ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2655/2009

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 32 din 31 martie

2009, pronunțată în dosarul nr. 889/87/2008, Tribunalul Teleorman, secția

penală, în baza art. 174 – art. 175 lit. i) cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., a condamnat pe inculpatul O.F., la pedeapsa de 17 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-au aplicat

prevederile art. 71 raportate la art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut

arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din

pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 2 octombrie

2008 la 31 martie 2009.

În baza art. 346 și 14 C. proc. pen., cu

aplicarea art. 998 C. civ. și a art. 34 din O.U.G. nr. 72/2006, inculpatul a

fost obligat să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar și

Arseni suma de 1205,22 lei cu dobânda aferentă cu începere de la data rămânerii

definitive a hotărârii până la achitarea integrală.

Inculpatul a mai fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1400 lei.

În esență, Tribunalul a reținut că, în

noaptea de 30 septembrie 2008, în stația C.F.R. Alexandria, inculpatul aflat

sub influența consumului de băuturi alcoolice, a exercitat acte de violență

sporită cu corpuri dure asupra victimei T.I., cauzându-i leziuni în urma cărora

aceasta a decedat.

Prin decizia penală nr. 128 din 26 mai 2009,

Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul O.F., menținându-i starea de arest preventiv și deducând

detenția la zi.

Împotriva acestor hotărâri, a declarat recurs

inculpatul, invocând, în principal, ca motiv de casare, prevederile art. 385

9

alin. (l) pct. 8, iar în subsidiar, prevederile pct. 14 și 17 ale aceluiași

text procedural penal.

Înalta Curte constată, că recursul declarat

de inculpat este nefondat, sub toate aspectele, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 385

9

alin. (l) pct. 8

C. proc. pen., constituie motiv de casare când nu a fost efectuată expertiza

psihiatrică a inculpatului în cazurile și în condițiile prevăzute de art. l 17 alin.

(l) și (2).

Conform art. 117 alin. (l) C. proc. pen.,

efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infracțiunii de

omor deosebit de grav, precum și atunci când organul de urmărire penală sau

instanța de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau

inculpatului.

Alin. (2) al aceluiași articol, prevede

condițiile în care se efectuează expertiza psihiatrică.

Înalta Curte constată că în cauză nu are

incidență acest caz de casare, deoarece inculpatul a fost condamnat pentru

săvârșirea unei infracțiuni de omor calificat [(art. 174 – art. 175 lit. i) C.

pen.)], iar nu pentru comiterea unei infracțiuni de omor deosebit de grav,

prevăzută de art. 174 – art. 176 C. pen.

Prin urmare, expertiza psihiatrică nu era

obligatorie. Totodată, instanța nu a avut îndoială asupra stării psihice a

inculpatului, în raport cu conținutul raportului de constatare medico-legală

aflat la din dosarul de urmărire penală, din care rezultă că psihopatia

polimorfă cu decompensare la alcool pe care o prezintă inculpatul nu i-a

afectat discernământul.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art.

385

9

alin. (l) pct. 17 C. proc. pen., invocat de apărarea

inculpatului, Înalta Curte constată că nici acesta nu este aplicabil în cauză,

deoarece în raport cu modalitatea de acțiune a inculpatului (care a lovit de

mai multe ori victima cu o piatră într-o zonă vitală (cap), cu mare

intensitate, inculpatul chiar dacă nu a dorit moartea acesteia, a acceptat-o,

intenția fiind indirectă.

În consecință, se consideră că fapta a fost

corect încadrată în prevederile art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., iar nu în art.

183 C. pen., existând intenția indirectă de omor.

Cu privire la ultimul motiv de casare invocat

de recurentul inculpat, respectiv, greșita individualizare a pedepsei, caz

prevăzut de art. 385

9

alin. (l) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte

reține, de

asemenea, că nu este incident,

deoarece ambele instanțe au ținut seama de

criteriile de individualizare

a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, s-au avut în vedere atât gravitatea

faptei de omor care a avut drept consecință suprimarea vieții unei persoane,

cât și împrejurarea că fapta a fost comisă în stare de recidivă, împrejurare

care agravează răspunderea penală.

Referitor Ia starea de beție voluntară în

care se afla inculpatul în momentul comiterii faptei, Înalta Curte constată că

potrivit art. 49 alin. (2)

C. pen., nu este

de natură a înlătura nici caracterul penal al faptei,

chiar în cazul în

care era completă și, totodată, nu poate fi considerată nici o circumstanță

atenuantă, în lipsa unor dovezi în favoarea inculpatului.

În consecință, recursul declarat de inculpat

va fi respins, ca nefondat, sub toate aspectele invocate.

În baza art. 88 C. pen., se va scade din

pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la

2 octombrie 2008 la 15 iulie 2009.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul

inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 400 lei,

din care

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul O.F.

împotriva Deciziei penale nr.

128 din 26 mai 2009 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului

inculpat, durata reținerii și a arestării preventive de la 2 octombrie 2008 la

15 iulie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 iulie

2009.