ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2360/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr.

265/32/2012 reclamanta SC M. SA a solicitat suspendarea executării măsurilor

dispuse prin decizia de impunere din 22 februarie 2012, decizia de modificare a

bazei de impunere, raportul de inspecție fiscală și dispoziția privind măsurile

stabilite de organul de inspecție fiscală. Totodată a solicitat încetarea

oricărei forme de executare.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a făcut obiectul unei inspecții fiscale desfășurată în

perioada 1 septembrie 2010 – 16 februarie 2012, rezultatul acesteia fiind

materializat în actele fiscale a căror suspendare o solicită.

A apreciat reclamanta

că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare atât

sub aspect procedural cât și pe fond făcând trimitere la dispozițiile art. 215

alin. (2) C. proc. fisc., art. 14 din Legea nr. 554/2004 și la Recomandarea din

13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei.

În esență s-a arătat

că există un caz justificat întrucât există o serioasă îndoială asupra

legalității actelor fiscale contestate.

Cu referire la paguba

iminentă s-a arătat că executarea silită imediată ar afecta grav activitatea

reclamantei prin imposibilitatea participării la licitații.

Reclamanta a

completat cererea chemând în judecată și D.G.A.M.C., completând și motivele

care converg în formarea convingerii că există iminența unui prejudiciu viitor

și previzibil cu efecte asupra activității reclamantei.

Astfel, s-a arătat că

la data de 2 aprilie 2012 a luat la cunoștință că deja s-a trecut la executarea

silită prin neînregistrarea în mod corespunzător a plăților curente efectuate

în vederea achitării obligațiilor lunare.

Prin întâmpinare,

D.G.F.P. Neamț a solicitat respingerea cererii considerând că nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

S-a solicitat

introducerea în cauză a A.N.A.F. pentru opozabilitate dar și având în vedere

dispozițiile H.G. nr. 386/2007 coroborate cu art. 3 alin. (1) și (3) C. proc.

fisc.

Hotărârea instanței

de fond.

Prin Sentința nr. 118

din 24 mai 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC

M. SA, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Neamț și s-a dispus suspendarea

executării deciziei de impunere din 22 februarie 2012 până la pronunțarea

instanței de fond.

Prin Încheierea din

Camera de Consiliu din data de 1 august 2012 s-a dispus îndreptarea erorilor

materiale strecurate in dispozitivul Sentinței civile nr. 118/2012 in sensul

menționării „in contradictoriu cu D.G.F.P. Neamț și D.G.A.M.C.” și a

menționării „sentinței” in loc de „deciziei” și „24 mai” in loc de „18 mai”.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că obiectul cererii îl constituie

cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse prin decizia de impunere din

22 februarie 2012 prin care s-a stabilit ca obligație suplimentară de plată,

reprezentând impozit, suma de 716.804 lei și 245.341 lei majorări de întârziere

ca o consecință a constatării nedeductibilității din punct de vedere fiscal a

unor cheltuieli, precum și obligația de plată a T.V.A. în cuantum de 844.522

lei și 244.617 lei majorări.

S-a arătat in

considerentele sentinței atacate că se relevă un caz bine justificat în

accepțiunea art. 14 coroborat cu art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 care să

determine suspendarea deciziei de impunere.

Astfel, s-a reținut că

singurul act administrativ fiscal care produce efecte juridice sub aspectul

raporturilor de drept fiscal este decizia de impunere, raportul de inspecție

fiscală fiind un act premergător în accepțiunea art. 18 din Legea nr. 554/2004,

iar decizia de reverificare și cea privind măsurile sunt consecința deciziei de

impunere.

În ceea ce privește

decizia de impunere s-a apreciat că există indicii de nelegalitate față de

împrejurarea că reclamanta a depus diligențe necesare în scopul informării adecvate

asupra situației financiare a contribuabilului SC C.I.C.I. SRL, contribuabil

care, susțin organele fiscale, era inactiv.

Astfel, s-a reținut

că pe site-ul M.F.P. acesta poate fi vizualizat ca fiind contribuabil activ

astfel că, o eventuală neactualizare a datelor nu poate atrage, la o analiză

sumară, incidența art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 571/2003.

Mențiunile de pe

site-ului M.F.P. coroborate cu adresa emisă de Sect. 6 invocate de reclamantă

sunt de natură a crea o îndoială asupra legalității actelor de impunere.

Cu referire la

obligațiile stabilite ca urmare a tranzacțiilor efectuate cu SC G.T. SRL

București, instanța a reținut că imposibilitatea organului fiscal de a stabili realitatea

și legalitatea tranzacțiilor ca urmare a nepredării evidenței contabile către

lichidatorul judiciar nu poate atrage, la prima vedere, nedeductibilitatea

cheltuielilor, câtă vreme reclamanta deține documente înregistrate în evidența

contabilă.

Concluzionând, s-a

arătat că aceste împrejurări sunt suficiente în crearea convingerii că există

un caz bine justificat așa cum este definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

celelalte apărări referitoare la facturile emise de SC O.I.L. SRL, SC C. SA și

SC A.D.P. SA Iași, instanța a considerat că analiza acestora presupune

verificarea pe fond a consecințelor depunerii unei declarații rectificative

astfel că nu pot fi avute în vedere la soluționarea cererii de suspendare.

Având în vedere că

prin reținerea sumelor virate cu titlu de taxe, contribuții lunare curente în

contul obligațiilor stabilite prin actele contestate, este perturbată activitatea

societății, instanța de fond a constatat îndeplinită și cea de-a doua condiție

prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cu referire la

legitimarea procesuală a D.G.F.P. Neamț, instanța a reținut că aceasta are

calitate procesuală pasivă câtă vreme raportul de inspecție fiscală și decizia

de impunere au fost emise de aceasta, iar împrejurarea că reclamanta se află în

prezent în administrarea fiscală a D.G.A.F. din cadrul A.N.A.F. conferă

legitimare procesuală și acesteia din urmă.

Recursul.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs recurenta – pârâtă D.G.F.P. Neamț, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, a arătat în esență că hotărârea s-a dat cu aplicarea greșita a

prevederilor H.G. nr. 386/2007 pentru modificarea H.G. nr. 495/2007 privind

organizarea si funcționarea Ministerului Economiei si Finanțelor si a H.G. nr. 495/2007

privind organizarea si funcționarea A.N.A.F., art. 3 și 5, ale art. 33

alin (1) si (3) din C. proc. fisc. republicat, cu modificările ulterioare

precum si ale art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

modificata si completata precum și că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină.

În drept, cererea de

recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Procedura în

fața instanței de recurs

Intimata – reclamantă

SC M. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de obiect a

recursului urmare a desființării în totalitate a actului administrativ a cărui

suspendare a fost cerută și admisă prin sentința recurată, prin Decizia nr. 357

din 17 august 2012 pronunțată de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., depusă la dosar.

S-a solicitat

obligarea recurentei – pârâte la plata cheltuielilor de judecată, conform

ordinului de plată depus.

Considerentele

și soluția instanței de recurs:

Sub aspectul

situației de fapt se reține că în perioada 1 septembrie 2010 – 5 ianuarie 2012

(cu o perioadă de suspendare de la 21 octombrie 2010 până la 24 octombrie 2011)

s-a desfășurat inspecția fiscală de către D.G.F.P. Neamț la contribuabilul SC M.

SA, perioada supusă verificării fiind iulie 2007 – decembrie 2010.

Rezultatul

verificărilor s-a materializat în raportul de inspecție fiscală din 128 din 22

februarie 2012.

În baza acestuia s-au

emis decizia de impunere privind obligațiile fiscale stabilite suplimentar din 22

februarie 2012 prin care s-a stabilit ca obligație suplimentară de plată,

reprezentând impozit, suma de 716.804 lei și 245.341 lei majorări de

întârziere.

Prin aceeași decizie

s-au stabilit și obligația de plată a T.V.A. în cuantum de 844.522 lei și

244.617 lei majorări.

S-a solicitat

instanței in temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea actelor organelor

fiscale prin care societatea reclamantă a fost obligată la plata unor obligații

fiscale suplimentare in sumă totală de 2.051.284 lei.

Singurul act

administrativ fiscal care produce efecte juridice sub aspectul raporturilor de

drept fiscal este decizia de impunere.

Prin sentința

recurată s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 22

februarie 2012 până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva deciziei de

impunere din 22 februarie 2012 reclamanta a formulat și contestație la D.G.S.C.

din cadrul A.N.A.F., solicitând anularea întregii proceduri și a actelor

administrative fiscale încheiate, precum și suspendarea executării acesteia.

Prin Decizia nr. 357

din data de 17 august 2012 pronunțată de D.G.S.C. din cadrul M.F.P. – A.N.A.F.

a fost desființată decizia de impunere din 22 februarie 2012 privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală emisă

de organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Neamț – A.I.F., pentru

suma de 2.051.284 lei.

Avându-se în vedere

că executarea deciziei de impunere a fost suspendată prin sentința atacată până

la pronunțarea instanței de fond, iar actul administrativ a fost desființat, se

va reține că cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea

nr. 554/2004 și recursul declarat împotriva soluției de suspendare, a rămas

fără obiect.

Referitor la cheltuielile

de judecată solicitate de către intimata - reclamantă, Înalta Curte reține că cererea

este in acord cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care

„Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuielile de judecată.”, respectiv plata sumei indicate, reprezentând

onorariul de avocat.

În concluzie, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul urmează să fie admis,

dispunându-se casarea sentinței atacate și respingerea ca rămasă fără obiect a

acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.G.F.P. Neamț împotriva Sentinței nr. 118 din 18 mai 2012 a Curții

de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

rămas fără obiect.

Obligă recurenta

pârâtă D.G.F.P. Neamț la plata sumei de 5428 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată către intimata – reclamantă SC M. SA

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2013.