ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2417/2009

Asupra recursurilor penale de față;

Prin încheierea din 17 iunie 2009 (cu

termen în continuare la

date de 18 iunie 2009) dată de

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, în dosarul nr. 614/43/2008, a

fost admisă

contestația formulată împotriva măsurii asigurătorii a sechestrului de către

inculpatul T.C.I., dispunându-se ridicarea sechestrului asigurător instituit

prin ordonanța procurorului emisă la data de 16 iulie 2008 în dosarul nr.

26/P/2008 al D.N.A., asupra unui autoturism marca B., proprietatea inculpatului.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul V.V.

de sesizare a Curții Constituționale în vederea analizării excepției de

neconstituționalitate a prevederilor art. 26

1

alin. (1

0

)

din Legea nr. 78/2000.

În privința cererii de ridicare a

sechestru lui, s-a reținut că prin

ordonanța procurorului

din 16 iulie 2008 s-a dispus instituirea

sechestrului

asigurător asupra a două bunuri mobile ce constituiau

proprietatea în

devălmășie a inculpatului T.C.I. și a soției

sale,

respectiv un autoturism B. și unul D.T.

Cu ocazia aducerii la îndeplinire a acestei măsuri, soția și tatăl

inculpatului au precizat că autoturismul B. a fost lăsat de către inculpat gaj

pentru garantarea unui împrumut, cu trei săptămâni anterior reținerii sale.

Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța de fond a constatat că

acest din urmă autoturism a fost înscris în circuit de numitul M.L., care l-a

vândut ulterior numitului D.C. în anul 2007, iar acesta din urmă l-a vândut

ulterior inculpatului.

Date fiind sumele indicate în rechizitoriu ca fiind obținute de

inculpat în cadrul infracțiunii ce i se impută

(prin prisma celor patru

capete de acuzare), s-a apreciat ca fiind

fondată cererea inculpatului cu privire la ridicarea sechestrului asigurător instituit

asupra autoturismului B.

În privința excepției de neconstituționalitate ridicată de inculpatul

V.V. s-a apreciat, în esență, că art. 26

1

alin. (1

0

) din

Legea nr. 78/2000 este o normă de trimitere indisolubil legată de art. 86

2

C. pen., care a fost supus controlului de constituționalitate prin decizia nr.

11 din 9 ianuarie 2009 a Curții Constituționale, nemaiimpunându-se astfel

sesizarea acestei instanțe.

Pe de altă parte s-a apreciat că audierea unui martor prin mijloace

audio-video nu contravine principiilor fundamentale care

guvernează procesul penal, fiind conformă atât

prevederilor interne

(art. 327 C. proc. pen., coroborat cu art. 86

2

C. pen.), cât și normelor internaționale.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs parchetul (cu privire la

ridicarea sechestrului asigurător) și inculpatul V.V. (cu privire la soluția

dată excepției de neconstituționalitate).

Parchetul a criticat încheierea atât pentru încălcarea principiului

contradictorialității în ce privește discutarea cererii inculpatului T.C.I.

(omițându-se să se dea cuvântul și reprezentantului Ministerului Public), cât

și pe fondul soluției

adoptate de prima

instanță (întrucât cuantumul sumelor indicate în

rechizitoriu ca fiind

obținute de petiționar nu justifică ridicarea sechestrului).

Prin motivele scrise de recurs, inculpatul V.V. a susținut, în esență,

că excepția ridicată întrunește condițiile de admisibilitate impuse de art. 29

din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, instanța de fond

confundând

admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu însuși

„caracterul neconstituțional” al normelor reclamate că ar viola Constituția.

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, cât și

din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

retine următoarele:

În ce privește recursul Parchetului, Curtea reține că potrivit art. 168

alin. (1) C. proc. pen., în contra măsurii asigurătorii luate și a modului de

aducere la îndeplinire a acesteia. Învinuitul sau inculpatul, partea

responsabilă civilmente, precum și orice altă persoană interesată se pot plânge

procurorului sau instanței de judecată, în orice fază a procesului penal.

În situația în care cauza se află în faza de judecată formularea unei

asemenea contestații urmează regimul oricărei cereri pe care părțile le pot

formula pe parcursul procesului penal, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie pusă

în discuție conform art. 302 C. proc. pen., ca o manifestare a principiului

contradictorialității ce guvernează această fază a procesului penal.

Or în speță, din încheierea recurată

rezultă că nu a avut loc o

dezbatere în contradictoriu a

cererii formulate de către inculpatul T.C.I. în condițiile în care

reprezentantul Ministerului Public nu

a

avut posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la

contestația

depusă de acest inculpat.

Pe de altă parte, din motivarea instanței de fond nu rezultă dacă

soluția de admitere a contestației este justificată de considerente de

legalitate sau oportunitate, în condițiile în care pe de o parte se arată că

autoturismul în discuție se afla în

proprietatea

devălmașă a inculpatului și a soției sale, iar pe de altă

parte se

apreciază că, date fiind sumele indicate în rechizitoriu ca fiind obținute de

inculpat în cadrul infracțiunii ce i se

impută,

măsura sechestrului poate fi ridicată, fără a se preciza dacă

aceasta nu

mai este necesară sau este suficient celălalt autoturism indisponibilizat de

procuror în cursul urmăririi penale.

Toate aceste motive conduc la concluzia că recursul Parchetului este

fondat, sens în care încheierea atacată va fi casată în parte, iar cauza

trimisă spre rejudecare pentru a se reanaliza în condiții de legalitate

contestația formulată de către inculpatul T.C.I.

În privința excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că în

mod corect a fost respinsă cererea de sesizare a Curții

Constituționalitate întrucât excepția ridicată nu întrunește condițiile

de

admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 26

1

alin. (1

0

) din Legea nr.

78/2000, investigatorii

sub acoperire sau

investigatorii cu identitate reală pot fi audiați ca martori în condițiile art.

86

2

C. proc. pen.

În speță, din încheierea recurată rezultă că excepția de

neconstituționalitate a textului de lege sus-menționat

a fost ridicată

în legătură cu cererea formulată de un investigator cu

identitate reală de a fi audiat în calitate de martor în condițiile prevăzute

de art. 86

2

C. proc. pen., având în vedere amenințările pe care Ie-a

primit din partea mai multor persoane.

Având în vedere că, așa cum rezultă din art. 26

1

alin. (1

0

)

instanța este cea care decide modalitatea în care investigatorul este audiat, Curtea

apreciază că în realitate problema pusă în discuție nu reprezintă o chestiune

de constituționalitate, ci de aplicare a legii.

Mai mult, dispozițiile art. 86

2

c. proc. pen., la care

articolul din

legea specială face

trimitere, au mai fost cenzurate din perspectiva

conformității cu legea

fundamentală, constatându-se că acestea sunt constituționale (se vedea

Deciziile Curții Constituționale nr. 193/2004 și 11/2007).

Într-o asemenea ipoteză, este datoria autorului noii excepții de a veni

cu argumente suplimentarele natură a duce la o

schimbare a practicii Curții Constituționale, căci în caz contrar s-ar

ajunge

la o sesizare pur formală a acestei instanțe, cu singura consecință, de cele

mai multe ori și urmărită, aceea de tergiversare a soluționării cauzei în care

excepția a fost ridicată.

În acest context, Curtea reține că dispozițiile art. 29 alin. (3) din

Legea nr. 47/1992, potrivit cărora nu pot face obiectul excepției prevederile

constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale, instituie doar o condiționalitate

negativă, fără a se putea deduce din aceasta o conduită imperativă

pentru

instanță în situația în care, prin decizii anterioare, cenzurând aceleași

dispoziții legale, Curtea a constatat că ele sunt constituționale.

În consecință, în mod legal și temeinic instanța de fond a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată de către

inculpatul V.V., astfel încât recursul

acestuia

este nefondat și va fi respins conform art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C.

proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de

Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu

Mureș împotriva încheierii din 17 iunie 2009 a

Curții de Apel Târgu

Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie, pronunțată în dosarul nr. 614/43/2008.

Casează în parte încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecare în

ce privește contestarea măsurii sechestrului

formulată

de inculpatul T.C.I.

Menține celelalte dispoziții ale

încheierii.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul V.

V. împotriva

încheierii din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Târgu

Mureș,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul

nr. 614/43/2008.

Obligă recurentul inculpat V.V. la plata sumei de 300 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând

onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul T.C.I. în sumă

de 100 lei, se va plăti din

fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23

iunie 2009.