ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5775/2008

Deliberând

în condițiile art. 256 Cod procedură civilă asupra recursului de față, constată

următoarele:

Reclamantele au arătat în motivarea cererii că sunt moștenitoarele

defunctei

P.S.E. iar autoarea

lor a formulat notificare către pârâți

sub

nr. 1160 din 14 februarie 2002, înregistrată la aceștia sub nr. 24641/2002,

prin care a

solicitat restituirea apartamentului nr. 25 din București.

Au

susținut reclamantele că, deși pârâții aveau, în temeiul art. 23 din Legea

nr. 10/2001, obligația de a soluționa în

termen de 60 de zile de la depunere notificarea, până în prezent aceasta nu a

fost soluționată, refuzul pârâților fiind neîntemeiat.

Prin sentința civilă

nr. 612 din 23 aprilie 2007, Tribunalul București a admis cererea

reclamantelelor a fost obligat pârâtul Municipiul București prin Primarul

General, să soluționeze prin decizie/dispoziție motivată notificarea nr.

1160/2002, formulată de autoarea reclamantelor, numita P.S.E.

Pentru a se pronunța

astfel s-a reținut că autoarea reclamantelor C.M., T.L.A. si P.S.E., decedată

la 5 septembrie 2006, a adresat în temeiul Legii nr. 10/2001 Primăriei Municipiului

București notificarea nr. 1160/2002, prin Biroul Executorilor Judecătorești S.

și N. înregistrată la pârâta Primăria Municipiului București sub nr. 24641/2002,

prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București.

Reclamantele C.M., T.L.A.

sunt moștenitoarele legale ale notificantei decedate P.S.E., potrivit

certificatului de calitate de moștenitor nr. 148/2006, eliberat de BNP

Asociația L.G. și B.M.

Din adresa

înaintată de pârâta Primăria Municipiului București, tribunalul a reținut că

dosarul a fost apreciat incomplet, pârâta solicitând reclamantelor completarea

dosarului cu o serie de înscrisuri menționate în adresa depusă la fila 11 în

dosar fond, însă, această adresă a fost emisă la data de 5 martie 2007, după ce

reclamantele au înregistrat procesul de față și după primirea citației pentru

primul termen de judecată.

In consecință s-a

reținut incidența dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, care dispun că

unitatea deținătoare notificată este obligată să se pronunțe prin decizie sau

după caz prin dispoziție motivată asupra cererii de

restituire în natură în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării, sau după

caz de la data depunerii actelor doveditoare

potrivit art. 23 din lege.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel Municipiul București prin Primarul General susținând

că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr.

10/2001 este unul de recomandare, iar depășirea lui poate fi sancționată cel

mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a

fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței

unui prejudiciu, lucru ce nu a fost dovedit în cauză.

Prin decizia civilă

nr. 589 din 24 septembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul București prin Primarul

General cu motivarea că termenul de 60 de zile prev de art. 25 din Legea nr.

10/2001, republicată este unul obligatoriu.

Pe de altă parte s-a

reținut că situația descrisă prin art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată

vizează posibilitatea persoanei îndreptățite de a depune actele doveditoare

până la soluționarea notificării, deci înăuntrul termenului de 60 de zile

posibilitate creata în favoarea persoanei solicitante, iar nu ca o justificare

pentru unitatea căreia i s-a adresat notificarea de a nu da nici un răspuns, sine

die, astfel că apelul a fost respins ca nefondat.

Împotriva

acestei din urma hotărâri, a declarat recurs pârâtul Primarul

Municipiului București

prin Primar General, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul

a reiterat criticile susținute și în fața Curții de Apel București, susținând

astfel, în esență, că hotărârile pronunțate sunt greșite, având în vedere că

instanțele au dat o

interpretare eronată dispozițiilor legale în materie și materialul

probator administrat în

cauza raportului juridic dedus judecății.

Verificând

legalitatea deciziei recurate în limitele criticilor formulate, înalta Curte

constata ca recursul declarat in cauză este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 23 alin. (1) actualmente art. 25, din Legea 10/2001 persoana

deținătoare notificată este obligată ca în termen de 60 de zile de la data

înregistrării notificării sau, dup caz, de la

data depunerii actelor doveditoare, să se pronunțe prin dispoziție sau decizie

motivată asupra cererii de restituire formulată

prin notificare.

Expirarea

termenului imperativ de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea

10/2001 republicată,

conferă notificatorului legitimarea de a se adresa instanței

judecătorești pentru a obține obligarea

unității deținătoare a imobilului la

soluționarea

notificării, prin emiterea deciziei sau dispoziției motivate.

Termenul

de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a

se pronunța asupra cererii de restituire,

poate avea, așa cum susține și recurenta

două

date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor

doveditoare.

Termenul pentru

îndeplinirea obligației respective se poate proroga cu

acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dacă unitatea

deținătoare, în urma

analizei actelor

doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți în intervalul de 60 de zile,

faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea

deciziei

de restituire.

Pentru a avea

beneficiul acestei proceduri este necesar ca unitatea

deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că

fundamentarea și

emiterea deciziei de

restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate.

Depunerea actelor solicitate sau comunicarea

faptului că persoana îndreptățită nu

posedă actele respective, are

semnificația prorogării termenului respectiv (în

această ipostază, termenul curge de la depunerea actelor solicitate sau,

după caz, de

la comunicare răspunsului).

In cauză recurenta, este culpabilă de depășirea termenului imperativ de

60 de

zile,

prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată, deoarece reclamantele

notificatoare au depus notificarea și actele

doveditoare solicitării lor, iar

insuficiența

documentației pentru fundamentarea deciziei de restituire nu le-a fost

comunicată de recurentă in intervalul de 60 de

zile de la primirea acestora.

Mai mult,

recurentul-pârât nu a răspuns pe parcursul a 5 ani de zile la notificarea nr. 1160

din 14 februarie 2002 iar lipsa unui asemenea răspuns este nejustificată.

Adresă despre care

face vorbire și se prevalează recurentul-pârât a fost emisă la data de 5 martie

2007, după primirea citației pentru primul termen de judecată în acest proces.

Față de cele ce

preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile

a hotărârii

atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGH

D

E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar

General împotriva deciziei nr. 589 din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a

IV

a civilă.

Obligă pârâții să

plătească reclamantei T.L.A. 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13

octombrie 2008.