Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2009
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 187/2009

HOTĂRÂRE
27.01.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 187/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 31 octombrie 2007, debitoarea SC B. SA a formulat recurs împotriva sentinței comerciale nr. 1426 din 12 octombrie 2007, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. 186/1371/2007 a Tribunalului Comercial Mureș. De precizat că prin hotărârea atacată cu recurs s-a dispus, printre altele, respingerea contestațiilor formulate împotriva cererilor de deschidere a procedurii insolvenței introduse la Tribunalul Comercial Mureș (în dosare succesive, dar conexate primei cauze cu care a fost învestită instanța comercială, respectiv dosarul nr. 186/1371/2007) de către creditorii 1. S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA prin subsidiara S.N.T.F.M.

C.F.R.M., sucursala BRAȘOV; 2. S.N.C.F. RA, 3. A.N.A.R. SA prin subsidiara D.A. MUREȘ; și 4. MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin subsidiara D.G.F.P. Mureș. De asemenea, prin aceeași sentință s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față debitoare, cu toate mențiunile obligatorii potrivit Legii nr. 85/2006 legate de dispoziția de deschidere a procedurii insolvenței. Pentru prima zi de înfățișare în recurs, respectiv 20 mai 2008, recurenta a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale privind soluționarea unei excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenției, în raport cu care, după comunicarea acestei sesizări.

Prin încheierea de ședință din 17 iunie 2008, întemeindu-se pe dispozițiile art. 8 alin. (7), ținând cont de faptul că prin mai multe decizii (decizii nr. 786 din 07 noiembrie 2006, nr. 923 din 14 decembrie 2006, 378 din 17 aprilie 2007, 1055 din 13 noiembrie 2007, 1137 din 04 decembrie 2007 și 697 din 17 octombrie 2006) Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că dispozițiile pretins neconstituționale, respectiv art. 8 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, instanța nu a considerat necesară suspendarea cauzei tocmai pe temeiul legal al textului de lege mai sus invocat, care prevede textual că: „Prin derogare de la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, judecătorul-sindic va putea să nu dispună suspendarea cauzei, în situația în care dispozițiile a căror neconstituționale se invocă au făcut obiectul cel puțin al unei decizii pronunțate de Curtea Constituțională”.

În același timp, prin aceeași încheiere a fost sesizată și Curtea Constituțională cu excepția privind dispozițiile art. 8 alin. (3)din Legea nr. 85/2006. Pentru termenul din 23 septembrie 2008 recurenta a formulat o altă cerere de sesizare a Curții Constituționale privind pretinsa excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, solicitând admiterea în principiu a sesizării; sesizarea Curții Constituționale în vederea controlului constituțional asupra textului art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, și suspendarea judecării cauzei care face obiectul dosarului nr. 186/1371/2007 până la soluționarea de Curtea Constituțională a excepției invocate.

În motivarea cererii, după ce face referiri la condițiile de admisibilitate a sesizării cu privire la excepția invocată, recurenta SC B. SA pretinde că se încalcă art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, privit din perspectiva dreptului la apărare consacrat de art. 24 din Constituția României. În acest sens, sus-numita motivează că art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 limitează posibilitatea debitoarei de a-și formula apărarea existând riscul de a fi deschisă procedura insolvenței, iar ulterior textul de lege să fie declarat neconstituțional, în cazul în care se dispune suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Această încălcare a dreptului prevăzut expres de art. 24 din Constituție, prin prisma art. 6 paragraf 1 din Convenție, sus-numita îl leagă de dispoziția instanței de recurs prin care a respins cererea de suspendare a judecării recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 8 alin. (3) din Legea nr. 85/2006. Curtea de Apel Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 21 octombrie 2008 a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, formulată de recurenta SC B. SA. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat debitoarea SC B. SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În consecință, în temeiul art. 299 și urm. C. proc. civ. coroborat cu art. 29 din Legea nr. 47/1992 C. proc. civ. solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris. Prin întâmpinarea din 24 decembrie 2009 formulată de creditoarea S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA București a solicitat respingerea recursului ca fiind rămas fără obiect întrucât recursul debitoarei formulat împotriva sentinței nr. 1426 din 12 octombrie 2007 de deschidere a procedurii insolvenței pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. 186/1371/2007 al Tribunalului Comercial Mureș a fost respins, ca nefondat, prin decizia din 10 decembrie 2008. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge recursul debitoarei SC B. SA ca fiind rămas fără obiect.

MOTIVE

D E C I D E Respinge, ca rămas fără obiect, recursul declarat de debitoarea SC B. SA TÂRNĂVENI împotriva încheierii din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-10-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 416/2009
dispozițiilor art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a fost respinsă ca inadmisibilă, deoarece s-a reținut că instanța constituțională a mai fost investită cu analiza textului de lege menționat și de fiecare da
ÎCCJ 2008-10-07
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 907/2009
a soluționat recursul s-a făcut în conformitate cu art. 8 alin. (3) din menționata lege a insolvenței. Împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pronunțată la data de 7 octombrie 2008 de Secția comer
ÎCCJ 2008-05-06
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1491/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: A.F.P. Timișoara, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 27 din 8. Februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în cauza privind procedura inso
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83311)
Excepția de neconstituționalitate. Admisibilitate Cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea pronunțării asupra excepției de neconstituționalitate a art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997, nu poate fi primită deoarece vizează o
ÎCCJ 2010-01-27
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 271/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 29 mai 2006 reclamanta SC D.S. SRL prin lichidator judiciar a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta O.R.C. TIMIȘ radierea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă