ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 899/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 477, pronunțată la data de 11 iulie

2005, în dosarul nr. 250/COM/2005, Secția comercială și de contencios

administrativ a Tribunalului Dolj a admis, în parte, acțiunea precizată,

formulată de reclamanta CN R. SA împotriva pârâtei SC A. SA Craiova pe care a

obligat-o să plătească reclamantei suma de 586.211.721 lei (58.621,17 ron),

reprezentând contravaloare facturi neachitate; suma de 829.027.139 lei

(82.902,71 ron), reprezentând penalități de întârziere, calculate până la data

de 7 iulie 2005 și suma de 68.105.294 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel

instanța de fond a reținut, în principal, că pârâta nu și-a îndeplinit

obligațiile asumate prin contractul de comision pentru operațiuni de import din

18 octombrie 2001, datorând, cum chiar aceasta recunoaște, sumele menționate în

facturile cuprinse în anexă, precum și sumele menționate în facturile cuprinde

în anexă, referitoare la taxele de magazinaj, pe care le contestă, invocând

culpa reclamantei pentru plata sumelor de magazinaj, fără a face însă nicio

dovadă în acest sens, și a făcut aplicarea art. 2 pct. 3, 4, 8 și 9 din

contractul părților; art. 969 și art. 1073 C. civ., respingând cererea de

acordare a dobânzii legale aferentă debitului cu motivarea că, prin convenție,

părțile au stipulat o clauză penală de evaluare anticipată a daunelor impuse ce

se cuvin creditorului.

Secția comercială a Curții

de Apel Craiova, prin decizia nr. 127, pronunțată la data de 17 mai 2007, a

admis apelurile formulate de reclamantă și de pârâtă împotriva sentinței Tribunalului,

pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a obligat pârâta să plătească

reclamantei suma de 9.204,11 lei, reprezentând taxă de magazinaj și suma de

87.286,58 lei, reprezentând penalități de întârziere, calculate, până la data

de 15 martie 2007 și, în continuare, până la achitarea debitului, menținând

restul dispozițiilor acestei hotărâri.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a reținut, în soluționarea apelului reclamantei, ca

fiind corectă schimbarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata

dobânzii legale față de contractul de comision care prevede doar penalități, nu

și daunele – interese, prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 469/2002 și

acordarea cheltuielilor de judecată în limita probatoriilor admise și dovezilor

existente la dosarul cauzei, dar, ca fiind greșită, obligarea pârâtei la plata

penalităților de întârziere până la data de 7 iulie 2005, întrucât potrivit

prevederilor art. 2 pct. 3 și art. 2 pct. 9 lit. a) din evocatul contract,

neplata facturilor în termenul precizat, atrage obligația comitentei de a plăti

penalități de 0,15% pe zi întârziere pe perioada scursă între data primirii

facturii și până la data plății acesteia.

În ce privește soluționarea

apelului pârâtei s-a reținut că expertiza contabilă efectuată în cauză a

stabilit că debitul neachitat și datorat de pârâtă, reprezentând taxe de

magazinaj, este în cuantum de 9.204,11 lei, iar pentru restul facturilor

cuprinse în anexă, în valoare de 10.085,65 lei, taxele de depozitare au fost

percepute din vina reclamantei, care, astfel cum rezultă din probele

administrate, nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile asumate prin art. 3

pct. 6 din contract, a încheiat deficitar contractele externe, iar documentele

de însoțire a mărfii au fost întocmite eronat, necesitând numeroase intervenții

pentru a fi corectate și că pârâtei nu i se poate imputa neîndeplinirea

obligațiilor prevăzute de art. 2 pct. 4 din același contract, deoarece

solicitarea fondurilor bănești de către comisionară s-a făcut tardiv, la data

de 1 iulie 2002, în condițiile în care marfa sosise în vamă la data de 16

aprilie 2002, iar vămuirea s-a efectuat la data de 11 iulie 2002, apreciind că

expertiza contabilă a stabilit cuantumul penalităților de întârziere, cu

respectarea procentului de 0,15%, conform art. 2 pct. 9 lit. a) din contract.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs apelanta - reclamantă, invocând motivul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv

s-a arătat în esență, că, în mod greșit, instanța de apel, a reținut vina

reclamantei pentru plata contravalorii taxelor de magazinare în cuantum de

10.085,00 lei, față de dispozițiile art. 2 pct. 4 și 6, art. 3 pct. 6 din

contractul de comision încheiat între părți și prevederile art. 405 alin. (1) C.

com. și că, prin neacordarea sumei solicitate, cu titlu de dobândă, a

interpretat, eronat, dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 469/2002 și a

solicitat, potrivit art. 274 C. proc. civ., plata cheltuielilor de judecată

efectuate la judecarea fondului cauzei, a apelului cât și a recursului, în

întregime.

Intimata a solicitat, prin

întâmpinare respingerea recursului, apreciind ca fiind neîntemeiate criticile

recurentei.

Recursul este nefondat.

Este de observat că în

stabilirea culpei reclamantei în plata taxelor de depozitare (magazinaj)

instanța de apel s-a raportat la prevederile contractului de comision, încheiat

între pârâtă, în calitate de comitent și reclamantă, în calitate de comisionar,

referitoare la obligațiile părților, din perspectiva obiectului acestui act

juridic și în conformitate cu art. 405 alin. (1) C. com., așa încât nu se poate

reține critica nesocotirii, încălcării sau greșitei interpretări a art. 2 pct. 4

și 6, art. 3 pct. 6, din menționatul contract sau a art. 405 alin. (1) C.

com., iar critica modului de interpretare a probelor administrate în cauză în

reținerea acestei culpe nu mai poate fi valorificată în calea de atac a recursului,

față de redactarea art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în vigoare la data

pronunțării deciziei atacate.

Cum potrivit art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri speciale pentru întărirea

disciplinei contractuale, în afara penalităților contractuale prevăzute la alin.

(1) al acestui articol în contractele comerciale dintre părțile contractante,

indiferent de forma în care acestea se încheie, pentru compensarea

prejudiciului suferit de către creditor ca urmare a îndeplinirii cu întârziere

sau a neîndeplinirii obligațiilor asumate de debitor se pot include și daune -

interese pentru neexecutarea totală sau parțială a contractului, sub forma

daunelor moratorii sau compensatorii și cum contractul de comision încheiat

între părți, nu conține nicio clauză privind daunele - interese la care se

referă precitatul text legal nu se poate reține încălcarea acestuia de către

instanța de apel.

Fără a fi expresă, ci doar

sugerată, critica neacordării, în totalitate, a cheltuielilor de judecată ocazionate

de judecata fondului și apelului nu se justifică, întrucât, în mod corect,

instanța de apel a reținut îndeplinirea de către instanța de fond a cerințelor art.

274 C. proc. civ. în acordarea cheltuielilor de judecată efectuate de

reclamantă, iar, în apel, a făcut aplicare art. 276 C. proc. civ., compensând

aceste cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta CN R. SA București, împotriva deciziei nr. 127 din 17 mai 2007,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 5 martie 2008.