ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4850/2007

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanta B.A. a solicitat, în contradictoriu

cu Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, anularea hotărârii nr. 617 din 2 aprilie

2007 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri care să-i recunoască

drepturile prevăzute de Legea 189/2000 .

In motivarea cererii, reclamanta

a arătat că este fiica

numiților Z.T. și Z.Ș.,

care au fost strămutați, din

Bulgaria în România, ca efect al Tratatului

de pace din anul

1940, iar că pârâta a

respins în mod greșit cererea sa de acordare

a drepturilor prevăzute de lege, cu motivarea că nu se încadrează

în

prevederile Legii nr. 189/2000, fiind născută la circa 3 ani după strămutarea

familiei sale în România.

Prin sentința

nr. 103 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând

anularea hotărârii atacate. Totodată instanța a obligat pârâta să recunoască

reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr.

189/2000 art. 1 lit. c), pentru perioada 22 octombrie 1943-6 martie 1945

și să

emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor

corespunzătoare, începând cu data de 1 decembrie 2006.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut, în esență, că, potrivit probatoriului

administrat, reclamanta s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi,

astfel încât a suferit aceleași prejudicii pe care le-a suferit și familia sa,

situație în care este îndrituită să beneficieze de măsurile reparatorii

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, criticând

soluția pronunțată pentru

netemeinicie și

nelegalitate, opinând, în esență, că beneficiari ai prevederilor legale sunt

numai persoanele care au făcut obiectul

strămutării, or, reclamanta,

născută după trei ani de la strămutarea părinților, nu poate fi beneficiară a

măsurilor în speță, neîncadrându-se în situația prevăzută de lege.

Înalta Curte de

Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată,

materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată

nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor

art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

dispozițiile acestui act

normativ persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de

la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945

a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din

situațiile

prevăzute de articolul mai sus menționat.

Este evident

că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de

suferit

consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, iar prin persoana

persecutată se înțelege atât persoana care a suferit

acele persecuții în

mod direct, cât și aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecințele persecuției.

Acesta este și cazul

persoanelor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau

au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și care au

suferit

astfel toate consecințele

nefavorabile care au decurs din aceasta

situație. O atare concluzie se

desprinde din întreaga economie a actului normativ aplicabil, fiind echitabilă

acordarea drepturilor în speță.

Din

probatoriul administrat în cauză, în speță înscrisurile aflate la filele 27-34,

respectiv înscrisul de la fila 60 din dosarul

de

fond, rezultă că intimata-reclamantă se încadrează în situația

prevăzută

de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii în speță,

situație dovedită de acesta în conformitate

cu

prevederile art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele

pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ,

aprobate prin

H.G. nr. 127/2002.

Pentru

considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală

și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dâmbovița împotriva sentinței nr.

103 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie

2007.