ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5228/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele. Prin cererea formulată la Tribunalul Iași, reclamanta Parohia Ortodoxă „S.T.” a chemat în judecată pe pârâta U.A.T. Horlești, solicitând să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilelor: Biserică, anexe, teren intravilan în suprafață de 2.806 m 2 situat în intravilanul sat Scopoșeni, com. Horlești, Jud. Iași, teren arabil și fânaț în suprafață de 14 ha 5.544 m 2 , casă parohială și terenul aferent în suprafață de 1 ha 1.602 m 2, cimitirul sat. Scopoșeni în suprafață de 1 ha 805 m 2 . În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că imobilele litigioase au fost dintotdeauna în posesia și folosința Parohiei Ortodoxe „S.T.”, sat Scopoșeni, com.

Horlești, Jud. Iași, posesie exercitată de mai bine de 30 ani în mod continuu, netulburat și sub nume de proprietar. Prin Sentința civilă nr. 2681 din 31 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă „S.T.”, sat. Scopoșeni, com. Horlești, Jud. Iași în contradictoriu cu U.A.T. com. Horlești, prin Primar. S-a constatat că reclamanta este proprietara suprafeței de 958 mp teren din intravilan sat Scopoșeni în raportul de expertiză întocmit de ing. V.M. și a construcțiilor ridicate pe acest teren identificate astfel: - C1 - Biserica cu suprafața construită la sol de 126 mp, - C2 - prăznicarul cu suprafața de 58 mp, - C3 - Clopotnița cu suprafața de 21 mp, - C4 - și C5 morminte cu suprafața de 4 mp și respectiv 3,5 mp, conform raportului de expertiză efectuat de ing.

V.M. ce face parte integrantă din hotărâre. Totodată, s-a respins cererea reclamantei având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 2.806 mp intravilan sat Scoposeni, com. Horlești, teren arabil și fânaț în suprafață de 14 ha 5.544 mp, casă parohială și teren aferent în suprafață de 1 ha și 1.602 mp și cimitirul sat. Scoposeni în suprafață de 1 ha 805 mp. Instanța a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel reclamanta Parohia Ortodoxă „S.T.” Prin motivele de apel depuse la dosar în termenul procedural reclamanta a arătat că în mod greșit s-a respins cererea de constatare a dreptului său de proprietate pentru suprafața de 2.806 m 2, aflată în intravilanul sat.

Scopoșeni. A motivat apelanta că această suprafață de teren este parte integrantă cu suprafața de 958 m 2 pentru care li s-a constatat dreptul de proprietate, suprafață care se află în preajma bisericii, primind denumirea de cimitir deoarece sunt mormintele fostului preot paroh și a câtorva enoriași. A arătat că cimitirul, care a fost deținut de către parohie încă din 1938, are o suprafață mult mai mare respectiv de 10.805 m 2, care ar intra sub incidența Legii nr. 213/1993. A susținut că suprafețele de teren care fac obiectul cererii de apel nu au un regim special care să nu poată face obiectul uzucapiunii, fiind deținute încă din anul 1938 de către parohie. A solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în parte sub aspectul constatării că și pentru suprafața de 2.806 m 2 a operat prescripția achizitivă de 30 de ani.

Prin Decizia civilă nr. 33 din 20 martie 2013, Curtea de Apel Iași, secția I civilă, a respins apelul declarat de Parohia Ortodoxă „S.T.”, sat Scopoșeni, com. Horlești, Jud. Iași, împotriva Sentinței civile nr. 2681 din 31 octombrie 2012 pronunțate de Tribunalul Iași, secția civilă. A fost respinsă cererea de cheltuieli de judecată în apel formulată de U.A.T. com. Horlești, Jud. Iași. Curtea de Apel a reținut următoarele: Preliminar analizării criticilor formulate în cuprinsul motivelor de apel, analiza cât mai precisă a uzucapiunii ca mod de dobândire a proprietății trebuie să aibă în vedere și normele de drept tranzitorii adoptate odată cu intrarea în vigoare a noului C. civ. Astfel, potrivit art. 82 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a noului C. civ., dispozițiile art. 930 – 934 din noul C. civ.

privitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării lui în vigoare, adică după data de 1 octombrie 2011. Pentru cazurile în care posesia aptă să conducă la dobândirea unui drept de proprietate prin uzucapiune a început înainte de această dată – astfel cum se pretinde de reclamantă în speța de față – rămân aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei, respectiv în cazul de față, dispozițiile în materie de uzucapiune reglementate de C. civ. român de la 1864 la care instanța de fond trebuia să se refere.

Aceste prevederi ale legii speciale sunt în deplină concordanță și cu dispozițiile noului C. civ., privitoare la aplicarea legii civile în timp, care prin dispozițiile art. 6 alin. (4), dispun ca prescripțiile (extinctive), decăderile și uzucapiunile începute dar neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Pe fondul cauzei, sub aspectul criticilor referitoare la respingerea solicitării privind constatarea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2.806 m 2 intravilan Scopoșeni, instanța de fond în mod corect a reținut că, în raport de regimul juridic stabilit terenului respectiv, uzucapiunea nu poate opera în raport de dispozițiile înscrise în art. 1890 C. civ.

Pe baza materialului probator administrat în fața instanței de fond, în mod corect s-a stabilit asupra regimului juridic al imobilului – teren în suprafață de 2.806 m 2 intravilan sat. Scopoșeni și care face obiectul criticilor de apel - în sensul concluzionării că terenul respectiv face parte din domeniul public al U.A.T. Horlești. Deși regulă generală în sistemul fostului C. civ. de la 1864, se consideră că uzucapiunea se aplică în privința bunurilor imobilele, aceasta însă nu operează în privința bunurilor imobile proprietate publică întrucât atât Constituția, cât și dispozițiile cuprinse în legile speciale prevăd că acestea sunt inalienabile și imprescriptibile. De asemenea, potrivit art. 120 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, bunurile care fac parte din domeniul public al unității administrativ – teritoriale sunt imprescriptibile, inalienabile și insesizabile.

Sub aspectul regimului juridic al terenului în suprafață de 2.806 m 2 corect s-a reținut din materialul probator că acesta nu poate forma obiect al prescripției achizitive întrucât terenul respectiv potrivit naturii și destinației legii face parte din domeniul public local al sat Scopoșeni, com. Horlești, Jud. Iași, astfel cum rezultă din art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică. Astfel, din înscrisurile depuse de reclamantă în susținerea acțiunii, coroborate cu raportul de expertiză topografică efectuat în cauză a rezultat că din identificare - conform planului cadastral de încadrare în zonă și a măsurătorilor efectuate în teren - suprafața reală actuală de teren este de 2.945 m 2 are destinația de cimitir.

Nu poate fi primită susținerea apelantei, potrivit căreia terenul respectiv se află în preajma bisericii, primind doar denumirea de cimitir, deoarece ar fi doar mormintele fostul preot paroh și a câtorva enoriași, terenul fiind diferit de cel în suprafață de 958 m 2 intravilan Scopoșeni, pe care sunt ridicate construcțiile C1 cu destinație Biserică, C2 – prăznicar, C3 - clopotniță și C5 – două monumente cu suprafața de 4 m 2 și respectiv 3,5m 2 . S-a mai reținut că intimata-pârâtă este titulara dreptului de proprietate publică, drept dobândit prin efectul legii, atâta timp cât dispozițiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 stabilesc fără echivoc bunurile care fac parte din domeniul public al comunei, fiind indicate expres în conținutul pct. III din anexa legii.

Drept urmare, având în vedere afectațiunea specială de utilitate publică determinată prin lege a terenului în suprafață de 2.806 mp. ce face obiectul criticilor și având în vedere caracterul imprescriptibil al dreptului de proprietate publică, în mod judicios instanța de fond a concluzionat asupra imprescriptibilității achizitive în privința suprafeței de 2.906 m 2 , atâta timp cât terenul aparține domeniului public al unității administrativ teritoriale a com. Horlești, Jud. Iași. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Parohia Ortodoxă S.T., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs s-a invocat că în mod greșit, în raport de materialul probator administrat, s-a reținut că terenul face parte din domeniul public al unității administrative, și că astfel nu poate face obiect al dobândirii dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă.

Că, deși s-a reținut apartenența imobilului la domeniul public al unității administrativ-teritoriale, în cauză nu s-a făcut dovada existenței hotărârii consiliului local în acest sens, conform art. 21 din Legea nr. 213/1998. U.A.T. a com. Horlești, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și a arătat că bunul este inclus în domeniul public al localității, fiind emisă Hotărârea C.L. nr. 18/1999, cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 213/1998. Intimata a depus la dosar dispoziția de constituire a comisiei de inventariere a bunurilor aparținând domeniului public și privat al com. Horlești și dovada publicării în M. Of. a anexei privind bunurile care aparțin domeniului public al com.

Horlești. Recursul este nefondată pentru următoarele considerente: Trecerea unui bun din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora se face, după caz, prin hotărâre a guvernului, a consiliului județean sau a consiliului local, conform art. 8 din Legea nr. 213/1998. Actul administrativ prin care se face această trecere din domeniul privat în domeniul public poate fi atacat la instanța de contencios administrativ competentă, în a cărei rază teritorială se află bunul conform legii contenciosului administrativ [art. 8 alin. (2)]. Numai dreptul de proprietate privată se poate dobândi prin uzucapiune, dreptul de proprietate publică și drepturile reale constituite pe temeiul acestuia, neputând fi dobândite în acest mod.

Bunurile care aparțin domeniului public nu sunt susceptibile de apropriere în nici o formă și pe nici o cale, ele fiind inalienabile, imprescriptibile și insesizabile potrivit art. 120 alin. (2) din Legea nr. 215/2001. Bunul în litigiu, așa cum a fost acesta individualizat prin raportul de expertiză și în raport de destinația sa, de cimitir, aparține domeniului public al unității administrativ-teritoriale, făcând obiectul unei clauze legale de inalienabilitatea, prevăzute de art. 3 și anexa la Legea nr. 213/1998, și nu poate fi dobândit prin uzucapiune. Caracterul de bun aparținând domeniului public al unității administrativ-teritoriale rezultă și din Hotărârea C.L. nr. 18/1999, anexa privind bunurile incluse în această categorie fiind publicată în M. Of.; hotărârea consiliului local nu a fost atacată la instanța de contencios administrativ.

În mod legal a apreciat instanța, în raport de natura și destinația bunului, de caracterul legal inalienabil și de declararea utilității publice a bunului, că acesta nu poate face obiect al dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune. Având în vedere aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Ortodoxă S.T. împotriva Deciziei nr. 33 din 20 martie 2013 a Curții de Apel Iași, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2013.