ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3144/2008

Asupra recursului de față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 98

din 28 iulie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenții

P.A. și P.G. împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale nr. 664/P/2007

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, din 5 mai 2008, precum și a

ordonanței de respingere a plângerii formulate de petenți, în temeiul art. 278 C.

proc. pen.

S-a reținut, în fapt că,

prin plângerea adresată instanței, în temeiul art. 278

1

C. proc.

pen., petenții P.A. și P.G. au solicitat anularea ordonanței de neîncepere a

urmăririi penale dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la 5

mai 2008 în dosarul nr. 664/P/2007 față de intimatul P.A. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și trimiterea cauzei la

Parchet pentru începerea urmăririi penale.

Examinând actele și

lucrările de la dosar instanța a constatat că soluția de neurmărire penală

dispusă în cauză este legală și temeinică sub toate aspectele, în condițiile în

care din actele premergătoare efectuate și pe baza cărora s-a stabilit situația

de fapt a rezultat că dreptul de a cere executarea silită în termen de 3 ani nu

a fost depășit, iar pe parcursul procedurii de executare partea interesată a

stăruit în executare.

Împotriva sentinței penale

pronunțată de prima instanță au declarat recurs petiționarii, care au

criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie și au solicitat casarea

hotărârii, desființarea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale dispusă

față de intimat și trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi

penale, reiterând, în esență, acuzele aduse intimatului în plângerea penală

inițială.

Verificând hotărârea

recurată, respectiv actele și lucrările de la dosar, Înalta Curte reține că în

cursul lunii decembrie 2007, petenții au formulat o plângere penală împotriva

executorului judecătoresc P.A. solicitând tragerea la răspundere penală a

acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., fapta

acestuia constând în punerea în executare a unei hotărâri, deși termenul legal

era „expirat de 4 ani”, iar executarea s-a făcut prin forță și în lipsa

persoanelor vătămate.

În urma actelor

premergătoare efectuate în cauză s-a stabilit că, prin sentința civilă nr. 697

din 8 septembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, rămasă definitivă

la 10 octombrie 2005, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P.A.G. și

s-a dispus evacuarea pârâților P.A. și P.G. dintr-un imobil situat în comuna

Siriu, județul Buzău, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de

judecată.

Ulterior, la 12 martie 2007,

P.A.G. s-a adresat B.E.J. P.A., solicitând executarea silită a hotărârii

judecătorești, astfel că la 23 martie 2007, executorul judecătoresc a emis

somații către debitori, petenții din cauza de față, prin care îi notifica, ca

în termen de 7 zile să evacueze imobilul și să achite cheltuielile de judecată

și de executare, în caz contrar urmând să procedeze la executarea silită.

Pentru că debitorii nu s-au

conformat, executorul judecătoresc a emis noi somații la 3 aprilie 2007, iar

ulterior a solicitat sprijinul organelor de poliție din comuna Siriu pentru

realizarea acțiunii de evacuare.

La data stabilită, respectiv

17 aprilie 2007, intimatul împreună cu creditorul P.A.G. și cu doi agenți de

poliție s-au deplasat la imobilul în litigiu și au stabilit de comun acord cu

debitorii P.A. și P.G. ca aceștia din urmă să părăsească imobilul de bună voie

până la 10 mai 2007, în caz contrar executarea urmând a fi efectuată chiar și

în lipsa lor.

Cum la data stabilită, 10

mai 2007, debitorii nu au fost găsiți la domiciliu și nici nu evacuaseră

locuința, conform înțelegerii anterioare, s-a procedat la punerea în executare

a hotărârii judecătorești, conform dispozițiilor art. 412 – art. 414 C. proc.

civ., de către executorul judecătoresc, în prezența creditorului și a

polițiștilor, ocazie cu care s-au inventariat bunurile găsite în imobil și s-a

încheiat un proces-verbal care a și fost afișat la poarte imobilului.

Deși inițial debitorii P.A. și

P.G., petenții din cauza de față, au solicitat suspendarea executării silite,

ulterior au renunțat la judecată, conform art. 246 C. proc. civ.

Din actele premergătoare

efectuate ca urmare a plângerii penale formulate de petenți, a rezultat că

executarea silită a fost făcută de către intimat, în calitatea sa de executor

judecătoresc, cu respectarea dispozițiilor legale și în termenul prevăzut de art.

405 C. proc. civ., dreptul de a cere executarea silită a hotărârii

judecătorești de evacuare nefiind prescris.

Ca urmare, neînceperea

urmăririi penale dispusă față de intimat sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen., este o soluție corectă, ca și hotărârea primei

instanțe, care a menținut-o implicit prin respingerea plângerii formulate de

petenți.

Așa fiind, recursurile

formulate de petenți sunt neîntemeiate și vor fi respinse ca atare, potrivit art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate pe petiționarii P.A. și P.G. împotriva sentinței penale nr.

98 din 28 iulie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurenții

petiționari la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 octombrie 2008.