., referitoare la plângere se prevede că „(1) Plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune. (2) Plângerea trebuie să cuprindă: numele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

(3) Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne atașată plângerii. (4) Plângerea făcută oral se consemnează într-un proces-verbal de organul care o primește. (5) Plângerea se poate face și de către unul dintre soți pentru celălalt soț, sau de către copilul major pentru părinți, Persoana vătămată poate să declare că nu-și însușește plângerea. (6) Pentru persoana lipsită de capacitatea de exercițiu, plângerea se face de reprezentantul său legal, Persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă poate face plângere cu încuviințarea persoanelor prevăzute de legea civilă. (7) Plângerea greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se trimite organului competent." În conținutul art. 279 C. proc.

pen., privind organele cărora li se adresează plângerea, normă care este menționată la procedura plângerii prealabile, se prevede că „(1) Punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară astfel de plângere. (2) Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului, potrivit legii.” În dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., legiuitorul a reglementat plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată astfel: „(1) După respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu. În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile. Dosarul va fi trimis de parchet, judecătorului, în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul. Persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și persoana care a făcut plângerea se citează.

Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluționarea cauzei. Când judecătorul consideră că este absolut necesară prezența persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia. La judecarea plângerii, prezența procurorului este obligatorie. La termenul fixat pentru judecarea plângerii, judecătorul dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale și apoi procurorului. Judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

(8) Judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții: a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată; b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă; c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecat în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

(9) În cazul prevăzut în alin. (8) lit. c), actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. (1). Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) lit. a) și b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.

În situația prevăzută în alin. (8) lit. a), persoana în privința căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10. Judecătorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia. (13) Plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar competent. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor ( M. Of. nr. 653/22.07.2005). Înalta Curte, analizând plângerea formulată de petiționara SA I., prin prisma dispozițiilor de art. 222 și 278 1 C. proc.

pen., referitoare la plângere și respectiv plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, temeiuri ce au fost invocate chiar de petiționară și al căror conținut a fost evidențiat, în mod expres, mai sus constată că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de normele mai sus arătate. Astfel, așa cum a fost formulată și motivată, plângerea petiționarei, al cărui conținut a fost mai sus evidențiat, cu referiri generice și o înșiruire de instituții, persoane și dosare, nu cuprinde în mod expres, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă, elemente impuse de legiuitor în dispozițiile art. 222 alin. (2) C. proc.

pen., așa încât aceasta nu constituie un mod de sesizare din cele prevăzute la art. 221 C. proc. pen. Totodată, plângerea petiționarei nu întrunește nici condițiile prevăzute la art. 278 1 C. proc. pen., deoarece în această cauză nu a fost dată nicio soluție de netrimitere în judecată prin actele procedurale prevăzute de lege și nici respinsă vreo plângere în condițiile prevăzute de art. 275 – art. 278 C. proc. pen., condiții care ar fi putut da posibilitatea persoanei vătămate să facă plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Celelalte temeiuri invocate de către petiționară și anume art. 279 C. proc. pen. și respectiv Legea nr. 303/2004 republicată, în raport cu plângerea formulată, nu sunt incidente, neavând nicio legătură cu cele susținute. În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că plângerea petiționarei SA I., așa cum a fost formulată și motivată, cu nerespectarea unor condiții legale, se circumscrie accepțiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie, sancționându-l cu inadmisibilitatea. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționara SA I. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga petiționara la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționara SA I. Obligă petiționara la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 4 septembrie 2008.