ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1673/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată sub nr. 14216/121/2010 din 29 decembrie 2010 pe rolul Tribunalului Galați reclamanta D.E.P.A.B.D. București a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a pârâtului B.F. pentru o perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 22 septembrie 2010 în baza Decretului Prefectului Provinciei Padova, Italia, măsura fiind luată datorită comportamentului de care a dat dovadă pârâtul pe perioada șederii în Italia, gradul scăzut de integrare a lui în perimetrul statului italian și activitatea infracțională pe care acesta a avut-o în Italia și prin care a adus atingere ordinii și siguranței publice, fiind arestat pentru, furt, violență și ultraj.

Prin Sentința civilă nr. 241 din 04 februarie 2010 Tribunalul Galați a respins ca nefondată acțiunea formulată de către reclamanta D.E.P.A.B.D. București. În termen legal, împotriva ; , acestei sentințe a declarat apel reclamanta. Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate prin prisma motivelor de apel, prin decizia nr. 55/ A din 30 martie 2011 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins apelul ca nefondat. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că H.G. nr. 1347/2007 cuprinde planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu.

Prin dispozițiile obiectivului 2 lit. d) - invocat ca temei de drept al acțiunii de față, s-a prevăzut înaintarea de către D.E.P.A.B.D. București către instanțe a „dosarului de îndepărtare ” , menționându-se totodată în acest text că demersul trebuie efectuat în directa corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. Or, potrivit art. 38 lit. b) din lege; se poate limita dreptul la circulație persoanei a cărei prezență pe teritoriul unui stat prin activitatea pe care o desfășoară ar aduce atingere gravă intereselor României sau relațiilor bilaterale dintre România și acel stat. În speță, deși pârâtul a fost expulzat pe motivul că a avut un comportament ce constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa demnității umane, nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens, astfel că nu se poate reține că comportamentul acestuia constituie o amenințare pentru ordinea și siguranța publică.

În legislația primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind libera circulație a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește prin art. 27, că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, cu respectarea principiului proporționalității și să se bazeze exclusiv pe comportamentul personal al individului vizat.

Întrucât reclamanta nu a probat în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cazurile de limitare prevăzute în Directivă, Curtea a constatat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea deciziei atacate cu reținerea cauzei spre rejudecare și, pe fond, admiterea cererii introductive. Recursul nu a fost motivat în drept. În dezvoltarea motivelor, recurenta-reclamantă a susținut că măsura returnării dispusă de autoritățile italiene a fost luată în considerarea dispozițiilor art. 28 din Directiva nr. 2004/38/CE, această măsură făcând dovada că pârâtul nu a respectat condițiile de ședere în străinătate în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile italiene competente, fapt pe care instanța de apel ar fi trebuit să-l aibă în vedere.

A mai susținut că instanțele nu se pot subroga legiuitorului în crearea de norme juridice favorabile pârâtului, că acesta reprezintă, prin conduita sa, o amenințare reală, prezentă și suficient de serioasă la adresa interesului fundamental al societății italiene și că, în mod greșit instanța de apel nu a luat în considerare dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 și nici pe cele cuprinse în Decretul Prefectului Provinciei Padova. Analizând recursul în limitele criticilor invocate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed: Intimatul-pârât a fost expulzat din Italia la data de 22 septembrie 2010 în baza Decretului Prefectului Provinciei Padova.

Potrivit legii interne (art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005), singura condiție de restrângere a dreptului la libera circulație este ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza acordului de readmisie încheiat de România cu respectivul stat. Această reglementare trebuie însă aplicată prin coroborare cu prevederile Directivei 2004/3 8/CE din 29 aprilie 2004, care permit limitarea dreptului fundamental la libera circulație doar în situații excepționale privind motive de ordine publică sau de sănătate publică (art. 27 alin. (1) din Directivă). Pentru ca aceste motive de ordine publică sau de siguranță publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului la libera circulație este necesar, totodată, să fie respectat principiul proporționalității iar conduita persoanei în cauză să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății (art. 27 alin. (2) din Directivă).

Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuși al returnării, măsură dispusă în baza unui acord de readmisie, pentru că ar însemna că principiul proporționalității în adoptarea măsurii să nu mai intereseze și astfel să fie ignorată exigența normei comunitare. Or, sub acest aspect, instanța de judecată, ca autoritate a statului cu obligații decurgând din aderare, trebuia să interpreteze și să aplice legea internă, în orice măsură posibilă, în lumina textului și finalității directivei, în principiu tară aplicabilitate directă în dreptul intern, pentru a se atinge rezultatul avut în vedere de acesta, autoritățile statului trebuind să se conformeze prevederilor art. 189 alin. (3) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene.

Ca atare, măsura expulzării dispusă față de pârât la data de 22 septembrie 2010 de autoritățile italiene, nu poate constitui, prin ea însăși, un motiv de restrângere a dreptului acesteia la libera circulație de către instanța română, chemată să analizeze cerințele prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE. În mod corect instanțele de fond au constatat că Directiva analizată nu îngrădește dreptul de intrare și de ședere al cetățeanului român pe teritoriul altui stat membru UE, decât pentru motive ce țin de ordine publică, siguranța publică sau sănătatea publică și că în cauză nu s-au făcut dovezi că pârâtul-intimat, prin conduita sa, ar constitui un pericol în sensul vizat de text.

În acest context al analizei, este de menționat și că stoparea de către statul român a fenomenelor de migrație ilegală, argument invocat de reclamantă prin recurs, trebuie să se realizeze prin mijloace specifice acestui fenomen infracțional și fără a restricționa, în afara dispozițiilor legale, dreptul la liberă circulație al cetățenilor români. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei atacate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.E.P.A.B.D. împotriva deciziei nr. 55/ A din 30 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 martie 2012.