ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6040/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6040/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

A

supra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 03 octombrie 2006,

sub nr. 33234/3/2006, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta A.J.S. a

chemat în judecată pe pârâții C.R.R. și C.F., M.C.C., Primăria Municipiului

București, SC C.I. SA și Administrația fondului Imobiliar, solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se constate că statul nu a avut niciodată un

titlu valabil asupra imobilului situat în București, str. Calea Victoriei,

sector 1, iar în urma comparării titlului său de proprietate cu cel al

pârâților persoane fizice să se dispună obligarea acestora să-i lase în deplină

proprietate și liniștită posesie apartamentele nr. 48 și 49 de la etajul 11 din

acest imobil, cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, prin contractele de

vânzare-cumpărare din 31 octombrie 1996 și 21 noiembrie 1997, împreună cu cota

aferentă din părțile de folosință comună ale imobilului și terenul de sub

construcție.

La data de 15 august 2007,

numitele C.G.A., C.I.M. și B.L.E. (născută C.) au formulat cerere de

intervenție în interes propriu, prin care au solicitat instanței să constate că

statul nu a avut niciodată titlu valabil asupra apartamentului nr. 48 (fost nr.

2) din imobilul situat în București, Calea Victoriei, sector 3 și să dispună obligarea

pârâților C.F. C. și C.R.R. să le lase în deplină proprietate și posesie acest

apartament.

Prin încheierea de la

termenul din 14 septembrie 2007, Tribunalul București – Secția a V-a civilă a

respins cererea de încuviințare în principiu a cererii de intervenție, având în

vedere că aceasta se îndreaptă atât împotriva reclamantei, cât și împotriva

pârâților, intervenientele urmărind realizarea către ele a obiectului

procesului, iar motivarea cererii de intervenție este ca aceste persoane să fie

alături și nu împotriva părților.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 21

septembrie 2007, sub nr. 11912/301/2007, reclamantele C.G.A., C.I.M. și B.L.E.

(născută C.) au chemat în judecată pe pârâții C.F. C., C.R.R., Primăria

Municipiului București și Municipiului București, prin Primarul General, solicitând

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că statul nu a avut

niciodată un titlu valabil asupra imobilului situat în București, str. Calea

Victoriei, ap. 48 (fost nr. 2), iar în urma comparării titlului lor de

proprietate cu cel al pârâților persoane fizice să se dispună obligarea acestora

să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 48 de

la etajul 11 al imobilului, cumpărat în baza contractului de vânzare-cumpărare din

31 octombrie 1996, împreună cu cota aferentă din părțile de folosință comună

ale imobilului și terenul de sub construcție.

Prin încheierea de la

termenul din 04 decembrie 2007, Judecătoria Sectorului 3 București a dispus

înaintarea dosarului nr. 11912/301/2007 la Tribunalul București –Secția a V-a

civilă, în vederea discutării conexării la dosarul nr. 33234/3/2006. Această

din urmă instanță a dispus conexarea la termenul din 16 mai 2008, urmând ca

cele două pricini să fie judecate împreună sub nr. de dosar 33234/3/2006.

La același termen de

judecată, urmare a modului de identificare a apartamentelor în litigiu prin

expertiza întocmită de ing. D.C., reclamantele din ambele acțiuni au depus o

cerere precizatoare (aflată la fila 271 din dosarul tribunalului nr. 33234/3/2006),

prin care reclamanta A.J.S. a arătat că înțelege să revendice de la pârâții C.R.R.

și C.F. C. apartamentul nr. 48, iar reclamantele C.G.A., C.I.M. și B.L.E.

apartamentul nr. 49 de la pârâta M.C.C. Conform încheierii de ședință pronunțată

la data de 16 mai 2008 (fila 272 dosar tribunal), cererea precizatoare a fost

primită de tribunal, apreciindu-se că prin ea nu se modifică obiectul acțiunii

conexe, cât timp acesta l-a constituit fostul apartament nr. 2 ce a aparținut

autorului reclamantelor, identificat de expert ca fiind actualul apartament nr.

49.

Prin sentința civilă nr.

1867 din 12 decembrie 2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a

respins, ca nefondată, excepția autorității de lucru judecat, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC C.I. SA, cu consecința

respingerii acțiunii față de această pârâtă pentru lipsa calității procesuale

pasive și a respins, ca nefondate, acțiunile conexe.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Excepția autorității

de lucru judecat este nefondată, deoarece prin sentința civilă nr. 1327 din 19

septembrie 2001 a Tribunalului București nu s-a soluționat fondul pricinii,

instanța pronunțându-se doar asupra admisibilității acțiunii în revendicare.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei SC C.I. SA este fondată, întrucât pârâta

nu a avut niciodată în patrimoniu imobilul în litigiu, acționând doar în

calitate de administrator în baza mandatului dat de Primăria Municipiului

București.

Pe fond, acțiunile

conexe sunt neîntemeiate.

Astfel, prin

contractul de vânzare-cumpărare din 10 februarie 1938, tatăl reclamantei A. a

cumpărat 2% din terenul situat în București, Calea Victoriei, sector 1, cotă ce

revenea apartamentului nr. 1 de la etajul 1 al imobilului ce urma a fi

construit pe acest teren. Din imobilul construit ulterior, apartamentul nr. 1

de la etajul 11 a fost edificat în baza contractului de construire autentificat

la 11 februarie 1938.

Apartamentul a fost

înscris în CF sub nr. 1063/1940 pe numele reclamantei și este descris ca fiind

alcătuit dintr-o cameră mare, baie, bucătărie, 2 WC, cămară, cameră servitori,

terasă și cota de 2% din teren și spațiile comune.

Prin deciziunea nr. 474

din 03 aprilie 1952, emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al

Capitalei, imobilul a fost trecut din folosința Întreprinderii Industriale de

Stat „Scrinul Liber” în folosința Sfatului Popular al Capitalei.

Apartamentul nr. 2 de

la etajul 11 al imobilului din Calea Victoriei a devenit proprietatea lui E.C.

prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5638 din 10 februarie 1938, respectiv

s-a dobândit cota parte de 0,400 mp teren pe care s-a construit imobilul compus

din 2 camere, hol, vestiar, baie, bucătărie, cămară. Acesta a trecut ulterior în

proprietatea statului, prin aplicarea Decretului nr. 224/1951.

Existența și

identificarea imobilului în raport de actele de proprietate ale autorilor

reclamanților s-a stabilit prin raportul de expertiză întocmit în cauză de

expertul D.C.

Din acest raport rezultă

că apartamentul nr. 48 a aparținut reclamantei A.J.S. și în prezent este proprietatea

pârâților C.F. C. și C.R.R., dobândită în baza Legii nr. 112/1995 prin contract

de vânzare-cumpărare nr. 123 din 31 octombrie 1996, respectiv că apartamentul nr.

49 a aparținut autorilor reclamantelor C.G.A., C.L.M. și B.E.L. și este în

prezent proprietatea pârâtei M.C.C., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.

565 din 22 ianuarie 1997 încheiat pe temeiul Legii nr. 112/1995.

Titlul statului a

fost constituit în baza Decretului nr. 224/1951, fapt ce reiese și din adresa

emisă de CGMB - AFI sub nr. 2140 din 30 mai 2007. Decretul nr. 224/1951

reprezintă un titlu valabil pentru stat, fiind constituit ca urmare a culpei

autorilor reclamanților decurgând din neplata impozitelor către stat.

În ce privește

cererea în revendicare, aceasta a fost argumentată de reclamante pe preferabilitatea

titlului lor, plecând de la ipoteza că niciodată nu au pierdut dreptul de

proprietate, întrucât transferul acestui drept către stat nu a intervenit în

mod valabil.

După cum s-a arătat,

titlul statului s-a constituit în mod valabil, neputând fi reținute împrejurări

care să facă inaplicabile dispozițiile Decretului nr. 224/1951 și nici

aplicarea abuzivă a acestui act normativ.

În consecință,

reclamantele nu mai pot opune un titlu de proprietate asupra imobilului

revendicat, așa încât cererile lor în revendicare sunt neîntemeiate.

Împotriva sentinței

tribunalului au declarat apel reclamantele din ambele acțiuni – principală și

conexă.

Prin decizia civilă nr.

644 din 09 decembrie 2009, Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă a

luat act de renunțarea reclamantei A.J.S. la judecarea apelului său și a admis

apelul reclamantelor B.L.E., C.G.A. și C.I.M., dispunând schimbarea în parte a

sentinței apelate, după cum urmează: a admis cererea de intervenție principală

din dosarul nr. 33234/3/2007 al Tribunalului București și acțiunea conexă din

dosarul nr. 11912/301/2007 al Judecătoriei Sectorului 3 București; a constatat

preluarea fără titlu a imobilului; a obligat pe pârâții C.F. C. și C.R.R. să

lase reclamantelor din acțiunea conexă în deplină proprietate și posesie

apartamentul nr. 48, situat în București, Calea Victoriei, sector 3, etaj 11,

identificat conform raportului de expertiză întocmit de expert D.C.; a menținut

celelalte dispoziții ale sentinței.

În ce privește apelul

reclamantei A.J.S., curtea a făcut aplicarea art. 246 C. proc. civ., luând act

de voința exprimată de această parte în declarația autentificată sub nr. 740

din 12 mai 2009.

Relativ la apelul

reclamantelor B.L.E., C.G.A. și C.I.M., curtea a reținut că este întemeiat,

pentru următoarele considerente:

La 15 august 2007,

numitele B. (născută C.) L.E., C.G.A. și C.I.M. au intervenit în procesul ce se

purta între reclamanta A.J.S. și pârâții C.R.R., C.F. C., M.C.C., Primăria

Municipiului București, SC C.I. SA și Administrația Fondului Imobiliar,

solicitând obligarea pârâților C.F. C. și C.R.R. la restituirea în deplină

proprietate și pașnică folosință a apartamentului nr. 48 de la etajul 11 din

imobilul situat în București, Calea Victoriei, sector 3.

Urmare a respingerii,

în principiu, a cererii lor de intervenție, prin încheierea din 14 septembrie 2007,

intervenientele au formulat o acțiune separată, înregistrată sub nr. 11912/301/2007

la Judecătoria sectorului 3 București, acțiune ce a fost înaintată

Tribunalului București în vederea conexării la dosarul nr. 33234/3/2006.

Dosarul Judecătoriei

Sectorului 3 București a fost conexat celui aflat pe rolul Tribunalului

București, conform încheierii din 14 martie 2008.

Din actele cauzei

rezultă că reclamantele B.L.E., C.G.A. și C.I.M. sunt moștenitoarele

defuncților C.E. și C.C., conform certificatelor de moștenitor nr. 429/1968 și nr.

2139/1995.

Autorul reclamantelor,

C.E., a dobândit apartamentul în discuție în baza contractului de vindere-cumpărare

încheiat cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, autentificat sub nr. 5638

din 11 februarie 1938 la Tribunalul Ilfov-Secția Notariat.

Imobilul autorului

lor a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 224/1951, preluare ce se

caracterizează ca fiind nelegală.

Astfel, prin

preluarea operată s-au încălcat chiar dispozițiile actului normativ de

preluare, deoarece imobilele ce constituiau domiciliul debitorilor nu puteau fi

sechestrate sau vândute.

În plus, preluarea

s-a realizat printr-o sentință din 1959, în condițiile în care proprietarul

imobilului era decedat din anul 1956, iar din conținutul deciziei nr. 1157/1960

emisă de Sfatul Popular al Raionului Lenin rezultă că actele de preluare s-au

făcut pe numele unei persoane lipsită de capacitate de folosință.

Pe de altă parte, nelegalitatea

preluării imobilului reiese și din împrejurarea că neplata impozitelor nu s-a

datorat lipsei de diligentă a proprietarului, ci faptului că acesta se afla în

executarea unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat politic.

În contextul constatării

că statul nu a avut niciodată un titlu valabil constituit asupra imobilului în

litigiu, în cadrul comparării de titluri ce guvernează soluționarea acțiunii în

revendicare, urmează a se da preferință titlului reclamantelor, plecând de la

ipoteza că acestea nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate, în timp ce

titlul pârâților provine de la un neproprietar.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs de către pârâții

C.F. C., C.R.R. și Municipiul

București.

I. Recurenții-pârâți C.F.

C. și C.R.R. au invocat, în drept, motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 7, 8 și

9 C. proc. civ.,

în

dezvoltarea cărora au formulat următoarele critici:

instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii.

Astfel, s-a constatat

dreptul de proprietate în favoarea reclamantelor din acțiunea conexă, deși atât

din raportul de expertiză, cât și din actele dosarului rezultă că numai reclamanta

din acțiunea principală, A.J.S., putea pretinde preluarea abuzivă, fără titlu, a

apartamentului nr. 48. Autorul reclamantelor din acțiunea conexă, ing. C., a

avut în proprietate doar terenul cumpărat de la URSS în anul 1937, în baza contractului autentificat sub nr. 5338/1938 și transcris sub nr. 2193/1938, iar în

cauză nu s-a făcut dovada proprietății acestuia și asupra apartamentului revendicat.

Dimpotrivă, cu contractul

de construire nr. 5640/1938 înscris în CF nr. 1063/1040, reclamanta A. a dovedit

că apartamentul nr. 48 a fost proprietatea sa.

În aceste condiții, se

impune fie casarea cu trimitere pentru efectuarea unei noi expertize privind

identificarea imobilelor - ap. 48 și ap. 49, fie admiterea recursului și

modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul menținerii sentinței de fond.

hotărârea instanței de apel apare ca fiind dată cu încălcarea dispozițiilor

legale incidente în ceea ce privește cererea în revendicare.

În soluționarea acestei

cereri erau incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, deciziei în interesul

legii nr. 33/2008 și Legii nr. 1/2009, precum și jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului, în conformitate cu care, în cazul vânzării imobilului către

cumpărători de bună credință, devine primordial principiului asigurării

siguranței și stabilității circuitului civil.

Ignorând criteriile

de soluționare a acțiunii în revendicare prevăzute de legea specială, instanța

de apel a ajuns la concluzia eronată că titlul reclamantelor este preferabil.

Legea nr. 10/2001,

modificată prin Legea nr. 1/2009, prevede că, în cazul vânzării către chiriași

de bună credință și cu respectarea normelor legale, retrocedarea în natură nu

este posibilă, titlul chiriașilor fiind preferabil în aceste condiții.

Art. 45 din Legea nr.

10 consacră, cu caracter de normă de drept substanțial, că actele de

înstrăinare privind imobilele naționalizate sunt valabile, cu excepțiile

arătate la alin. (2), (3) și (4) din același articol.

În speță, contractul

de vânzare cumpărare al pârâților este valabil, deoarece a fost încheiat cu

bună credință și cu respectarea normelor legale. Mai mult, contractul este

valabil și în raport de dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

republicată, nefiind atacat în termenul legal de prescripție.

Pentru a se respecta

principiul stabilității circuitului civil este evident că, în condițiile date,

acțiunea in revendicare trebuia respinsă ca neîntemeiată.

În acest sens, aveau

relevanță și dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, potrivit

cărora pentru imobilul înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/2001,

fostului proprietar i se cuvin numai măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin urmare, întrucât

imobilul litigios a fost dobândit de pârâți cu respectarea dispozițiilor Legii nr.

112/1995 și cu bună credință, iar reclamantele nu au contestat buna credință prin

formularea unei acțiuni în anularea contractului de vânzare-cumpărare, normele

de drept aplicabile din legea specială, ca și practica internă și internațională

(decizii CEDO), impuneau soluția de respingere a acțiunii în revendicare.

La termenul din 15

octombrie 2010, când au avut loc dezbaterile asupra recursului, recurenții-pârâți

Constantin au invocat, ca motiv de ordine publică, excepția autorității de

lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 6283 din 22 septembrie 2003

pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, pe care au depus-o la dosar.

II. Recurentul-pârât

Municipiul București

a invocat, în drept, dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care

a formulat următoarele critici:

Potrivit art. 23 din

Legea nr. 10/2001, în înțelesul dat de Normele Metodologice de aplicare unitară

a acestei legi, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după

caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea

deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz,

dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri

reparatorii.

Rezultă că, restituirea

imobilelor în natură sau prin echivalent nu mai poate face obiectul unei cereri

de chemare în judecată soluționată pe calea dreptului comun.

Spre această

concluzie conduc și dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 20 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 10/2001.

Incidența legii

speciale în soluționarea acțiunilor în revendicare privind imobile preluate

abuziv de stat a fost confirmată și de Înalta Curte de Casație și Justiție, în

recurs în interesul legii.

Conform deciziei în

interesul legii, trebuie să se dea prioritate legii speciale în materie și

securității raporturilor juridice, astfel că cererea în revendicare dedusă

judecății trebuia respinsă ca neîntemeiată.

Înalta Curte va

admite ambele recursuri, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 314 C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului

pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul

aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

În speță, însă, situația

de fapt relativă la identificarea celor două apartamente revendicate,

apartamentul nr. 48 și apartamentul nr. 49 din imobilul situat în București,

Calea Victoriei, sector 3, nu a fost pe deplin lămurită.

Astfel, prima

instanță a reținut că apartamentul nr. 1 de la etajul 11 al imobilului situat

în București, Calea Victoriei a aparținut reclamantei A.J.S., fiind înscris pe

numele ei în cartea funciară nr. 1063/1940. Acest apartament a fost edificat în

baza contractului de construire autentificat sub nr. 5640 din 11 februarie 1938,

pe terenul cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5639

din 10 februarie 1938.

Apartamentul nr. 2 de

la etajul 11 din același imobil a fost proprietatea lui E.C., conform

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5638 din 10 februarie 1938.

În ce privește

situația actuală a celor două apartamente, prima instanță a reținut că aceasta

rezultă din raportul de expertiză întocmit de expertul D.C. Conform raportului

de expertiză menționat, apartamentul nr. 48, deținut în prezent de pârâții C.F.

C. și C.R.R. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 123 din 31 octombrie

1996, încheiat pe temeiul Legii nr. 112/1995, este cel ce a aparținut

reclamantei A.J.S., iar apartamentul nr. 49, deținut în prezent de pârâta M.C.C.

în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 565 din 22 ianuarie 1997,

încheiat pe temeiul Legii nr. 112/1995, este cel ce a aparținut autorului reclamantelor

C.G.A., C.L.M. și B.E.L.

Raportat la

identificarea făcută de expertul D.C., reclamantele din cele două acțiuni

conexate și-au precizat pretențiile din cererile inițiale, reclamanta A.J.S.

arătând că înțelege să revendice apartamentul nr. 48 de la pârâții C.R.R. și C.F.

C., iar reclamantele

C.G.A.,

C.I.M. și B.L.E.

apartamentul nr. 49 de la pârâta M.C.C. Cererea precizatoare se află la fila

271 din dosarul tribunalului și ea a fost primită de instanță, conform celor

consemnate în încheierea de ședință pronunțată la data de 16 mai 2008 (fila 272

același dosar).

Instanța de apel a schimbat

situația de fapt stabilită la fond, reținând că apartamentul nr. 48, deținut în

prezent de pârâții Constantin, este cel care a fost dobândit în proprietate, în

baza contractului de vindere-cumpărare autentificat sub nr. 5638 din 11 februarie

1938, de C.E., autorul reclamantelor din acțiunea conexă,

C.G.A., C.I.M. și B.L.E.

Pentru identificarea apartamentului nr. 48, instanța de apel a făcut trimitere

la raportul de expertiză întocmit de expertul D.C., aflat la filele 235 și

următoarele dosar fond Tribunal București.

Din acest raport de

expertiză

rezultă,

însă, că apartamentul nr. 48, cumpărat de C.V. și C.G.C. în baza Legii nr. 112/1995,

prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 123 din 31 octombrie 1996, se

suprapune cu fosta proprietate a reclamantei A.J.S., dobândită în baza

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5639 din 11 februarie 1938

și a contractului de construire nr. 5640 din 11 februarie 1938.

În ceea ce privește

apartamentul nr. 49, cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 de M.C.C., prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 565 din 21 ianuarie 1997, același expert a

stabilit, prin raportul de expertiză aflat la filele 302-305 dosar fond

Tribunal București, că acesta este cel care se suprapune cu fosta proprietate a

ing. E.C., autorul reclamantelor din acțiunea conexă, C.G.A., C.I.M. și B.L.E.

În contextul arătat,

nu se poate susține că instanța de apel a lămurit pe deplin situația de fapt

relativă identificarea celor două apartamente în litigiu, existând contradicție

între starea de fapt reținută de instanță și cea care rezultă din proba pe baza

căreia aceasta a fost reținută.

Este, astfel, necesară

reluarea analizei probelor administrate în cauză - actele de proprietate ale

reclamantei din acțiunea principală și cele ale autorului reclamantelor din

acțiunea conexă, actele de proprietate ale pârâților persoane fizice și

expertizele de identificare a celor două apartamente în litigiu efectuate la

fond - și, eventual, administrarea de probe suplimentare, în măsura în care acest

lucru ar fi apreciat ca necesar, pentru a se stabili cu certitudine care dintre

apartamentele în litigiu, nr. 48 sau nr. 49, a aparținut autorului

reclamantelor din acțiunea conexă.

Lămurirea acestei

chestiuni de fapt este prioritară în cauză, deoarece verificarea legalității

soluției pronunțate pe acțiunea conexă în revendicare, din perspectiva modului

de comparare a titlurilor opuse de părți, nu se poate face mai înainte de a se stabili

dacă există identitate între apartamentul din titlul de proprietate al

autorului reclamantelor și cel revendicat de acestea prin acțiunea conexă,

astfel cum aceasta a fost precizată la data de 16 mai 2008, prin cererea de la

fila 271 din dosarul tribunalului nr. 33234/3/2006.

Instanța de apel nu a

lămurit acest aspect, motiv pentru care se impune admiterea ambelor recursuri

exercitate în cauză, pe temeiul art. 312 alin. (5) și art. 314 C. proc. civ.,

cu consecința casării deciziei recurate și trimiterii cauzei la aceeași curte

de apel, pentru rejudecarea apelului declarat de apelantele C.G.A., C.I.M. și B.L.E.

Dispoziția instanței de apel referitoare la soluția dată apelului declarat de

apelanta A.J.S., aceea de consfințire a renunțării la judecată, va fi menținută,

nefiind atacată pe calea recursului.

Cu ocazia rejudecării,

instanța de trimitere va identifica apartamentul care a aparținut autorului

reclamantelor din acțiunea conexă, revendicat de acestea, și, în raport de cele

reținute, va analiza, apoi, legalitatea soluției dată în primă instanță acestei

acțiuni, inclusiv din perspectiva criticilor formulate în acest sens în recurs

și a motivului de ordine publică invocat de recurenții-pârâți Constantin care, fiind

subsecvente stabilirii situației de fapt, nu au putut fi analizate de către

instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâții C.F. C. și C.R.R. și de pârâtul Municipiul București, prin

Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 644 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă.

Casează în parte

decizia recurată, în sensul că trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat

de apelantele C.G.A., C.I.M. și B.L.E. la aceeași curte de apel.

Menține dispoziția

instanței de apel referitoare la soluția dată apelului declarat de apelanta A.J.S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2010.