ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3144/2008

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 98 din 28 iulie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenții P.A. și P.G. împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale nr. 664/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, din 5 mai 2008, precum și a ordonanței de respingere a plângerii formulate de petenți, în temeiul art. 278 C. proc. pen. S-a reținut, în fapt că, prin plângerea adresată instanței, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., petenții P.A. și P.G. au solicitat anularea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la 5 mai 2008 în dosarul nr. 664/P/2007 față de intimatul P.A.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și trimiterea cauzei la Parchet pentru începerea urmăririi penale. Examinând actele și lucrările de la dosar instanța a constatat că soluția de neurmărire penală dispusă în cauză este legală și temeinică sub toate aspectele, în condițiile în care din actele premergătoare efectuate și pe baza cărora s-a stabilit situația de fapt a rezultat că dreptul de a cere executarea silită în termen de 3 ani nu a fost depășit, iar pe parcursul procedurii de executare partea interesată a stăruit în executare. Împotriva sentinței penale pronunțată de prima instanță au declarat recurs petiționarii, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie și au solicitat casarea hotărârii, desființarea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimat și trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale, reiterând, în esență, acuzele aduse intimatului în plângerea penală inițială.

Verificând hotărârea recurată, respectiv actele și lucrările de la dosar, Înalta Curte reține că în cursul lunii decembrie 2007, petenții au formulat o plângere penală împotriva executorului judecătoresc P.A. solicitând tragerea la răspundere penală a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., fapta acestuia constând în punerea în executare a unei hotărâri, deși termenul legal era „expirat de 4 ani”, iar executarea s-a făcut prin forță și în lipsa persoanelor vătămate. În urma actelor premergătoare efectuate în cauză s-a stabilit că, prin sentința civilă nr. 697 din 8 septembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, rămasă definitivă la 10 octombrie 2005, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P.A.G.

și s-a dispus evacuarea pârâților P.A. și P.G. dintr-un imobil situat în comuna Siriu, județul Buzău, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. Ulterior, la 12 martie 2007, P.A.G. s-a adresat B.E.J. P.A., solicitând executarea silită a hotărârii judecătorești, astfel că la 23 martie 2007, executorul judecătoresc a emis somații către debitori, petenții din cauza de față, prin care îi notifica, ca în termen de 7 zile să evacueze imobilul și să achite cheltuielile de judecată și de executare, în caz contrar urmând să procedeze la executarea silită. Pentru că debitorii nu s-au conformat, executorul judecătoresc a emis noi somații la 3 aprilie 2007, iar ulterior a solicitat sprijinul organelor de poliție din comuna Siriu pentru realizarea acțiunii de evacuare.

La data stabilită, respectiv 17 aprilie 2007, intimatul împreună cu creditorul P.A.G. și cu doi agenți de poliție s-au deplasat la imobilul în litigiu și au stabilit de comun acord cu debitorii P.A. și P.G. ca aceștia din urmă să părăsească imobilul de bună voie până la 10 mai 2007, în caz contrar executarea urmând a fi efectuată chiar și în lipsa lor. Cum la data stabilită, 10 mai 2007, debitorii nu au fost găsiți la domiciliu și nici nu evacuaseră locuința, conform înțelegerii anterioare, s-a procedat la punerea în executare a hotărârii judecătorești, conform dispozițiilor art. 412 – art. 414 C. proc. civ., de către executorul judecătoresc, în prezența creditorului și a polițiștilor, ocazie cu care s-au inventariat bunurile găsite în imobil și s-a încheiat un proces-verbal care a și fost afișat la poarte imobilului.

Deși inițial debitorii P.A. și P.G., petenții din cauza de față, au solicitat suspendarea executării silite, ulterior au renunțat la judecată, conform art. 246 C. proc. civ. Din actele premergătoare efectuate ca urmare a plângerii penale formulate de petenți, a rezultat că executarea silită a fost făcută de către intimat, în calitatea sa de executor judecătoresc, cu respectarea dispozițiilor legale și în termenul prevăzut de art. 405 C. proc. civ., dreptul de a cere executarea silită a hotărârii judecătorești de evacuare nefiind prescris. Ca urmare, neînceperea urmăririi penale dispusă față de intimat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., este o soluție corectă, ca și hotărârea primei instanțe, care a menținut-o implicit prin respingerea plângerii formulate de petenți.

Așa fiind, recursurile formulate de petenți sunt neîntemeiate și vor fi respinse ca atare, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate pe petiționarii P.A. și P.G. împotriva sentinței penale nr. 98 din 28 iulie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 octombrie 2008.