ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1330/2009

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată următoarele:

La data de 1 august 2008, condamnatul a solicitat revizuirea hotărârii rămase definitivă, susținând că ulterior pronunțării sentinței au fost descoperite fapte și împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanță la data soluționării cauzei și pe baza cărora poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

În opinia revizuientului, împrejurările necunoscute de instanță rezultă din conținutul unei scrisori ce i-a fost adresată de I.F.G. condamnat în aceeași cauză, un bilet transmis din Arestul I.P.J. Buzău prin intermediar inculpatei I.A. de către T.S.E.(ambele cercetate în același dosar) înscris în care i se sugerează lui I.A. să-și schimbe declarațiile încât la confruntări să arunce responsabilitatea penală asupra condamnatului O.I., înscrisuri medicale din care rezultă starea sănătății sale.

Analizând cererea de revizuire, în procedura prealabilă prevăzută de art. 397-399 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, a înaintat instanței competente, concluzii în sensul respingerii cererii.

Prin sentința penală nr. 201 din 17 decembrie 2008, Tribunalul Buzău a respins ca neîntemeiată cererea formulată de condamnatul O.I. privind revizuirea sentinței penale nr. 94 din 24 aprilie 2007 pronunțată de aceeași instanță, definitivă prin decizia penală nr. 1612 din 29 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea hotărârii instanța de fond a arătat că, cazul invocat de revizuient respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu a fost dovedit.

Astfel, s-a reținut că prin sentința penală nr. 94 din 24 aprilie 2007 a Tribunalului Buzău O.I. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea sub forma complicității prevăzută de art. 26 C. pen. în concurs real a infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., toate în formă continuată prev. de art. 41 C. pen.

Reține prima instanță că vinovăția condamnatului s-a stabilit indubitabil, în raport de probe certe care nu se limitează la poziția procesuală a celorlalți participanți la infracțiunile deduse judecății respectiv inculpații I.F.G., T.S.E. și I.A.

În acest sens au fost interpretate declarațiile martorilor M.L.M., D.M., R.I., G.D. coroborate cu declarațiile inculpaților G.S., M.I.G., M.C., G.V., C.D.

Pe de altă parte, se constată că înscrisul semnat de T.S.E., a fost depus și avut în vedere de prima instanță la momentul soluționării cauzei penale.

Împotriva sentinței, condamnatul revizuient a declarat apel, apreciind nelegală și netemeinică hotărârea.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 22 din 20 februarie 2009 a respins ca nefondată calea de atac, apreciind legală și temeinică hotărârea pronunțată de instanța de fond.

În termen legal, revizuientul condamnat a declarat recurs, apărătorul ales susținând că temeiul de revizuire al sentinței îl constituie dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. constând în „existența a două hotărâri definitive care nu se pot concilia” având în vedere modalitățile diferite de executare a pedepselor pentru infracțiuni săvârșite în aceeași perioadă.

Apărătorul recurentului solicită instanței casarea hotărârilor și trimiterea cererii de revizuire la Judecătoria Buzău unde se află spre soluționare o cerere referitoare la aceleași aspecte.

Recursul este nefondat.

Revizuirea – cale extraordinară de atac, are drept scop retractarea unor hotărâri care soluționează definitiv atât latura penală cât și civilă a unei cauze. Ea poate fi exercitată numai în cazurile limitativ și expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen., printre altele și în situația prevăzută de lit. a), respectiv când „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei”.

Înscrisurile depuse de revizuient în susținerea cererii, motivat legal și temeinic au fost interpretate de prima instanță, cât și cea de apel că nu fac dovada cazului de revizuire invocat, respectiv dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Conținutul acestora exprimă exclusiv strategii de apărare pe care coinculpații din cauză au înțeles să le adopte în vederea diminuării răspunderii penale sau care priveau alt dosar penal.

Având în vedere limitele investirii instanței de fond, respectiv cererea de revizuire bazată pe cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., controlul judiciar efectuat de instanța de recurs se limitează exclusiv la acest caz, neputând fi extins la noul motiv invocat, cel prevăzut de lit. e) de sub același articol, care nu a fost formulat, susținut și verificat în procedura obligatorie prevăzută de art. 397-399 C. proc. pen., de prima instanță cât și de cea de apel.

Pentru considerentele arătate, recursul revizuientului condamnat va fi respins ca nefondat conform art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient O.I. împotriva Deciziei penale nr. 22 din 20 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2009.