ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5775/2008

Deliberând în condițiile art. 256 Cod procedură civilă asupra recursului de față, constată următoarele: Reclamantele au arătat în motivarea cererii că sunt moștenitoarele defunctei P.S.E. iar autoarea lor a formulat notificare către pârâți sub nr. 1160 din 14 februarie 2002, înregistrată la aceștia sub nr. 24641/2002, prin care a solicitat restituirea apartamentului nr. 25 din București. Au susținut reclamantele că, deși pârâții aveau, în temeiul art. 23 din Legea nr. 10/2001, obligația de a soluționa în termen de 60 de zile de la depunere notificarea, până în prezent aceasta nu a fost soluționată, refuzul pârâților fiind neîntemeiat. Prin sentința civilă nr. 612 din 23 aprilie 2007, Tribunalul București a admis cererea reclamantelelor a fost obligat pârâtul Municipiul București prin Primarul General, să soluționeze prin decizie/dispoziție motivată notificarea nr. 1160/2002, formulată de autoarea reclamantelor, numita P.S.E.

Pentru a se pronunța astfel s-a reținut că autoarea reclamantelor C.M., T.L.A. si P.S.E., decedată la 5 septembrie 2006, a adresat în temeiul Legii nr. 10/2001 Primăriei Municipiului București notificarea nr. 1160/2002, prin Biroul Executorilor Judecătorești S. și N. înregistrată la pârâta Primăria Municipiului București sub nr. 24641/2002, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București. Reclamantele C.M., T.L.A. sunt moștenitoarele legale ale notificantei decedate P.S.E., potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 148/2006, eliberat de BNP Asociația L.G. și B.M.

Din adresa înaintată de pârâta Primăria Municipiului București, tribunalul a reținut că dosarul a fost apreciat incomplet, pârâta solicitând reclamantelor completarea dosarului cu o serie de înscrisuri menționate în adresa depusă la fila 11 în dosar fond, însă, această adresă a fost emisă la data de 5 martie 2007, după ce reclamantele au înregistrat procesul de față și după primirea citației pentru primul termen de judecată. In consecință s-a reținut incidența dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, care dispun că unitatea deținătoare notificată este obligată să se pronunțe prin decizie sau după caz prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 din lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Municipiul București prin Primarul General susținând că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 este unul de recomandare, iar depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru ce nu a fost dovedit în cauză. Prin decizia civilă nr. 589 din 24 septembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul București prin Primarul General cu motivarea că termenul de 60 de zile prev de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată este unul obligatoriu.

Pe de altă parte s-a reținut că situația descrisă prin art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată vizează posibilitatea persoanei îndreptățite de a depune actele doveditoare până la soluționarea notificării, deci înăuntrul termenului de 60 de zile posibilitate creata în favoarea persoanei solicitante, iar nu ca o justificare pentru unitatea căreia i s-a adresat notificarea de a nu da nici un răspuns, sine die, astfel că apelul a fost respins ca nefondat. Împotriva acestei din urma hotărâri, a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului București prin Primar General, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a reiterat criticile susținute și în fața Curții de Apel București, susținând astfel, în esență, că hotărârile pronunțate sunt greșite, având în vedere că instanțele au dat o interpretare eronată dispozițiilor legale în materie și materialul probator administrat în cauza raportului juridic dedus judecății.

Verificând legalitatea deciziei recurate în limitele criticilor formulate, înalta Curte constata ca recursul declarat in cauză este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) actualmente art. 25, din Legea 10/2001 persoana deținătoare notificată este obligată ca în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, dup caz, de la data depunerii actelor doveditoare, să se pronunțe prin dispoziție sau decizie motivată asupra cererii de restituire formulată prin notificare. Expirarea termenului imperativ de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea 10/2001 republicată, conferă notificatorului legitimarea de a se adresa instanței judecătorești pentru a obține obligarea unității deținătoare a imobilului la soluționarea notificării, prin emiterea deciziei sau dispoziției motivate.

Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire, poate avea, așa cum susține și recurenta două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. Termenul pentru îndeplinirea obligației respective se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. Pentru a avea beneficiul acestei proceduri este necesar ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate.

Depunerea actelor solicitate sau comunicarea faptului că persoana îndreptățită nu posedă actele respective, are semnificația prorogării termenului respectiv (în această ipostază, termenul curge de la depunerea actelor solicitate sau, după caz, de la comunicare răspunsului). In cauză recurenta, este culpabilă de depășirea termenului imperativ de 60 de zile, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată, deoarece reclamantele notificatoare au depus notificarea și actele doveditoare solicitării lor, iar insuficiența documentației pentru fundamentarea deciziei de restituire nu le-a fost comunicată de recurentă in intervalul de 60 de zile de la primirea acestora. Mai mult, recurentul-pârât nu a răspuns pe parcursul a 5 ani de zile la notificarea nr. 1160 din 14 februarie 2002 iar lipsa unui asemenea răspuns este nejustificată.

Adresă despre care face vorbire și se prevalează recurentul-pârât a fost emisă la data de 5 martie 2007, după primirea citației pentru primul termen de judecată în acest proces. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGH

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei nr. 589 din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Obligă pârâții să plătească reclamantei T.L.A. 1.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 octombrie 2008.