ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 26/2016

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3654 din 11 noiembrie 2014 Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamanta Parohia Sf. Arhangheli Mihail și Gavril Scoposeni, comuna Gorban, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta Comuna Gorban, jud. Iași. A constatat că reclamanta a dobândit, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în intravilanul localității Scoposeni, comuna Gorban, județul Iași compus din teren în suprafață de 1914 mp amplasat în T31 parcelele VH 850, A 849, CC 848, CC 851, respectiv T30, parcela VH 832 și a următoarelor construcții situate în Iași, str. Păcurari nr. 6: construcții - Biserica Scoposeni și anexa-magazie identificate C1 respectiv C3 în expertiza Constantin Costache, amplasate pe suprafața de 1414 mp și Casa parohială C4 în anexa 1 la expertiza Constantin Costache pe suprafața de 500 mp.

A respins cererea reclamantei de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune pentru suprafața de 10 ha teren extravilan și suprafața de 5.390 mp intravilan Scoposeni amplasat în T31, parcelele VH 850,A 849,CC 848,CC 851 având destinația de cimitir. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.700 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că: Reclamanta Parohia "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril" Scoposeni – com. Gorban a stăpânit construcția cu destinația de biserică, cel puțin din anul 1880, figurând în chestionarul Episcopiei Hușilor, Parohia Gorban din anul 1947. Potrivit înscrisului menționat, la momentul respectiv, Parohia deținea și suprafața de 12 ha, neindividualizată nici sub aspectul coordonatelor topografice și nici al vecinătăților, teren folosit de personalul bisericii.

În ceea ce privește terenul situat în extravilan, nu a fost identificat amplasamentul acestuia, reclamanta nefăcând nici în cadrul cererii de chemare în judecată nicio individualizare acestuia. Tribunalul a constatat că elementele cerute de art. 1847 și urm. C. civ. pentru a opera uzucapiunea de 30 de ani: posesia să fie utilă, adică neviciată și să fie exercitată neîntrerupt, timp de 30 de ani sunt îndeplinite, doar pentru parte din imobilele pentru care reclamanta a solicitat a i se constata dreptul de proprietate prin uzucapiune. Astfel, reclamanta a probat că ocupă și folosește de peste 30 de ani, în mod continuu, public, neechivoc și fără să fie tulburată de o altă persoană (potrivit depoziției martorului Alexa Vasile audiat la solicitarea reclamantei), suprafața de 1914 m.p.

situat în intravilan Scoposeni, amplasată în T 31 parcelele VH 850, A849, CC 848, CC 851 (suprafața de 1414 m.p. identificată în interiorul chenarului delimitat de punctele 1, 14 -22, 11, 12, 13, 1 în anexa 1 la expertiza C.C.), respectiv în T30, parcela VH 832 (suprafața de 500 m.p. identificată în interiorul chenarului delimitat de punctele 23, 24, 25, 26 în anexa 1 la expertiza C.C.), teren pe care se află construcțiile reprezentate de biserică, anexă-magazie și casă parohială. Potrivit art. 1844 C. civ., nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț.

Reținând că terenul având destinația de cimitir solicitat de reclamantă face parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale, în considerarea dispozițiilor art. 136 pct. 4 din Constituție și art. 11 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, tribunalul a constatat că nu poate face obiectul dobândirii dreptului de proprietate de către reclamantă, prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel că va respinge cererea formulată cu privire la acesta. În considerarea celor expuse, în baza art. art. 1841, 1846 - 1859 și urm. C. civ. și ale Legii nr. 455/2006, instanța a apreciat că reclamanta a făcut dovada actelor materiale de stăpânire efectivă pe tot termenul prevăzut de lege, acte ce reflectă intenția acesteia de a se comporta ca adevărat titular al dreptului de proprietate, doar cu privire la suprafața de 1914 m.p.

situat în intravilan Scoposeni, amplasată în T 31 parcelele VH 850, A 849, CC 848, CC 851 (suprafața de 1414 m.p., identificată în interiorul chenarului delimitat de punctele 1,14-22, 11, 12, 13, 1 în anexa 1 la expertiza Constantin Costache), respectiv în T 30, parcela VH 832 (suprafața de 500 m.p. identificată în interiorul chenarului delimitat de punctele 23, 24, 25, 26 în anexa 1 la expertiza C.C.). Pe acest teren se află construcțiile reprezentate de biserică, anexă-magazie și casă parohială. Pentru restul terenului solicitat de reclamantă, regimul juridic este deja stabilit prin hotărârea consiliului local, emisă în temeiul Legii nr. 213/1998, astfel încât pentru acesta nu există temei să se constate dobândirea dreptului de proprietate de către o altă persoană juridică.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta Parohia Sf. Arhangheli Mihail și Gavril Scoposeni, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă nr. 223 din 3 iunie 2015 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit art. 1844 C. civ. de la 1864 – nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț. Articolul III din anexa la Legea nr. 213/1998 enumeră bunurile ce alcătuiesc domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiului, la pct. 10 fiind cuprinse cimitirele orășenești și comunale.

Prin coroborarea celor două texte de lege, rezultă că nu pot face obiect al dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani terenul cu destinație de cimitir solicitat de reclamantă, astfel cum corect a reținut tribunalul. Susținerile apelantei că uzucapiunea de 30 de ani în favoarea sa era împlinită la data apariției Legii nr. 213/1998, nu pot fi avute în vedere, în considerarea dispozițiilor din C. civ., care stipulează că nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiect al dreptului de proprietate privata.

Prin urmare, chiar dacă reclamanta-apelantă a avut în folosință și terenul cu destinația de cimitir până la data apariției Legii nr. 213/1998, care reglementează regimul juridic al acestor categorii de terenuri, este de observat că acțiunea reclamantei a fost introdusă, mult după apariția Legii nr. 213/1998, când un astfel de bun imobil – teren cu destinația de cimitir a dobândit un regim special prin efectul legii, făcând parte din domeniul public local al comunei Gorban. Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Iași a declarat recurs reclamanta Parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril Scoposeni, criticând soluția pentru nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În esență, reclamanta a arătat că în mod eronat, instanța a apreciat că terenul a fost posedat, numai până la data apariției Legii nr. 213/1998, situație neconformă cu realitatea. S-a invocat faptul că terenul cu destinația de cimitir a fost posedat în mod continuu și netulburat, din momentul construirii acestuia (înainte de anul 1947) și până în prezent. Acest aspect rezultă din probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri - chestionarul cu terenul deținut de Parohia Scoposeni din anul 1947 și matricola pe categorii de terenuri și culturi, iar termenul pentru prescripție achizitivă s-a împlinit în anul 1977, deci cu mult înainte de apariția Legii nr. 213/1998 și a H.C.L. nr. 28/15 august 2009, care au statuat asupra trecerii în domeniul public a terenului cu destinație de cimitir.

Așa fiind, erau îndeplinite, în speță, cerințele art. 1889 C. civ., iar instanța trebuia să facă aplicarea acestor dispoziții legale și să constatate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune și asupra terenului cu destinație de cimitir. Instanțele s-au mai pronunțat în astfel de spețe, constatând incidența dispozițiilor legale care reglementează uzucapiunea, soluțiile fiind confirmate chiar la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Înalta Curte, analizând susținerile reclamantei constată că acestea se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă. Examinând actele și lucrările dosarului, se reține că regimul juridic al terenului cu destinație de cimitir a fost corect stabilit, atât de prima instanță, cât și de Curtea de Apel.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (4) și art. III pct. 10 din anexa la Legea nr. 213/1998, din bunurile ce alcătuiesc domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiului, fac parte cimitirele orășenești și comunale. În temeiul acestui act normativ a fost emisă Hotărârea Consiliului Local nr. 25 din 15 august 1999, prin care terenul cu destinația de cimitir a fost inventariat în domeniul public al comunei Gorban. Dacă terenul în litigiu face parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale, situație juridică stabilită printr-o hotărâre a Consiliului local, emisă în temeiul legii, nu se poate pretinde dobândirea unui titlu asupra aceluiași teren de către o altă persoană juridică, numai datorită unei folosințe îndelungate.

A stabili contrariul, înseamnă a afecta stabilitatea circuitului juridic civil, precum și efectul actelor administrative emise de autoritățile locale, mai ales că așa cum au statuat și instanțele anterioare, acțiunea a fost formulată, la mult timp după intrarea în vigoare a Legii nr. 213/1998. De altfel, de la data emiterii hotărârii consiliului local, Parohia a avut, un eventual drept de folosință, dar nu mai poate invoca uzucapiunea, deoarece, în raport de dispozițiile art. 1844 C. civ. din 1864, lucrurile care nu se pot prescrie, prin natura lor proprie sau printr-o declarație a legii, nu pot face obiectul dreptului de proprietate privată. Este nefondată și susținerea că instanța trebuia să constate împlinirea termenului de prescripție extinctivă, înainte de apariția Legii nr. 213/1998.

Uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății, se fondează pe faptul posesiei îndelungate a imobilului aflat in circuitul civil, posesie care - pentru a produce efecte juridice - este necesar să fie exercitată în anumite condiții - prevăzute de art. 1847 C. civ.: să fie continuă, netulburată, neîntreruptă, publică si sub nume de proprietar și pentru perioada de timp prevăzută de lege. Efectele uzucapiunii nu operează de drept, ci trebuie constatate pe cale judiciară, conform art. 1841 C. civ. Instanța trebuia să administreze dovezi din care să reiasă că au fost îndeplinite cerințele art. 1847 C. civ. din 1864: să fi fost o posesie propriu-zisă, și nu o detenție precară și această posesie să nu fi fost viciată.

Or, a stabili aceste elemente ține de probatoriul administrat în cauză, aspect ce nu mai poate fi reluat în recurs, după abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005. Documentele la care se face referire în cuprinsul recursului nu au aptitudinea de a proba existența unui titlu asupra terenului, deoarece chestionarul cu terenul deținut de Parohia Scoposeni din anul 1947 și matricola pe categorii de terenuri și culturi nu constituie titluri de proprietate, iar în materia uzucapiunii, prin ipoteză, reclamanta pretinde că nu este proprietară, dobândind proprietatea numai ca urmare a posesiei îndelungate, în termenul prescris de lege.

Faptul că reclamanta a deținut și administrat terenul în litigiu, în trecut, nu-i conferă dobândirea dreptului de proprietate, în lipsa unei constatări pe cale judecătorească, constatare ce trebuie să se bazeze pe elementele de probatoriu din dosar. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril Scoposeni, împotriva deciziei nr. 223 din 03 iunie 2015 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2016.