ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului negative de competență; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin decizia penală nr. 622/ P din 16 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța. În baza art. 42 C. proc. pen. rap. la art. 401 C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de condamnatul C.V., în favoarea Judecătoriei Constanța. S-a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Constanța și Curtea de Apel Constanța. În baza art. 43 alin. (1), (3) C. proc. pen., a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat, au rămas în sarcina statului. Conform ărt.189 cod procedură penală, onorariul avocatului desemnat din oficiu D.M. în cuantum de 100 lei s-a plătit din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele: Prin Sentința penală nr. 852 din 04 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Constanța, în Dosarul penal nr. 7329/212/2013, s-a hotărât, în baza art. 385 1 C. proc. pen. și a art. 42 C. proc. pen., declinarea competenței de soluționare a recursului formulat de condamnatul C.V, împotriva Sentinței penale nr. 473/2011 a Judecătoriei Constanța, în favoarea Curții de Apel Constanța.
Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, judecătoria a reținut, în esență, că, cererea de revizuire formulată de condamnatul C.V., împotriva Sentinței penale nr. 473/2011 a Judecătoriei Constanța, este motivată pe nelegala citare a sa și existența unor înscrisuri, aflate la dosarul de fond, care îi probează nevinovăția și care nu au fost avute în vedere la soluționarea de către instanța care l-a condamnat, aspecte care se subsumează unor motive de recurs (devoluția fiind integrală în acest caz, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen.). Drept urmare,calificând cererea condamnatului C.V. drept una de recurs și având în vedere că potrivit art. 28 1 pct. 3 C. proc. pen., Curtea de Apel soluționează recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță, judecătoria a declinat competența de soluționare a recursului formulat de C.V.
Împotriva Sentinței penale nr. 473/2011 a Judecătoriei Constanța, în favoarea Curții de Apel Constanța. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, la data de 18 iulie 2013, având drept obiect recurs. La termenul de judecată din 05 septembrie 2013, prezent în fața instanței de recurs, condamnatul C.V., asistat de apărător desemnat din oficiu, a precizat, că, cererea prin care a investit instanța de fond, respectiv Judecătoria Constanța, este una de revizuire a Sentinței penale nr. 473/2011 a Judecătoriei Constanța și, nu a înțeles să formuleze recurs nici împotriva Sentinței penale nr. 473 din 06 mai 2011 a Judecătoriei Constanța, nici împotriva Sentinței penale nr. 822 din 04 iulie 2013 a Judecătoriei Constanța.
Având în vedere precizările făcute de condamnatul C.V., în legătură cu obiectul cererii sale, dar și împrejurarea că acesta a formulat, la data de 20 iulie 2012, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 473 din 06 mai 2011. a Judecătoriei Constanța, definitivă prin nerecurare, adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, care împreună cu concluziile sale a înaintat-o Judecătoriei Constanța, Curtea a constatat că obiectul cauzei de față îl constituie cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 473 din 06 mai 2011 a Judecătoriei Constanța, iar nu o cerere de recurs. Potrivit prevederilor art. 401 C. proc.
pen., competentă să judece cererea de revizuire, este instanța care a soluționat cauza în fond. Cererea de revizuire formulată de condamnatul C.V., vizând Sentința penală nr.473 din 06 mai 2011 a Judecătoriei Constanța, competentă să o soluționeze, în baza art. 401 C. proc. pen., este Judecătoria Constanța. Raportat la cele ce preced, Curtea constatând, că nu este competentă să soluționeze cererea de revizuire formulată de condamnatul C.V., împotriva Sentinței penale nr. 473 din 06 mai 2011 a Judecătoriei Constanța, a admis excepția necompetenței sale materiale și, în temeiul prevederilor art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 401 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a respectivei cereri de revizuire, în favoarea Judecătoriei Constanța.
Având în vedere că prin sentința penală nr. 852 din 04 iulie 2013 Judecătoria Constanța, și-a declinat competența de soluționare a cauzei prezente în favoarea Curții de Apel Constanța, s-a constatat intervenit conflictul negativ de competență între cele două instanțe menționate. În consecință, conform prevederilor art. 43 alin. (1), (3) C. proc. pen., a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. II. Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor art. 43 alin.(1) C. proc.
pen.,va soluționa conflictul negativ ivit între cele două instanțe,stabilind competența de judecată în primă instanță a cererilor de natura aceleia în speță în favoarea judecătoriei, pentru următoarele considerente: Cererea pendinte, are ca obiect cererea de revizuire, formulată de condamnatul C.V., vizând Sentința penală nr. 473 din 06 mai 2011, pronunțată de Judecătoria Constanța, având în vedere pe de-o parte, precizările făcute de condamnatul C.V., în legătură cu obiectul cererii sale, iar pe de altă parte, împrejurarea că acesta a formulat,la data de 20 iulie 2012, cerere de revizuire a sentinței penale nr.473 din 06 mai 2011 ă Judecătoriei Constanța, sentință rămasă definitivă prin nerecurare, adresată Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, care împreună cu „concluziile sale”, a înaintat-o Judecătoriei Constanța.
Or, potrivit dispozițiilor art. 401 C. proc. pen., competentă să judece cererea de revizuire, este instanța care a soluționat cauza în fond,în speța de față, Sentința penală nr. 473 din 06 mai 2011, fiind pronunțată de Judecătoria Constanța. Ca atare, cauza va fi trimisă pentru judecare în primă instanță, potrivit competenței după materie, Judecătoriei Constanța,ce este instanța, care a soluționat cauza în fond. În consecință Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționarea a cauzei privind pe C.V. în favoarea Judecătoriei Constanța, instanță căreia i s-a trimis dosarul. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea prezentei cauze, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe revizuentul condamnat C.V., în favoarea Judecătoriei Constanța, instanță căreia i se va trimite dosarul. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuentul condamnat, în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea prezentei cauze, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.