ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3482/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3482/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 25 august 2009, pronunțată în dosarul nr. 614/43/2008 Curtea de Apel Târgu Mureș a respins, ca nefondată contestația împotriva măsurii asiguratorii a sechestrului, formulată de petentul B.A. din județul Dâmbovița, măsură asiguratorie dispusă prin ordonanța nr. 26/P/2008 din 16 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, asupra autoturismului marca Opel Astra. Instanța a reținut că, potrivit contestației, petentul a susținut că a dobândit autoturismul prin cumpărare în vara anului 2007 de la inculpatul A.N., că de la acea dată este și posesorul autoturismului, pe care, însă, nu l-a înmatriculat în circulație din lipsă de bani.
Pe baza înscrisurilor aflate la dosar, instanța a apreciat ca nefondată contestația, reținând că, deși din acte rezultă că la 18 iunie 2007 contestatorul B.A. a cumpărat autoturismul marca Opel Astra, care avea numere provizorii pentru circulație pe drumurile publice în România, de la inculpatul A.N. neînmatricularea acestuia timp de peste un an conduce la concluzia că motivul lipsei banilor este lipsit de fundament. Pe de altă parte, fiind vorba de un autoturism adus din Olanda, nu s-a făcut dovada, arată instanță, că acest bun a fost introdus în țară cu suportarea taxelor vamale legale. Împotriva acestei încheieri contestatorul B.A. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinice, întrucât autoturismul a fost dobândit anterior măsurii asiguratorii a sechestrului, de la inculpatul A.N.
Pe de altă parte, contestatorul a arătat că inculpatul A.N. este cercetat pentru o presupusă activitate infracțională din perioada martie – iunie 2008, astfel încât sechestrarea unor bunuri care au aparținut acestuia cu mai mult de un an în urmă, este nelegală. Verificând încheierea atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea constată că recursul este fondat. Prin ordonanța nr. 26/P/2008 din 16 iulie 2008 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație de Justiție, D.N.A., Secția de Combatere a Corupție, a dispus luarea măsurii asiguratorii prin instituirea unui sechestru asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A.N., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută și pedepsită de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Printre aceste bunuri, conform evidenței Primăriei din Comuna Crângurile, județul Dâmbovița, se afla și autoturismul marca Opel Astra, an fabricație 2001. Potrivit procesului-verbal de aplicare a sechestrului din 28 iulie 2008, încheiat de ofițerii de poliție judiciară din cadrul DNA, Secția de Combatere a Corupției, în prealabil aplicării sechestrului numitul A.C., prezent la procedură, a prezentat ofițerilor de poliție, actul de vânzare-cumpărare pentru auto folosit, din 18 iunie 2007, din care rezultă că tatăl său, inculpatul A.N. a vândut autoturismul Opel Astra numitului B.A., conducându-i, totodată, la locul de parcare al acestui autoturism, aflat la o distanță de 3 imobile. Cu toate acestea, având în vedere că în evidențele Primăriei Comunei Crângurile, județul Dâmbovița, acest autoturism figurează în continuare pe rolul fiscal al inculpatului A.N., a fost declarat sechestrat, alături de alte bunuri mobile și imobile.
Curtea constată că, potrivit actului de vânzare-cumpărare pentru autoturism folosit, încheiat la 18 iunie 2007, A.N. a vândut autoturismul marca Opel Astra numitului B.A. Validitatea unui contract având un astfel de obiect, bun mobil, nu este supusă niciunei condiții de formă. Inculpatul A.N. a fost apoi trimis în judecată, alături de mai mulți inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în lotul celor cunoscuți pentru obținerea frauduloasă a permiselor de conducere auto de la Pitești.
Trecând peste lipsa oricăror referiri prin ordonanța de luare a măsurii asiguratorii prin instituirea unui sechestru, cu privire la scopul acestei măsuri (pentru asigurarea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune sau pentru garantarea executării pedepsei amenzii ??), în orice caz, însă, măsura asiguratorie se poate lua, în cazul de față, numai asupra bunurilor inculpatului. Ori, autoturismul marca Opel Astra la data luării măsurii asiguratorii, 16 iulie 2008, nu se mai afla în proprietatea inculpatului A.N., fiind vândut contestatorului B.A. cu peste un an înainte, respectiv la 18 iunie 2007, aspect adus la cunoștința organului de urmărire penală la data aplicării sechestrului.
Este în afară de orice îndoială că autoturismul Opel Astra, în discuție, nu are legătură cu infracțiunea pentru care inculpatul A.N. a fost trimis în judecată. Împrejurarea că noul proprietar al autoturismului, B.A., nu a demarat și finalizat procedurile pentru înmatricularea autovehicolului, nu are relevanță în planul situației juridice a acestuia, ci numai al folosirii lui pentru circulația pe drumurile publice. Față de cele ce preced, constatând că măsura asiguratorie a sechestrului a fost luată asupra unui bun care nu aparține inculpatului, recursul contestatorului B.A. va fi admis și, casând încheierea atacată, în rejudecare, în temeiul art. 168 C. proc. pen., va fi admisă plângerea contestatorului și se va dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului marca Opel Astra prin ordonanța nr. 26/P/2008 din 16 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de petentul B.A. împotriva încheierii din 25 august 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 614/43/2008. Casează încheierea atacată și, rejudecând, admite plângerea formulată de petent și dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului Opel Astra, prin ordonanța din 16 iulie 2008, emisă în dosarul nr. 26/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.