Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.05.2008
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2011/2008

HOTĂRÂRE
20.05.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2011/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 decembrie 2007 reclamanta SC E.E.N.B.A. SRL a chemat în judecată A.P.I.A. și directorul general al A.P.I.A., solicitând anularea Deciziei nr. 45 din 31 octombrie 2007 și a Hotărârii Comisiei centrale pentru stocuri din cadrul A.P.I.A. nr. 48 din 26 octombrie 2007, cu consecința soluționării fondului contestației formulate împotriva Deciziei nr. 6 din 19 septembrie 2007. În motivarea acțiunii reclamanta arată că prin Decizia nr. 48/2007 a fost respinsă ca tardivă plângerea sa formulată împotriva Deciziei nr. 6/2007. Susține reclamanta că a respectat termenul de 15 zile prevăzut de O.U.G.

nr. 124/2006. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 51 din 17 ianuarie 2008 a admis contestația formulată, a anulat actele administrative atacate și a obligat pârâta să soluționeze contestația pe fond. A fost respinsă ca nefondată cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta SC E.E.N.B.A. SRL, susținând în esență că, respingerea de către instanța de fond a cererii sale de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată este netemeinică și nelegală, nepunându-se problema unei eventuale recunoașteri a pretențiilor sale de către intimați, în sensul prevederilor art. 274 C. proc.

civ. Sub un al doilea aspect, se arată în recurs, în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 275 C. proc. civ., pentru ca intimații-pârâți să nu fie obligați la plata cheltuielilor de judecată. În al doilea rând, susține recurenta, atâta timp cât instanța a obligat intimații-pârâți la soluționarea pe fond a contestației, problema suportării cheltuielilor de judecată urma să fie reglementată prin acțiune separată, după soluționarea cauzei de către intimații-pârâți. În subsidiar recurenta solicită admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul înlăturării soluției instanței de respingere a cererii sale de obligare a intimaților pârâți la plata cheltuielilor de judecată, această problemă urmând a fi reglementată după soluționarea pe fond a contestației.

Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Susținerea recurentei potrivit căreia o recunoaștere cu privire la care sunt aplicabile prevederile art. 275 C. proc. civ. ar trebui făcută din propria inițiativă și fără intervenția instanței de judecată nu poate fi reținută. Se poate considera faptul că punerea în întârziere a intimaților s-a realizat prin cererea de chemare în judecată, prin care s-a pretins de către reclamantă executarea obligației de soluționare pe fond a contestației respinse în mod greșit ca tardivă, ori excepția prevăzută în art. 275 C. proc.

civ. și care ar justifica plata cheltuielilor de judecată prevede ca punerea în întârziere să se facă anterior chemării în judecată, sub un alt aspect. Instanța de fond trebuie să se pronunțe asupra cererii de cheltuieli de judecată, indiferent de rezultatul soluționării în fond a contestației. De altfel, în urma rejudecării fondului contestației formulată de reclamantă, aceasta a fost admisă prin Decizia nr. 94 din 6 februarie 2008. Având în vedere cele mai sus expuse, urmează ca recursul declarat de reclamantă să fie respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.E.N.B.A. SRL împotriva sentinței civile nr. 51/CA din 17 ianuarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-12-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5824/2009
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 15 aprilie 2008, reclamanta SC E.E.N.B.A. SRL Constanța a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 32/ CA
ÎCCJ 2009-01-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 61/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 614 din 3 iulie 2008 Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a res
ÎCCJ 2010-03-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1715/2010
.C.Z., a obligat reclamanta la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta I.C.Z., a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Economiei și a respins acțiunea formulată de reclaman
ÎCCJ 2011-02-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1154/2011
mare în judecată și a celor făcute de pârâta C.N.P.D.A.S. în cererea de recurs 2. Procedura în cadrul prezentului ciclu procesual În rejudecare după casare, prin sentința civilă nr. 62/ CA din data de 22 februarie 2010, Curtea de Apel Const
ÎCCJ 2008-12-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1047/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 265/CA din 28 aprilie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a cons
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă