ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6040/2010

A supra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 03 octombrie 2006, sub nr. 33234/3/2006, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta A.J.S. a chemat în judecată pe pârâții C.R.R. și C.F., M.C.C., Primăria Municipiului București, SC C.I.

SA și Administrația fondului Imobiliar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că statul nu a avut niciodată un titlu valabil asupra imobilului situat în București, str. Calea Victoriei, sector 1, iar în urma comparării titlului său de proprietate cu cel al pârâților persoane fizice să se dispună obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentele nr. 48 și 49 de la etajul 11 din acest imobil, cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, prin contractele de vânzare-cumpărare din 31 octombrie 1996 și 21 noiembrie 1997, împreună cu cota aferentă din părțile de folosință comună ale imobilului și terenul de sub construcție. La data de 15 august 2007, numitele C.G.A., C.I.M.

și B.L.E. (născută C.) au formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care au solicitat instanței să constate că statul nu a avut niciodată titlu valabil asupra apartamentului nr. 48 (fost nr. 2) din imobilul situat în București, Calea Victoriei, sector 3 și să dispună obligarea pârâților C.F. C. și C.R.R. să le lase în deplină proprietate și posesie acest apartament. Prin încheierea de la termenul din 14 septembrie 2007, Tribunalul București – Secția a V-a civilă a respins cererea de încuviințare în principiu a cererii de intervenție, având în vedere că aceasta se îndreaptă atât împotriva reclamantei, cât și împotriva pârâților, intervenientele urmărind realizarea către ele a obiectului procesului, iar motivarea cererii de intervenție este ca aceste persoane să fie alături și nu împotriva părților.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 21 septembrie 2007, sub nr. 11912/301/2007, reclamantele C.G.A., C.I.M. și B.L.E. (născută C.) au chemat în judecată pe pârâții C.F. C., C.R.R., Primăria Municipiului București și Municipiului București, prin Primarul General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că statul nu a avut niciodată un titlu valabil asupra imobilului situat în București, str. Calea Victoriei, ap. 48 (fost nr. 2), iar în urma comparării titlului lor de proprietate cu cel al pârâților persoane fizice să se dispună obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 48 de la etajul 11 al imobilului, cumpărat în baza contractului de vânzare-cumpărare din 31 octombrie 1996, împreună cu cota aferentă din părțile de folosință comună ale imobilului și terenul de sub construcție.

Prin încheierea de la termenul din 04 decembrie 2007, Judecătoria Sectorului 3 București a dispus înaintarea dosarului nr. 11912/301/2007 la Tribunalul București –Secția a V-a civilă, în vederea discutării conexării la dosarul nr. 33234/3/2006. Această din urmă instanță a dispus conexarea la termenul din 16 mai 2008, urmând ca cele două pricini să fie judecate împreună sub nr. de dosar 33234/3/2006. La același termen de judecată, urmare a modului de identificare a apartamentelor în litigiu prin expertiza întocmită de ing. D.C., reclamantele din ambele acțiuni au depus o cerere precizatoare (aflată la fila 271 din dosarul tribunalului nr. 33234/3/2006), prin care reclamanta A.J.S. a arătat că înțelege să revendice de la pârâții C.R.R.

și C.F. C. apartamentul nr. 48, iar reclamantele C.G.A., C.I.M. și B.L.E. apartamentul nr. 49 de la pârâta M.C.C. Conform încheierii de ședință pronunțată la data de 16 mai 2008 (fila 272 dosar tribunal), cererea precizatoare a fost primită de tribunal, apreciindu-se că prin ea nu se modifică obiectul acțiunii conexe, cât timp acesta l-a constituit fostul apartament nr. 2 ce a aparținut autorului reclamantelor, identificat de expert ca fiind actualul apartament nr. 49. Prin sentința civilă nr. 1867 din 12 decembrie 2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondată, excepția autorității de lucru judecat, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC C.I.

SA, cu consecința respingerii acțiunii față de această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive și a respins, ca nefondate, acțiunile conexe. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Excepția autorității de lucru judecat este nefondată, deoarece prin sentința civilă nr. 1327 din 19 septembrie 2001 a Tribunalului București nu s-a soluționat fondul pricinii, instanța pronunțându-se doar asupra admisibilității acțiunii în revendicare. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC C.I. SA este fondată, întrucât pârâta nu a avut niciodată în patrimoniu imobilul în litigiu, acționând doar în calitate de administrator în baza mandatului dat de Primăria Municipiului București.

Pe fond, acțiunile conexe sunt neîntemeiate. Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare din 10 februarie 1938, tatăl reclamantei A. a cumpărat 2% din terenul situat în București, Calea Victoriei, sector 1, cotă ce revenea apartamentului nr. 1 de la etajul 1 al imobilului ce urma a fi construit pe acest teren. Din imobilul construit ulterior, apartamentul nr. 1 de la etajul 11 a fost edificat în baza contractului de construire autentificat la 11 februarie 1938. Apartamentul a fost înscris în CF sub nr. 1063/1940 pe numele reclamantei și este descris ca fiind alcătuit dintr-o cameră mare, baie, bucătărie, 2 WC, cămară, cameră servitori, terasă și cota de 2% din teren și spațiile comune. Prin deciziunea nr. 474 din 03 aprilie 1952, emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei, imobilul a fost trecut din folosința Întreprinderii Industriale de Stat „Scrinul Liber” în folosința Sfatului Popular al Capitalei.

Apartamentul nr. 2 de la etajul 11 al imobilului din Calea Victoriei a devenit proprietatea lui E.C. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5638 din 10 februarie 1938, respectiv s-a dobândit cota parte de 0,400 mp teren pe care s-a construit imobilul compus din 2 camere, hol, vestiar, baie, bucătărie, cămară. Acesta a trecut ulterior în proprietatea statului, prin aplicarea Decretului nr. 224/1951. Existența și identificarea imobilului în raport de actele de proprietate ale autorilor reclamanților s-a stabilit prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul D.C. Din acest raport rezultă că apartamentul nr. 48 a aparținut reclamantei A.J.S. și în prezent este proprietatea pârâților C.F.

C. și C.R.R., dobândită în baza Legii nr. 112/1995 prin contract de vânzare-cumpărare nr. 123 din 31 octombrie 1996, respectiv că apartamentul nr. 49 a aparținut autorilor reclamantelor C.G.A., C.L.M. și B.E.L. și este în prezent proprietatea pârâtei M.C.C., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 565 din 22 ianuarie 1997 încheiat pe temeiul Legii nr. 112/1995. Titlul statului a fost constituit în baza Decretului nr. 224/1951, fapt ce reiese și din adresa emisă de CGMB - AFI sub nr. 2140 din 30 mai 2007. Decretul nr. 224/1951 reprezintă un titlu valabil pentru stat, fiind constituit ca urmare a culpei autorilor reclamanților decurgând din neplata impozitelor către stat. În ce privește cererea în revendicare, aceasta a fost argumentată de reclamante pe preferabilitatea titlului lor, plecând de la ipoteza că niciodată nu au pierdut dreptul de proprietate, întrucât transferul acestui drept către stat nu a intervenit în mod valabil.

După cum s-a arătat, titlul statului s-a constituit în mod valabil, neputând fi reținute împrejurări care să facă inaplicabile dispozițiile Decretului nr. 224/1951 și nici aplicarea abuzivă a acestui act normativ. În consecință, reclamantele nu mai pot opune un titlu de proprietate asupra imobilului revendicat, așa încât cererile lor în revendicare sunt neîntemeiate. Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamantele din ambele acțiuni – principală și conexă. Prin decizia civilă nr. 644 din 09 decembrie 2009, Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă a luat act de renunțarea reclamantei A.J.S. la judecarea apelului său și a admis apelul reclamantelor B.L.E., C.G.A.

și C.I.M., dispunând schimbarea în parte a sentinței apelate, după cum urmează: a admis cererea de intervenție principală din dosarul nr. 33234/3/2007 al Tribunalului București și acțiunea conexă din dosarul nr. 11912/301/2007 al Judecătoriei Sectorului 3 București; a constatat preluarea fără titlu a imobilului; a obligat pe pârâții C.F. C. și C.R.R. să lase reclamantelor din acțiunea conexă în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 48, situat în București, Calea Victoriei, sector 3, etaj 11, identificat conform raportului de expertiză întocmit de expert D.C.; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. În ce privește apelul reclamantei A.J.S., curtea a făcut aplicarea art. 246 C. proc.

civ., luând act de voința exprimată de această parte în declarația autentificată sub nr. 740 din 12 mai 2009. Relativ la apelul reclamantelor B.L.E., C.G.A. și C.I.M., curtea a reținut că este întemeiat, pentru următoarele considerente: La 15 august 2007, numitele B. (născută C.) L.E., C.G.A. și C.I.M. au intervenit în procesul ce se purta între reclamanta A.J.S. și pârâții C.R.R., C.F. C., M.C.C., Primăria Municipiului București, SC C.I. SA și Administrația Fondului Imobiliar, solicitând obligarea pârâților C.F. C. și C.R.R.

la restituirea în deplină proprietate și pașnică folosință a apartamentului nr. 48 de la etajul 11 din imobilul situat în București, Calea Victoriei, sector 3. Urmare a respingerii, în principiu, a cererii lor de intervenție, prin încheierea din 14 septembrie 2007, intervenientele au formulat o acțiune separată, înregistrată sub nr. 11912/301/2007 la Judecătoria sectorului 3 București, acțiune ce a fost înaintată Tribunalului București în vederea conexării la dosarul nr. 33234/3/2006. Dosarul Judecătoriei Sectorului 3 București a fost conexat celui aflat pe rolul Tribunalului București, conform încheierii din 14 martie 2008. Din actele cauzei rezultă că reclamantele B.L.E., C.G.A. și C.I.M. sunt moștenitoarele defuncților C.E.

și C.C., conform certificatelor de moștenitor nr. 429/1968 și nr. 2139/1995. Autorul reclamantelor, C.E., a dobândit apartamentul în discuție în baza contractului de vindere-cumpărare încheiat cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, autentificat sub nr. 5638 din 11 februarie 1938 la Tribunalul Ilfov-Secția Notariat. Imobilul autorului lor a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 224/1951, preluare ce se caracterizează ca fiind nelegală. Astfel, prin preluarea operată s-au încălcat chiar dispozițiile actului normativ de preluare, deoarece imobilele ce constituiau domiciliul debitorilor nu puteau fi sechestrate sau vândute. În plus, preluarea s-a realizat printr-o sentință din 1959, în condițiile în care proprietarul imobilului era decedat din anul 1956, iar din conținutul deciziei nr. 1157/1960 emisă de Sfatul Popular al Raionului Lenin rezultă că actele de preluare s-au făcut pe numele unei persoane lipsită de capacitate de folosință.

Pe de altă parte, nelegalitatea preluării imobilului reiese și din împrejurarea că neplata impozitelor nu s-a datorat lipsei de diligentă a proprietarului, ci faptului că acesta se afla în executarea unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat politic. În contextul constatării că statul nu a avut niciodată un titlu valabil constituit asupra imobilului în litigiu, în cadrul comparării de titluri ce guvernează soluționarea acțiunii în revendicare, urmează a se da preferință titlului reclamantelor, plecând de la ipoteza că acestea nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate, în timp ce titlul pârâților provine de la un neproprietar. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către pârâții C.F.

C., C.R.R. și Municipiul București. I. Recurenții-pârâți C.F. C. și C.R.R. au invocat, în drept, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au formulat următoarele critici: 1. Hotărârea instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii. Astfel, s-a constatat dreptul de proprietate în favoarea reclamantelor din acțiunea conexă, deși atât din raportul de expertiză, cât și din actele dosarului rezultă că numai reclamanta din acțiunea principală, A.J.S., putea pretinde preluarea abuzivă, fără titlu, a apartamentului nr. 48. Autorul reclamantelor din acțiunea conexă, ing. C., a avut în proprietate doar terenul cumpărat de la URSS în anul 1937, în baza contractului autentificat sub nr. 5338/1938 și transcris sub nr. 2193/1938, iar în cauză nu s-a făcut dovada proprietății acestuia și asupra apartamentului revendicat.

Dimpotrivă, cu contractul de construire nr. 5640/1938 înscris în CF nr. 1063/1040, reclamanta A. a dovedit că apartamentul nr. 48 a fost proprietatea sa. În aceste condiții, se impune fie casarea cu trimitere pentru efectuarea unei noi expertize privind identificarea imobilelor - ap. 48 și ap. 49, fie admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul menținerii sentinței de fond. 2. În subsidiar, hotărârea instanței de apel apare ca fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în ceea ce privește cererea în revendicare. În soluționarea acestei cereri erau incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, deciziei în interesul legii nr. 33/2008 și Legii nr. 1/2009, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în conformitate cu care, în cazul vânzării imobilului către cumpărători de bună credință, devine primordial principiului asigurării siguranței și stabilității circuitului civil.

Ignorând criteriile de soluționare a acțiunii în revendicare prevăzute de legea specială, instanța de apel a ajuns la concluzia eronată că titlul reclamantelor este preferabil. Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, prevede că, în cazul vânzării către chiriași de bună credință și cu respectarea normelor legale, retrocedarea în natură nu este posibilă, titlul chiriașilor fiind preferabil în aceste condiții. Art. 45 din Legea nr. 10 consacră, cu caracter de normă de drept substanțial, că actele de înstrăinare privind imobilele naționalizate sunt valabile, cu excepțiile arătate la alin. (2), (3) și (4) din același articol. În speță, contractul de vânzare cumpărare al pârâților este valabil, deoarece a fost încheiat cu bună credință și cu respectarea normelor legale.

Mai mult, contractul este valabil și în raport de dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, nefiind atacat în termenul legal de prescripție. Pentru a se respecta principiul stabilității circuitului civil este evident că, în condițiile date, acțiunea in revendicare trebuia respinsă ca neîntemeiată. În acest sens, aveau relevanță și dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pentru imobilul înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/2001, fostului proprietar i se cuvin numai măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin urmare, întrucât imobilul litigios a fost dobândit de pârâți cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și cu bună credință, iar reclamantele nu au contestat buna credință prin formularea unei acțiuni în anularea contractului de vânzare-cumpărare, normele de drept aplicabile din legea specială, ca și practica internă și internațională (decizii CEDO), impuneau soluția de respingere a acțiunii în revendicare. La termenul din 15 octombrie 2010, când au avut loc dezbaterile asupra recursului, recurenții-pârâți Constantin au invocat, ca motiv de ordine publică, excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 6283 din 22 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, pe care au depus-o la dosar.

II. Recurentul-pârât Municipiul București a invocat, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care a formulat următoarele critici: Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, în înțelesul dat de Normele Metodologice de aplicare unitară a acestei legi, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii. Rezultă că, restituirea imobilelor în natură sau prin echivalent nu mai poate face obiectul unei cereri de chemare în judecată soluționată pe calea dreptului comun.

Spre această concluzie conduc și dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001. Incidența legii speciale în soluționarea acțiunilor în revendicare privind imobile preluate abuziv de stat a fost confirmată și de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii. Conform deciziei în interesul legii, trebuie să se dea prioritate legii speciale în materie și securității raporturilor juridice, astfel că cererea în revendicare dedusă judecății trebuia respinsă ca neîntemeiată. Înalta Curte va admite ambele recursuri, pentru cele ce se vor arăta în continuare: Conform art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

În speță, însă, situația de fapt relativă la identificarea celor două apartamente revendicate, apartamentul nr. 48 și apartamentul nr. 49 din imobilul situat în București, Calea Victoriei, sector 3, nu a fost pe deplin lămurită. Astfel, prima instanță a reținut că apartamentul nr. 1 de la etajul 11 al imobilului situat în București, Calea Victoriei a aparținut reclamantei A.J.S., fiind înscris pe numele ei în cartea funciară nr. 1063/1940.

Acest apartament a fost edificat în baza contractului de construire autentificat sub nr. 5640 din 11 februarie 1938, pe terenul cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5639 din 10 februarie 1938. Apartamentul nr. 2 de la etajul 11 din același imobil a fost proprietatea lui E.C., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5638 din 10 februarie 1938. În ce privește situația actuală a celor două apartamente, prima instanță a reținut că aceasta rezultă din raportul de expertiză întocmit de expertul D.C. Conform raportului de expertiză menționat, apartamentul nr. 48, deținut în prezent de pârâții C.F. C. și C.R.R. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 123 din 31 octombrie 1996, încheiat pe temeiul Legii nr. 112/1995, este cel ce a aparținut reclamantei A.J.S., iar apartamentul nr. 49, deținut în prezent de pârâta M.C.C.

în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 565 din 22 ianuarie 1997, încheiat pe temeiul Legii nr. 112/1995, este cel ce a aparținut autorului reclamantelor C.G.A., C.L.M. și B.E.L. Raportat la identificarea făcută de expertul D.C., reclamantele din cele două acțiuni conexate și-au precizat pretențiile din cererile inițiale, reclamanta A.J.S. arătând că înțelege să revendice apartamentul nr. 48 de la pârâții C.R.R. și C.F. C., iar reclamantele C.G.A., C.I.M. și B.L.E. apartamentul nr. 49 de la pârâta M.C.C. Cererea precizatoare se află la fila 271 din dosarul tribunalului și ea a fost primită de instanță, conform celor consemnate în încheierea de ședință pronunțată la data de 16 mai 2008 (fila 272 același dosar).

Instanța de apel a schimbat situația de fapt stabilită la fond, reținând că apartamentul nr. 48, deținut în prezent de pârâții Constantin, este cel care a fost dobândit în proprietate, în baza contractului de vindere-cumpărare autentificat sub nr. 5638 din 11 februarie 1938, de C.E., autorul reclamantelor din acțiunea conexă, C.G.A., C.I.M. și B.L.E. Pentru identificarea apartamentului nr. 48, instanța de apel a făcut trimitere la raportul de expertiză întocmit de expertul D.C., aflat la filele 235 și următoarele dosar fond Tribunal București. Din acest raport de expertiză rezultă, însă, că apartamentul nr. 48, cumpărat de C.V. și C.G.C.

în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 123 din 31 octombrie 1996, se suprapune cu fosta proprietate a reclamantei A.J.S., dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5639 din 11 februarie 1938 și a contractului de construire nr. 5640 din 11 februarie 1938. În ceea ce privește apartamentul nr. 49, cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 de M.C.C., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 565 din 21 ianuarie 1997, același expert a stabilit, prin raportul de expertiză aflat la filele 302-305 dosar fond Tribunal București, că acesta este cel care se suprapune cu fosta proprietate a ing. E.C., autorul reclamantelor din acțiunea conexă, C.G.A., C.I.M.

și B.L.E. În contextul arătat, nu se poate susține că instanța de apel a lămurit pe deplin situația de fapt relativă identificarea celor două apartamente în litigiu, existând contradicție între starea de fapt reținută de instanță și cea care rezultă din proba pe baza căreia aceasta a fost reținută. Este, astfel, necesară reluarea analizei probelor administrate în cauză - actele de proprietate ale reclamantei din acțiunea principală și cele ale autorului reclamantelor din acțiunea conexă, actele de proprietate ale pârâților persoane fizice și expertizele de identificare a celor două apartamente în litigiu efectuate la fond - și, eventual, administrarea de probe suplimentare, în măsura în care acest lucru ar fi apreciat ca necesar, pentru a se stabili cu certitudine care dintre apartamentele în litigiu, nr. 48 sau nr. 49, a aparținut autorului reclamantelor din acțiunea conexă.

Lămurirea acestei chestiuni de fapt este prioritară în cauză, deoarece verificarea legalității soluției pronunțate pe acțiunea conexă în revendicare, din perspectiva modului de comparare a titlurilor opuse de părți, nu se poate face mai înainte de a se stabili dacă există identitate între apartamentul din titlul de proprietate al autorului reclamantelor și cel revendicat de acestea prin acțiunea conexă, astfel cum aceasta a fost precizată la data de 16 mai 2008, prin cererea de la fila 271 din dosarul tribunalului nr. 33234/3/2006. Instanța de apel nu a lămurit acest aspect, motiv pentru care se impune admiterea ambelor recursuri exercitate în cauză, pe temeiul art. 312 alin. (5) și art. 314 C. proc.

civ., cu consecința casării deciziei recurate și trimiterii cauzei la aceeași curte de apel, pentru rejudecarea apelului declarat de apelantele C.G.A., C.I.M. și B.L.E. Dispoziția instanței de apel referitoare la soluția dată apelului declarat de apelanta A.J.S., aceea de consfințire a renunțării la judecată, va fi menținută, nefiind atacată pe calea recursului. Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va identifica apartamentul care a aparținut autorului reclamantelor din acțiunea conexă, revendicat de acestea, și, în raport de cele reținute, va analiza, apoi, legalitatea soluției dată în primă instanță acestei acțiuni, inclusiv din perspectiva criticilor formulate în acest sens în recurs și a motivului de ordine publică invocat de recurenții-pârâți Constantin care, fiind subsecvente stabilirii situației de fapt, nu au putut fi analizate de către instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții C.F. C. și C.R.R. și de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 644 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă. Casează în parte decizia recurată, în sensul că trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de apelantele C.G.A., C.I.M. și B.L.E. la aceeași curte de apel. Menține dispoziția instanței de apel referitoare la soluția dată apelului declarat de apelanta A.J.S. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2010.