ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1840/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1840/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra recursurile declarate de părțile civile M.S. prin reprezentanți legali M.S. si M.S., M.S. și M.S. împotriva Deciziei penale nr. 16/MP din 8 octombrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 4 din 04 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 8175/118/2012, s-au hotărât următoarele:
„În baza art. 334 C. proc. pen.:
Schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului O.G. din infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de act sexual cu un minor, prev.de art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.:
Condamnă pe inculpatul O.G. la pedeapsa închisorii de 4 ani.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen.:
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen.:
Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen.:
Deduce din pedeapsa închisorii aplicate inculpatului, perioada. reținerii și arestării preventive, cu începere de la 19 iunie 2012 până la 5 octombrie 2012.
În baza art. 86
1
C. pen. pen.:
Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului.
În baza art. 86
2
C. proc. pen.:
Stabilește termen de încercare de 6 ani și 6 luni compus din durata pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă intervalul de timp de 2 ani și 6 luni.
Stabilește organ de supraveghere a inculpatului Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.
În baza art. 86
3
C. pen.:
Obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.
Datele prev. la lit. b), c), d) vor fi. comunicate de către inculpat Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.
Atrage atenția organului desemnat cu supravegherea inculpatului asupra prevederilor art. 86
3
alin. (4) C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen.:
Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86
4
C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 359 alin. (2) C. proc. pen.:
Dispune comunicarea, de îndată, către inculpat, a dispozițiilor din prezenta minută, privind măsurile de supraveghere la care este supus și obligațiile pe care trebuie să le respecte.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen.:
Constată suspendată executarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.:
Menține măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu fără încuviințarea instanței, dispusă prin încheierea de ședință din data de 3 octombrie 2012 a Tribunalului Constanța.
Admite, în parte, acțiunea civilă formulată de către partea vătămată M.S., prin reprezentant legal.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 1357, art. 1366 alin. (2), art. 1372 alin. (1) C. civ.:
Obligă pe inculpatul O.G. către partea vătămată M.S. la plata sumei de 15.000 lei, reprezentând despăgubiri civile - daune morale.
Respinge, ca nefondate, celelalte pretenții civile formulate de către partea vătămată.
În baza art. 191 alin. (1) C. pen.:
Obligă pe inculpat la plata sumei de 2600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat."
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
„Prin rechizitoriul nr. 947/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului O.G. fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de viol prev.de disp.art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a reținut, în fapt, în actul de sesizare a instanței că, în perioada iulie-decembrie 20011, inculpatul a întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu partea vătămată M.S. ( minora lipsită de capacitate de exercițiu ), acte în urma cărora aceasta a rămas însărcinată.
Dispoziția de trimitere în judecată a inculpatului s-a fundamentat pe următoarele mijloace de probă:
- declarațiile părții vătămate;
- declarațiile numitului M.S., tată părții vătămate;
- declarațiile numitei M.S., mama părții vătămate; declarațiile martorului S.S.;
- procesul-verbal de confruntare între partea vătămată și inculpat, întocmit la data de 5 iulie 2012;
- referatul de evaluare psiho-socială a inculpatului;
- raportul de expertiză.medico-legală psihiatrică din 5 iulie 2012;
- referatul de anchetă socială;
- procesul-verbal de cercetare la locul faptei indicat de către partea vătămată;
- f otografiile judiciare.
Inculpatul O.G. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, măsura preventivă dispusă fiind înlocuită prin încheierea de ședință din data de 3 octombrie 2012 (rămasă definitivă prin respingerea recursului) cu măsura obligării de a nu părăsi localitate de domiciliu.
La termenul de judecată din data de 3 octombrie 2012, inculpatul a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 320
2
C. proc. pen., judecarea sa în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cererea sa fiind respinsă ca inadmisibilă, pentru motivele expuse în considerentele încheierii menționate.
În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpatul O.G. (fila 91), partea vătămată M.S. (fila 93), martorii M.S. (fila 94), S.S. (fila 123), I.S. (fila 121), I.R. (fila 122), M.S. (fila 128), S.M. (fila 129).
Din analiza și coroborarea probelor administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:
Numitul M.S. a lucrat ca barman la un bar din satul Lespezi, com. Dobromir, iar fiica sa - partea vătămată M.S. ( în vârstă de 13 ani ) - îl ajuta, acesta rămânând și singură pentru a asigura servirea la bar.
Lângă bar se afla lipit un magazin la care lucra în calitate de vânzător inculpatul O.G. în vârstă de 25 de ani. Ambele unități aparțineau aceleiași societăți comerciale, inculpatul și tatăl părții vătămate fiind colegi de serviciu.
Pe parcurs, între aceștia s-a legat o relație de amiciție, iar inculpatul însoțit de soția sa, chiar i-a vizitat familia minorei cu ocazia aniversării de către aceasta a vârstei de 13 ani.
Având încredere în fiica sa, tatăl părții vătămate o lăsa adeseori să îi facă serviciul său la bar.
În acest context, între inculpat și partea vătămată a început o relație intimă, în perioada iunie - noiembrie 2011, inculpatul întreținând în mod repetat, raporturi sexuale cu minora, cu acordul acesteia.
În urma unui conflict între mama părții vătămate și fratele său I.R., acesta din urmă i-a făcut cunoscut faptul că fiica sa are o relație intimă cu inculpatul, discuție în urma căreia minora a fost dusă la consult ginecologic de către părinții săi, prilej cu care s-a constatat că este
Însărcinată în luna a șaptea, la data de 25 august 2012 dând naștere copilului său M.E.
Fiind audiată în cursul urmăririi penale, partea vătămată a susținut că într-una din zile în cursul lunii decembrie 2011, pe la ora 12.00, inculpatul a intrat în bar, i-a cerut 200 ml de „ Alexandrion „ și un energizant, i-a turnat băutura alcoolică în pahar și, când s-a dus la frigider pentru a scoate energizantul, inculpatul a apucat-o de mână, i-a cerut să o lase în pace, a început să țipe iar acesta a lovit-o cu pumnul în cap prilej cu care și-a pierdut cunoștința.
A mai susținut partea vătămată că, după jumătate de oră s-a trezit cu dureri de cap și a constatat că se afla pe canapea cu fața în sus, că pantalonii și chiloții erau puțin trași în jos în partea dorsală și că avea dureri în zona vaginală.
Partea vătămată a precizat că nu a avut nici un simptom specific unei sarcini.
Toate aceste susțineri au fost înlăturate de către procuror, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunea de viol în modalitatea profitării acestuia de lipsa de valabilitate a consimțământului victimei, dată fiind vârsta acesteia precum și concluziile raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 5 iulie 2012 potrivit cărora „ evaluarea retrospectivă pentru perioada contactului sexual fecundant relevă imaturitatea psiho-emoțională și anticipativă, minora nerealizând semnificația și consecințele unui astfel de act. Astfel, nu a putut exprima un consimțământ valabil în acest sens".
Fiind audiat în cursul cercetării judecătorești, inculpatul, ca și în cursul urmăririi penale, a declarat că în perioada iunie-decembrie 2011 a întreținut mai multe raporturi sexuale cu partea vătămată, cu acordul acesteia, întrucât erau iubiți.
Și în declarația dată în fața instanței, partea vătămată a negat relația de durată pe care ar fi avut-o cu inculpatul, făcând din nou referire la incidentul din cursul lunii decembrie, când a susținut că a fost lovită de inculpat, bănuind că a fost violată.
Instanța înlătură declarațiile părții vătămate, apreciind că acestea nu corespund adevărului, pentru următoarele argumente:
Astfel cum în mod constant au declarat părinții părții vătămate, aceștia au aflat întâmplător, de la martorul Iomer Ridiva, unchiul părții vătămate, că aceasta are o relație intimă cu inculpatul, motiv pentru care au și dus-o la medic pentru consult ginecologic.
Fiind audiați în cursul cercetării judecătorești, martorii I.R. și Iomer Sibel - fiica acestuia, au confirmat situația conflictuală cu familia părții vătămate, însă fără a oferi o explicație, au declarat că nu de la ei au aflat părinții minorei de relația acesteia cu inculpatul.
Instanța înlătură depozițiile celor doi martori, fiind contrazisă prin declarațiile date, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești de către părinții minorei care au susținut în mod constant că, despre relația fiicei lor cu inculpatul, au aflat de la I.R. în timpul unui conflict cu acesta.
Relația intimă de durată dintre părți a fost confirmată și de către martorii S.S. (fratele inculpatului după mamă) și S.M. (cumnatul inculpatului), acesta din urmă susținând că, de mai multe ori, a aflat de la băieții din sat cu care a băut chiar la barul la care vindea partea vătămată că aceasta și inculpatul sunt împreună.
Lipsa de sinceritate a părții vătămate este reflectată chiar de susținerile contradictorii ale acesteia.
Astfel, în declarațiile date în faza de urmărire penală, aceasta a susținut că a fost inițial prinsă de mână de inculpat, că i-a cerut să-i dea drumul, că a țipat și că apoi a fost lovită de acesta cu pumnul în cap, în timp ce, în depoziția din cursul cercetării judecătorești, fără a mai face referire la imobilizarea mâinilor, partea vătămată a susținut că a fost atacată din spate de către inculpat care ar fi lovit-o cu pumnul sau cu palma la tâmpla stângă.
În cursul urmăririi penale, partea vătămată a susținut că, după ce și-a revenit din inconștiență, inculpatul nu mai era la magazin, că a plecat acasă și că a doua zi s-a întâlnit cu inculpatul care i-a pus în vedere să nu spună nimănui că a bătut-o. Deși a precizat că, atunci când s-a trezit din starea de inconștiență, a simțit dureri în zona vaginală, în declarațiile date în cursul urmăririi penale partea vătămată nu a făcut referire la vreo bănuială în sensul că ar fi fost violată.
În cursul judecății, partea vătămată a declarat că, de fapt, și în ziua incidentului s-ar fi întâlnit cu inculpatul care se afla cu mașina în fața magazinului și, când a ieșit din bar, a amenințat-o că o omoară dacă va spune ceva, susținând că avea asupra lui și un cuțit pe care i l-a arătat, aspect care, dacă ar fi fost real, nu putea fi omis de către partea vătămată în cursul urmăririi penale.
A mai declarat partea vătămată că, a doua zi după incident, inculpatul și-a cerut scuze că „s-a dat la ea" (conținutul discuției fiind altul decât cel relatat în faza de urmărire penală), moment în care și-a dat seama că a fost violată.
Se impune a fi subliniată și declarația dată de către tatăl părții vătămate în instanță, acesta precizând că fiica sa a spus că ar fi fost violată abia după ce a fost consultată de medic și s-a constatat că este însărcinată în 28 de săptămâni.
Or, dacă ipoteza prezentată de victimă ar fi fost conformă cu realitatea, ar fi fost firesc ca, cel mat târziu la momentul la care a fost chestionată de părinții săi în legătură cu relația sa cu inculpatul ori la momentul la care aceștia i-au comunicat că o prezintă la medic pentru control ginecologic, aceasta să le fi spus că ar fi fost violată și să le fi relatat incidentul.
Pentru toate aceste argumente și întrucât varianta prezentată de partea vătămată nu este susținută prin niciun mijloc de probă, instanța nu reține în sarcina inculpatului acțiunile de constrângere fizică și de lovire a părții vătămate în scopul de a întreține cu aceasta raport sexual.
În apărare, inculpatul a susținut că, deși cunoștea că victima are 13 ani și că sunt interzise relațiile sexuale cu minori, s-a îndrăgostit de acesta și nu s-a gândit că datorită vârstei, consimțământul fetei nu ar fi fost valabil, precizând că primul raport sexual l-a avut în luna iunie 2011 (recunoscând că a avut inițiativa în acest sens), considerând atunci că partea vătămată este frumoasă și inteligentă. A mai susținut inculpatul că, deși nu i se pare în regulă, fetele din etnia sa au copii la 15 ani.
Conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 5 iulie 2012 evaluarea retrospectivă pentru perioada contactului sexual fecundant a relevat imaturitatea psiho-emoțională și anticipativă, minora nerealizând semnificația și consecințele unui astfel de act. în opinia medicilor care au efectuat expertiza psihiatrică a părții vătămate, aceasta nu a putut exprima un consimțământ valabil în acest sens.
Latura obiectivă a infracțiunii de viol se realizează printr-un act sexual, de orice natură, care are loc fără consimțământul victimei.
Lipsa consimțământului victimei rezultă din împrejurarea că actul sexual se realizează prin constrângere fizică ori psihică, ipoteză exclusă în prezenta cauză, după cum am menționat, chiar și de către procurorul care a întocmit rechizitoriul, ori profitând de neputința victimei de a se apăra (ipoteză care, de asemenea nu-și găsește incidența în speță) ori de a-și exprima voința.
Este în neputință de a-și manifesta voința persoana care, datorită vârstei, datorită unei maladii sau altor împrejurări (de exemplu, starea de beție completă, leșin, somn hipnotic etc.), nu își dă seama de ceea ce se petrece și nu își poate manifesta acordul sau dezacordul cu privire la acțiunea făptuitorului.
Așadar, imposibilitatea victimei de a-și exprima voința presupune lipsa aptitudinilor de a înțelege și de a voi, situație care, în anumite condiții, există și în cazul victimelor minore.
Latura subiectivă a infracțiunii de viol în modalitatea în discuție în prezenta cauză - profitând de neputința victimei de a-și exprima voința -, presupune ca, în momentul săvârșirii faptei, făptuitorul să fi cunoscut că victima nu își dă seama de ceea ce se petrece și nu își poate manifesta acordul sau dezacordul cu privire la actul sexual, că acesteia îi lipsesc aptitudinile de a înțelege și de a voi și totodată să fi profitat, în sensul de a exploata această stare a victimei.
În opinia instanței, concluziile exprimate de către medicul legist și de către medicii psihiatri care au evaluat victima, potrivit cărora evaluarea retrospectivă decelează imaturitatea psiho-emoțională și anticipativă corespunzătoare vârstei de 13 ani, ceea ce presupune incapacitatea de a-și exprima un consimțământ valabil referitor la un act sexual și de a anticipa consecințele acestuia, nu sunt suficiente pentru existența infracțiunii de viol, nefiind de natură a stabili, fără echivoc, îndeplinirea cerințelor impuse de latura subiectivă a acestei infracțiuni.
Este esențial a se dovedi în cauză că, la momentul comiterii faptei, inculpatul O.G. avea convingerea că minora M.S. nu își dădea seama de ceea ce se petrece și nu își putea manifesta în mod valabil acordul sau dezacordul cu privire la actul sexual.
Or această analiză nu poate fi făcută numai prin prisma cunoștințelor unor specialiști în domeniul medicinii legale și al psihiatriei ci din perspectiva unor elemente de fapt cunoscute inculpatului la acel moment, a percepției acestuia raportată și la vârsta sa, la nivelul de instruire, neputându-se pretinde făptuitorului o analiză și o evaluare a situației asemenea unor persoane cu pregătire în domeniile menționate.
Astfel, instanța are în vedere faptul că, deși inculpatul era căsătorit la data comiterii faptei și avea un copil, vârsta acestuia - 25 ani, nu poate fi apreciată ca fiind una de deplină maturitate, ținând seama și de nivelul său redus de instruire (a absolvit numai 8 clase), de specificul activității pe care o desfășura.
Partea vătămată lucra într-un bar, fiind lăsată de tată să desfășoare activitatea în locul său, bar în care, potrivit declarațiilor martorilor și chiar ale părții vătămate, se foloseau cuvinte obscene pe care aceasta le auzea, mediul respectiv fiind de natură a-i dezvolta părții vătămate aptitudinea de a se feri de anumite manifestări nepotrivite ale bărbaților.
Natura activității părții vătămate și locul în care o desfășura sunt elemente care pot fi apreciate că i-au creat inculpatului, cel puțin aparența că partea vătămată nu ar fi un copil naiv.
Percepția inculpatului, potrivit propriilor declarații, a fost aceea că partea vătămată este o persoană isteață care beneficia de libertate din partea părinților, acesta cunoscând că fetele din etnia sa devin mame la 15 ani.
În referatul de evaluare psiho-socială a inculpatului se face trimitere la precizările asistentului social din cadrul Primăriei Comunei Dobromir, d-na R.A., în sensul că în etnia musulmană din zona comunei Dobromir se practică obiceiul ca fetele să fie căsătorite la vârste începând cu 12-13 ani, precum și de a exista relații extraconjugale nesancționate sub aspect moral de către comunitate sau familiile respective.
În referire la percepția inculpatului asupra nivelului de inteligență al victimei se impune a fi subliniate hotărârea cu care minora ți-a susținut varianta violului, curajul și coerența în exprimare inclusiv în sala de judecată, aspecte ce sunt de natură a susține declarația inculpatului în sensul că a perceput-o pe partea vătămată ca fiind o fată isteață.
În referire la dezvoltarea fizică a părții vătămate, nu se poate susține că ar constitui un element care, în mod indiscutabil, să-l conducă pe inculpat la concluzia că vârsta părții vătămate determină nevalabilitatea consimțământului acesteia, minora fiind, astfel cum se observă și din fotografiile judiciare, dezvoltată cel puțin corespunzător pentru vârsta sa.
Prin prisma acestor elemente nu se poate concluziona în mod neechivoc, fără niciun dubiu, că la momentul săvârșirii faptei, inculpatul cunoștea că părții vătămate îi lipsea aptitudinea de a voi și de a înțelege semnificația unui raport sexual, că nu își putea da seama de ceea ce se petrece și nu își putea manifesta acordul sau dezacordul cu acțiunile inculpatului și totodată că ar fi profitat de această stare a victimei.
Pentru toate aceste considerente, instanța a considerat că fapta inculpatului O.G., care, în perioada iunie 2011 - martie 2012 a întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu partea vătămată M.S., cunoscând că aceasta are vârsta de 13 ani, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ci ale infracțiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. privind pluralitatea de acte materiale în formă continuată.
Astfel, instanța va admite cererea formulată de către inculpat și va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care acesta a fost trimis în judecată, din infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. ci ale infracțiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 198 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fiind îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că probele administrate în cauză au demonstrat dincolo de orice dubiu existența faptei reținute în sarcina inculpatului, elementele constitutive ale infracțiunii de act sexual cu un minor, precum și comiterea acesteia de către inculpatul trimis în judecată, instanța va pronunța condamnarea acestuia.
La individualizarea sancțiunii ce va fi aplicate inculpatului minor, instanța va tine seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.
Astfel, în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei, instanța are în vedere împrejurările, modul de comitere, caracterul repetat al acțiunilor inculpatului, valoarea socială ocrotită de lege care a fost lezată prin fapta săvârșită, urmările acesteia, apreciate și prin prisma vârstei părții vătămate, urmări materializate în nașterea unui copil la o vârstă fragedă a mamei.
În referire la datele care caracterizează persoana inculpatului instanța are în vedere faptul că acesta nu a mai intrat în conflict cu legea penală și totodată că, la data comiterii faptei, avea un loc de muncă stabil.
Din declarațiile date de inculpat în fața organelor de urmărire penală cât și în cursul judecății, acesta recunoscând comiterea faptei și susținând că, în mod indiscutabil, copilul născut de partea vătămată este al său, precum și din prezentarea inculpatului la toate termenele de judecată după momentul punerii sale în libertate, se evidențiază o conduită procesuală corectă.
Pentru aceste considerente instanța va aplica inculpatului pedeapsa închisorii orientată spre minimul special prevăzut de lege.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. va fi aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În cadrul analizei asupra necesității interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)-c) C. pen., instanța consideră că inculpatul este nedemn de a exercita anumite drepturi în raport cu natura infracțiunii comise, fiind neîndoielnic că acesta nu are valorile necesare pentru a reprezenta interesele generale ale cetățenilor în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice și de a ocupa funcții implicând exercițiul autorității de stat.
Exercițiul unor asemenea prerogative presupune o moralitate nepătată, responsabilitatea față de propriile fapte și conformare la normele statului de drept, corelativ cu încrederea publicului în reprezentanții autorităților, caracteristici pe care inculpatul nu le deține având în vedere infracțiunea comisă.
În consecință, în temeiul art. 71 C. pen., instanța va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Date fiind conduita bună a inculpatului înainte de comiterea faptei, precum și comportamentul procesual corespunzător, instanța consideră că pronunțarea condamnării va constitui un avertisment pentru inculpat pentru a-și corija comportamentul.
Fiind astfel îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute art. 86
1
C. pen., se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare compus, potrivit art. 86
2
C. pen., din durata pedepsei la care se adaugă intervalul de timp de 2 ani și 6 luni.
Se va stabili organ de supraveghere a inculpatului Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.
În temeiul art. 86
3
C. pen., inculpatul va fi obligat ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Datele prev. la lit. b), c), d) vor fi comunicate de către inculpat Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.
Se va atrage atenția organului desemnat cu supravegherea inculpatului asupra prevederilor art. 86
3
alin. (4) C. pen.
Se va atrage atenția inculpatului că, în cazul comiterii unei noi infracțiuni în termenul de încercare ori în situația neexecutării, cu rea credință, a obligațiilor civile ce vor fi stabilite prin prezenta sentință, se va dispune, potrivit art. 86
4
în ref. la art. 83, art. 84 C. pen., revocarea suspendării sub supraveghere și executare pedepsei alături de pedeapsa ce va fi stabilită pentru noua infracțiune.
În conformitate cu art. 71 alin. (5) C. pen., se va constata suspendată executarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
Prin ordonanța nr. 947/P/2012 emisă de I.P.J. Constanța, inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, prin încheierea nr. 105 din 20 iunie 2012 a Tribunalului Constanța, fiind arestat preventiv cu începere de la 29 iunie 2012, inculpatul fiind pus în libertate prin încheierea din data de 3 octombrie 2012 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin Decizia nr. 108/MP din 4 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța.
Astfel, în conformitate cu art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa închisorii aplicate inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive, cu începere de la 19 iunie 2012 până la 5 octombrie 2012, dispoziție care își va produce efectele numai în cazul revocării suspendării executării pedepsei.
Întrucât instanța a apreciat necesară supravegherea inculpatului pe durata termenului de încercare stabilit, până la finalizarea prezentului proces penal se impune menținerea măsurii obligării acestuia de a nu părăsi localitatea de domiciliu fără încuviințarea instanței, dispusă prin încheierea de ședință din data de 3 octombrie 2012 a Tribunalului Constanța.
Având în vedere că acțiunile inculpatului exercitate asupra părții vătămate la o vârstă fragedă când personalitatea acesteia este în formare, au avut un efect traumatic asupra acesteia, au afectat-o în mod ireversibil, determinând modificări importante în structura sa psiho-emoțională, urmări materializate, astfel cum s-a dovedit, prin nașterea unui copil la o vârstă fragedă a mamei, instanța constată că în cauză se justifică acordarea unor daune morale, sens în care, în temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 1357, art. 1366 alin. (2), art. 1372 alin. (1) C. civ., îl va obliga pe inculpatul O.G. către partea vătămată M.S. la plata sumei de 15.000 lei, reprezentând despăgubiri civile - daune morale."
Il. În termen legal, împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta, partea civilă M.S. prin reprezentanții legali M.S. si M.S.
Parchetul a criticat sentința fondului pentru greșita schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului O.G. din infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior in infracțiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 198 alin. (1) C. pen.anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind comiterea infracțiunii de viol si sub aspectul laturii subiective.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și rejudecând, să se dispună schimbarea încadrării juridice din art. 198 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. anterior în art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior, cu condamnarea inculpatului.
Partea civilă M.S. prin reprezentanții legali M.S. si M.S., a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate si rejudecând să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior și admiterea acțiunii civile formulata in cauză.
La curtea de apel constanta cauza a fost înregistrata sub același număr.
Examinând legalitatea si temeinicia sentinței penale nr. 4 din 04 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 8175/118/2012, prin prisma criticilor aduse de apelanți, precum si din oficiu conf. art. 371 alin. (1) și (2) C. pen. anterior, curtea a constatat următoarele:
Criticile apelanților nu au fost considerate întemeiate pentru considerentele următoare:
Astfel, procedând la soluționarea cauzei, prima instanța a stabilit in mod corect starea de fapt, vinovăția inculpatului, dând faptei comisa de acesta încadrarea juridica corespunzătoare dovezilor produse, care justifică schimbarea încadrării juridice din art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior în art. 198 alin. (1) și (3) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior.
Sub aspectul stării de fapt, curtea a reținut ca M.S. a lucrat ca barman la un bar din satul Lespezi, com. Dobromir, iar partea vătămată M.S. - fiica acestuia in vârsta de 13 ani îl ajuta, uneori rămânând si singura pentru a asigura servirea la bar. Lângă bar, alăturat, exista un magazin in care lucra inculpatul O.G. in vârsta de 25 ani in calitate de vânzător.
Ambele unități comerciale aparțineau aceleiași societăți, partea vătămata si inculpatul fiind colegi de serviciu. In timp, intre aceștia s-a legat o relație de prietenie, inculpatul împreuna cu soția vizitându-i familia părții vătămate cu ocazia aniversarii vârstei de 13 ani.
Tatăl părții vătămate lăsa deseori pe fiica sa să-i facă serviciul la bar. în aceasta împrejurare, între partea vătămata si inculpat a început o relație intimă, care a durat in perioada iunie-noiembrie 2011, când inculpatul întreținea în mod repetat raporturi sexuale cu minora, cu acordul acesteia. Ca urmare a unui conflict între mama părții vătămate si fratele acesteia I.R., i-a adus la cunoștința surorii sale ca minora are o relație intimă cu inculpatul în urma căreia a fost dusă la consult ginecologic, constatându-se ca minora este însărcinata în luna a Vll-a. La data de 25 august 2012, partea vătămata M.S. a născut pe copilul său M.E.
Prin declarația dată în cursul urmăririi penale, partea vătămata M.S. a arătat ca într-una din zilele lunii decembrie 2011, pe la orele 12,00, inculpatul a intrat la bar cerându-i să-i toarne 200 ml Alexandrion și un energizant, iar in momentul in care s-a dus la frigider pentru a scoate energizantul, inculpatul a apucat-o de mâna. Partea vătămata i-a cerut sa o lase în pace, a început sa țipe, iar acesta a lovit-o cu pumnul in cap, pierzându-si cunoștința.
A mai relatat partea vătămata că la o jumătate de oră, s-a trezit cu dureri de cap pe o canapea cu fața in sus, cu pantalonii si chiloții trași in jos si cu dureri in zona vaginală.
Din declarațiile inculpatului date, atât in faza urmării penale cât si a cercetării judecătorești, reiese ca in perioada iunie-decembrie 2011, acesta a întreținut mai multe raporturi sexuale cu partea vătămată, întrucât erau iubiți, având acordul acesteia. In fata instanței, partea vătămata a negat relația de durata pe care ar fi avut-o cu inculpatul. In mod corect, prima instanța a înlăturat ca nesincere declarațiile date de partea vătămata în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, fiind contradictorii și care nu sunt confirmate de niciun alt mijloc de proba din dosar.
Astfel, la urmărirea penala, partea vătămata a relatat că, inițial, inculpatul a prins-o de mâna, că a țipat, după care i-a aplicat o lovitura cu pumnul pe cap. În cursul cercetării judecătorești, aceeași partea vătămata susține că a fost atacată de inculpat din spate, care a lovit-o cu pumnul sau : palma pe tâmpla stânga, fără a mai face referire la imobilizarea mâinilor.
De asemenea, tot la urmărire penală, partea vătămată a mai susținut ca, după ce și-a revenit din starea de inconștientă, inculpatul nu mai era în magazin, a doua zi însă, inculpatul a atenționat-o să nu spună nimănui că a bătut-o.
Prin declarația dată la cercetare judecătorească, partea vătămată a susținut ca s-ar fi întâlnit chiar in ziua incidentului cu inculpatul care se afla cu mașina în fata barului, amenințând-o cu moartea daca va spune ceva, arătându-i în același timp și un cuțit ce îl avea asupra sa.
Or, daca inculpatul ar fi acționat de aceasta maniera, partea vătămata ar fi relatat aceasta împrejurare si în cursul urmăririi penale, având in vedere impactul emoțional pe care îl creează asupra oricărei persoane o atare amenințare, cu atât mai mult asupra unei minore de 13 ani.
De subliniat că, despre aceasta întâmplare partea vătămata nu a relatat, cum ar fi fost normal, imediat, părinților, nefăcând acest lucru nici atunci când a fost întrebată de părinți despre relația sa cu inculpatul si nici când părinții i-au comunicat ca o vor duce la un medic pentru control ginecologic.
Reținem că, în mod corect instanța de fond a apreciat ca in sarcina inculpatului nu se pot retine acțiunile de constrângere fizica si de lovire a părții vătămate în scopul întreținerii unui raport sexual cu aceasta.
Curtea are in vedere si declarațiile inculpatului date in cauză, care a recunoscut că a avut primul raport sexual cu partea vătămata în luna iunie 2011, întrucât s-a îndrăgostit de ea fiind o fata frumoasa si inteligenta, si cunoscând că, de regula, fetele de etnia sa pot deveni mame și la vârsta de 15 ani.
Potrivit raportului de expertiza medico-legala psihiatrică efectuat in cauză, partea vătămată nu a realizat semnificația si consecințele raportului sexual, relevând imaturitate psihoemoționala si anticipativă în perioada contactului sexual, iar în opinia medicilor, nu a putut exprima un consimțământ valabil în acest sens.
Ori, latura obiectiva a infracțiunii de viol se realizează, printr-un act sexual de orice natura care are loc fără consimțământul victimei. Consimțământul victimei lipsește, atunci când actul sexual se realizează prin constrângere fizică ori psihică, ori profitând de neputința victimei de a se apăra, situații în care nu ne aflam, ori prin neputința de a-și exprima voința.
Este în neputința de a-si exprima voința orice persoana care are o maladie, sau datorita vârstei nu își dă seama de ceea ce se petrece și nu poate sa-și exprime acordul sau dezacordul cu privire la acțiunea făptuitorului.
Cum bine a reținut instanța fondului, latura subiectiva a infracțiunii de viol în modalitatea analizata, respectiv profitând de neputința victimei de a-și exprima voința, prezumă că în momentul comiterii faptei, făptuitorul a cunoscut ca victima nu își dă seama de ceea ce se petrece și ca nu își poate exprima acordul sau dezacordul cu privire la actul sexual.
În cauză, nu s-a dovedit că la momentul comiterii faptei inculpatul O.G. avea convingerea ca minora M.S. nu își dădea seama de ceea ce se petrece si ca nu își putea exprima acordul sau dezacordul cu privire la raportul sexual întreținut. Percepția inculpatului a fost aceea ca partea vătămata este o persoana isteața, care beneficia de libertate din partea părinților, potrivit tradiției fetele din această etnie puteau deveni mame si la vârsta de 15 ani.
Nu se poate reține fără niciun dubiu că, la momentul săvârșirii faptei inculpatul știa ca părții vătămate îi lipsea aptitudinea de a voi și a înțelege semnificația unui raport sexual, ca nu își dădea seama de ceea ce se petrece și ca nu își putea manifesta acordul sau dezacordul cu acțiunile inculpatului.
Ca atare, în cauză în mod corect prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 C. pen. anterior in infracțiunea de act sexual cu un minor prev. de disp. art. 198 alin. (1) C. pen. anterior cu art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, fapta pentru care întemeiat prima instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare reținând incidența disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
În ceea ce privește individualizarea judiciara a pedepsei, curtea a constatat ca Tribunalul Constanța a făcut o interpretare și o aplicare justă a criteriilor cuprinse in dispozițiile art. 72 C. pen. anterior. Astfel, s-au avut in vedere dispozițiile cuprinse în partea generala a codului penal, limitele de pedeapsa prevăzute de lege pentru infracțiunea consumata, gradul de pericol social al faptei, în raport cu împrejurările, modul de comitere si caracterul repetat al acțiunilor inculpatului, valoarea sociala ocrotită de lege care a fost lezată, urmările acesteia, dar și vârsta părții vătămate, care a dat naștere unui copil minor.
S-a ținut seama și de datele care caracterizează persoana si conduita inculpatului, care este la prima confruntare cu legea penala, iar la momentul săvârșirii faptei avea un loc de munca stabil, recunoscând comiterea faptei si copilul născut din relația cu partea vătămata, având o conduita procesuala corecta prin prezentarea sa la toate termenele de judecata.
Față de aceste elemente, curtea a constatat ca pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere este, atât sub aspectul cuantumului, cât si al modalității de executare, aptă sa îndeplinească cerințele impuse de disp. art. 52 C. pen. anterior privind scopul si finalitățile pedepsei, acelea de măsura reala de constrângere, de reeducare a inculpatului si de prevenirea de noi infracțiuni de către acesta.
În ceea ce privește majorarea cuantumului despăgubirilor civile solicitate de partea civilă cu titlu de daune morale, curtea le apreciază ca fiind neîntemeiate.
În lipsa unor criterii legale de determinare în stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul are în vedere criterii obiective si subiective privind numărul de zile de îngrijii medicale, vârsta părții vătămate, suferința fizica si psihica a acesteia.
În cauza, cum bine a reținut prima instanța, partea vătămata in vârsta de 13 ani, a fost afectată de acțiunile exercitate de inculpat, întrucât la o vârsta fragedă, când personalitatea acesteia era în formare, fapta incriminată a avut un efect traumatic, a afectat-o, determinând modificări importante în structura sa psihoemoțională si având urmări care s-au concretizat prin nașterea unui copil.
Cuantumul de 15.000 lei la care a fost obligat inculpatul către partea civila cu titlu de daune morale, constituie o justa reparație morala pentru prejudiciul moral, în cauză neexistând elemente care sa conducă la concluzia ca prejudiciul moral a avut o întindere mai mare.
Pentru toate aceste considerente, curtea a constatat că în cauza nu există elemente de reformare a hotărârii supuse controlului judiciar de fată, pe care instanța o apreciază ca fiind legala si temeinică.
Drept urmare, curtea, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și de apelanta parte civilă M.S. prin reprezentanții legali M.S. și M.S. împotriva sentinței penale nr. 4 din 04 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 8175/118/2012.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a obligat apelanta parte civilă M.S. prin reprezentanții legali M.S. și M.S. la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 500 lei.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au rămas în sarcina statului.
În baza art. 189 C. proc. pen. anterior, onorariul parțial avocat oficiu, în sumă de 50 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției, în favoarea avocat F.E.
În baza art. 189 C. proc. pen. anterior, onorariul avocat oficiu, în sumă de 150 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției, în favoarea avocat N.M.
Împotriva Deciziei penale nr. 16/MP din 8 octombrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, au declarat recurs, în termenul legal, părțile civile M.S. - prin reprez. legal M.S. si M.S., M.S. și M.S.
Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 12 din Legea nr. 255/2013, conform cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.
C. proc. pen. anterior al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013.
Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, situație în care decizia recurată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385
9
C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.
Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385
10
alin. (1) și (2) C. proc. pen. anterior, se constată că recurentele-părți civile M.S. - prin reprez. legal M.S. si M.S., M.S. și M.S. nu au depus motive de recurs în termenul legal, respectiv cu 5 zile înainte de primul termen de judecată în recurs.
În această situație se va analiza numai incidența cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen. anterior.
Înalta Curte, analizând cauza, constată că toate criticile formulate oral de către recurentele-părți vătămate, cu ocazia dezbaterii cauzei, referitoare la cuantumul pedepsei, modalitatea de executare - suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului în baza art. 86
1
C. pen.anterior, cuantumul mic al daunelor morale acordate de către instanța de fond, nu se circumscriu cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen. anterior.
Față de lipsa incidenței oricărui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 385
9
C. proc. pen. anterior, care să permită valorificarea criticilor învederate instanței de recurs, se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile M.S. - prin reprez. legal M.S. si M.S., M.S. și M.S. împotriva Deciziei penale nr. 16/MP din 8 octombrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile M.S. - prin reprez. legal M.S. si M.S., M.S. și M.S. împotriva Deciziei penale nr. 16/MP din 8 octombrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Obligă recurentele părți civile la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta parte civilă M.S., în sumă de 150 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat O.G., în sumă de 50 lei, până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2014.