ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2360/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 265/32/2012 reclamanta SC M. SA a solicitat suspendarea executării măsurilor dispuse prin decizia de impunere din 22 februarie 2012, decizia de modificare a bazei de impunere, raportul de inspecție fiscală și dispoziția privind măsurile stabilite de organul de inspecție fiscală. Totodată a solicitat încetarea oricărei forme de executare. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a făcut obiectul unei inspecții fiscale desfășurată în perioada 1 septembrie 2010 – 16 februarie 2012, rezultatul acesteia fiind materializat în actele fiscale a căror suspendare o solicită.

A apreciat reclamanta că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare atât sub aspect procedural cât și pe fond făcând trimitere la dispozițiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., art. 14 din Legea nr. 554/2004 și la Recomandarea din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei. În esență s-a arătat că există un caz justificat întrucât există o serioasă îndoială asupra legalității actelor fiscale contestate. Cu referire la paguba iminentă s-a arătat că executarea silită imediată ar afecta grav activitatea reclamantei prin imposibilitatea participării la licitații. Reclamanta a completat cererea chemând în judecată și D.G.A.M.C., completând și motivele care converg în formarea convingerii că există iminența unui prejudiciu viitor și previzibil cu efecte asupra activității reclamantei.

Astfel, s-a arătat că la data de 2 aprilie 2012 a luat la cunoștință că deja s-a trecut la executarea silită prin neînregistrarea în mod corespunzător a plăților curente efectuate în vederea achitării obligațiilor lunare. Prin întâmpinare, D.G.F.P. Neamț a solicitat respingerea cererii considerând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. S-a solicitat introducerea în cauză a A.N.A.F. pentru opozabilitate dar și având în vedere dispozițiile H.G. nr. 386/2007 coroborate cu art. 3 alin. (1) și (3) C. proc. fisc. Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 118 din 24 mai 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC M. SA, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

Neamț și s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 22 februarie 2012 până la pronunțarea instanței de fond. Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 1 august 2012 s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate in dispozitivul Sentinței civile nr. 118/2012 in sensul menționării „in contradictoriu cu D.G.F.P. Neamț și D.G.A.M.C.” și a menționării „sentinței” in loc de „deciziei” și „24 mai” in loc de „18 mai”. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că obiectul cererii îl constituie cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse prin decizia de impunere din 22 februarie 2012 prin care s-a stabilit ca obligație suplimentară de plată, reprezentând impozit, suma de 716.804 lei și 245.341 lei majorări de întârziere ca o consecință a constatării nedeductibilității din punct de vedere fiscal a unor cheltuieli, precum și obligația de plată a T.V.A.

în cuantum de 844.522 lei și 244.617 lei majorări. S-a arătat in considerentele sentinței atacate că se relevă un caz bine justificat în accepțiunea art. 14 coroborat cu art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 care să determine suspendarea deciziei de impunere. Astfel, s-a reținut că singurul act administrativ fiscal care produce efecte juridice sub aspectul raporturilor de drept fiscal este decizia de impunere, raportul de inspecție fiscală fiind un act premergător în accepțiunea art. 18 din Legea nr. 554/2004, iar decizia de reverificare și cea privind măsurile sunt consecința deciziei de impunere. În ceea ce privește decizia de impunere s-a apreciat că există indicii de nelegalitate față de împrejurarea că reclamanta a depus diligențe necesare în scopul informării adecvate asupra situației financiare a contribuabilului SC C.I.C.I.

SRL, contribuabil care, susțin organele fiscale, era inactiv. Astfel, s-a reținut că pe site-ul M.F.P. acesta poate fi vizualizat ca fiind contribuabil activ astfel că, o eventuală neactualizare a datelor nu poate atrage, la o analiză sumară, incidența art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003. Mențiunile de pe site-ului M.F.P. coroborate cu adresa emisă de Sect. 6 invocate de reclamantă sunt de natură a crea o îndoială asupra legalității actelor de impunere. Cu referire la obligațiile stabilite ca urmare a tranzacțiilor efectuate cu SC G.T. SRL București, instanța a reținut că imposibilitatea organului fiscal de a stabili realitatea și legalitatea tranzacțiilor ca urmare a nepredării evidenței contabile către lichidatorul judiciar nu poate atrage, la prima vedere, nedeductibilitatea cheltuielilor, câtă vreme reclamanta deține documente înregistrate în evidența contabilă.

Concluzionând, s-a arătat că aceste împrejurări sunt suficiente în crearea convingerii că există un caz bine justificat așa cum este definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește celelalte apărări referitoare la facturile emise de SC O.I.L. SRL, SC C. SA și SC A.D.P. SA Iași, instanța a considerat că analiza acestora presupune verificarea pe fond a consecințelor depunerii unei declarații rectificative astfel că nu pot fi avute în vedere la soluționarea cererii de suspendare. Având în vedere că prin reținerea sumelor virate cu titlu de taxe, contribuții lunare curente în contul obligațiilor stabilite prin actele contestate, este perturbată activitatea societății, instanța de fond a constatat îndeplinită și cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cu referire la legitimarea procesuală a D.G.F.P. Neamț, instanța a reținut că aceasta are calitate procesuală pasivă câtă vreme raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere au fost emise de aceasta, iar împrejurarea că reclamanta se află în prezent în administrarea fiscală a D.G.A.F. din cadrul A.N.A.F. conferă legitimare procesuală și acesteia din urmă. Recursul. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta – pârâtă D.G.F.P. Neamț, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat în esență că hotărârea s-a dat cu aplicarea greșita a prevederilor H.G. nr. 386/2007 pentru modificarea H.G. nr. 495/2007 privind organizarea si funcționarea Ministerului Economiei si Finanțelor si a H.G.

nr. 495/2007 privind organizarea si funcționarea A.N.A.F., art. 3 și 5, ale art. 33 alin (1) si (3) din C. proc. fisc. republicat, cu modificările ulterioare precum si ale art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificata si completata precum și că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs Intimata – reclamantă SC M. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de obiect a recursului urmare a desființării în totalitate a actului administrativ a cărui suspendare a fost cerută și admisă prin sentința recurată, prin Decizia nr. 357 din 17 august 2012 pronunțată de D.G.S.C.

din cadrul A.N.A.F., depusă la dosar. S-a solicitat obligarea recurentei – pârâte la plata cheltuielilor de judecată, conform ordinului de plată depus. Considerentele și soluția instanței de recurs: Sub aspectul situației de fapt se reține că în perioada 1 septembrie 2010 – 5 ianuarie 2012 (cu o perioadă de suspendare de la 21 octombrie 2010 până la 24 octombrie 2011) s-a desfășurat inspecția fiscală de către D.G.F.P. Neamț la contribuabilul SC M. SA, perioada supusă verificării fiind iulie 2007 – decembrie 2010. Rezultatul verificărilor s-a materializat în raportul de inspecție fiscală din 128 din 22 februarie 2012. În baza acestuia s-au emis decizia de impunere privind obligațiile fiscale stabilite suplimentar din 22 februarie 2012 prin care s-a stabilit ca obligație suplimentară de plată, reprezentând impozit, suma de 716.804 lei și 245.341 lei majorări de întârziere.

Prin aceeași decizie s-au stabilit și obligația de plată a T.V.A. în cuantum de 844.522 lei și 244.617 lei majorări. S-a solicitat instanței in temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea actelor organelor fiscale prin care societatea reclamantă a fost obligată la plata unor obligații fiscale suplimentare in sumă totală de 2.051.284 lei. Singurul act administrativ fiscal care produce efecte juridice sub aspectul raporturilor de drept fiscal este decizia de impunere. Prin sentința recurată s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 22 februarie 2012 până la pronunțarea instanței de fond. Împotriva deciziei de impunere din 22 februarie 2012 reclamanta a formulat și contestație la D.G.S.C.

din cadrul A.N.A.F., solicitând anularea întregii proceduri și a actelor administrative fiscale încheiate, precum și suspendarea executării acesteia. Prin Decizia nr. 357 din data de 17 august 2012 pronunțată de D.G.S.C. din cadrul M.F.P. – A.N.A.F. a fost desființată decizia de impunere din 22 februarie 2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală emisă de organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Neamț – A.I.F., pentru suma de 2.051.284 lei. Avându-se în vedere că executarea deciziei de impunere a fost suspendată prin sentința atacată până la pronunțarea instanței de fond, iar actul administrativ a fost desființat, se va reține că cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și recursul declarat împotriva soluției de suspendare, a rămas fără obiect.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata - reclamantă, Înalta Curte reține că cererea este in acord cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”, respectiv plata sumei indicate, reprezentând onorariul de avocat. În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul urmează să fie admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și respingerea ca rămasă fără obiect a acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Neamț împotriva Sentinței nr. 118 din 18 mai 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără obiect. Obligă recurenta pârâtă D.G.F.P. Neamț la plata sumei de 5428 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata – reclamantă SC M. SA Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2013.