ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 353/2009

Deliberând asupra recursului

penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 93

din 31 iunie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, a dispus, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petenta V.S.,

plângere care viza desființarea rezoluției nr. 448/P/2007 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești prin care s-a dispus, în temeiul art. 228 C.

proc. pen. și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față

de intimatul A.A. (executor judecătoresc) sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen.

În esență, prima instanță a

reținut că pe parcursul desfășurării activității sale, intimatul a acționat cu

respectarea dispozițiilor legale care reglementează executarea silită.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a formulat recurs petenta V.S. criticând-o pentru

netemeinicie, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror în

vederea începerii urmăririi penale față de intimat, cu consecința anulării

actelor de executare efectuate.

Examinând hotărârea atacată

sub aspectele invocate, cât și din oficiu conform art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat,

soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Persoana vătămată V.S., a formulat plângere împotriva

făptuitorului A.A., executor judecătoresc în cadrul B.E.J. A.A. cu sediul în

Buzău și a solicitat să se facă cercetări față de acesta, sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută

de art. 246 C. pen.

Se susține în plângere că făptuitorul, în calitate de

executor judecătoresc, cu ocazia efectuării actelor de executare în dosarul nr.

38/2006, în mod abuziv și cu intenție, a scos la vânzare cu ocazia executării

silite și bunuri imobile care îi aparțineau părții vătămate, respectiv, nu erau

supuse executării nefiind proprietatea exclusivă a debitorului V.C., soțul său.

Totodată, se reclamă faptul că, persoana vătămată a

solicitat excluderea bunurilor proprii, dobândite înainte de căsătorie, din

masa bunurilor urmărite și să-i prezinte actele din dosarul de executare silită

sus-menționat, însă făptuitorul a refuzat.

Efectuându-se actele premergătoare începerii urmăririi

penale, a rezultat că în sarcina executorului judecătoresc A.A., nu se pot

reține săvârșirea de acte sau fapte care să atrag răspunderea penală a

acestuia, pentru următoarele motive:

La data de 17 februarie 2006, creditorii M.I. și G.I., au

depus la B.E.J. A.A. cerere de

executare

silită

a

titlului

executoriu sentința

penală

nr.

186 din 25 martie

2005, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, împotriva debitorului V.C.,

soțul persoanei vătămate, obligat la despăgubiri.

Cererea a fost înregistrată ca dosar de executare sub nr. 38/2006

și s-a solicitat Judecătoriei Râmnicu Sărat, încuviințarea începerii executării

silite a titlului executoriu menționat, încuviințare care s-a admis prin

încheierea din 22 februarie 2006 în dosarul nr. 506/2006.

În cadrul activităților de executare, făptuitorul a

încheiat proces - verbal de cheltuieli de executare nr. 38 din 22 februarie

2006 și a

comunicat

somația nr. 38 din 22 februarie 2006 debitorului V.C.,

dovada comunicării fiind atașată la dosarul de executare.

La data de 06 aprilie 2006 a solicitat Primăriei comunei

Puiești, jud. Buzău, să comunice dacă debitorul deține bunuri mobile sau

imobile pe raza comunei și să comunice eventualele acte de proprietate asupra

acestor bunuri.

Acesta s-a deplasat personal la sediul Primăriei comunei

Puiești, jud. Buzău, unde agentul agricol a întocmit un referat din care

rezultă că debitorul V.C. este posesorul mai multor suprafețe de teren, primind

copiile titlului de proprietate nr. 16340/85 din 28 martie 1994 pentru

suprafața de 4,09 ha

teren,

sentința civilă

nr.

1267 din 10 iunie 1994 pronunțată de Judecătoria Râmnicu

Sărat pentru suprafața de 3,7474 ha teren și contractul de vânzare - cumpărare nr.

2 din 05 ianuarie 1999 întocmit de B.N.P. Ș.C. - Rm. Sărat pentru suprafața de

1,00 ha teren (2 x 5.000 m.p.), toate, terenurile fiind pe raza comunei

Puiești, jud. Buzău.

S-a întocmit proces - verbal de situație, iar la data de 10

aprilie 2006, a transcris somația nr. 38 din 06 aprilie 2006 la O.C.P.I. Buzău,

somație ce a fost comunicată debitorului, dovada fiind atașată la dosarul de

executare.

În cauză s-a impus efectuarea unei expertize tehnice în

vederea evaluării terenurilor urmărite.

La data de 09 octombrie 2006 făptuitorul a emis prima

publicație de vânzare stabilind licitație pentru data de 15 noiembrie 2006,

orele 10,00.

Înainte de prima licitație, făptuitorul observând că, din

eroare, în cuprinsul publicației de vânzare sunt menționate și cele două

suprafețe de câte 5.000 m.p. terenuri ce sunt bun comun al debitorului și al

soției sale, a întocmit proces-verbal. nr. 38/20 octombrie 2006, prin care

terenurile în suprafață totală de 10.000 m.p. au fost scoase de la vânzare,

procesul-verbal fiind comunicat părților, dovezile de comunicare fiind atașate

la

dosarul

de executare.

S-au efectuat mai multe licitații publice cu respectarea

dispozițiilor Codului de procedură civilă, iar la data de 20 decembrie 2007 o

parte din bunurile scoase la licitație au fost adjudecate, obținându-se un preț

cu 5.843 lei mai mare decât prețul de pornire al licitației.

Pe parcursul executării silite, numita V.S., soția

debitorului V.C., a depus contestație la executare solicitând desființarea

formelor de executare motivând că parte din terenuri sunt bunurile sale proprii

dar, din lipsă de probe, Judecătoria Râmnicu Sărat, prin sentința civilă nr. 169

din 13 februarie 2007 a respins cererea.

Împotriva sentinței menționate V.S. a declarat recurs,

Tribunalul Buzău pronunțându-se pentru respingerea acestuia prin decizia civilă

nr. 588 din 01 iunie 2007, decizie irevocabilă.

În cadrul contestației la executare, Judecătoria Râmnicu

Sărat, a solicitat la data de 05 februarie 2007 B.E.J. A.A., copiile mai multor

acte din dosarul de executare, copii care au fost comunicate la data de 13

februarie 2007, conform dovezii de la dosar.

Din examinarea dosarului de executare nr. 38/2006 al B.E.J.

A.A., cât și din declarația făptuitorului a rezultat, că a fost respectată

procedura civilă cu privire la executarea silită și la vânzarea imobiliară,

părților li s-au comunicat toate actele efectuate, dovadă că instanțele de

judecată au validat actele de executare, respingând contestațiile formulate de

persoana vătămată.

V.S. nu a fost parte în dosarul de executare, astfel că în

temeiul art. 41 din Legea nr. 188/2000 care obligă executorul judecătoresc să

păstreze secretul profesional, B.E.J. A.A. nu i-a putut furniza copii ale

actelor din dosar.

În concluzie s-a arătat, că executarea silită în cazul

sus-menționat s-a desfășurat în baza dispozițiilor art. 372 și urm. C. proc. civ.

Potrivit dispozițiile  art. 399 alin. (l) C. proc. civ.,

împotriva executării, precum și împotriva oricărui act de executare se poate

face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită,

sau la efectuarea oricărui act de executare, atrage sancțiunea anulării actului

nelegal [(art. 399 alin. (2) C. proc. civ.)].

Prin urmare, pentru eventuala nerespectare a dispozițiilor

procedurale privind executarea silită, legea a prevăzut remedii procesuale,

prin anularea actelor întocmite nelegal. Pretinsele nereguli sesizate de

persoanele vătămate, puteau constitui eventuale motive ale contestațiilor la

executare, cu consecința anulării actelor de executare nelegal efectuate, dar

nu pot conduce la atragerea răspunderii penale a executorului judecătoresc sau

a altor persoane. Am menționat că persoana vătămată a uzat de căile legale

prevăzute de legea în materie, rezultatul fiind că au fost respinse

contestațiile la executare, așa cum am arătat mai sus.

Deși a fost citată legal, persoana vătămată V.S. nu s-a

prezentat la audiere. În locul acesteia s-a prezentat V.M., fiu, care a

declarat că mama sa este bolnavă și nu se

poate

prezenta la

audiere, declarând că nu poate susține acuzațiile formulate de mama sa.

Constatându-se că, în cauză,

executarea silită s-a desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 372 și

urm. C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluția nr. 448/P/2007

din 26 martie 2008 din Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Plângerea formulată în

temeiul art. 275 – art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, prin

rezoluția nr. 661/II/2/2008 din 17 aprilie 2008 de către Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale a fost menținută prin sentința penală atacată.

Pentru eventuala

nerespectare a dispozițiilor procedurale privind executarea silită, legea a

prevăzut remedii procedurale, cu consecința anulării actelor întocmite nelegal.

Pretinsele nereguli

reclamate de petentă puteau constitui eventuale motive pentru formularea unor

contestații la executare (de altfel, aceasta a uzat de căile legale în materie,

după cum s-a menționat anterior), însă nu pot atrage răspunderea penală a executorului

judecătoresc.

Dacă s-ar admite că

împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicție și care își

desfășoară activitatea, cu respectarea dispozițiilor legale se pot face

plângeri penale, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de

lege, ceea ce este inadmisibil.

Înalta Curte apreciază că

petenta, prin demersurile făcute în prezenta cauză, încearcă să obțină pe calea

unor plângeri penale desființarea actelor de executare, care au fost

constatate, irevocabil, ca fiind legale de către o instanță judecătorească.

În consecință, având în

vedere că din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că intimatul și-a

îndeplinit atribuțiile de serviciu, în deplină concordanță cu legea și nu a

comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

va respinge recursul formulat ca nefondat,

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționara V.S. împotriva sentinței penale nr. 93 din 30

iunie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurenta petiționară

la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 februarie 2009.