ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 255/2015

HOTĂRÂRE
27.01.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 255/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 255/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrative și fiscal, sub nr. x/32/2013 reclamantul SC A. SRL, în contradictoriu cu B. Bacău, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a formulat cerere de suspendare a Deciziei de impunere nr. F/BC/247 din 09 mai 2013 emisă de pârâtă.

Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 130 din 18 iulie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrative și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu intimata B. Bacău.

Recursul.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Reclamantul SC A. SRL a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, admiterea cererii, în sensul suspendării Deciziei nr. F/BC/247 din 09 mai 2013.

A susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată de către prima instanță cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) și art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța apreciind în mod eronat că probele administrate sunt insuficiente pentru a fi îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal.

Recurentul a mai arătat că actul administrativ a cărui suspendare a fost solicitată, a fost încheiat de către C. din cadrul B. Bacău în contradicție cu prevederile art. 6, art. 21, art. 49 C. proc. fisc. și art. 145 din C. fisc. și că executarea silită asupra bunurilor societății obligă societatea să facă față unor obligații de peste 62 milioane lei, fapt ce ar duce la perturbarea desfășurării activității acesteia și a celorlalte societăți din grup.

Procedura în fața instanței de recurs;

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 14 mai 2014 s-a admis in principiu recursul.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu B. Bacău, a formulat cerere de suspendare a Deciziei de impunere nr. F/BC/247 din 09 mai 2013 emisă de pârâtă, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații de plată în sumă de 7.057.153 lei.

În drept, prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, acest act administrativ constituind el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Pentru aceste motive, suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.

Înalta Curte, investită cu soluționarea recursului, reține că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Nu pot fi subsumate condiției cazului bine justificat aprecierile referitoare la nelegalitatea unui act administrativ, a cărui suspendare se cere, întrucât acceptarea unui asemenea raționament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului, care privește examinarea legalității.

Or, susținerile recurentului - reclamant in sensul că achizițiile de bunuri și servicii de la agenții economici cu privire la care organele fiscale au constatat că nu au activitate, au existat in fapt (fiind dovedite prin contractele încheiate și facturile și avizele de însoțire a mărfurilor), in concret, nu reprezintă o împrejurare care poate fi verificată de către instanța de contencios administrativ in procedura cererii de suspendare, întrucât analiza exercitării dreptului de apreciere al autorităților publice cu încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege, vizează in speță cercetarea fondului cauzei, respectiv realitatea operațiunilor.

Înalta Curte, în acord cu soluția instanței de fond, analizând actul atacat prin prisma aspectelor invocate și in limitele expuse anterior, constată că nu sunt indicii de nelegalitate a acestuia, neexistând nicio împrejurare vădită de fapt sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ.

In ceea ce privește ceea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, in speță fiind invocată cea de a doua teză.

Înalta Curte reține că, pentru existența unei pagube, in accepțiunea textului, această perturbare previzibilă și gravă a funcționării societății, trebuie să fie o consecință a executării actului administrativ, acesta nefiind presupusă, dat fiind caracterul de excepție al suspendării actelor administrative.

Or, astfel cum a arătat și prima instanță, simpla obligare la plata unei sume de bani prin efectul unui act administrativ - fiscal, nu conduce automat la îndeplinirea condiției pagubei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 1063 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea este respinsă, instanța va dispune din oficiu restituirea cauțiunii;

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 130 din 18 iulie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Dispune restituirea cauțiunii consemnată la D. din 17 iunie 2013 în cuantum de 20.557,15 lei, în temeiul art. 1063 alin. (4) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-03-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1125/2015
Decizia nr. 1125/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Hotărârea primei instanțe; Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal
ÎCCJ 2015-01-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 117/2015
legalitate, dar și împrejurări de fapt. În cauza prezentă, prin sentința nr. 3145/2014, Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea procesului-verbal din 16 martie 2013 și a Deciziei de soluționare a contestaț
ÎCCJ 2015-02-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 582/2015
Decizia nr. 582/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Hotărârea primei instanțe; Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2015-03-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1127/2015
încetarea definitivă a motivului care a determinat suspendarea. Prin urmare, în cauză, respectiva contestație nu a fost soluționată pe fond printr-o decizie până la data pronunțării sentinței. Așa fiind, în raport cu prevederile art. 218 al
ÎCCJ 2015-01-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 71/2015
Decizia nr. 71/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Hotărârea primei instanțe; Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fi
Sursă