ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4558/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 6 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A.S., să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a acestuia pentru o perioadă de cel mult trei ani, ca urmare a returnării sale din Italia la data de 16 octombrie 2010, măsura fiind luată datorită comportamentului inadecvat și a gradului scăzut de integrare în perimetrul statului italian și având în vedere că acesta a avut o activitate infracțională prin care a adus atingere ordinii și siguranței publice.

Prin sentința civilă nr. 387 din 25 februarie 2011, Tribunalul Galați, secția civilă, a dispus încetarea de drept a procedurii judiciare inițiată de reclamantă împotriva pârâtului, în baza dispozițiilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206 din 17 noiembrie 2010, pentru modificarea Legii nr. 248/2005. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, care prevedea măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetățean român la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene s-a modificat prin Legea nr. 206/2010.

Potrivit reglementării mai sus-menționate, art. II pct. 1, la data intrării în vigoare a acestei legi încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare și pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulație în străinătate începute în temeiul art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, cu modificările și completările ulterioare . Având în vedere motivele pentru care pârâtul a fost returnat din Italia, instanța de fond a dispus încetarea de drept a procedurii judiciare inițiată de reclamantă împotriva acestuia.

Potrivit art. 38 lit. b), restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane: cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

Deși în partea introductivă a acțiunii reclamanta face trimitere la dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea 248/2005, se constată că nu a făcut dovada că este instituția cu competențe în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale care deține date ori informații cu privire la activitatea pe care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în străinătate, respectiv, că pârâtul s-ar afla într-una dintre situațiile prevăzute de acest text de lege , motivarea cererii de chemare în judecată conținând argumente referitoare la returnarea cetățeanului român în baza unui acord de readmisie, ipoteză reglementată de art. 38 lit. a). Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamanta, care a arătat că în mod eronat instanța a reținut că dispozițiile art. 38 lit. a) au fost abrogate, când în realitate acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Prin decizia civilă nr. 126/A din 1 iunie 2011, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că H.G. nr. 1347/2007 cuprinde planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, iar prin dispozițiile obiectivului 2 lit. d) - invocat ca temei de drept al acțiunii de față, s-a prevăzut înaintarea de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative București - Direcția Generală de Pașapoarte, sau după caz, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor București, către instanțe, a „dosarului de îndepărtare", menționându-se totodată în acest text că demersul trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Or, potrivit art. 38 lit. b) din lege, se poate limita dreptul la circulație persoanei a cărei prezență pe teritoriul unui stat prin activitatea pe care o desfășoară ar aduce atingere gravă intereselor României sau relațiilor bilaterale dintre România și acel stat. In speță, deși pârâtul a fost expulzat pe motivul că a avut un comportament ce constituie o amenințare concretă, efectivă și gravă la adresa demnității umane, nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens, astfel că nu se poate reține că comportamentul acestuia constituie o amenințare pentru ordinea și siguranța publică. In legislația primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

In legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind libera circulație a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE , publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește prin art. 27, că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, cu respectarea principiului proporționalității și să se bazeze exclusiv pe comportamentul personal al individului vizat.

Întrucât reclamanta nu a probat în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cazurile de limitare prevăzute în Directivă, instanța de apel a constatat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, arătând că, deși instanța de apel a constatat că pârâtul a fost expulzat datorită unui comportament inadecvat, în mod greșit a constatat că un asemenea motiv nu justifică îngrădirea dreptului la liberă circulație, nefiind făcută nicio dovadă că o astfel de conduită reprezintă o amenințare pentru ordinea și siguranța publică.

Reclamanta a mai arătat că dovada că atitudinea pârâtului este o amenințare la adresa drepturilor fundamentale ale persoanei și a integrității publice o constitui însuși Decretul de îndepărtare emis de către Prefectul Provinciei Forli-Cesena, în care se menționează că pârâtul a avut un comportament infracțional încă din anul 2004, fiind reținut pentru săvârșirea infracțiunilor de furt agravat, viol, jaf și încălcarea interdicției anterioare, măsura returnării făcând dovada faptului că pârâtul nu a respectat condițiile de ședere în străinătate.

Instanța de apel a ignorat prevederile art. 27 din Directiva nr. 2004/3 8/CE, conform cărora restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor uniunii se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză, faptele reținute de autoritățile italiene în sarcina pârâtului, de natură să demonstreze că prezența acestuia pe teritoriul Italiei reprezintă o amenințare gravă la adresa unor valori fundamentale, precum și dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, conturând, de-a lungul timpului, o practică constant nefavorabilă solicitărilor acestei instituții. Recursul este nefondat, pentru argumentele ce se vor arăta: Alături de libera circulație a produselor, libera circulație a serviciilor și libera circulație a capitalurilor, libertatea de circulație a persoanelor constituie una dintre cele patru libertăți fundamentale din cadrul pieței interne a Uniunii Europene.

Esența acestei libertăți constă în eliminarea discriminărilor referitoare la condițiile de intrare, deplasare, muncă, angajare sau remunerație între cetățenii statului membru și cetățenii altor state, care își desfășoară activitățile pe teritoriul acestuia. Reglementarea legală comunitară a liberei circulații a persoanelor o reprezintă dispozițiile art. 18(8A) din Tratatul de la Roma, care statuează dreptul cetățenilor Uniunii de a circula și de a rezida liber pe teritoriul statelor membre, text legal în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE, care, prin art. 27, stabilește restricționarea dreptului la liberă circulație numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică ori sănătate publică, arătând că măsura luată trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.

Dispozițiile legale sus-menționate sunt parțial neconcordante cu legislația națională în materie, motiv pentru care interpretarea lor trebuie raportată la principiul preeminenței dreptului comunitar care, spre deosebire de reglementarea internă, cu caracter general, stabilește situații de excepție în care operează restrângerea dreptului la liberă circulație. Dealtfel chiar dispozițiile constituționale statuează că, ori de câte ori dispoziția legală internă contravine dispoziției legale comunitare, se va aplica cu prioritate aceasta din urmă, astfel încât rezultatul să fie compatibilizarea și armonizarea celor două categorii de norme. In cauză nu s-a făcut dovada incidenței vreunuia din cazurile de limitare prevăzute de Directiva 2004/38/CE, astfel încât instanțele de fond și apel în mod corect au stabilit că dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu sunt aplicabile, ele trebuind analizate și raportate la legislația comunitară.

Referitor la obiectivul nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, acesta prevede înaintarea, de către Ministerul Internelor, prin Direcția generală de Pașapoarte sau, după caz, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanei or (în prezent Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date), către instanțe, a dosarului „de îndepărtare", cu precizarea că acest demers trebuie făcut în corelare cu dispozițiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. Or, având în vedere că art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 trebuie interpretat în corelare cu dispoziția comunitară care reglementează cazurile de restrângere a dreptului la liberă circulație, rezultă că și această prevedere trebuie circumscrisă aceleiași norme, înaintarea dosarului instanței de judecată nereprezentând pentru aceasta o obligație de a se pronunța în sensul restrângerii dreptului fundamental analizat.

Dealtfel, prin decretul de expulzare al Prefectului Provinciei Forli-Cesena, emis la data de 15 octombrie 2010, s-a luat deja măsura interzicerii pârâtului de a se mai afla pe teritoriul Italiei pe o perioadă de 5 ani, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate. Având în vedere această împrejurare, precum și faptul că dispozițiile art. 27 alin. (2) din Directiva nr. 2004/38/CE prevăd ca măsura restrângerii dreptului la liberă circulație să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, aplicarea acesteia în speță ar echivala cu o dublă sancționare a pârâtului și, deci, cu o încălcare a criteriilor prevăzute de textul legal anterior arătat.

Față de argumentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei nr. 126/A din 1 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2012.