ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 871/2013

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 2/CA,

pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția Penală în dosarul nr. 4955/88/2012,

s-a declinat competența de soluționare a contestației în anulare formulată de

contestatoarea condamnată C.E. împotriva sentinței penale nr. 124 din 10

decembrie 1997 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul

nr. 1678/1996,în favoarea înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Pentru a

dispune astfel, instanța de fond a apreciat că, în conformitate cu dispozițiile

art. 389 C. proc. pen., contestația în anulare pentru cazurile prevăzute în art.

386 lit. a) - c) și e) se introduce la instanța de recurs care a pronunțat

hotărârea a cărei anulare se cere și care în speță este înalta Curte de Casație

și Justiție.

Examinând

contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul

din dosarul cauzei, înalta Curte constată că,

competența de soluționare a

cauzei aparține Curții de Apel Constanța,

pentru următoarele considerente:

În motivarea cererii, contestatoarea a

arătat că sentința penală

nr. 124 din 10

decembrie 1997 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul

nr. 1678/1996

este nelegală și netemeinică întrucât, atât pe parcursul urmăririi penale cât

și pe parcursul cercetării judecătorești s-au comis

încălcări, abuzuri și erori judiciare. În drept, contestatoarea și-a

întemeiat

contestația pe dispozițiile art. 386 lit. a), b), c), d) C. proc.

pen.

Din referatul întocmit de grefierul

șef al secției penale din cadrul

Tribunalului

Tulcea rezultă că petenta condamnată se află în executarea

unei pedepse

de 24 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința

penală nr. 124 din 10 decembrie 1997 a Tribunalului Tulcea, menținută

prin decizia penală nr. 74 din 24 aprilie 1998 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța și

rămasă definitivă prin nerecurare la data de 01 iulie 1998

și că la data

formulării cererii,

condamnata se află în Penitenciarul Târgșor.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C.

proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii,

b) când partea dovedește că la

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se

prezenta și de a

încunoștința instanța despre această împiedicare;

c)

când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de

încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i

1

), cu

privire la care existau probe la

dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau

la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat, iar

ascultarea acestuia este

obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1

1

).

Referitor la instanța competentă să

soluționeze contestația în anulare, art. 389 C. proc. pen., în alin. (1),

prevede: „Contestația în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a)

- c) și

e) se introduce la instanța de

recurs care a pronunțat hotărârea a cărei

anulare se cere", iar în alin.

(2):, „Contestația pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) se introduce la

instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre."

Din interpretarea dispozițiilor legale

susmenționate rezultă fără echivoc faptul că, exceptând cazul de contestație în

anulare prevăzut la art. 386 lit. d) C. proc. pen. și care se referă la

situația când „împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive

pentru aceeași faptă", în toate celelalte cazuri, legiuitorul a stabilit

competența exclusivă de soluționare a contestației în anulare, în favoarea Instanței

de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, adică a instanței

care a judecat cauza în recurs și a pronunțat decizia care este atacată.

În cauza de fată se constată că înalta

Curte de Casație și Justiție nu a pronunțat o decizie în recurs, sentința

penală nr. 124 din 10 decembrie 1997 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul

nr. 1678/1996, împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare a rămas

definitivă prin decizia penală nr. 74/1998 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, instanța căreia îi revine competența să se pronunțe asupra

admisibilității sau inadmisibilității acestei căi extraordinare de atac, în

raport și de împrejurarea că între cazurile pe care petenta și-a întemeiat

cererea, se află și cel prevăzut în art. 386 lit. d) C. proc. pen.

Stabilirea competenței de soluționare

a prezentei contestații în anulare în favoarea Curții de Apel nu echivalează cu

o translatare a competenței funcționale, ci presupune respectarea dispozițiilor

legale care reglementează competența materială a organelor judiciare și a căror

încălcare este sancționată cu nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin.

(2) C. proc. pen.

Legiuitorul nu a exclus de plano

competența altor instanțe, între care și a curții de apel, în a soluționa o

contestație în anulare, atunci când pronunță o hotărâre ca instanță de recurs,

sau atunci când este instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre (cazul

de contestație în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc.

pen., invocat de contestatoare).

În consecință, înalta Curte, cu

majoritate, va trimite la Curtea de Apel Constanța, spre competentă

soluționare, contestația în anulare formulată de contestatoarea condamnată C.E.,

împotriva sentinței penale nr. 124 din 10 decembrie 1997 pronunțată de

Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1678/1996 și menținută prin decizia penală nr.

74/1998, pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru contestatoarea condamnată în sumă de 200 lei, se va suporta din

fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea prezentei cauze, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate

:

Trimite la

Curtea de Apel Constanța, spre competentă soluționare,

contestația în anulare formulată de

contestatoarea condamnată C.E., împotriva sentinței penale nr. 124 din 10

decembrie 1997 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1678/1996 și

menținută

prin decizia penală nr. 74/1998,

pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru contestatoarea condamnată în sumă de 200 lei, se va suporta din

fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu

soluționarea prezentei cauze, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13

martie 2013.

Cu opinie separată în sensul

soluționării contestației în anulare formulate.

Potrivit art. 389 C. proc. pen.,

împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare în următoarele cazuri:

a)

când procedura de citare a părții

pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat

asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10

alin. (1) lit. f) – i

1

), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru

aceeași

faptă;

e)

când, la judecarea recursului sau la

rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1).

Din analiza cererii formulate se constată

că s-au invocat ca temeiuri de drept cazurile de contestație prevăzute de art.

386 lit. a) - d).

Potrivit art. 389 C. proc. pen.,

instanța competentă să soluționeze contestația în anulare pentru cazurile

prevăzute în art. 386 lit. a) - c) este instanța de recurs care a pronunțat

hotărârea a cărei anulare se cere, iar pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d)

este instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre.

Contestația în anulare este deci o

cale extraordinară de atac de retractare a hotărârii pronunțate în recurs prin

care se asigură prezența părților la judecata în recurs, se înlătură o eroare

de judecată a instanței de recurs sau se asigură aplicarea principiului ne bis

in idem.

În primele ipotezele enunțate

legiuitorul nu permite translatarea competenței funcționale de judecată a

contestației în anulare la instanța de apel, chiar dacă în cursul soluționării

acțiunii penale nu s-a exercitat calea de atac a recursului. Contestația în

anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. se introduce,

potrivit art. 389 alin. (1) din același cod, la instanța de recurs care a

pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere. În raport cu dispozițiile art. 389

alin. (1) C. proc. pen., în cazul în care hotărârea a rămas definitivă la

instanța de apel, nefiind pronunțată o hotărâre în recurs, competența de a

soluționa contestația în anulare și de a se

pronunța asupra admisibilității sau inadmisibilității

acestei căi

extraordinare de atac îi revine instanței de recurs, întrucât rămânerea definitivă

a hotărârii la instanța de apel na poate modifica regulile de competență, care

exclud competența instanței de apel de a soluționa o contestație în anulare

întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. (I.C.C.J., secția

penală, încheierea nr. 1036 din 13 iulie 2011).

Neexercitarea căii ordinare de atac a

recursului, va conduce aceeași instanță competentă să soluționeze și acțiunea

penală în recurs, la respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare.

În cauză, contestația în anulare este

informă datorită nemotivării, petenta mărginindu-se a preciza faptul că

hotărârea pusă în executare este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul unor

abuzuri și erori judiciare și invocând în drept dispozițiile art. 389 lit. a)-d)

C. proc. pen. Se constată că în realitate invocarea cazului de contestație de

la lit. d) nu este susținută de datele cererii sau de situația juridică a

existenței unor hotărâri distincte definitive și, ca urmare, nu putea determina

prin eludarea situațiilor multiple invocate, chiar dacă în aceeași manieră și

prevăzute la lit. a)-c), competența instanței de recurs (I.C.C.J.).