ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1302/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 7174 din 11 iunie 2008,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei de

interes și a respins ca fiind lipsită de interes acțiunea formulată de

reclamanta SC S.A. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC S.E. SRL, prin lichidator

judiciar H.M.E. și SC E.S. SRL.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat apel reclamanta SC S.A. SRL, solicitând admiterea apelului,

desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apelanta a formulat și

cerere de repunere în termenul de apel, motivat de faptul că din punctul său de

vedere sentința nu a fost comunicată niciodată. Sub acest aspect a susținut că

sentința trebuia comunicată la sediul procesual ales, respectiv la sediul

apărătorului ales, unde funcționează o registratură.

Prin decizia comercială nr. 438

din 8 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a

respins cererea de repunere în termen și a admis excepția tardivității

declarării apelului.

Pe cale de consecință, a

respins apelul, ca tardiv formulat.

Pentru a se pronunța astfel,

a reținut că cererea de repunere în termen nu îndeplinește cerințele legale,

deoarece apelanta nu a făcut dovada unor împrejurări mai presus de voința

acesteia care să o fi împiedicat să promoveze calea de atac în termenul legal.

Cât privește excepția

tardivității declarării apelului a reținut că, potrivit dovezii de comunicare,

sentința pronunțată de judecătorul fondului a fost comunicată apelantei -

reclamante la data de 16 iulie 2008 la sediul procesual ales. Pe această dovadă

s-a consemnat de către agentul procedural că nu a fost găsită nicio persoană la

adresa indicată, comunicarea fiind, deci, realizată prin afișare, cu

respectarea art. 921 C. proc. civ.

Au fost, astfel, înlăturate

apărările apelantei cu privire la programul de registratură și numărul

angajaților care deservesc acest serviciu, pentru a combate cele constatate de

agentul procedural, funcționar public. Datorită calității pe care o are,

consemnările sale cuprinse în dovada de comunicare se bucură de autoritate,

nefiind admisibile probe în combaterea celor constatate de agent, cât și

verificarea înscrierii în fals împotriva dovezii de comunicare a sentinței, de

către instanță reținându-se sub acest aspect că nu sunt îndeplinite condițiile art.

183 și urm. C. proc. civ., deoarece actul nu a fost produs de vreuna din părți

și opus părții care formulează cererea de înscriere în fals.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanta a formulat recurs invocând critici subsumate motivelor de recurs,

prevăzut de art. 304 pct. 9 și 5 C. proc. civ.

În privința primului motiv

de recurs, a arătat că pretinsa comunicare a sentinței de fond este lovită de

nulitate, întrucât afișarea s-a făcut pe ușa principală a locuinței

destinatarului deși clădirea este un imobil cu 8 etaje și nu un bloc de

locuințe, iar instanța de apel trebuia să dea eficiență, în acest caz,

dispozițiilor art. 92 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora pentru clădirile

compuse din mai multe imobile, în cazul în care administratorul, portarul sau

cel care, în mod obișnuit îl înlocuiește, este lipsă și nu există alte

indicații, afișarea se face întotdeauna pe ușa principală a clădirii.

O altă critică vizează

afișarea fără indicarea etajului corpului de clădire și cu indicarea greșită a

destinatarului, conform art. 92 alin. (3) și (6) C. proc. civ., procedura de

comunicare a actelor emise de instanța de fond, pentru clădirile compuse din

mai multe imobile, nefiind valabilă, sub sancțiunea nulității prevăzută de art.

105 alin. (2) C. proc. civ., în ipoteza în care nu a fost menționat etajul, sau

apartamentul, dacă acesta a fost indicat de parte.

Sub acest aspect, s-a arătat

că pe dovada de comunicare s-a menționat șoseaua, fără indicarea corpului de

clădire și a etajului precum și că afișarea s-a făcut la sediul altei persoane

juridice, anume SC S.A. SRL și nu la sediul SCA Ț.Z.A. București, astfel că

soluția respingerii cererii de repunere în termen și de respingere a apelului

ca tardiv formulat este afectată de nelegalitate.

Prin ultima critică, din

cadrul acestui motiv de recurs, s-a arătat că în ipoteza în care s-ar admite ca

fiind corectă procedura de comunicare prin afișare, singura posibilitate de a

combate atestările agentului procedural era procedura înscrierii în fals,

respingerea acestei probe de către instanță fiind nelegală față de dispozițiile

art. 100 alin. (4) C. proc. civ. combinat cu art. 180 – art. 184 C. proc. civ.

În cadrul motivului de

recurs, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a arătat că instanța de apel

a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.

(2) C. proc. civ. atunci când respingând cererea de înscriere în fals a reținut

că împotriva consemnărilor cuprinse în dovada de comunicare a agentului

procedural nu se admite niciun fel de probă, încălcându-se astfel dreptul la

apărare, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 din

Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

Analizând recursul se

găsește nefondat.

Prin cererea de chemare în

judecată, recurenta - reclamantă a menționat sediul unde urma să fie citată,

sens în care procedura de comunicare a hotărârii instanței de fond a fost

îndeplinită prin afișare la adresa destinatarului indicată, cu respectarea art.

92 și art. 921 C. proc. civ., în condițiile în care nicio persoană nu a fost

găsită astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 108 alin. (4) C. proc.

civ., recurenta - reclamantă nu poate invoca propria culpă sub aspectul lipsei

anumitor mențiuni neindicate în cererea de chemare în judecată.

De asemenea, sancțiunea

prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în cazul acestei neregularități

a actului de procedură, este nulitatea relativă și nu absolută, încât invocarea

direct în recurs a acesteia nu este posibilă, conform art. 108 alin. (3) C.

proc. civ., în condițiile în care, în apel, recurenta - reclamantă nu a adus

astfel de critici, ci doar legate de afișarea actului de procedură sub aspectul

caracterului excepțional al acesteia și a faptului că, la 16 iulie 2008, la

sediul SCA Ț.Z.A., exista personal specializat în preluarea corespondenței,

ceea ce face puțin probabilă veridicitatea mențiunii că actul de procedură a

fost afișat deoarece „nicio persoană nu a fost găsită”.

Cât privește încălcarea art.

100 alin. (4) C. proc. civ. combinat cu art. 180 – art. 184 C. proc. civ., este

adevărat că procedura cercetării falsului este la îndemâna părților și în

ipoteza actului întocmit de agentul procedural dar instanța civilă nu era

competentă material să constate falsul, în cauză, competența aparținând

instanței penale, cât timp nu s-a făcut dovada, că acțiunea publică s-a stins

sau s-a prescris pentru a se putea analiza pe cale incidentală, falsul, conform

art. 184 C. proc. civ., iar din dosar nu rezultă că partea a solicitat

suspendarea judecății și sesizarea organelor competente.

Prin urmare, nici din acest

punct de vedere, nu se poate reține nelegalitatea hotărârii, în sensul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Așa fiind, soluționarea

excepției de tardivitate a apelului prin calcularea termenului de apel în

raport de data comunicării hotărârii instanței de fond reeșită din actul de

procedură și aceea a datei declarării căii de atac, este legală.

Prin ultimul motiv de

recurs, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. s-a invocat încălcarea

dreptului la apărare prin respingerea probei privind constatarea falsului de

către instanță, motiv, de asemenea, nefondat pentru considerentele deja

arătate, respingerea probei de către instanță când nu sunt îndeplinite

condițiile legii neechivalând, în cauză, cu încălcarea dreptului la apărare

prevăzut în Constituție și de C.E.D.O.

Așa fiind, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC S.A. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 438 din 8

octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 mai 2009.