ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 162/2013

Deliberând asupra recursurilor penale de față constată următoarele: Prin sentința penală nr. 126/P din 28 decembrie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, s-a dispus: În temeiul art. 522 1 C. proc. pen., a admiterea cererii de rejudecare a cauzei, ce face obiectul Dosarului nr. 1113/P/2003 al Curții de Apel Constanța, formulată de condamnatul A.P. ca fondată. În temeiul preved.art. 406 alin. (1) C. proc. pen., a anulat sentința penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța referitor la dispozițiile referitoare la inculpatul A.P. și rejudecând: În baza preved.art. 11 din Legea nr. 87/1994 a condamnat pe inculpatul A.P. la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare și la pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii. În baza art. 12 din Legea nr. 87/1994 a condamnat pe inculpatul A.P. la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare și la pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A.P. pentru infracțiunea prevăzută de art. 37 (devenită ulterior art. 40) din Legea nr. 82/1991 republicată rap. la art. 289 C. pen. pentru inexistența faptei. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului A.P.

în pedeapsa cea mai grea, pentru ca în final acesta să execute pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei închisorii. A interzis inculpatului A.P. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. A înlăturat dispoziția privind anularea actelor false în privința inculpatului A.P.. În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ. și urm., a obligat pe inculpatul A.P. în solidar cu inculpatul S.H. la despăgubiri civile în sumă de 36.896.287.003 lei și dobânda legală aferentă de la rămânerea definitivă a hotărârii, către partea civilă Ministerul Finanțelor - D.G.F.P.C.F.C.

Constanța. A înlăturat dispoziția privind condamnarea inculpatului A.P. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A.P. să plătească statului suma de 2.400.000 lei lei cu titlu de cheltuieli judiciare în faza judecății în fond și suma de 1.000 lei pentru faza rejudecării în fond. În baza art. 189 C. proc. pen., onorariile avocaților din oficiu, în sumă de 200 lei și respectiv 25 lei s-a stabilit a fi plătit din fondurile M.J. către Baroul de Avocați Constanța. A menținut restul dispozițiilor sentinței penale nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța în măsura în care nu contravin dispozițiilor prezentei. A dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei pentru A.P.

în baza prezentei hotărâri. Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de Apel Constanța a avut în vedere, următoarea situație de fapt: Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța, și înregistrată la nr. 1724/36/2010, condamnatul A.P., deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județ Constanța, a solicitat, în temeiul prevederilor art. 522 1 C. proc. pen., rejudecarea cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1113/P/2003 în care s-a pronunțat sentința penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța. În motivarea cererii, condamnatul A.P.

a susținut că, a părăsit România în martie 1999, stabilindu-se în Spania la Madrid unde a dus o viață publică intensă și că, după extrădarea sa a aflat de condamnarea aplicată prin sentința penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 și cum respectiva cauză a fost soluționată cu lipsă de procedură în ceea ce-l privește, se impune rejudecarea cauzei pentru a i se da posibilitatea să-și facă apărările de rigoare și să beneficieze astfel de un proces echitabil. Prin încheierea din 22 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1724/36/2010 al Curții de Apel Constanța, s-a constatat admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare a cauzei, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1113/P/2003. După admiterea în principiu a cererii de rejudecare, s-a procedat la ascultarea condamnatului A.P., au fost audiați martorii S.M., L.E., A.D.

(M.D.) și s-a efectuat o expertiză contabilă pentru stabilirea prejudiciului. Totodată, a fost atașat Dosarul nr. 1113/P/2003 al Curții de Apel Constanța în care s-a pronunțat sentința penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și probatoriul administrat în faza rejudecării cauzei, curtea a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2179 din 22 aprilie 2004 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, inculpatul A.P.

a fost condamnat la două pedepse de câte 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 11 și de art. 12 din Legea nr. 87/1994, precum și la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 37 din Legea nr. 82/1991 republicată, raportat la art. 289 C. pen. Conform prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate inculpatului A.P. au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, ce s-a dispus să fie executată în final.

Totodată, prin sentința penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța, a fost condamnat și inculpatul S.H., la două pedepse de câte 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 11 și art. 12 din Legea nr. 87/1994, și la o pedeapsă de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994. Cele trei pedepse aplicate inculpatului S.H. au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pedeapsă complementară, dispunându-se executarea acesteia.

Ambilor inculpați li s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen. S-a dispus anularea actelor false. În temeiul prevederilor art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., au fost obligați în solidar cei doi inculpați, la plata sumei de 36.896.278.003 lei către partea civilă Ministerul Finanțelor - D.G.F.P.C.F.S. Constanța cu dobânda legală aferentă calculată de la rămânerea definitivă a sentinței penale. În baza prevederilor art. 192 C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 2.400.000 lei vechi. Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, curtea a reținut următoarele: La data de 27 aprilie 1991, numita A.C.S.

(soția inculpatului A.P.) a înființat SC R. SRL Constanța, fiind asociat unic, iar obiectul de activitate era recuperarea deșeurilor și resturilor metalice reciclabile. În baza procurii speciale 5 mai 1993 a fostului Notariat de Stat Constanța, numita A.C.S., l-a împuternicit pe soțul ei, să îndeplinească toate atribuțiile de administrator la SC R. SRL, iar prin actul adițional din 29 ianuarie 1998 a completat obiectul de activitate cu : comerț, servicii, producție și import-export. De precizat că, până la data de 15 mai 1999, inculpatul A.P. a fost ofițer de poliție cu gradul de locotenent. Inculpatul S.H., la propunerea martorului M.G. a început din anul 1996, să lucreze cu inculpatul A.P.

în SC R. SRL, ocupându-se inițial cu distribuirea de produse alimentare (biscuiți, pufuleți, ș.a.) la diferite magazine. La data de 15 februarie 1999, între SC R. SRLConstanța și SC C. SA Onești s-a încheiat contractul, prin care societatea din Onești se obliga să proceseze benzina de cocsare cumpărată de SC R. SRL Constanța de la SC R.D. SA. Prin împuternicirea dată de A.C.S., contractul a fost semnat de. inculpatul A.P., în calitate de administrator. La începutul anului 1999, inculpatul A.P. l-a contactat pe numitul S.M. (pe care îl cunoștea că a fost subofițer de poliție și rămăsese fără serviciu), propunându-i să lucreze cu el la vânzarea de produse petroliere, spunându-i că îl va numi delegatul său în județul Bacău, pentru a se ocupa de problemele ce se ivesc atât la SC R.D.

SA, cât și livrarea benzinei către beneficiari. De precizat că, între cei doi nu a existat nici o formă de angajare, dar cu toate acestea ia propunerea inculpatului A., martorul S.M., a semnat mai multe documente, inclusiv comanda și contractul din 25 februarie 1999, încheiat între SC R.D. SA și SC R. SRL Constanța, prin care se stabileau condițiile de livrare a benzinei de cocsare.

In baza contractelor încheiate, începând cu 26 februarie 1999 s-a procesat și s-a vândut către SC R. SRL Constanța, cantitatea de 5.536.595 litri benzină Premium III, ultima livrare, când s-a întocmit și factura, a fost 11 iunie 1999. La rândul său, SC R. SRL Constanța a vândut întreaga cantitate de benzină la diferiți agenți economici din 19 județe și municipiul București, aceasta făcându-se pe baza unor facturi fiscale în care se menționa : furnizorul, beneficiarii, cantitatea, prețul benzinei livrate, valoarea accizelor, valoarea taxei pentru fondul special al drumurilor, valoarea T.V.A. și numele celui care a recepționat marfa. Prețul benzinei vândute de 47.530.444.287 lei, s-a achitat în numerar pe bază de chitanță fiscală, ocolindu-se astfel controlul băncii.

Potrivit prevederilor O.U.G.nr. 82/1997, Legea nr. 196/1998 și Legea nr. 118/1996, SC R. SRL Constanța, avea obligația ca din suma totală de 47.530.444.287 lei să depună la bugetul statului suma totală de 36.896.287.003 lei reprezentând (27.275.351.635 lei accize, 6.000.577.639 lei T.V.A. și 3.620.358.008 lei fond special al drumurilor). De precizat că, după semnarea contractelor cu SC R.D. SA și SC C. SA, inculpatul A.P. prin intermediul martorului S.L., a aflat că, contabila L.E. este de acord să-i țină evidența contabilă privind procesarea și vânzarea benzinei ce se derula în orașul Onești. După primirea acordului contabilei L.E., inculpatul A.P., l-a trimis pe martorul S.M., la domiciliul acesteia, predându-i avizele de însoțirea mărfii, facturile fiscale, chitanțe și extrasele de cont.

Începând din martie 1999 și în continuare pe timp de 4 luni, martora L.E. a primit de la martorul S.M., în calitate de delegat al SC R. SRL, actele societăți, întocmind centralizatoare de aprovizionare, de livrări, de extrase de bancă, documente pe care le-a înmânat martorului S.M., iar la rândul său acesta le-a predat contabilei M.D.D., care ținea evidența contabilă a firmei din Constanța. Cu această ocazie, martora M.D.D. a aflat că profilul firmei s-a schimbat (comerț cu petrol-benzină), fapt pentru care i-a cerut inculpatului A.P. să-i aducă ultima balanță ca să-i poată prelua soldurile și fără de care nu putea centraliza actele. De precizat că până în luna iulie 1999, martora M.D.D., a primit acte primare de la S.M., aceasta nu le-a putut centraliza, deoarece nu i s-a adus balanța contabilă pe luna anterioară primirii deconturilor.

În perioada iunie - iulie 1999, Garda Financiară, secția Bacău, a efectuat un control la SC R. SRL Constanța, ocazie cu care s-au constatat mai multe eficiente, motiv pentru care au fost sesizate organele de cercetare penală. Aflând de aceste verificări, inculpații A.P. și S.H. au dispărut, luând cu ei și documentele financiare aflate în posesia contabilei M.D.D. de la Constanța, după care au părăsit țara, sustrăgându-se cercetărilor penale. În perioada 15 februarie - 11 iunie 1999, inculpații A. și S., au făcut mai multe modificări în SC R. SRL (la 4 martie sunt cesionate toate părțile sociale către A.P. și S.H., de către A.C.S.; la 26 martie, A.P. se retrage din societate, cesionând capitalul său lui S.H., îl împuternicește pe S.M.

să-1 reprezinte în relațiile cu partenerii).de fapt,aceste modificări au fost formale, întrucât societatea a fost condusă de inculpații A.P. și S.H., aspecte declarate de martorii S.M., L.E. și M.D., cât și documentele de până la 26 martie 1999, semnate de A.P., deși acesta se retrăsese din societate. Mai mult, martorele L.E. și M.D.D. au declarat că legătura cu ele a fost ținută de inculpatul A.P. care deși a fost rugat să intre în legalitate, a refuzat să predea balanța și bilanțul contabil, fugind cu toate documentele societății pentru a nu le înregistra în societate și a nu plăti taxele datorate statului.

Din raportul Gărzii Financiare Constanța, întocmit la 8 aprilie 2003, rezultă că SC R. SRL, nu figurează cu declarații de impozitare depuse pe perioada februarie - mai 1999 și nici nu a efectuat plăți pentru aceste impozite, societatea până ia 11 noiembrie 1999 nu a depus bilanțul contabil aferent anului 1998 și nici indicatorii economici la 30 iunie 1999, încălcându-se astfel prevederile din art. 31 și 32 din O.U.G.nr. 82/1997 aprobate prin Legea nr. 196/1998 și art. 5 și 6 din Legea nr. 118/1996, privind plata accizelor și taxelor pentru fondul special al drumurilor, cât și a celorlalte taxe la bugetul statului, prin faptele lor, cei doi inculpați au încălcat prevederile din art. 37 din Legea nr. 82/1991-rap.la art. 289 C. pen., cât și art. . 11,12, 13 din Legea nr. 87/1994.

Această situație de fapt, s-a stabilit prin sesizarea Administrației Financiare și Trezoreriei Constanța, actele SC R. SRL Constanța, contractul de vânzare încheiat între SC R.D. SA - SC R. SRL; contractul de prelucrare produse petroliere încheiat între SC C. SA Onești și SC R. SRL, actele de control al Gărzii Financiare, expertiza criminalistică a scrisului și declarațiile martorilor A.C.S., M.G., S.L.D., L.E., M.D.D. și S.M. Cu privire la persoana inculpatului A.P., s-a reținut că prin sentința penală nr. 85/1997 a Tribunalului Militar București a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru luare de mită și sustragere de înscrisuri, pedeapsă rămasă definitivă în anul 1999. În prezent cei doi inculpați sunt fugiți din țară, fiind dați în urmărire internațională prin Interpol.

Cu privire la individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților, s-a avut în vedere criteriile de individualizare prev.de art. 72 C. pen., de natura faptelor comise, împrejurările și scopul pentru care le-a săvârșit, cât și datele care îi caracterizează pe inculpați. Pentru infracțiunile prev.de art. 11, 12 și 13 din Legea nr. 87/1994, celor doi inculpați li s-au aplicat și pedepsele complimentare prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii. S-a făcut aplicarea art. 33-34 C. pen., cât și art. 71-64 C. pen. pentru ambii inculpați. S-a dispus anularea actelor false. În baza art. 14 cod pr.penală și art. 998-999 C. civ., cei doi inculpați au fost obligați în solidar la 36.896.287.003 lei, către partea civilă D.G.F.P.C.F.S.

Constanța, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe penale. În baza art. 192 cod pr.penală, cei doi inculpați au fost obligați la câte 2.400 .000 lei cheltuieli judiciare statului, din care, câte 400.000 lei reprezintă onorarii avocat oficiu, sume ce se vor avansa din fondul M.J. În baza sentinței penale nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța, s-a emis mandatul de executare nr. 64/2004 din 19 octombrie 2007 pe numele inculpatului A.P. care nu a putut fi pus în executare, întrucât acesta nu se afla pe teritoriul României, fiind ulterior dat în urmărire internațională, în baza mandatului european de arestare nr. 1 din 19 mai 2009 emis de Curtea de Apel Constanța. Mandatul de executare nr. 64/2004 din 19 octombrie 2007 emis pe numele inculpatului A.P.

a fost anulat prin sentința penală nr. 34/P din 12 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 2131/36/2008 al Curții de Apel Constanța, rămasă definitivă prin nerecurare la 31 martie 2009, urmare contopirii pedepselor aplicate inculpatului A.P. prin sentința penală nr. 85 din 2 iunie 1997 a Tribunalului militar București și prin sentința penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța. Prin sentința penală nr. 34/P din 12 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, s-a stabilit ca inculpatul A.P. să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen., pe timp de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii, emițându-se mandatul de executare nr. 63/2009 din 31 martie 2009 ce se execută în prezent de condamnatul A.P.

Conform probatoriului administrat în Dosarul nr. 1113/P/2003 al Curții de Apel Constanța, și al aceluia administrat în rejudecare, curtea a reținut următoarea situație de fapt: Prin procura nr. 1560 din 5 mai 1993 a fostului Notariat de Stat Constanța, numita A.C.S., in calitate de asociat unic și administrator al SC R. SRL Constanța, l-a împuternicit pe soțul ei, inculpatul A.P., să îndeplinească toate atribuțiile de administrator al respectivei societăți comerciale. Prin actul adițional nr. 219/29 ianuarie 1998, s-a completat obiectul de activitate al SC R. SRL Constanța, cu Servicii, comerț, producție și import - export. Până la data de 15 mai 1999, inculpatul A.P. a deținut calitatea de ofițer de poliție cu gradul de locotenent.

În cursul anului 1996, la propunerea martorului M.G., A.P. l-a cooptat in societatea SC R. SRL Constanța pe inculpatul S.H., acesta din urmă ocupându-se inițial cu distribuirea de produse alimentare la diferite magazine de profil. La data de 15 februarie 1999 între SC R. SRL Constanța, reprezentată de administratorul A.P. și SC C. SA Onești, județul Bacău s-a încheiat contractul nr. 94 prin care, societatea din Onești, se obliga să proceseze benzina de cocsare cumpărată de SC R. SRL Constanța de la SC R.D. SA, județul Bacău, in baza contractului de vânzare - cumpărare din 25 februarie 1999. Tot la începutul anului 1999, A.P. l-a contactat pe martorul S.M. pe care îl cunoștea din perioada în care acesta activase ca subofițer de poliție, propunându-i să lucreze cu el ca delegat al SC R. SRL Constanța, in raporturile cu SC R.D.

SA și SC C. SA Onești, județul Bacău, cât și pentru livrarea benzinei către beneficiari. Martorul S.M. a acceptat propunerea lui A.P. și, deși nu s-au întocmit forme de angajare in scris, și nici nu s-a emis o împuternicire pe numele lui, l-a cererea inculpatului A.P., a semnat mai multe documente inclusiv comanda și contractul din 25 februarie 1999 încheiat de SC R. SRL Constanța cu SC R.D. SA Județul Bacău, prin care se stabileau condițiile de livrare a benzinei de cocsare.

În baza contractelor menționate anterior, începând cu data de 26 februarie 1999 s-a procesat și vândut către SC R. SRL Constanța, cantitatea totală de 5.536.595 litri benzină Premium III, ultima livrare fiind făcută la 11 iunie 1999. La rândul său, SC R. SRL Constanța, a vândut întreaga cantitate de benzină la agenți economici din 19 județe, și în municipiul București, pe baza unor facturi fiscale în care se menționau furnizorul, beneficiarul, cantitatea, prețul benzinei livrate, valoarea accizelor, valoarea taxei pentru fondul special al drumurilor, valoarea T.V.A. și numele celui care a recepționat marfa. Contravaloarea benzinei vândute în sumă totală de 47.530.444.287 lei a fost achitată de beneficiari în numerar, pe baza de chitanță fiscală, evitându-se astfel de către SC R. SRL Constanța, controlul băncii.

După perfectarea contractelor cu SC R.D. SA și SC C. SA Onești, județul Bacău, A.P. a angajat-o, fără forme scrise, pe martora L.E., la recomandarea martorului S.L., să țină evidența contabilă a operațiunilor privind procesarea și vânzarea benzinei ce aveau loc la Onești județul Bacău. Conform celor stabilite de A.P., martorul S.M., îi preda martorei L.E., avizele de însoțire a mărfii, facturile fiscale, chitanțele și extrasele de cont, iar aceasta întocmea centralizatoare de aprovizionare, de livrări, de extrase de bancă. După întocmirea evidențelor contabile primare, martora L.E., înmâna documentele contabile martorului S.M., care le preda apoi martorei M.D.D., persoană angajată de A.P., tot fără forme scrise, să țină evidența contabilă a SC R. SRL Constanța.

Din martie 1999, martora M.D.D. a primit prin intermediul martorului S.M., documentele contabile de evidență primară întocmite de martora L.E., și observând că profilul societății s-a schimbat in comerț cu petrol - benzină, i-a cerut administratorului A.P., să-i remită ultima balanță de venituri și cheltuieli pentru preluarea soldurilor, numai astfel putând să centralizeze actele contabile, însă acesta nu i-a înaintat documentele solicitate. Potrivit prevederilor O.U.G. nr. 82/1997, aprobată prin Legea nr. 196/1998, și ale Legii nr. 118/1996, SC R. SRL Constanța, avea obligația ca din suma totală de 47.530.444.287 lei, să plătească bugetului de stat suma totală de 36.896.287.003 lei, din care, 27.275.351.635 lei accize, 6.000.577.639 lei T.V.A.

și 3.620.358.008 lei fond special al drumurilor. În condițiile în care A.P. nu a înaintat contabilei M.D.D. balanța de venituri și cheltuieli pe anul 1998, aceasta nu a putut să centralizeze actele contabile de evidență primară pe care le-a păstrat într-o mapă. Prin rezoluția nr. 50526 din 08 martie 1999 se consemnează retragerea din SC R. SRL Constanța, a asociatei A.C.S. care cedează părțile sociale lui A.P. și S.H., ultimii devenind asociați și administratori ai respectivei societăți. La data de 26 martie 1999, A.P. cedează capitalul său social lui S.H. care devine astfel unic asociat și administrator al SC R. SRL Constanța, iar actul adițional din 26 martie 1999 este înregistrat la O.R.C.

la data de 5 aprilie 1999. Inculpatul A.P. a părăsit România la data de 31 martie 1999, conform mențiunilor de pe pașaport, stabilindu-se în Spania - Madrid și nu a mai revenit în țară până la data extrădării sale. Conform declarației martorei M.D., la începutul lunii aprilie 1999, aceasta a fost sunată de o persoană care nu și-a declinat identitatea și care a menționat că in numele și pentru patronii SC R. SRL Constanța, îi solicită o întâlnire pentru a i se preda toate documentele contabile ale societății amintite, fapt împlinit ulterior. La data de 26 martie 1999, administratorul S.H., îl împuternicește pe S.M. să reprezinte societatea în relațiile cu terții. Relațiile comerciale ale SC R. SRL Constanța cu SC R.D.

SA și SC C. SA Onești, județ Bacău, s-au încheiat la data de 11 iunie 1999 când a avut loc ultima livrare de benzină. Din documentele aflate la dosarul SC R. SRL Constanța și înregistrate la O.R.C. Constanța, precum și din relațiile comunicate de Garda Financiară Constanța, se reține că SC R. SRL Constanța nu a depus situații financiare anuale la 31 decembrie 1998, nici situația semestrială la 30 iunie 1999, iar in perioada sem. I/1999 nu și-a îndeplinit obligațiile declarative și de plată lunare. În lipsa evidenței contabile și a documentelor privind activitatea SC R. SRL Constanța, Garda Financiară Bacău a stabilit cuantumul taxelor datorate bugetului de stat, aferente activității de procesare și vânzare a benzinei exclusiv pe baza documentelor de la furnizori și clienții identificați.

Raportul de expertiză contabilă întocmit de expert contabil Gherman Lelioara Valeria a stabilit că prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata accizei, a T.V.A. și a fondului special al drumurilor de către SC R. SRL Constanța, pentru perioada 15 februarie - 11 iunie 1999 este în sumă totală de 36.896.287.003 lei. Raportat la situația de fapt reținută, curtea constată că in perioada 15 februarie - 11 iunie 1999, administratorii SC R. SRL Constanța, au fost inculpații A.P. și S.H., ambii fiind responsabili de neîntocmirea evidenței contabile a societății și de sustragerea de la plata taxelor datorate bugetului de stat. Potrivit prevederilor art. 28 din O.U.G. nr. 82/1997, privind regimul accizelor, SC R. SRL Constanța, avea obligația ca printr-o declarație scrisă să se înregistreze ca plătitor de accize la organul fiscal teritorial, iar potrivit art. 30 și 31 din același act normativ, trebuia să depună lunar decontul de impunere privind accizele.

Fapta inculpatului A.P., care în calitatea de administrator al SC R. SRL Constanța, s-a sustras de la plata accizelor datorate bugetului de stat, prin neînregistrarea la organul fiscal, conform art. 28, art. 30 și art. 31 din O.U.G. nr. 82/1997, întrunește in drept elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 11 din Legea nr. 87/1994 și pentru care, urmează a se dispune condamnarea. Fapta inculpatului A.P. care, în calitate de administrator al SC R. SRL Constanța s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale prin nedeclararea veniturilor obținute din procesarea și vânzarea benzinei, ce erau supuse T.V.A. și fondului special al drumurilor, întrunește în drept, elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 87/1994, pentru care se va dispune condamnarea.

Fapta inculpatului A.P. care în calitate de administrator al SC R. SRL Constanța, nu a evidențiat in acte contabile veniturile realizate de societate în scopul neplății impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, întrunește în drept, elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994. Având în vedere că prin sentința penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța, pentru infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 97/1994 s-a omis a i se aplica inculpatului A.P. o pedeapsă, deși săvârșirea ei a fost reținută ca atare, curtea, a arătat că nu poate aplica o pedeapsă inculpatului A.P. pentru săvârșirea respectivei infracțiuni întrucât aceasta ar echivala cu o agravare a situației în propria cerere de rejudecare, ce este asimilabilă unei veritabile căi de atac.

În privința documentelor ce poartă semnătura inculpatului A.P. ca reprezentant al SC R. SRL Constanța, s-a constatat că sunt emise anterior datei de 26 martie 1999, când s-a retras din societate, aspect confirmat și de viza de ieșire din România a inculpatului, respectiv 31 martie 1999. În condițiile în care inculpatul A.P. nu a întocmit și depus bilanț contabil, situațiile semestriale, iar documentele pe care le-a semnat ca reprezentant legal al SC R. SRL Constanța, nu s-a dovedit că ar conține date false, curtea a constatat că acesta nu a săvârșit infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 37 din Legea nr. 82/1991 republicată, rap. la art. 289 C. pen.

Referitor la încadrarea juridică a faptei de fals intelectual, curtea a apreciat că, nu se impune o eventuală schimbare a acesteia sau aplicarea prevederilor art. 13 C. pen., întrucât prin rechizitoriu, se face trimitere la art. 37 din Legea nr. 82/1991 republicată însă, odată cu republicarea actului normativ menționat, respectivul articol a devenit art. 40, primind o nouă numerotare, situație în care, este evidentă eroarea privind trimiterea la textul de lege incriminator conform numerotării din legea inițială. S-a stabilit, ca pentru infracțiunea prev. de art. 37 (devenită ulterior art. 40) din Legea nr. 82/1991 republicată, raportat la art. 289 C. pen., să se dispună achitarea inculpatului A.P., în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta fiind inexistentă. Urmare celor reținute, curtea a admis cererea de rejudecare a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1113/P/2003 al Curții de Apel Constanța, formulată de condamnatul A.P. ca fondată, în temeiul prevederilor art. 522 1 C. proc. pen., și, conform prevederilor art. 406 alin. (1) C. proc. pen., a anulat sentința penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța, în privința dispozițiilor referitoare la inculpatul A.P. și a procedat la rejudecarea pe fond. Reținând vinovăția inculpatului A.P. în săvârșirea faptelor astfel cum au fost reținute în precedent, curtea l-a condamnat pe acesta pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 11 și respectiv art. 12 din Legea nr. 87/1994.

În privința individualizării pedepselor, potrivit criteriilor prev. de art. 72 C. pen., curtea a avut în vedere gradul sporit de periculozitate a faptelor săvârșite de inculpatul A.P., de scopul urmărit și consecințele grave produse bugetului de stat, precum și de datele ce caracterizează persoana inculpatului care a fugit din țară pentru a se sustrage răspunderii penale și care, deși nu este recidivist, a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii. Drept urmare, curtea a apreciat că scopul pedepsei prev. de art. 136 C. proc. pen. poate fi atins numai prin aplicarea unor pedepse orientate în cuantum către limita superioară legală de pedeapsă și cu executare în regim privativ de libertate.

În conformitate cu prevederile art. 11 și art. 12 din Legea nr. 87/1994, i-a aplicat inculpatului A.P., câte o pedeapsă de 5 ani închisoare și câte o pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii. Deși s-ar fi impus în cauză și interzicerea dreptului de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale (art. 64 lit. c) C. pen.), curtea a apreciat că nu se poate înrăutăți situația inculpatului sub acest aspect în propria cerere de rejudecare. Faptele pentru care urmează a fi condamnat inculpatul fiind concurente, în temeiul prevederilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului A.P.

în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale a închisorii. Inculpatului A.P. i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen. Urmare dispunerii achitării pentru infracțiunea de fals intelectual, au fost înlăturate dispozițiile din sentința penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța în privința anulării actelor false și a aplicării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare inculpatului A.P. Deși prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză s-a reținut că valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin faptele săvârșite de inculpatul A.P.

până la data de 5 aprilie 1999 când acesta a ieșit din societatea SC R. SRL Constanța, este mai mic pentru diferență expertiza acreditând ideea răspunderii numai a inculpatului S.H., curtea a apreciat că, raportat la modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, se impune răspunderea civilă solidară pentru întreg prejudiciul cauzat bugetului de stat a ambilor inculpați. În condițiile în care activitatea de cumpărare, procesare și vânzare a benzinei a fost inițiată și coordonată de inculpatul A.P., iar cedarea părților sale sociale deținute la SC R. SRL Constanța către inculpatul S.H.

s-a făcut în mod formal, pentru a i se da posibilitatea să părăsească țara și pentru a evita executarea pedepsei aplicate de către Tribunalul Militar București, iar cea mai mare parte a activităților ilicite s-au desfășurat în perioada în care era administrator profitând de veniturile ce ar fi trebuit să fie virate cu titlu de taxe și impozite bugetului de stat, antrenarea răspunderii sale civile pentru întreg prejudiciul a fost, în aprecierea curții, pe deplin justificată. Având în vedere că prin faptele reținute în sarcina sa, inculpatul A.P. a produs împreună cu inculpatul S.H. bugetului de stat un prejudiciu în cuantum total de 36.896.287.003 lei din care 27.275.351.635 lei accize, 6.000.577.639 lei T.V.A.

și 3.620.358.008 lei fond special al drumurilor, fiind îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale, in conformitate cu prevederile art. 14 C. proc. pen. și ale art. 998- 999 și următoarele C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P.C.F.S. Constanța și a obligat inculpatul A.P. în solidar cu inculpatul S.H. să plătească părții civile amintite despăgubiri civile în cuantum total de 36.896.287.003 lei, precum și dobânda legală aferentă, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În condițiile în care nu au fost identificate alte cauze de modificare a dispozițiilor sentinței penale nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța în urma examinării din oficiu, restul dispozițiilor acesteia, au fost menținute în măsura în care nu contravin dispozițiilor prezentei hotărâri.

În conformitate cu prevederile art. 189 C. proc. pen., onorariile avocaților din oficiu în sumă de 200 lei și respectiv 25 lei (parțial), s-a stabilit a se plăti din fondurile Ministerului Justiției. Întrucât urmare admiterii cererii de rejudecare, pedeapsa rezultantă ce urmează să o execute inculpatul A.P. s-a modificat, s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A.P. în prezenta cauză, conform hotărârii de față, la rămânerea definitivă a acesteia. Chiar dacă în prezent inculpatul A.P. execută pedeapsa de 5 ani închisoare în baza mandatului de executare nr. 63/2009 din 31 martie 2009 în care este inclusă și pedeapsa aplicată inculpatului în primul ciclu procesual al cauzei de față, la momentul actual, curtea nu a putut proceda la o eventuală recontopire a pedepselor aplicate inculpatului A.P.

prin sentința penală nr. 85 din 2 iunie 1997 a Tribunalului Militar București și prin prezenta hotărâre întrucât, aceasta din urmă nu a rămas definitivă. În condițiile în care pedeapsa aplicată prin hotărârea de față va rămâne definitivă, inculpatul A.P. va avea posibilitatea formulării unei contestații la executare în vederea contopirii pedepselor definitiv aplicate și a emiterii unui nou mandat de executare a pedepsei. Văzând și dispozițiile art. 191 alin. (2) C. proc. pen., curtea l-a obligat pe inculpatul A.P. să plătească statului suma de 2.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în faza primei judecăți în fond și suma de 1.000 lei pentru faza rejudecării în fond. Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpatul A.P.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., apreciind că achitarea inculpatului A.P. pentru infracțiunea prevăzută de art. 37 (devenită ulterior art. 40) din Legea nr. 82/1991 republicată rap.

la art. 289 C. pen., este rezultatul unei grave erori de fapt,probele administrate în cauză relevă faptul că inculpatul și-a încălcat obligațiile ce-i reveneau potrivit calității sale, respectiv să întocmească sau să urmărească întocmirea tuturor actelor și documentelor primare la timp și corect,pe care să le predea contabilului autorizat în vederea evidențierii în contabilitate,să ia măsuri pentru evidențierea tuturor activităților pentru care legea prevede obligativitatea înregistrării și declararea veniturilor impozabile,și chiar dacă actele dosarului relevă faptul că la data de 26 martie 1999 s-a retras din societate iar la data de 31 martie 1999 a plecat din țară; depozițiile martorilor S.M., L.E.

și A.D.,relevă că acesta a ținut legătura cu martorele fiind rugat de acestea să intre în legalitate în sensul de a preda bilanțul contabil și balanța. Inculpatul A.P.,prezent în instanță, la termenul din 18 ianuarie 2013 a declarat că își retrage recursul formulat fiind mulțumit de hotărârea pronunțată în cauză. Înalta Curte analizând recursul formulat de parchet, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., întrucât achitarea inculpatului A.P. pentru infracțiunea prevăzută de art. 37 (devenită ulterior art. 40) din Legea nr. 82/1991 republicată rap.

la art. 289 C. pen., este rezultatul unei grave erori de fapt, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse: Eroarea gravă de fapt pentru a constitui caz de casare trebuie să rezulte din situația dosarului,privită ca o stare de fapt întrucât în esență acest motiv se sprijină,pe contrarietatea evidentă și necontroversată între ceea ce spune dosarul prin scriptele lui și ceea ce spune instanța prin hotărârea sa. De aceea cel ce invocă acest motiv de casare,trebuie să arate care este piesa dosarului,a cărui existență sau inexistență o afirmă în mod eronat instanța care a pronunțat hotărârea ori al cărui cuprins a redat contrar ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă.

Pornind de la aceste considerente și analizând hotărârea recurată prin prisma acestui caz de casare,Înalta Curte apreciază că soluția de achitare dispusă în cauză nu este rezultatul unei grave erori de fapt și nu se întemeiază pe contrarietatea evidentă și necontroversată între ceea ce spune dosarul prin scriptele lui și ceea ce spune instanța prin hotărârea sa,însă considerentele pentru care s-a dispus achitarea în prezenta cauză trebuiau să aibă la bază motive de drept care conduceau implicit la soluția de achitare dispusă în cauză și nu determinate strict de situația de fapt a dosarului în raport de următoarele aspecte: Infracțiunea de evaziune fiscală a fost reglementată inițial prin Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, la art. 13 prevăzându-se că "fapta de a nu evidenția prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază înregistrări reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei și a contribuției" se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă de la 1.000.000 la 10.000.000 lei.

Ulterior, prin Legea nr. 161/2003 au fost abrogate dispozițiile art. 13-16 din Legea nr. 87/1994, iar fapta reglementată în art. 13 a fost inclusă la art. 11 lit. c) din aceeași lege, fiind incriminată astfel: "omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii în acte contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operațiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori diminua impozitul, taxa sau contribuția". Fiind abrogată Legea nr. 87/1994 prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, la art. 9 alin. (1) din această lege s-a prevăzut că între actele ce constituie infracțiuni de evaziune fiscală sunt și "următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale": "b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;" "c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive;". Pe de altă parte, prin art. 40 din Legea contabilității nr. 82/1991 s-a prevăzut că "efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor,

cheltuielilor, rezultatelor financiare și elementelor patrimoniale ce se reflectă în bilanțul contabil constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform legii". În urma modificărilor aduse succesiv Legii nr. 82/1991, prin O.G. nr. 61/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 310/2002, prin O.G.

nr. 70/2004, aprobată prin Legea nr. 420/2004, precum și prin Legea nr. 259/2007, aceeași faptă este incriminată la art. 43 din Legea nr. 82/1991, care are următorul cuprins: "efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare și elementelor de activ și pasiv ce se reflectă în bilanț, constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform legii". Examinarea conținutului textelor de lege prin care sunt incriminate în prezent cele două infracțiuni evidențiază, astfel, că valorile sociale ocrotite prin acestea sunt cel puțin complementare și cu scop final comun, cât timp prin dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 se urmărește asigurarea stabilirii de situații fiscale reale, care să asigure o corectă colectare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a celorlalte obligații fiscale ce revin contribuabililor, iar prin art. 43 din Legea nr. 82/1991 se urmărește împiedicarea oricăror acte de natură a împiedica reflectarea corectă în înregistrările contabile a datelor ce privesc veniturile, cheltuielile, rezultatele financiare, precum și a elementelor ce se referă la activul și pasivul bilanțului.

Analiza comparată a elementelor componente ale infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2003, și de fals intelectual, prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991, impune, deci, concluzia că toate aceste elemente se suprapun în sensul că actele la care se referă ultimul text de lege se regăsesc în cele două modalități de eludare a obligațiilor fiscale incriminate în cadrul primei infracțiuni, de evaziune fiscală.

Ca urmare, fapta de omisiune, în tot sau în parte, ori evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, constituie infracțiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 (fost art. 13 și, apoi, art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994), nefiind incidente dispozițiile art. 43 (fost art. 40 și, apoi, art. 37) din Legea contabilității nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., aceste activități fiind cuprinse în conținutul constitutiv al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală.

Toate aceste aspecte teoretice și care se regăsesc cu prisosință și în situația factuală a inculpatului A.P. constituie motivele de drept care trebuiau avute în vedere atunci când s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de fals și aceasta cu atât mai mult cu cât recursul în interesul legii pronunțat de secțiile unite și concretizat în Decizia nr. 4 din 21 ianuarie 2008 statuează în acest mod și este obligatorie pentru instanțe.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune și analiza celorlalte aspecte susținute de către reprezentantul parchetului ca și motive de recurs,inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru infracțiunea de evaziune fiscală,condamnarea sa în raport de cele expuse și pentru infracțiunea de fals ar atrage o dubla sancționare practic pentru aceeași faptă lucru nepermis de lege astfel încât hotărârea recurată nefiind necesar a fi reformată sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18, urmează a se respinge ca nefondat recursul formulat. Raportat la declarația expresă de voință a recurentului inculpat A.P. prin care a precizat că își retrage recursul formulat, Înalta Curte va face în cauză aplicare dispozițiilor art. 385 4 C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva sentinței penale nr. 126/P din 28 decembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.P. împotriva aceleiași decizii penale. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat S.H., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2013.