ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4508/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1599 din 24 octombrie 2008, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul B.F., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General, Municipiul București și Consiliul General al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 20 mai 2008, pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, reclamantul B.F. a chemat în judecată pârâții, solicitând instanței desființarea Dispoziției nr. 10125 din 11 aprilie 2008, emisă de Primăria Municipiului București prin Primarul General, și obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilul situat în București, sector 4. In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că imobilul în litigiu a fost dobândit de către autorul său B.O.M.

în baza unui antecontract de vânzare-cumpărare sub denumirea de „chitanță", pentru care a achitat promitentului vânzător, suma de 50.000 lei/rol cu titlul de preț. Reclamantul a mai susținut că locuiește în imobil de 26 de ani, că imobilul a fost expropriat în anul 1981 de Statul Român în mod abuziv, fără să existe o declarație de utilitate publică și fără o justă și prealabilă despăgubire. In final a mai susținut că la data de 18 octombrie 2001, a notificat Primăria Municipiului București prin Biroul Executorului Judecătoresc „S. și N.", că pârâta Primăria Municipiului București, a fost obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra notificării, prin sentința civilă nr. 1531 din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă, în dosarul nr. 31241/3/2007, iar la data de 11 aprilie 2008, s-a emis Dispoziția nr. 10125 prin care i s-a respins notificarea ca nedovedită deși a depus toate actele care i s-au solicitat.

In drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (31) și pe cele ale prevederilor din Legea nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 și art. 480 C. civ. In temeiul dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 s-a respins contestația ca neîntemeiată pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, pentru a putea beneficia de măsurile reparatorii privind restituirea în natură a imobilului teren și construcție, contestatorul ar fi trebuit să facă dovada că are calitate de persoană îndreptățită. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că imobilul a trecut în proprietatea statului cu plată prin aplicarea dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 4/1973 și art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 preluare abuzivă potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, dar față de foștii proprietari C.I.

și C.T. și nicidecum față de B.F. care a locuit împreună familia sa în calitate de chiriaș, așa cum rezultă din declarația aflată la fila 19, din dosarul de fond și încheiată în formă autentică în anul 1971. Dacă între foștii proprietari ai imobilului și părinții reclamantului s-ar fi încheiat o convenție de vânzare-cumpărare pentru acest imobil, nimic nu-i împiedica pe aceștia la apariția Legii nr. 58/1974, să le înstrăineze în formă legală imobilul, cu atât mai mult cu cât, în cazul în care în termenul de un an de la dobândirea celui de-al doilea imobil de către familia C., aceștia erau obligați fie să înstrăineze imobilul, fie să-l treacă în proprietatea statului cu plata unor despăgubiri.

Prin decizia nr. 624A din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că din mijloacele de probă aflate la dosar, în mod corect s-a reținut că apelantul nu are calitatea de persoană îndreptățită, în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, reclamantul a formulat recurs, solicitând modificarea în tot a deciziei atacate și pe fond admiterea acțiunii sale. In motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 299-304 C. proc. civ. și a art. 1 din Primul Protocol, recurentul a susținut că transferul proprietății se poate face în orice mod posibil, în raport de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 și Jurisprudența CEDO, astfel că, în mod greșit a fost reținută lipsa calității sale de persoană îndreptățită.

Recursul declarat de reclamant va fi admis prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motiv de casare invocat de instanță din oficiu. Prevederile legale arătate mai sus, respectiv art. 304 pct. 7 C. proc. civ., stipulează faptul că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Prin urmare, în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ. o hotărâre poate fi casată dacă nu cuprinde considerentele pe baza cărora instanța și-a întemeiat soluția, inexistența acestora împiedicând exercitarea controlului judiciar. Aceasta întrucât, orice decizie trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților" potrivit dispozițiilor art. 251 C. proc.

civ., motivarea constituind pentru părți o garanție împotriva arbitrariului judecătorilor. Aceste din urmă dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel care practic nu și-a motivat decizia pronunțată, considerentele acesteia lăsând fără răspuns motivele de apel cu care a fost investită. Neîndeplinirea cerinței legale a motivării echivalează cu nepronunțarea asupra fondului cauzei, astfel încât în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ. cauza se va trimite instanței de apel pentru rejudecarea apelului. În consecință, fată de cele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia recurată și va dispune trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel, în vederea rejudecării apelului declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul reclamant B.F. împotriva deciziei civile nr. 624 A din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III- a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.