ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2657/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2657/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol spre soluționare cauza

penală având ca obiect tragerea la răspundere penală, printre alții, și a

inculpaților V.V., V.G.C., N.L.G. și P.T., trimiși în judecată prin

rechizitoriul nr. 26/P/2008 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – D.N.A., în dosarul nr. 614/43/2008 la data de 1 iulie 2009, cu

termen în continuare, printre altele, a fost sesizată de către inculpatul V.V.,

prin apărător ales, avocat G.V. cu o cerere de sesizare a Curții

Constituționale în vederea soluționării

excepției

de neconstituționalitate a prevederilor din O.U.G. nr. 43/2002 și

a

dispozițiilor art. 80 – art. 88 din Legea nr. 304/2004. Prin aceeași cerere

inculpatul a solicitat și suspendarea judecării

cauzei până la soluționarea

excepției invocată.

De asemenea, la același termen, inculpatul

P.T., prin apărător ales, avocat P.C., a precizat că își susține în continuare

cererea de ridicare a sechestrului asigurător, solicitând admiterea cererii

astfel cum a fost formulată, în baza art. 168 C. proc. pen.

Prin încheierea din aceeași dată, pronunțată

în dosarul nr. 614/43/2008, instanța de fond, printre altele, a dispus, în baza

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 303 alin. (6) C. proc.

pen., respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulată de inculpatul V.V., pe

care și-au însușit-o, în cursul dezbaterilor și inculpații N.L.G. și V.G.C., de

sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate a prevederilor din O.U.G. nr. 43/2002 și a dispozițiilor

art. 80 – art. 88 din Legea nr. 304/2004.

Totodată, prima instanță, în baza art. 163 și

168 C. proc. pen., raportat și la dispozițiile art. 44 din Constituția

revizuită a României și a art. 1 din primul

Protocol Adițional al C.

E.D.L.F., printre altele, a respins, ca

nefondată, cererea de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra

bunurilor inculpatului P.T. fixând, termen pentru soluționarea cauzei, pe fond,

la 20 iulie 2009.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a

constatat, în esență, că, din punct de vedere formal, cerințele de

admisibilitate a unei excepții de neconstituționalitate nu sunt îndeplinite în

speță, nefiind întrunite cumulativ cerințele art. 29 alin. (1) – (3) din Legea

nr. 47/1992 republicată, întrucât excepția de neconstituționalitate a

prevederilor din O.U.G. nr. 43/2002 și a dispozițiilor art. 80 – art. 88 din

Legea nr. 304/2004, nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, s-a reținut că, la data de 30 aprilie

2009, Curtea Constituțională a pronunțat decizia nr. 671, prin care a respins,

ca

neîntemeiată, excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în

prevederile O.U.G. nr.

43/2002 și în dispozițiile art. 80 – art. 88 din Legea nr.

304/2004, constatând că această excepție a fost

deja supusă controlului

Curții Constituționale, exprimându-și, așadar,

punctul de vedere în materie.

De asemenea, s-a mai

relevat că inculpatul V.V., față de

momentul procesual respectiv, nu a justificat un interes legitim actual,

câtă vreme încă din luna iunie 2008 a avut cunoștință de faptul că acțiunea

penală declanșată împotriva sa a fost derulată de procurorii D.N.A., acesta

apreciindu-se ca fiind momentul oportun pentru ca inculpatul să invoce, prin

intermediul apărătorului ales o asemenea excepție, dat fiind faptul că

prevederile art. 13 lit. b) din Legea nr. 35 din 13 martie 1997 republicată,

permite persoanelor care se consideră vătămate într-un drept sau o libertatea

cetățenească să sesizeze această instituție, Curtea Constituțională, singura

instanță abilitată să verifice concordanța diferitelor acte normative sau

dispozițiilor legale cu dispozițiile constituționale.

Constatând că excepția de

neconstituționalitate a prevederilor din O.U.G. nr. 43/2002 și a dispozițiilor

art. 80 – art. 88 din Legea nr. 304/2004, nu are legătură cu obiectul cauzei

dedusă judecății, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea de sesizare a

Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate

invocată, respingând-o ca atare.

De asemenea, prima instanță, analizând,

printre altele, și cererea de ridicare a sechestrului asigurător formulată de

inculpatul P.T., prin apărător, a reținut că așa cum a rezultat din ordonanțele

de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile

asupra valorilor aparținând inculpaților contestatori, datele ce figurează în

aceste ordonanțe și conținutul proceselor verbale întocmite cu ocazia aplicării

acestor măsuri dispuse de către procurorii anchetatori și reevaluându-se

probatoriul administrat până la acest moment s-a reținut că temeiurile care au

justificat inițial indisponibilizarea acestor bunuri și valori nu au dispărut

și nici nu s-au modificat ori diminuat.

S-a conchis în sensul că se justifică

menținerea acestor măsuri date fiind acuzațiile care planează asupra fiecărui

inculpat în parte, inclusiv a recurentului P.T., cercetat și trimis în judecată

nu numai pentru săvârșirea unor infracțiuni de pericol ci și a unor infracțiuni

de rezultat. Totodată, s-a mai relevat că, interpretându-se cu strictețe

dispozițiile legale ce reglementează contestația ce poate fi adresată, în faza

judecății, instanței pe rolul căreia se află cauza pendinte, s-ar putea

constata faptul că inculpații nu au justificat un interes actual care să fundamenteze

aceste contestații, formulate la mai bine de 10 luni de la instituirea acestor măsuri

de indisponibilizare.

Pe de altă parte, s-a mai menționat că,

măsura asiguratorie inițial dispusă de către procurorii D.N.A. a avut în vedere

nu doar recuperarea prejudiciului pe care l-ar fi creat inculpatul/inculpații

prin activitatea infracțională imputată (motiv invocat de fiecare dintre

aceștia în contestațiile formulate, pe lângă cele legate de starea materială

precară a familiilor lor, și, în speță, cel legat de procesul de partaj cu

fosta soție,

menționat de către inculpatul

P.T.), dar și eventuala confiscare

specială ce s-ar putea solicita de

către reprezantatul parchetului la finalul dezbaterii judecătorești, ce urmează

a avea loc în prezenta cauză.

Împotriva încheierii mai sus-menționate, în

termen legal, au formulat recurs, personal, dar și prin apărători aleși,

inculpații V.

V., V.G.C., N.L.G. și P.

T.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele menționate în

cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, încheierea atacată,

conform prevederilor art. 385

9

alin (3) C. proc. pen., combinate cu

art. 385

6

alin. (1) și art.

385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile formulate de

inculpații V.V., V.G.C., N.L.

G. și P.T.

sunt nefondate, pentru considerentele ce vor urma.

Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr.

47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea

acestei

instanțe este posibilă cu o

excepție de neconstituționalitate, sub rezerva îndeplinirii a trei condiții,

supuse verificării de către instanța în fața căreia

se ridică o atare excepție și care, în măsura în

care constată îndeplinirea

lor, va proceda la sesizarea Curți, iar pe

perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se

suspendă.

Astfel, în primul rând, excepția de

neconstituționalitate trebuie să privească o lege ori o dispoziție dintr-o lege

sau ordonanță în vigoare, în al doilea rând aceasta trebuie să aibă legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia, indiferent dacă este vorba de o normă juridică de drept material sau

o normă juridică de drept procesual și, în fine, a treia condiție reglementată

de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se

referă la prevederi legale care odată constatate

ca fiind neconstituționale

de către

Curtea Constituțională, nu mai pot face obiectul unei excepții de

neconstituționalitate.

Aceasta înseamnă că este posibilă sesizarea curții

cu o excepție de neconstituționalitate vizând prevederi legale în

legătură

cu care aceasta și-a exprimat anterior opinia că ar fi conforme

cu legea fundamentală.

Or, în speță, Înalta

Curte constată că prima instanță a apreciat, în

mod justificat, că excepția de neconstituționalitate

a prevederilor din O.U.G. nr. 43/2002 și a dispozițiilor art. 80 – art. 88 din

Legea nr. 304/2004 nu are legătură cu cauza dedusă judecății, întrucât

inculpații au cercetați și trimiși în judecată, în stare de arest preventiv,

după cum urmează:

Inculpatul V.G.C., pentru săvârșirea

infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și luare de

mită în formă continuată (32 acte materiale), prevăzută de art. 7 din Legea nr.

39/2003 și art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) și art. 9

din Legea nr. 78/2000 cu aplicabilă  art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu

aplicabilă  art. 33 lit. a) C. pen.;

Inculpatul V.V. pentru săvârșirea

infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită

în formă continuată (13 acte materiale), permiterea accesului unor persoane

neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în formă

continuată (3 acte materiale), fals intelectual aflat în legătură directă cu

infracțiunea de luare de mită și nerespectarea regimului armelor și munițiilor,

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 254 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea

nr. 78/2000, cu aplicabilă art. 41

alin. (2) C. pen., art. 12 lit. b)

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 9 și art. 14 din Legea nr. 78/2000. cu

aplic art. 41 alin. (2) C. pen., art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat

la art. 289 C. pen. și art. 279 alin. (1) C. pen., toate cu aplicabilă  art. 33

lit. a) C. pen.;

Inculpatul P.T., pentru săvârșirea

infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, luare de mită în

formă continuată (2 acte materiale), fals intelectual aflat în legătură directă

cu o infracțiunea de corupție și fals intelectual, în formă continuată (2 acte

materiale), prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 254 alin. (1) C.

pen., raportat la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu

aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat

la art. 289 C. pen. și art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic art. 41 alin. (2)

C. pen., toate cu aplicabilă  art. 33 lit. a) C. pen.;

- inculpatul N.L.G., pentru săvârșirea infracțiunilor

de aderare la un grup infracțional organizat și complicitate la infracțiunea de

luare de mită în formă continuată (6 acte materiale), prevăzută de art. 7 din

Legea nr. 39/2003 și art. 26 C. pen., raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și

la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicabilă art. 41

alin. (2) C. pen., ambele cu aplicabilă  art. 33 lit. a) C. pen.

Așadar, prin încheierea din 1 iulie 2009 cu

termen în continuare la 2 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr. 614/43/2008,

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a procedat corect atunci când a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizarea

a Curții Constituționale, formulată de inculpatul V.V. în vederea soluționării

excepției  de neconstituționalitate a prevederilor din O.U.G. nr. 43/2002 și a

dispozițiilor art. 80 – art. 88 din Legea nr. 304/2004, apreciind-o ca neavând

nicio legătură cu speța dedusă judecății.

Pe de altă parte, examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin aceeași încheiere, corect a

fost respinsă, ca nefondată, cererea de ridicare a sechestrului asigurător

formulată de

inculpatul P.T.,

apreciindu-se, justificat, că temeiurile ce au fost

avute în vedere la

momentul instituirii măsurii de indisponibilizare nu s-au schimbat, menținându-se

în continuare.

Totodată, se mai constată că în mod corect, în

baza dispozițiilor art. 163 și 168 C. proc. pen., printre altele, s-a respins,

de către prima instanță, ca nefondată, cererea de ridicare a măsurii

sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor inculpatului P.T., în faza

de urmărire penală, calea de atac separată a recursului fiind prevăzută în

dispozițiile alin. (2) ale art. 168 C. proc. pen.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 163 alin.

(1) C. proc. pen., măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de

procuror sau de instanța de judecată și constau

în indisponibilizarea,

prin instituirea unui sechestru a bunurilor

mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparări pagubei produse

prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

De asemenea, dispozițiile art. 168 alin. (1)

și (2) C. proc. pen., stipulează în mod expres în ce condiții se poate contesta

măsura asiguratorie stabilind că „în contra măsurii asigurătorii luate și a

modului de aducere la îndeplinire a acesteia,

învinuitul

sau inculpatul

(..),

precum și orice altă persoană interesată

se pot plânge procurorului sau instanței de

judecată, în orice fază a

procesului penal, iar hotărârea instanței de

judecată poate fi atacată separat cu recurs, care însă nu e suspensiv de

executare.

Rezultă, așadar, că

dispunerea măsurii asigurătorii și menținerea acesteia trebuie să se facă cu

respectarea dispozițiilor generale, înscrise

în legea procesual penală, fiind subordonate

dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.

În speță inculpatul P.T. a formulat în fața

primei instanțe, anterior datei de 1 iulie 2009 cerere de ridicare a măsurii

sechestrului asigurător instituită de procurorul de caz, în faza de urmărire

penală asupra bunurilor acestuia, instanța de fond amânând pronunțarea asupra

acestei cereri la 1 iulie 2009, pentru când apărătorul ales al acestuia, avocat

L.V., urma să depună înscrisuri doveditoare, astfel cum se dispusese printr-o

încheiere anterioară. întrucât la termenul fixat apărătorul ales al

inculpatului nu s-a conformat și nu s-au depus niciun fel de înscrisuri de la

Administrația Financiară a orașului Câmpulung, prima instanță a acordat

cuvântul în susținerea cererii pe care inculpatul a precizat că și-o menține.

Analizând actele și lucrările dosarului,

instanța de ultim control judiciar constată că instanța de fond a procedat

corect atunci când, reținând că, în cauză, temeiurile ce au fost avute în

vedere la luarea acestei măsuri asigurătorii subzistau și nu s-au modificat, în

mod justificat a respins ca nefondată cererea de ridicare a sechestrului

asigurător instituită asupra bunurilor inculpatului P.T., chiar și în

condițiile în care acesta a susținut că nu mai face fată cheltuielilor la care

a fost obligat de instanța civilă prin finalizarea procesului de partaj bunuri

comune cu fosta sa soție.

De altfel, se mai constată că fosta soție a

inculpatului are deschise și alte căi pentru punerea în executare silită a

hotărârii judecătorești pronunțată în dosarul de partaj bunuri comune, în

speță, neimpunându-se admiterea cererii de ridicare a sechestrului judiciar

instituit asupra bunurilor inculpatului, măsură ce urmează a fi menținută si în

continuare.

Pentru considerentele mai sus-enunțate, Înalta

Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 2 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.V.,

V.G.C., N.L.G. și P.T. împotriva încheierii din 1 iulie cu termen în continuare

la 2 iulie 2009 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 614/43/2008.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., Înalta Curte urmează a-i obliga pe recurenții inculpați la plata

cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariilor apărătorilor desemnați din

oficiu pentru aceștia, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații V.V., V.G.C., N.L.G. și P.T. împotriva încheierii din 1 iulie cu

termen în continuare la 2 iulie 2009 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie pronunțată în dosarul nr. 614/43/2008.

Obligă recurenții inculpați V.V. și V.G.C. la

plata sumelor de câte 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care sumele de câte 25 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Obligă recurenții inculpați N.L.G. și P.

T. la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către

stat, din care sumele de câte 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 iulie 2009.