ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4111/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Recurenta S.C. M.L. S.A. Craiova a chemat-o în

judecată pe pârâta S.C. M.I. S.R.L. Craiova și a solicitat ca prin sentința

care se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 13.836.449 lei debit

restant plus dobândă cu motivarea că i–a livrat acesteia din urmă mobilier pe

bază de comandă și că facturile emise pentru decontarea prețului nu au fost achitate.

Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 406 din 16

martie 2001, a admis acțiunea așa cum a fost formulată.

Apelul pârâtei, declarat împotriva sentinței fondului

a fost admis de Curtea de Apel Craiova, care prin decizia nr. 969 din 17

octombrie 2001 a schimbat sentința apelată în sensul obligării pârâtei la plata

diferenței de 8.371.574 lei debit cu dobândă legală calculată pe perioada

februarie – noiembrie 2000. Au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței.

Curtea de Apel a apreciat ca fiind întemeiată critica

referitoare la momentul de la care încep să curgă dobânzile față de clauza

convenită de părți în legătură cu plata prețului „pe măsura vânzării mărfii”. S-a

apreciat că în raport de această clauză scadența plății nu este cea a

momentului emiterii facturii ci a datei vânzării mărfurilor.

Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat

recurs pârâta S.C. M.I. S.R.L., prin care a invocat netemeinicia și nelegalitatea

hotărârilor pronunțate în cauză, limitându-se să expună situația de fapt și

probele care, în opinia sa, nu au fost avute în vedere de cele două instanțe, fără

motivare în drept.

În esență, recurenta a susținut că a făcut dovada,

cu chitanța nr. 4895021 din 30 iunie 2000, că a achitat reclamantei suma de

4.000.000 lei și că această sumă trebuia dedusă atunci când s-a emis notificarea

nr. 257/10 M/2000.

Prin deducerea sumei care a fost achitată din

debitul total, recurenta a susținut că ar fi rămas de plată numai 6.876.604 lei

și nu 8.371.574 lei, cât s-a solicitat, iar dobânda trebuia calculată,

eventual, numai la suma reală de plată.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente.

Din examinarea actelor dosarului în raport de

critica formulată se constată că intimata reclamantă a emis factura nr. 3147

din 10 mai 1999 pentru suma de 1.953.625 lei și factura nr. 3163 din 3 iunie

1999 pentru suma de 6.417.949 lei.

Din înscrisurile depuse la dosar recurs rezultă

că suma de 4 milioane achitată de recurentă a fost operată ca plată parțială la

factura nr. 3147 (în litigiu) după ce au fost stinse plăți care priveau alte

două facturi și anume factura nr. 336 din 10 mai 1999 și factura nr. 8205 din 3

iunie 1999.

Prin urmare suma achitată a fost dedusă din

calculul sumei ce a fost pretinsă prin acțiune, iar notificarea de la apel la

care s-a referit recurenta cuprinde cele două facturi menționate mai sus, cu sumele

rămase de plată.

Și critica referitoare la dobânda acordată este

nefondată întrucât instanța de apel a precizat corect că aceasta este datorată

în conformitate cu art. 43 C. com. și O.G. nr. 9/2000 și tot corect a stabilit

și momentul de la care a început să curgă în raport de convenția părților.

În consecință, nefiind motive de modificare a deciziei

pronunțată în apel dintre cele prevăzute de art. 304 alin. (6) – (10) C. proc.

civ., conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâta

S.C. M.I. S.R.L. Craiova împotriva deciziei nr. 969 din 17 octombrie 2001 a

Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2003.