ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4038/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prima instanță.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta P.Z. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul Românie, M.A.I., P.V. și T.C.M.,

anularea HG. nr. 250 din 11 martie 2009, HG. nr. 249 din 11 martie 2009, HG. nr.

251 din 11 martie 2009 și a Deciziei nr. 336 din 11 martie 2009 și suspendarea

executării acestor acte administrative până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei.

În motivarea

petitului privind suspendarea executării celor patru acte administrative, s-a

arătat că acestea au fost emise în perioada în care se afla în incapacitate

temporară de muncă, fiind încălcate dispozițiile art. 36 din Legea nr. 188/1999.

Reclamanta a

arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004

în sensul că necomunicarea actelor administrative individuale, care au fost

publicate doar în M. Of. al României, nemotivarea, în drept și în fapt, a

acestora, constituie cauze de nelegalitate evidentă a actelor respective.

A invocat, de

asemenea, excesul de putere al autorităților publice emitente, prin politizarea

unor posturi de înalți funcționari publici.

În ceea ce

privește prejudiciul iminent, reclamanta a considerat că i se produce o gravă

perturbare a drepturilor sale, fiind obligată să-și caute locuință de serviciu,

să angajeze cheltuieli de deplasare care nu sunt acoperite din sumele prevăzute

de art. 46 alin. (1) din HG. nr. 341/2007 și o scădere considerabilă a

cuantumului salariului.

Pârâții Guvernul României, P.V. și Ț.C.M. prin întâmpinările formulate,

au solicitat, în esență, respingerea cererii de suspendare întrucât, pe de o

parte, se încalcă însăși prezumția de legalitate a celor patru acte

administrative de care acestea se bucură până la anularea lor de către

instanță, iar, pe de altă parte, nu s-a dovedit iminența prejudiciului.

S-a invocat și inexistența dovezii de introducere a plângerii prealabile

în condițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din 20 aprilie 2009 Curtea de Apel Târgu Mureș a respins

cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că din

examinarea sumară a aspectelor de nelegalitate invocate de reclamantă nu se

creează o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate care

constituie unul din fundamentele

caracterului executoriu al actelor administrative. De asemenea, măsura

modificării raportului de serviciu al reclamantei ca urmare a aplicării

principiului mobilității prin HG. nr. 250 din 11 martie 2009 și Deciziei nr. 336

din 11 martie 2009, nu constituie, prin ea însăși, un caz bine justificat.

În ceea ce privește a doua condiție, reclamanta nu a făcut dovada

iminenței producerii unui prejudiciu grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza

anulării actelor. Astfel, în susținerea acestei condiții, aceasta a făcut doar

simple afirmații lipsite de relevanță juridică, cu atât mai mult cu cât, așa

cum de altfel și recunoaște, dispozițiile art. 46 din HG. nr. 341/2007 permit

decontarea cheltuielilor atunci când are loc realizarea mobilității în altă

localitate decât cea de domiciliu. Reducerea salariului, pe lângă faptul că nu

a fost dovedită, nu constituie, motiv de suspendare în condițiile în care, în

ipoteza anulării actelor administrative, reclamantei i se vor repara pagubele

cauzate, inclusiv plata unor eventuale diferențe salariale.

Instanța de recurs.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta.

În motivele de recurs a

susținut că soluția instanței de fond este greșită, fiind evidentă producerea

unui prejudiciu decurgând din faptul că, potrivit Deciziei nr. 400/2009 urmează

să-și desfășoare activitatea în județul Olt, că pentru acesta ar trebui să

achite o chirie lunară de 1200 lei/lună, care s-ar deconta ulterior, că este în

situația de a i se deconta un singur drum lunar în localitatea de domiciliu, că

i se diminuează salariul de încadrare.

A invocat ca și motiv de

nelegalitate evidentă și aparentă discriminarea pe motivul apartenenței

politice, precum și alte critici care vizează fondul litigiului.

Guvernul României a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului, cu motivarea că nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru

suspendarea actelor administrative.

Intimatul Guvernul României

a depus și practică judiciară în sensul susținerilor sale.

Examinând motivele de

recurs, sentința primei instanțe și legislația aplicabilă în cauză Înalta Curte

reține următoarele.

Reclamanta-recurentă P.Z. a

funcționat ca subprefect al județului Mureș, iar prin H.G. nr. 250 din 11

martie 2009, s-a aplicat mobilitatea din funcția publică de subprefect al

județului Mureș în funcția publică de inspector guvernamental.

Prin HG nr. 336 din 11

martie 2009 reclamanta - recurentă a fost numită în funcția publică de

inspector guvernamental.

Prin H.G. nr. 249 din 11

martie 2009 a fost numit temporar în funcția de subprefect a județului Mureș

domnul P.V.

Prin HG nr. 251 din 11

martie 2009 a fost desemnat să exercite cu caracter temporar funcția publică de

subprefect al județului Mureș domnul Ț.C.M.

Reclamanta a apreciat că

aceste acte sunt nelegale și că se impune suspendarea lor.

Înalta Curte arată că,

potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ

suspendarea executării actului administrativ se poate dispune de către

instanță, în cazuri bine justificate, pentru prevenirea unei pagube iminente și

după formularea plângerii prealabile reglementată de art. 7 din aceeași lege.

Cazul bine justificat  este

reglementat de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, același text

reglementând la lit. ș) noțiunea de „pagubă iminentă”.

Legea nr. 554/2004 art. 2 alin.

(1) lit. t) : cazuri bine justificate – împrejurările legate de stare de fapt

și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ;

Legea nr. 554/2004 Art. 2 alin.

(1) lit. ș): pagubă iminentă – prejudiciul material viitor și previzibil sau,

după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice

sau unui serviciu public.

În cauza de față motivele de

nelegalitate ale actului invocate de recurenta-reclamantă nu sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a

căror suspendare s-a solicitat.

Instanța de control judiciar

precizează că principiul mobilității înalților funcționari publici este

consacrat în prevederile Legii nr. 188/1999 și H.G. nr. 341/2007.

Reclamanta făcea parte din

categoria înalților funcționari publici, așa încât constituie subiect al

aplicării principiului mobilității.

Astfel fiind există aparența

de legalitate a actelor administrative a căror suspendare s-a cerut, context în

care starea de drept și de fapt a cauzei nu este de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actelor administrative.

În ceea ce privește paguba

iminentă, așa cum corect a reținut instanța de fond aceasta nu a fost dovedită,

susținerile de reclamantei privind, plata chiriei, decontarea transportului, nu

se constituie în cauze în care să contureze noțiunea „pagubei iminente”.

Având în vedere

considerentele de mai sus care derivă din circumstanțele cauzei și din

legislația în vigoare care reglementează materia analizată, Înalta Curte

constată că sunt nefondate criticile formulate de reclamantă, astfel că în baza

art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.Z., împotriva încheierii din 10 aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 2 octombrie 2009.