ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 871/2013

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2/CA, pronunțată de Tribunalul Tulcea - Secția Penală în dosarul nr. 4955/88/2012, s-a declinat competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatoarea condamnată C.E. împotriva sentinței penale nr. 124 din 10 decembrie 1997 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1678/1996,în favoarea înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a apreciat că, în conformitate cu dispozițiile art. 389 C. proc. pen., contestația în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e) se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere și care în speță este înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, înalta Curte constată că, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Constanța, pentru următoarele considerente: În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că sentința penală nr. 124 din 10 decembrie 1997 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1678/1996 este nelegală și netemeinică întrucât, atât pe parcursul urmăririi penale cât și pe parcursul cercetării judecătorești s-au comis încălcări, abuzuri și erori judiciare. În drept, contestatoarea și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 386 lit. a), b), c), d) C. proc. pen.

Din referatul întocmit de grefierul șef al secției penale din cadrul Tribunalului Tulcea rezultă că petenta condamnată se află în executarea unei pedepse de 24 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 124 din 10 decembrie 1997 a Tribunalului Tulcea, menținută prin decizia penală nr. 74 din 24 aprilie 1998 pronunțată de Curtea de Apel Constanța și rămasă definitivă prin nerecurare la data de 01 iulie 1998 și că la data formulării cererii, condamnata se află în Penitenciarul Târgșor. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i 1 ), cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1 1 ). Referitor la instanța competentă să soluționeze contestația în anulare, art. 389 C. proc.

pen., în alin. (1), prevede: „Contestația în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e) se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere", iar în alin. (2):, „Contestația pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre." Din interpretarea dispozițiilor legale susmenționate rezultă fără echivoc faptul că, exceptând cazul de contestație în anulare prevăzut la art. 386 lit. d) C. proc. pen. și care se referă la situația când „împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă", în toate celelalte cazuri, legiuitorul a stabilit competența exclusivă de soluționare a contestației în anulare, în favoarea Instanței de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, adică a instanței care a judecat cauza în recurs și a pronunțat decizia care este atacată.

În cauza de fată se constată că înalta Curte de Casație și Justiție nu a pronunțat o decizie în recurs, sentința penală nr. 124 din 10 decembrie 1997 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1678/1996, împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare a rămas definitivă prin decizia penală nr. 74/1998 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, instanța căreia îi revine competența să se pronunțe asupra admisibilității sau inadmisibilității acestei căi extraordinare de atac, în raport și de împrejurarea că între cazurile pe care petenta și-a întemeiat cererea, se află și cel prevăzut în art. 386 lit. d) C. proc. pen.

Stabilirea competenței de soluționare a prezentei contestații în anulare în favoarea Curții de Apel nu echivalează cu o translatare a competenței funcționale, ci presupune respectarea dispozițiilor legale care reglementează competența materială a organelor judiciare și a căror încălcare este sancționată cu nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Legiuitorul nu a exclus de plano competența altor instanțe, între care și a curții de apel, în a soluționa o contestație în anulare, atunci când pronunță o hotărâre ca instanță de recurs, sau atunci când este instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre (cazul de contestație în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc.

pen., invocat de contestatoare). În consecință, înalta Curte, cu majoritate, va trimite la Curtea de Apel Constanța, spre competentă soluționare, contestația în anulare formulată de contestatoarea condamnată C.E., împotriva sentinței penale nr. 124 din 10 decembrie 1997 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1678/1996 și menținută prin decizia penală nr. 74/1998, pronunțată de Curtea de Apel Constanța. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea prezentei cauze, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate : Trimite la Curtea de Apel Constanța, spre competentă soluționare, contestația în anulare formulată de contestatoarea condamnată C.E., împotriva sentinței penale nr. 124 din 10 decembrie 1997 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1678/1996 și menținută prin decizia penală nr. 74/1998, pronunțată de Curtea de Apel Constanța. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea prezentei cauze, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2013. Cu opinie separată în sensul soluționării contestației în anulare formulate.

Potrivit art. 389 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1). Din analiza cererii formulate se constată că s-au invocat ca temeiuri de drept cazurile de contestație prevăzute de art. 386 lit. a) - d). Potrivit art. 389 C. proc.

pen., instanța competentă să soluționeze contestația în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) - c) este instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, iar pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) este instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Contestația în anulare este deci o cale extraordinară de atac de retractare a hotărârii pronunțate în recurs prin care se asigură prezența părților la judecata în recurs, se înlătură o eroare de judecată a instanței de recurs sau se asigură aplicarea principiului ne bis in idem. În primele ipotezele enunțate legiuitorul nu permite translatarea competenței funcționale de judecată a contestației în anulare la instanța de apel, chiar dacă în cursul soluționării acțiunii penale nu s-a exercitat calea de atac a recursului.

Contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. se introduce, potrivit art. 389 alin. (1) din același cod, la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere. În raport cu dispozițiile art. 389 alin. (1) C. proc. pen., în cazul în care hotărârea a rămas definitivă la instanța de apel, nefiind pronunțată o hotărâre în recurs, competența de a soluționa contestația în anulare și de a se pronunța asupra admisibilității sau inadmisibilității acestei căi extraordinare de atac îi revine instanței de recurs, întrucât rămânerea definitivă a hotărârii la instanța de apel na poate modifica regulile de competență, care exclud competența instanței de apel de a soluționa o contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc.

pen. (I.C.C.J., secția penală, încheierea nr. 1036 din 13 iulie 2011). Neexercitarea căii ordinare de atac a recursului, va conduce aceeași instanță competentă să soluționeze și acțiunea penală în recurs, la respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare. În cauză, contestația în anulare este informă datorită nemotivării, petenta mărginindu-se a preciza faptul că hotărârea pusă în executare este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul unor abuzuri și erori judiciare și invocând în drept dispozițiile art. 389 lit. a)-d) C. proc. pen. Se constată că în realitate invocarea cazului de contestație de la lit. d) nu este susținută de datele cererii sau de situația juridică a existenței unor hotărâri distincte definitive și, ca urmare, nu putea determina prin eludarea situațiilor multiple invocate, chiar dacă în aceeași manieră și prevăzute la lit. a)-c), competența instanței de recurs (I.C.C.J.).