ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 620/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 277 din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara, secția penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționara I.D. împotriva ordonanței din 05 august 2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara

în dosar nr. 256/P/2007 și a rezoluției pronunțată de procurorul

general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 935/II/2/2008.

S-a reținut că petiționara a formulat plângere împotriva notarului

public D.F., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., precum și

împotriva numiților M.F., C.T. și I.I. pentru infracțiunile prevăzute de art. 293,

art. 291 și, respectiv, art. 25 raportat la art. 293 C. pen.

În motivarea plângerii, petiționara a reclamat faptul că actul de

împrumut garantat prin ipotecă și consemnat în

încheierea de autentificare nr. 931 din 27 martie 2002 întocmită de notarul

public D.F. nu a fost

semnat de reclamantă.

Prin ordonanța din 05 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara dată în dosar nr. 256/P/2007 s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de învinuita D.F., în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. și declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița,

pentru învinuiții M.

F., C.T. și I.I. pentru

infracțiunile

prevăzute de art. 293, 291 și, respectiv, art. 25 raportat

la art. 293 C. pen.

Rezoluția a fost verificată de Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara, potrivit art. 278

alin. (1) C. proc. pen.

, care prin rezoluția nr. 935/II/2/2008 din 26

septembrie 2008, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarei.

Plângerea formulată de petiționară

împotriva ordonanței și rezoluției

procurorului general

s-a respins, ca neîntemeiată, prin sentința penală nr. 277 din 18 noiembrie

2008, reținându-se că soluția de încetare a urmăririi penale față de notarul

public este corectă, constatându-se că a intervenit prescripția răspunderii

penale.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs

petiționara I.D., arătând că este nemulțumită de

soluția

pronunțată, apreciind că în mod greșit a fost calculat termenul

de prescripție și, în același timp, în cauză operează și autoritatea de lucru

judecat, în sensul că prescripția a fost deja înlăturată de procurorul general

care s-a pronunțat în aceeași speță.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte, verificând hotărârea primei instanțe în baza motivelor de

recurs, dar și potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., apreciază

că aceasta este legală și temeinică.

Înalta Curte reține că, întemeiat, prin ordonanța atacată s-a dat o

soluție de încetare a urmăririi penale în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen.,

constatându-se prescripția răspunderii penale.

Din actele și lucrările dosarului de urmărire penală rezultă că

petiționara a sesizat la data de 10 aprilie 2006 parchetul în legătură cu

faptul că actul de împrumut garantat prin ipotecă și consemnat în încheierea de

autentificare nr. 931 din 27 martie 2002

întocmită de intimata notar public D.

F. nu a fost semnat de reclamantă.

Prin raportul de constatare

tehnico-științifică nr. 42089 din 02 februarie 2007 al

I.P.J.

Caraș-Severin rezultă că, într-adevăr, I.D. nu a semnat actul autentic de

împrumut.

În consecință, s-au declanșat cercetări față de notarul public care a

încheiat un act fals.

Prin ordonanța nr. 256/ P din 17 octombrie 2007 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus încetarea urmăririi penale față de

intimată.

Urmare a plângerii formulate de petiționară, prin rezoluția nr. 1017/11/2

din 5 decembrie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara s-a infirmat această ordonanță, cu motivarea că, în

condițiile în care s-a dispus urmărirea penală față de notarul public la data

de 20 martie 2007, iar termenul de prescripție a răspunderii penale se împlinea

la data de 27 martie 2007, a intervenit o întrerupere a prescripției.

Prin ordonanța din 05 august 2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara, dată în

dosar nr. 256/P/2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de învinuita

D.F., în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art.

289 C. pen. și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, pentru învinuiții M.

F., C.T. și I.I. pentru infracțiunile

prevăzute

de art. 293, 291 și, respectiv, art. 25 raportat la art. 293 C. pen.

Prin această ordonanță, ce face obiectul prezentului dosar, s-a

apreciat, în mod corect, intervenirea prescripției răspunderii penale.

Potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. pen., „cursul termenului

prescripției prevăzută la art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act

care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în

desfășurarea procesului penal.”

Din economia acestor dispoziții legale rezultă că actele de întrerupere

nu privesc momentul de începere a urmăririi penale ci momente ulterioare

începerii, întrucât se referă la acte ce trebuie comunicate ulterior dobândirii

calității de învinuit, deci ulterior datei de începere a urmăririi penale.

Doctrina și jurisprudența au reținut ca acte de întrerupere a

termenului de prescripție și care trebuie comunicate învinuitului sau

inculpatului: comunicarea faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală,

arestare preventivă, percheziția domiciliară, citarea părții, prezentarea

materialului de urmărire penală.

Din verificarea dosarului s-a observat, corect, că nici un act de

procedură nu a fost îndeplinit în perioada foarte scurtă ce a trecut de la

dobândirea calității de învinuit de către notarul public, respectiv la 20

martie 2007 până la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale,

la data de 27 martie 2007.

Nici argumentul invocat de petiționară în recurs nu poate fi reținut,

întrucât rezoluția procurorului ierarhic superior nu se bucură de autoritate de

lucru judecat, care privește doar o hotărâre judecătorească definitivă.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de petiționară, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara l.D. împotriva

sentinței penale nr. 277/ PI din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția penală.

Obligă pe recurenta petiționară la plata

sumei de 200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2009.