ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2657/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol spre soluționare cauza penală având ca obiect tragerea la răspundere penală, printre alții, și a inculpaților V.V., V.G.C., N.L.G. și P.T., trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 26/P/2008 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., în dosarul nr. 614/43/2008 la data de 1 iulie 2009, cu termen în continuare, printre altele, a fost sesizată de către inculpatul V.V., prin apărător ales, avocat G.V. cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor din O.U.G.

nr. 43/2002 și a dispozițiilor art. 80 – art. 88 din Legea nr. 304/2004. Prin aceeași cerere inculpatul a solicitat și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției invocată. De asemenea, la același termen, inculpatul P.T., prin apărător ales, avocat P.C., a precizat că își susține în continuare cererea de ridicare a sechestrului asigurător, solicitând admiterea cererii astfel cum a fost formulată, în baza art. 168 C. proc. pen. Prin încheierea din aceeași dată, pronunțată în dosarul nr. 614/43/2008, instanța de fond, printre altele, a dispus, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 303 alin. (6) C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulată de inculpatul V.V., pe care și-au însușit-o, în cursul dezbaterilor și inculpații N.L.G.

și V.G.C., de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor din O.U.G. nr. 43/2002 și a dispozițiilor art. 80 – art. 88 din Legea nr. 304/2004. Totodată, prima instanță, în baza art. 163 și 168 C. proc. pen., raportat și la dispozițiile art. 44 din Constituția revizuită a României și a art. 1 din primul Protocol Adițional al C. E.D.L.F., printre altele, a respins, ca nefondată, cererea de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului P.T. fixând, termen pentru soluționarea cauzei, pe fond, la 20 iulie 2009. Pentru a dispune astfel, prima instanță a constatat, în esență, că, din punct de vedere formal, cerințele de admisibilitate a unei excepții de neconstituționalitate nu sunt îndeplinite în speță, nefiind întrunite cumulativ cerințele art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, întrucât excepția de neconstituționalitate a prevederilor din O.U.G.

nr. 43/2002 și a dispozițiilor art. 80 – art. 88 din Legea nr. 304/2004, nu are legătură cu soluționarea cauzei. Astfel, s-a reținut că, la data de 30 aprilie 2009, Curtea Constituțională a pronunțat decizia nr. 671, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în prevederile O.U.G. nr. 43/2002 și în dispozițiile art. 80 – art. 88 din Legea nr. 304/2004, constatând că această excepție a fost deja supusă controlului Curții Constituționale, exprimându-și, așadar, punctul de vedere în materie.

De asemenea, s-a mai relevat că inculpatul V.V., față de momentul procesual respectiv, nu a justificat un interes legitim actual, câtă vreme încă din luna iunie 2008 a avut cunoștință de faptul că acțiunea penală declanșată împotriva sa a fost derulată de procurorii D.N.A., acesta apreciindu-se ca fiind momentul oportun pentru ca inculpatul să invoce, prin intermediul apărătorului ales o asemenea excepție, dat fiind faptul că prevederile art. 13 lit. b) din Legea nr. 35 din 13 martie 1997 republicată, permite persoanelor care se consideră vătămate într-un drept sau o libertatea cetățenească să sesizeze această instituție, Curtea Constituțională, singura instanță abilitată să verifice concordanța diferitelor acte normative sau dispozițiilor legale cu dispozițiile constituționale.

Constatând că excepția de neconstituționalitate a prevederilor din O.U.G. nr. 43/2002 și a dispozițiilor art. 80 – art. 88 din Legea nr. 304/2004, nu are legătură cu obiectul cauzei dedusă judecății, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată, respingând-o ca atare.

De asemenea, prima instanță, analizând, printre altele, și cererea de ridicare a sechestrului asigurător formulată de inculpatul P.T., prin apărător, a reținut că așa cum a rezultat din ordonanțele de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile asupra valorilor aparținând inculpaților contestatori, datele ce figurează în aceste ordonanțe și conținutul proceselor verbale întocmite cu ocazia aplicării acestor măsuri dispuse de către procurorii anchetatori și reevaluându-se probatoriul administrat până la acest moment s-a reținut că temeiurile care au justificat inițial indisponibilizarea acestor bunuri și valori nu au dispărut și nici nu s-au modificat ori diminuat.

S-a conchis în sensul că se justifică menținerea acestor măsuri date fiind acuzațiile care planează asupra fiecărui inculpat în parte, inclusiv a recurentului P.T., cercetat și trimis în judecată nu numai pentru săvârșirea unor infracțiuni de pericol ci și a unor infracțiuni de rezultat. Totodată, s-a mai relevat că, interpretându-se cu strictețe dispozițiile legale ce reglementează contestația ce poate fi adresată, în faza judecății, instanței pe rolul căreia se află cauza pendinte, s-ar putea constata faptul că inculpații nu au justificat un interes actual care să fundamenteze aceste contestații, formulate la mai bine de 10 luni de la instituirea acestor măsuri de indisponibilizare. Pe de altă parte, s-a mai menționat că, măsura asiguratorie inițial dispusă de către procurorii D.N.A.

a avut în vedere nu doar recuperarea prejudiciului pe care l-ar fi creat inculpatul/inculpații prin activitatea infracțională imputată (motiv invocat de fiecare dintre aceștia în contestațiile formulate, pe lângă cele legate de starea materială precară a familiilor lor, și, în speță, cel legat de procesul de partaj cu fosta soție, menționat de către inculpatul P.T.), dar și eventuala confiscare specială ce s-ar putea solicita de către reprezantatul parchetului la finalul dezbaterii judecătorești, ce urmează a avea loc în prezenta cauză. Împotriva încheierii mai sus-menționate, în termen legal, au formulat recurs, personal, dar și prin apărători aleși, inculpații V. V., V.G.C., N.L.G. și P. T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele menționate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, încheierea atacată, conform prevederilor art. 385 9 alin (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile formulate de inculpații V.V., V.G.C., N.L. G. și P.T. sunt nefondate, pentru considerentele ce vor urma. Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea acestei instanțe este posibilă cu o excepție de neconstituționalitate, sub rezerva îndeplinirii a trei condiții, supuse verificării de către instanța în fața căreia se ridică o atare excepție și care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea Curți, iar pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.

Astfel, în primul rând, excepția de neconstituționalitate trebuie să privească o lege ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, în al doilea rând aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, indiferent dacă este vorba de o normă juridică de drept material sau o normă juridică de drept procesual și, în fine, a treia condiție reglementată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se referă la prevederi legale care odată constatate ca fiind neconstituționale de către Curtea Constituțională, nu mai pot face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. Aceasta înseamnă că este posibilă sesizarea curții cu o excepție de neconstituționalitate vizând prevederi legale în legătură cu care aceasta și-a exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu legea fundamentală.

Or, în speță, Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat, în mod justificat, că excepția de neconstituționalitate a prevederilor din O.U.G. nr. 43/2002 și a dispozițiilor art. 80 – art. 88 din Legea nr. 304/2004 nu are legătură cu cauza dedusă judecății, întrucât inculpații au cercetați și trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, după cum urmează: Inculpatul V.G.C., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și luare de mită în formă continuată (32 acte materiale), prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000 cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen.; Inculpatul V.V.

pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită în formă continuată (13 acte materiale), permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în formă continuată (3 acte materiale), fals intelectual aflat în legătură directă cu infracțiunea de luare de mită și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 9 și art. 14 din Legea nr. 78/2000. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen., art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen.

și art. 279 alin. (1) C. pen., toate cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen.; Inculpatul P.T., pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), fals intelectual aflat în legătură directă cu o infracțiunea de corupție și fals intelectual, în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen.

și art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen.; - inculpatul N.L.G., pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat și complicitate la infracțiunea de luare de mită în formă continuată (6 acte materiale), prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 26 C. pen., raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen. Așadar, prin încheierea din 1 iulie 2009 cu termen în continuare la 2 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr. 614/43/2008, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a procedat corect atunci când a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizarea a Curții Constituționale, formulată de inculpatul V.V.

în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor din O.U.G. nr. 43/2002 și a dispozițiilor art. 80 – art. 88 din Legea nr. 304/2004, apreciind-o ca neavând nicio legătură cu speța dedusă judecății. Pe de altă parte, examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin aceeași încheiere, corect a fost respinsă, ca nefondată, cererea de ridicare a sechestrului asigurător formulată de inculpatul P.T., apreciindu-se, justificat, că temeiurile ce au fost avute în vedere la momentul instituirii măsurii de indisponibilizare nu s-au schimbat, menținându-se în continuare. Totodată, se mai constată că în mod corect, în baza dispozițiilor art. 163 și 168 C. proc.

pen., printre altele, s-a respins, de către prima instanță, ca nefondată, cererea de ridicare a măsurii sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor inculpatului P.T., în faza de urmărire penală, calea de atac separată a recursului fiind prevăzută în dispozițiile alin. (2) ale art. 168 C. proc. pen. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 163 alin. (1) C. proc. pen., măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparări pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

De asemenea, dispozițiile art. 168 alin. (1) și (2) C. proc. pen., stipulează în mod expres în ce condiții se poate contesta măsura asiguratorie stabilind că „în contra măsurii asigurătorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul (..), precum și orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanței de judecată, în orice fază a procesului penal, iar hotărârea instanței de judecată poate fi atacată separat cu recurs, care însă nu e suspensiv de executare. Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii asigurătorii și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.

În speță inculpatul P.T. a formulat în fața primei instanțe, anterior datei de 1 iulie 2009 cerere de ridicare a măsurii sechestrului asigurător instituită de procurorul de caz, în faza de urmărire penală asupra bunurilor acestuia, instanța de fond amânând pronunțarea asupra acestei cereri la 1 iulie 2009, pentru când apărătorul ales al acestuia, avocat L.V., urma să depună înscrisuri doveditoare, astfel cum se dispusese printr-o încheiere anterioară. întrucât la termenul fixat apărătorul ales al inculpatului nu s-a conformat și nu s-au depus niciun fel de înscrisuri de la Administrația Financiară a orașului Câmpulung, prima instanță a acordat cuvântul în susținerea cererii pe care inculpatul a precizat că și-o menține.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de ultim control judiciar constată că instanța de fond a procedat corect atunci când, reținând că, în cauză, temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri asigurătorii subzistau și nu s-au modificat, în mod justificat a respins ca nefondată cererea de ridicare a sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor inculpatului P.T., chiar și în condițiile în care acesta a susținut că nu mai face fată cheltuielilor la care a fost obligat de instanța civilă prin finalizarea procesului de partaj bunuri comune cu fosta sa soție. De altfel, se mai constată că fosta soție a inculpatului are deschise și alte căi pentru punerea în executare silită a hotărârii judecătorești pronunțată în dosarul de partaj bunuri comune, în speță, neimpunându-se admiterea cererii de ridicare a sechestrului judiciar instituit asupra bunurilor inculpatului, măsură ce urmează a fi menținută si în continuare.

Pentru considerentele mai sus-enunțate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.V., V.G.C., N.L.G. și P.T. împotriva încheierii din 1 iulie cu termen în continuare la 2 iulie 2009 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 614/43/2008. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-i obliga pe recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariilor apărătorilor desemnați din oficiu pentru aceștia, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.V., V.G.C., N.L.G. și P.T. împotriva încheierii din 1 iulie cu termen în continuare la 2 iulie 2009 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie pronunțată în dosarul nr. 614/43/2008. Obligă recurenții inculpați V.V. și V.G.C. la plata sumelor de câte 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Obligă recurenții inculpați N.L.G. și P. T. la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 iulie 2009.