ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4558/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4558/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată la data de 6 ianuarie 2011 pe rolul
Tribunalului Galați, reclamanta Direcția pentru Evidența
Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date
a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A.S., să se
dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a
acestuia pentru o perioadă de cel mult trei ani,
ca urmare a returnării
sale din Italia la data de 16 octombrie 2010,
măsura fiind luată datorită comportamentului inadecvat și a gradului scăzut de
integrare în perimetrul statului italian și având în vedere că acesta a avut o
activitate infracțională prin care a adus atingere
ordinii și siguranței
publice.
Prin sentința
civilă nr. 387 din 25 februarie 2011, Tribunalul
Galați, secția civilă,
a dispus încetarea de drept a procedurii judiciare
inițiată de reclamantă împotriva pârâtului, în baza
dispozițiilor art.
II
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206
din 17 noiembrie 2010, pentru
modificarea
Legii nr. 248/2005.
Pentru a se
pronunța astfel, tribunalul a reținut că Legea nr. 248/2005 privind regimul
liberei circulații a cetățenilor români în
străinătate, care prevedea măsura
restrângerii temporare a exercitării
dreptului
unui cetățean român la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene
s-a modificat prin Legea nr. 206/2010.
Potrivit
reglementării mai sus-menționate, art.
II
pct. 1, la data
intrării în vigoare a acestei legi
încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfășurare și
pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă,
pentru instituirea
unei măsuri de limitare
a dreptului la liberă circulație în străinătate
începute în temeiul art.
38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr.
248/2005,
cu modificările și completările ulterioare .
Având în vedere motivele pentru care
pârâtul a fost returnat din Italia, instanța de fond a dispus încetarea de
drept a procedurii judiciare inițiată de reclamantă împotriva acestuia.
Potrivit art. 38
lit. b), restrângerea exercitării dreptului la liberă
circulație în
străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o
perioadă de cel mult 3 ani numai în
condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane: cu privire la
persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o
desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României
sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.
Deși în partea
introductivă a acțiunii reclamanta face trimitere
la dispozițiile art. 38 lit. b) din
Legea 248/2005, se constată că nu a făcut dovada că este instituția cu
competențe în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale care
deține date ori
informații cu privire la
activitatea pe care persoana o desfășoară sau
urmează să o desfășoare în străinătate, respectiv, că pârâtul s-ar afla
într-una dintre situațiile prevăzute de acest text de lege , motivarea
cererii de chemare în judecată conținând argumente referitoare la returnarea
cetățeanului român în baza unui acord de readmisie, ipoteză reglementată de
art. 38 lit. a).
Împotriva acestei decizii a declarat
apel reclamanta,
care a
arătat că în mod eronat instanța a reținut că dispozițiile art. 38 lit. a) au
fost abrogate, când în realitate acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile
art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
Prin decizia
civilă nr. 126/A din 1 iunie 2011, Curtea de Apel
Galați, secția civilă,
a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a se pronunța astfel, instanța
de apel a reținut că H.G. nr. 1347/2007 cuprinde planul de măsuri privind
sprijinirea
cetățenilor români aflați în
Italia, ca urmare a situației create prin adoptarea de către statul italian a
noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, iar prin
dispozițiile obiectivului 2 lit. d) -
invocat ca temei de drept al
acțiunii de față, s-a prevăzut înaintarea de către Ministerul Internelor și
Reformei Administrative București - Direcția Generală de Pașapoarte, sau după
caz, Inspectoratul
Național pentru Evidența
Persoanelor București, către instanțe, a „dosarului de îndepărtare",
menționându-se totodată în acest text că
demersul trebuie efectuat în
directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
Or, potrivit art. 38 lit. b) din lege,
se poate limita dreptul la circulație persoanei a cărei prezență pe teritoriul
unui stat prin activitatea pe care o desfășoară ar aduce atingere gravă
intereselor României sau relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.
In speță, deși pârâtul a fost expulzat
pe motivul că a avut un comportament ce constituie o amenințare concretă,
efectivă și gravă
la adresa demnității
umane, nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens, astfel că nu se poate reține
că comportamentul acestuia constituie o
amenințare pentru ordinea și
siguranța publică.
In legislația
primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetățean al
Uniunii are dreptul de a circula și de
a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și
condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.
In legislația
secundară, Directiva Consiliului nr. 2004/38/CE a
Parlamentului
European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind
libera circulație a cetățenilor
Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor
membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a
directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE,
75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE , publicată în Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește prin art. 27, că
limitarea dreptului cetățenilor statelor
membre
la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de
ordine
publică, securitate publică sau sănătate publică, cu
respectarea principiului proporționalității și să se bazeze exclusiv pe
comportamentul
personal al individului vizat.
Întrucât reclamanta nu a probat în
condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cazurile de limitare
prevăzute în Directivă, instanța de apel a constatat că instanța de fond a
pronunțat o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a
prevederilor legii materiale incidente.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs reclamanta
Direcția pentru Evidența
Persoanelor și Administrarea Bazelor de
Date,
arătând că, deși instanța de apel a
constatat că pârâtul a fost expulzat datorită unui comportament inadecvat, în
mod greșit a constatat că un asemenea motiv nu justifică îngrădirea dreptului
la
liberă circulație, nefiind făcută nicio
dovadă că o astfel de conduită reprezintă o amenințare pentru ordinea și
siguranța publică.
Reclamanta a mai arătat că dovada că
atitudinea pârâtului este o amenințare la adresa drepturilor fundamentale ale
persoanei și a
integrității publice o
constitui însuși Decretul de îndepărtare emis de
către Prefectul
Provinciei Forli-Cesena, în care se menționează că pârâtul a avut un
comportament infracțional încă din anul 2004, fiind reținut pentru săvârșirea
infracțiunilor de furt agravat, viol, jaf
și
încălcarea interdicției anterioare, măsura returnării făcând dovada
faptului că pârâtul nu a respectat condițiile de ședere
în străinătate.
Instanța de apel a ignorat prevederile
art. 27 din Directiva nr.
2004/3 8/CE,
conform cărora restricționarea libertății de circulație și
de ședere a
cetățenilor uniunii se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză,
faptele reținute de autoritățile italiene în sarcina
pârâtului, de natură să demonstreze că prezența acestuia pe teritoriul
Italiei
reprezintă o amenințare gravă la adresa unor valori fundamentale, precum și
dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G.
nr. 1347/2007, conturând, de-a lungul timpului, o practică constant
nefavorabilă
solicitărilor acestei instituții.
Recursul este
nefondat, pentru argumentele ce se vor arăta:
Alături de libera circulație a
produselor, libera circulație a
serviciilor
și libera circulație a capitalurilor, libertatea de circulație a
persoanelor
constituie una dintre cele patru libertăți fundamentale din cadrul pieței
interne a Uniunii Europene.
Esența acestei
libertăți constă în eliminarea discriminărilor
referitoare la condițiile de intrare, deplasare, muncă,
angajare sau remunerație între cetățenii statului membru și cetățenii altor
state,
care își desfășoară activitățile pe
teritoriul acestuia.
Reglementarea legală comunitară a
liberei circulații a persoanelor o reprezintă dispozițiile art. 18(8A) din
Tratatul de la
Roma, care statuează dreptul
cetățenilor Uniunii de a circula și de a
rezida liber pe teritoriul
statelor membre, text legal în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva
2004/38/CE, care, prin art. 27, stabilește restricționarea dreptului la liberă
circulație numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică ori
sănătate publică, arătând că măsura luată trebuie să respecte principiul
proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză. Dispozițiile
legale sus-menționate sunt parțial neconcordante
cu legislația națională în materie, motiv pentru care interpretarea lor
trebuie
raportată la principiul preeminenței dreptului comunitar care, spre deosebire
de reglementarea internă, cu caracter general,
stabilește situații de excepție în care operează restrângerea dreptului
la liberă circulație.
Dealtfel chiar dispozițiile
constituționale statuează că, ori de câte ori dispoziția legală internă
contravine dispoziției legale comunitare, se va aplica cu prioritate aceasta
din urmă, astfel încât
rezultatul să fie
compatibilizarea și armonizarea celor două categorii
de norme.
In cauză nu s-a făcut dovada
incidenței vreunuia din cazurile de limitare prevăzute de Directiva 2004/38/CE,
astfel încât
instanțele de fond și apel în
mod corect au stabilit că dispozițiile art.
38 din Legea nr. 248/2005 nu
sunt aplicabile, ele trebuind analizate și raportate la legislația comunitară.
Referitor la
obiectivul nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, acesta
prevede înaintarea, de către
Ministerul Internelor, prin Direcția generală de Pașapoarte sau, după caz,
Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanei or (în prezent Direcția pentru
Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date), către instanțe, a
dosarului „de îndepărtare", cu precizarea că acest demers trebuie
făcut în corelare cu dispozițiile art. 38 lit. b)
din Legea nr. 248/2005.
Or, având în vedere că art. 38 lit. b) din Legea
nr. 248/2005 trebuie interpretat în corelare cu dispoziția comunitară care
reglementează cazurile de restrângere a dreptului
la liberă circulație,
rezultă că și
această prevedere trebuie circumscrisă aceleiași norme,
înaintarea
dosarului instanței de judecată nereprezentând pentru
aceasta o obligație de a se pronunța în sensul restrângerii dreptului
fundamental
analizat.
Dealtfel, prin
decretul de expulzare al Prefectului Provinciei
Forli-Cesena, emis la data de 15 octombrie 2010, s-a luat
deja măsura interzicerii pârâtului de a se mai afla pe teritoriul Italiei pe o
perioadă de 5 ani, sub sancțiunea executării
pedepsei privative de
libertate.
Având în vedere această împrejurare,
precum și faptul că dispozițiile art. 27 alin. (2) din Directiva nr. 2004/38/CE
prevăd ca măsura restrângerii dreptului la liberă circulație să respecte
principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita
celui în cauză, aplicarea acesteia în speță ar
echivala cu o dublă sancționare a pârâtului și, deci, cu o încălcare a
criteriilor prevăzute
de textul legal anterior arătat.
Față de argumentele arătate, în
temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de reclamanta Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea
Bazelor de
Date împotriva deciziei nr.
126/A din 1 iunie 2011 a Curții de Apel
Galați, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică astăzi, 15 iunie 2012.