ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 162/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 162/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

recursurilor penale de față constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 126/P din 28 decembrie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, s-a dispus:

În temeiul art. 522

1

C. proc. pen., a admiterea cererii de rejudecare a cauzei, ce face obiectul Dosarului

nr. 1113/P/2003 al Curții de Apel Constanța, formulată de condamnatul A.P. ca

fondată.

În temeiul preved.art.

406 alin. (1) C. proc. pen., a anulat sentința penală nr. 52/P din 27 noiembrie

2003 a Curții de Apel Constanța referitor la dispozițiile referitoare la

inculpatul A.P. și rejudecând:

În baza preved.art. 11

din Legea nr. 87/1994 a condamnat pe inculpatul A.P. la pedeapsa principală de

5 (cinci) ani închisoare și la pedeapsa complementară constând în interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp

de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 12 din

Legea nr. 87/1994 a condamnat pe inculpatul A.P. la pedeapsa principală de 5

(cinci) ani închisoare și la pedeapsa complementară constând în interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp

de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe

inculpatul A.P. pentru infracțiunea prevăzută de art. 37 (devenită ulterior art.

40) din Legea nr. 82/1991 republicată rap. la art. 289 C. pen. pentru

inexistența faptei.

În baza art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului A.P.

în pedeapsa cea mai grea, pentru ca în final acesta să execute pedeapsa de 5

(cinci) ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. după

executarea pedepsei închisorii.

A interzis inculpatului

A.P. drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe

durata prevăzută de art. 71 C. pen.

A înlăturat

dispoziția privind anularea actelor false în privința inculpatului A.P..

În baza art. 14 C.

proc. pen. rap. la art. 998 C. civ. și urm., a obligat pe inculpatul A.P. în

solidar cu inculpatul S.H. la despăgubiri civile în sumă de 36.896.287.003 lei

și dobânda legală aferentă de la rămânerea definitivă a hotărârii, către partea

civilă Ministerul Finanțelor - D.G.F.P.C.F.C. Constanța.

A înlăturat

dispoziția privind condamnarea inculpatului A.P. la pedeapsa de 1 an și 6 luni

închisoare.

În baza art. 191 alin.

(2) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A.P. să plătească statului suma de

2.400.000 lei lei cu titlu de cheltuieli judiciare în faza judecății în fond și

suma de 1.000 lei pentru faza rejudecării în fond.

În baza art. 189 C.

proc. pen., onorariile avocaților din oficiu, în sumă de 200 lei și respectiv

25 lei s-a stabilit a fi plătit din fondurile M.J. către Baroul de Avocați

Constanța.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței penale nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel

Constanța în măsura în care nu contravin dispozițiilor prezentei.

A dispus emiterea

unui nou mandat de executare a pedepsei pentru A.P. în baza prezentei hotărâri.

Pentru a pronunța

această hotărâre Curtea de Apel Constanța a avut în vedere, următoarea

situație de fapt:

Prin cererea adresată

Curții de Apel Constanța, și înregistrată la nr. 1724/36/2010, condamnatul A.P.,

deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județ Constanța, a solicitat, în temeiul

prevederilor art. 522

1

C. proc. pen., rejudecarea cauzei ce a făcut

obiectul Dosarului nr. 1113/P/2003 în care s-a pronunțat sentința penală nr.

52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța.

În motivarea cererii,

condamnatul A.P. a susținut că, a părăsit România în martie 1999, stabilindu-se

în Spania la Madrid unde a dus o viață publică intensă și că, după extrădarea

sa a aflat de condamnarea aplicată prin sentința penală nr. 52/P din 27

noiembrie 2003 și cum respectiva cauză a fost soluționată cu lipsă de procedură

în ceea ce-l privește, se impune rejudecarea cauzei pentru a i se da

posibilitatea să-și facă apărările de rigoare și să beneficieze astfel de un

proces echitabil.

Prin încheierea din

22 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1724/36/2010 al Curții de Apel

Constanța, s-a constatat admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare a

cauzei, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1113/P/2003.

După admiterea în

principiu a cererii de rejudecare, s-a procedat la ascultarea condamnatului A.P.,

au fost audiați martorii S.M., L.E., A.D. (M.D.) și s-a efectuat o expertiză

contabilă pentru stabilirea prejudiciului.

Totodată, a fost

atașat Dosarul nr. 1113/P/2003 al Curții de Apel Constanța în care s-a pronunțat

sentința penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003.

Analizând actele și

lucrările dosarului, precum și probatoriul administrat în faza rejudecării

cauzei, curtea a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.

52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța, rămasă definitivă prin Decizia

penală nr. 2179 din 22 aprilie 2004 a Înaltei Curții de Casație

și Justiție, inculpatul A.P. a fost condamnat la două pedepse de câte

5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 2 ani după executarea pedepsei

principale a închisorii pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 11 și de

art. 12 din Legea nr. 87/1994, precum și la pedeapsa de 1 an și 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 37 din Legea nr. 82/1991

republicată, raportat la art. 289 C. pen.

Conform prevederilor art.

33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate inculpatului A.P.

au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă

complementară, ce s-a dispus să fie executată în final.

Totodată, prin

sentința penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța, a

fost condamnat și inculpatul S.H., la două pedepse de câte 3 ani închisoare și

2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pedeapsă

complementară, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 11 și art. 12 din

Legea nr. 87/1994, și la o pedeapsă de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pedeapsă complementară,

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994.

Cele trei pedepse

aplicate inculpatului S.H. au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 3 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pedeapsă complementară, dispunându-se executarea acesteia.

Ambilor inculpați li

s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C.

pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

S-a dispus anularea

actelor false.

În temeiul

prevederilor art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., au fost obligați în

solidar cei doi inculpați, la plata sumei de 36.896.278.003 lei către partea

civilă Ministerul Finanțelor - D.G.F.P.C.F.S. Constanța cu dobânda legală

aferentă calculată de la rămânerea definitivă a sentinței penale.

În baza prevederilor art.

192 C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare

către stat în sumă de câte 2.400.000 lei vechi.

Pentru a se pronunța

în sensul celor menționate, curtea a reținut următoarele:

La data de 27 aprilie

1991,

numita A.C.S. (soția inculpatului A.P.) a înființat SC R. SRL Constanța, fiind

asociat unic, iar obiectul de activitate era recuperarea deșeurilor și

resturilor metalice reciclabile.

În

baza procurii speciale 5 mai 1993 a fostului Notariat de Stat Constanța, numita

A.C.S., l-a împuternicit pe soțul ei, să îndeplinească toate atribuțiile de administrator

la SC R. SRL, iar prin actul adițional din 29 ianuarie 1998 a completat

obiectul de activitate cu : comerț, servicii, producție și import-export.

De

precizat că, până la data de 15 mai 1999, inculpatul A.P. a fost ofițer de

poliție cu gradul de locotenent.

Inculpatul

S.H., la propunerea martorului M.G. a început din anul 1996, să lucreze cu

inculpatul A.P. în SC R. SRL, ocupându-se inițial cu distribuirea de produse

alimentare (biscuiți, pufuleți, ș.a.) la diferite magazine.

La

data de 15 februarie 1999, între SC R. SRLConstanța și SC C. SA Onești s-a

încheiat contractul, prin care societatea din Onești se obliga să proceseze

benzina de cocsare cumpărată de SC R. SRL Constanța de la SC R.D. SA.

Prin

împuternicirea dată de A.C.S., contractul a fost semnat de. inculpatul A.P., în

calitate de administrator.

La

începutul anului 1999, inculpatul A.P. l-a contactat pe numitul S.M. (pe care

îl cunoștea că a fost subofițer de poliție și rămăsese fără serviciu),

propunându-i să lucreze cu el la vânzarea de produse petroliere, spunându-i că

îl va numi delegatul său în județul Bacău, pentru a se ocupa de problemele ce

se ivesc atât la SC R.D. SA, cât și livrarea benzinei către beneficiari. De

precizat că, între cei doi nu a existat nici o formă de angajare, dar cu toate

acestea ia propunerea inculpatului A., martorul S.M., a semnat mai multe

documente, inclusiv comanda și contractul din 25 februarie 1999, încheiat între

SC R.D. SA și SC R. SRL Constanța, prin care se stabileau condițiile de livrare

a benzinei de cocsare.

In

baza contractelor încheiate, începând cu 26 februarie 1999 s-a procesat și s-a

vândut către SC R. SRL Constanța, cantitatea de 5.536.595 litri benzină Premium

III, ultima livrare, când s-a întocmit și factura, a fost 11 iunie 1999.

La

rândul său, SC R. SRL Constanța a vândut întreaga cantitate de benzină la

diferiți agenți economici din 19 județe și municipiul București, aceasta făcându-se

pe baza unor facturi fiscale în care se menționa : furnizorul,

beneficiarii,

cantitatea, prețul

benzinei livrate, valoarea accizelor, valoarea taxei pentru fondul special al

drumurilor, valoarea T.V.A. și numele celui care a recepționat marfa. Prețul

benzinei vândute de 47.530.444.287 lei, s-a achitat în numerar pe bază de

chitanță fiscală, ocolindu-se astfel controlul băncii.

Potrivit

prevederilor O.U.G.nr. 82/1997, Legea nr. 196/1998 și Legea nr. 118/1996, SC R.

SRL Constanța, avea obligația ca din suma totală de 47.530.444.287 lei să

depună la bugetul statului suma totală de 36.896.287.003 lei reprezentând

(27.275.351.635 lei accize, 6.000.577.639 lei T.V.A. și 3.620.358.008 lei fond

special al drumurilor).

De

precizat că, după semnarea contractelor cu SC R.D. SA și SC C. SA, inculpatul A.P.

prin intermediul martorului S.L., a aflat că, contabila L.E. este de acord să-i

țină evidența contabilă privind procesarea și vânzarea benzinei ce se derula în

orașul Onești. După primirea acordului contabilei L.E., inculpatul A.P., l-a

trimis pe martorul S.M., la domiciliul acesteia, predându-i avizele de

însoțirea mărfii, facturile fiscale, chitanțe și extrasele de cont.

Începând

din martie 1999 și în continuare pe timp de 4 luni, martora L.E. a primit de la

martorul S.M., în calitate de delegat al SC R. SRL, actele societăți, întocmind

centralizatoare de aprovizionare, de livrări, de extrase de bancă, documente pe

care le-a înmânat martorului S.M., iar la rândul său acesta le-a predat

contabilei M.D.D., care ținea evidența contabilă a firmei din Constanța. Cu

această ocazie, martora M.D.D. a aflat că profilul firmei s-a schimbat (comerț

cu petrol-benzină), fapt pentru care i-a cerut inculpatului A.P. să-i aducă

ultima balanță ca să-i poată prelua soldurile și fără de care nu putea

centraliza actele. De precizat că până în luna iulie 1999, martora M.D.D., a

primit acte primare de la S.M., aceasta nu le-a putut centraliza, deoarece nu i

s-a adus balanța contabilă pe luna anterioară primirii deconturilor.

În

perioada iunie - iulie 1999, Garda Financiară, secția Bacău, a efectuat un

control la SC R. SRL Constanța, ocazie cu care s-au constatat mai multe

eficiente, motiv pentru care au fost sesizate organele de cercetare penală.

Aflând de aceste verificări, inculpații A.P. și S.H. au dispărut, luând cu ei

și documentele financiare aflate în posesia contabilei M.D.D. de la Constanța,

după care au părăsit țara, sustrăgându-se cercetărilor penale.

În

perioada 15 februarie - 11 iunie 1999, inculpații A. și S., au făcut mai multe

modificări în SC R. SRL (la 4 martie sunt cesionate toate părțile sociale către

A.P. și S.H., de către A.C.S.; la 26 martie, A.P. se retrage din societate,

cesionând capitalul său lui S.H., îl împuternicește pe S.M. să-1 reprezinte în

relațiile cu partenerii).de fapt,aceste modificări au fost formale, întrucât

societatea a fost condusă de inculpații A.P. și S.H., aspecte declarate de

martorii S.M., L.E. și M.D., cât și documentele de până la 26 martie 1999,

semnate de A.P., deși acesta se retrăsese din societate. Mai mult, martorele L.E.

și M.D.D. au declarat că legătura cu ele a fost ținută de inculpatul A.P. care

deși a fost rugat să intre în legalitate, a refuzat să predea balanța și

bilanțul contabil, fugind cu toate documentele societății pentru a nu le

înregistra în societate și a nu plăti taxele datorate statului.

Din

raportul Gărzii Financiare Constanța, întocmit la 8 aprilie 2003, rezultă că SC

R. SRL, nu figurează cu declarații de impozitare depuse pe perioada februarie -

mai 1999 și nici nu a efectuat plăți pentru aceste impozite, societatea până ia

11 noiembrie 1999 nu a depus bilanțul contabil aferent anului 1998 și nici

indicatorii economici la 30 iunie 1999, încălcându-se astfel prevederile din art.

31 și 32 din O.U.G.nr. 82/1997 aprobate prin Legea nr. 196/1998 și art. 5 și 6

din Legea nr. 118/1996, privind plata accizelor și taxelor pentru fondul

special al drumurilor, cât și a celorlalte taxe la bugetul statului, prin

faptele lor, cei doi inculpați au încălcat prevederile din art. 37 din Legea

nr. 82/1991-rap.la art. 289 C. pen., cât și art. . 11,12, 13 din Legea nr. 87/1994.

Această

situație de fapt, s-a stabilit prin sesizarea Administrației Financiare și

Trezoreriei Constanța, actele SC R. SRL Constanța, contractul de vânzare

încheiat între SC R.D. SA - SC R. SRL; contractul de prelucrare produse

petroliere încheiat între SC C. SA Onești și SC R. SRL, actele de control al

Gărzii Financiare, expertiza criminalistică a scrisului și declarațiile

martorilor A.C.S., M.G., S.L.D., L.E., M.D.D. și S.M.

Cu

privire la persoana inculpatului A.P., s-a reținut că prin sentința penală nr. 85/1997

a Tribunalului Militar București a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6

luni închisoare, pentru luare de mită și sustragere de înscrisuri, pedeapsă

rămasă definitivă în anul 1999.

În

prezent cei doi inculpați sunt fugiți din țară, fiind dați în urmărire

internațională prin Interpol.

Cu

privire la individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților, s-a

avut în vedere criteriile de individualizare prev.de art. 72 C.

pen., de natura faptelor comise, împrejurările și scopul pentru care le-a săvârșit,

cât și datele care îi caracterizează pe inculpați.

Pentru

infracțiunile prev.de art. 11, 12 și 13 din Legea nr. 87/1994,

celor doi inculpați li s-au aplicat și pedepsele complimentare prev. de art. 64

lit. a), b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii.

S-a

făcut aplicarea art. 33-34 C. pen., cât și art. 71-64 C. pen. pentru ambii

inculpați.

S-a

dispus anularea actelor false.

În

baza art. 14 cod pr.penală și art. 998-999 C. civ., cei doi inculpați au fost

obligați în solidar la 36.896.287.003 lei, către partea civilă D.G.F.P.C.F.S. Constanța,

de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe penale.

În

baza art. 192 cod pr.penală, cei doi inculpați au fost obligați la câte 2.400

.000

lei cheltuieli

judiciare statului, din care, câte 400.000 lei reprezintă onorarii avocat

oficiu, sume ce se vor avansa din fondul M.J.

În baza sentinței

penale nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța, s-a emis

mandatul de executare nr. 64/2004 din 19 octombrie 2007 pe numele inculpatului A.P.

care nu a putut fi pus în executare, întrucât acesta nu se afla pe teritoriul

României, fiind ulterior dat în urmărire internațională, în baza mandatului

european de arestare nr. 1 din 19 mai 2009 emis de Curtea de Apel Constanța.

Mandatul de executare

nr. 64/2004 din 19 octombrie 2007 emis pe numele inculpatului A.P. a fost

anulat prin sentința penală nr. 34/P din 12 martie 2009 pronunțată în Dosarul

nr. 2131/36/2008 al Curții de Apel Constanța, rămasă definitivă prin nerecurare

la 31 martie 2009, urmare contopirii pedepselor aplicate inculpatului A.P. prin

sentința penală nr. 85 din 2 iunie 1997 a Tribunalului militar București și

prin sentința penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța.

Prin sentința penală nr.

34/P din 12 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, s-a stabilit ca inculpatul A.P.

să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen., pe timp de 3 ani

după executarea pedepsei principale a închisorii, emițându-se mandatul de

executare nr. 63/2009 din 31 martie 2009 ce se execută în prezent de

condamnatul A.P.

Conform probatoriului

administrat în Dosarul nr. 1113/P/2003 al Curții de Apel Constanța, și al

aceluia administrat în rejudecare, curtea a reținut următoarea situație de

fapt:

Prin procura nr. 1560

din 5 mai 1993 a fostului Notariat de Stat Constanța, numita A.C.S., in

calitate de asociat unic și administrator al SC R. SRL Constanța, l-a

împuternicit pe soțul ei, inculpatul A.P., să îndeplinească toate atribuțiile

de administrator al respectivei societăți comerciale.

Prin actul adițional nr.

219/29 ianuarie 1998, s-a completat obiectul de activitate al SC R. SRL

Constanța, cu Servicii, comerț, producție și import - export.

Până la data de 15

mai 1999, inculpatul A.P. a deținut calitatea de ofițer de poliție cu gradul de

locotenent.

În cursul anului

1996, la propunerea martorului M.G., A.P. l-a cooptat in societatea SC R. SRL

Constanța pe inculpatul S.H., acesta din urmă ocupându-se inițial cu

distribuirea de produse alimentare la diferite magazine de profil.

La data de 15

februarie 1999 între SC R. SRL Constanța, reprezentată de administratorul A.P.

și SC C. SA Onești, județul Bacău s-a încheiat contractul nr. 94 prin care,

societatea din Onești, se obliga să proceseze benzina de cocsare cumpărată de SC

R. SRL Constanța de la SC R.D. SA, județul Bacău, in baza contractului de

vânzare - cumpărare din 25 februarie 1999.

Tot la începutul

anului 1999, A.P. l-a contactat pe martorul S.M. pe care îl cunoștea din

perioada în care acesta activase ca subofițer de poliție, propunându-i să

lucreze cu el ca delegat al SC R. SRL Constanța, in raporturile cu SC R.D. SA

și SC C. SA Onești, județul Bacău, cât și pentru livrarea benzinei către

beneficiari.

Martorul S.M. a

acceptat propunerea lui A.P. și, deși nu s-au întocmit forme de angajare in

scris, și nici nu s-a emis o împuternicire pe numele lui, l-a cererea

inculpatului A.P., a semnat mai multe documente inclusiv comanda și contractul

din 25 februarie 1999 încheiat de SC R. SRL Constanța cu SC R.D. SA Județul

Bacău, prin care se stabileau condițiile de livrare a benzinei de cocsare.

În baza contractelor

menționate anterior, începând cu data de 26 februarie 1999 s-a procesat și

vândut către SC R. SRL Constanța, cantitatea totală de 5.536.595 litri benzină

Premium III, ultima livrare fiind făcută la 11 iunie 1999.

La rândul său, SC R.

SRL Constanța, a vândut întreaga cantitate de benzină la agenți economici din

19 județe, și în municipiul București, pe baza unor facturi fiscale în care se

menționau furnizorul, beneficiarul, cantitatea, prețul benzinei livrate,

valoarea accizelor, valoarea taxei pentru fondul special al drumurilor,

valoarea T.V.A. și numele celui care a recepționat marfa.

Contravaloarea

benzinei vândute în sumă totală de 47.530.444.287 lei a fost achitată de

beneficiari în numerar, pe baza de chitanță fiscală, evitându-se astfel de

către SC R. SRL Constanța, controlul băncii.

După perfectarea

contractelor cu SC R.D. SA și SC C. SA Onești, județul Bacău, A.P. a angajat-o,

fără forme scrise, pe martora L.E., la recomandarea martorului S.L., să țină

evidența contabilă a operațiunilor privind procesarea și vânzarea benzinei ce

aveau loc la Onești județul Bacău.

Conform celor

stabilite de A.P., martorul S.M., îi preda martorei L.E., avizele de însoțire a

mărfii, facturile fiscale, chitanțele și extrasele de cont, iar aceasta

întocmea centralizatoare de aprovizionare, de livrări, de extrase de bancă.

După întocmirea

evidențelor contabile primare, martora L.E., înmâna documentele contabile

martorului S.M., care le preda apoi martorei M.D.D., persoană angajată de A.P.,

tot fără forme scrise, să țină evidența contabilă a SC R. SRL Constanța.

Din martie 1999,

martora M.D.D. a primit prin intermediul martorului S.M., documentele contabile

de evidență primară întocmite de martora L.E., și observând că profilul

societății s-a schimbat in comerț cu petrol - benzină, i-a cerut

administratorului A.P., să-i remită ultima balanță de venituri și cheltuieli

pentru preluarea soldurilor, numai astfel putând să centralizeze actele

contabile, însă acesta nu i-a înaintat documentele solicitate.

Potrivit prevederilor

O.U.G. nr. 82/1997, aprobată prin Legea nr. 196/1998, și ale Legii nr. 118/1996,

SC R. SRL Constanța, avea obligația ca din suma totală de 47.530.444.287 lei,

să plătească bugetului de stat suma totală de 36.896.287.003 lei, din care,

27.275.351.635 lei accize, 6.000.577.639 lei T.V.A. și 3.620.358.008 lei fond

special al drumurilor.

În condițiile în care

A.P. nu a înaintat contabilei M.D.D. balanța de venituri și cheltuieli pe anul

1998, aceasta nu a putut să centralizeze actele contabile de evidență primară

pe care le-a păstrat într-o mapă.

Prin rezoluția nr.

50526 din 08 martie 1999 se consemnează retragerea din SC R. SRL Constanța, a

asociatei A.C.S. care cedează părțile sociale lui A.P. și S.H., ultimii

devenind asociați și administratori ai respectivei societăți.

La data de 26 martie

1999, A.P. cedează capitalul său social lui S.H. care devine astfel unic

asociat și administrator al SC R. SRL Constanța, iar actul adițional din 26

martie 1999 este înregistrat la O.R.C. la data de 5 aprilie 1999.

Inculpatul A.P. a

părăsit România la data de 31 martie 1999, conform mențiunilor de pe pașaport,

stabilindu-se în Spania - Madrid și nu a mai revenit în țară până la data

extrădării sale.

Conform declarației

martorei M.D., la începutul lunii aprilie 1999, aceasta a fost sunată de o

persoană care nu și-a declinat identitatea și care a menționat că in numele și

pentru patronii SC R. SRL Constanța, îi solicită o întâlnire pentru a i se

preda toate documentele contabile ale societății amintite, fapt împlinit

ulterior.

La data de 26 martie 1999,

administratorul S.H., îl împuternicește pe S.M. să reprezinte societatea în

relațiile cu terții.

Relațiile comerciale

ale SC R. SRL Constanța cu SC R.D. SA și SC C. SA Onești, județ Bacău, s-au

încheiat la data de 11 iunie 1999 când a avut loc ultima livrare de benzină.

Din documentele

aflate la dosarul SC R. SRL Constanța și înregistrate la O.R.C. Constanța,

precum și din relațiile comunicate de Garda Financiară Constanța, se reține că SC

R. SRL Constanța nu a depus situații financiare anuale la 31 decembrie 1998,

nici situația semestrială la 30 iunie 1999, iar in perioada sem. I/1999 nu și-a

îndeplinit obligațiile declarative și de plată lunare.

În lipsa evidenței

contabile și a documentelor privind activitatea SC R. SRL Constanța, Garda

Financiară Bacău a stabilit cuantumul taxelor datorate bugetului de stat,

aferente activității de procesare și vânzare a benzinei exclusiv pe baza

documentelor de la furnizori și clienții identificați.

Raportul de expertiză

contabilă întocmit de expert contabil Gherman Lelioara Valeria a stabilit că

prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata accizei, a T.V.A. și a

fondului special al drumurilor de către SC R. SRL Constanța, pentru perioada 15

februarie - 11 iunie 1999 este în sumă totală de 36.896.287.003 lei.

Raportat la situația

de fapt reținută, curtea constată că in perioada 15 februarie - 11 iunie 1999,

administratorii SC R. SRL Constanța, au fost inculpații A.P. și S.H., ambii

fiind responsabili de neîntocmirea evidenței contabile a societății și de

sustragerea de la plata taxelor datorate bugetului de stat.

Potrivit prevederilor

art. 28 din O.U.G. nr. 82/1997, privind regimul accizelor, SC R. SRL Constanța,

avea obligația ca printr-o declarație scrisă să se înregistreze ca plătitor de

accize la organul fiscal teritorial, iar potrivit art. 30 și 31 din același act

normativ, trebuia să depună lunar decontul de impunere privind accizele.

Fapta inculpatului A.P.,

care în calitatea de administrator al SC R. SRL Constanța, s-a sustras de la

plata accizelor datorate bugetului de stat, prin neînregistrarea la organul

fiscal, conform art. 28, art. 30 și art. 31 din O.U.G. nr. 82/1997, întrunește

in drept elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 11 din Legea nr.

87/1994 și pentru care, urmează a se dispune condamnarea.

Fapta inculpatului A.P.

care, în calitate de administrator al SC R. SRL Constanța s-a sustras de la

plata obligațiilor fiscale prin nedeclararea veniturilor obținute din

procesarea și vânzarea benzinei, ce erau supuse T.V.A. și fondului special al

drumurilor, întrunește în drept, elementele constitutive ale infracțiunii prev.

de art. 12 din Legea nr. 87/1994, pentru care se va dispune condamnarea.

Fapta inculpatului A.P.

care în calitate de administrator al SC R. SRL Constanța, nu a evidențiat in

acte contabile veniturile realizate de societate în scopul neplății impozitelor

și taxelor datorate bugetului de stat, întrunește în drept, elementele

constitutive ale infracțiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994.

Având în vedere că

prin sentința penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța,

pentru infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 97/1994 s-a omis a i se

aplica inculpatului A.P. o pedeapsă, deși săvârșirea ei a fost reținută ca

atare, curtea, a arătat că nu poate aplica o pedeapsă inculpatului A.P. pentru

săvârșirea respectivei infracțiuni întrucât aceasta ar echivala cu o agravare a

situației în propria cerere de rejudecare, ce este asimilabilă unei veritabile

căi de atac.

În privința

documentelor ce poartă semnătura inculpatului A.P. ca reprezentant al SC R. SRL

Constanța, s-a constatat că sunt emise anterior datei de 26 martie 1999, când

s-a retras din societate, aspect confirmat și de viza de ieșire din România a

inculpatului, respectiv 31 martie 1999.

În condițiile în care

inculpatul A.P. nu a întocmit și depus bilanț contabil, situațiile semestriale,

iar documentele pe care le-a semnat ca reprezentant legal al SC R. SRL

Constanța, nu s-a dovedit că ar conține date false, curtea a constatat că

acesta nu a săvârșit infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 37 din

Legea nr. 82/1991 republicată, rap. la art. 289 C. pen.

Referitor la

încadrarea juridică a faptei de fals intelectual, curtea a apreciat că, nu se

impune o eventuală schimbare a acesteia sau aplicarea prevederilor art. 13 C. pen.,

întrucât prin rechizitoriu, se face trimitere la art. 37 din Legea nr. 82/1991

republicată însă, odată cu republicarea actului normativ menționat, respectivul

articol a devenit art. 40, primind o nouă numerotare, situație în care, este

evidentă eroarea privind trimiterea la textul de lege incriminator conform

numerotării din legea inițială.

S-a stabilit, ca

pentru infracțiunea prev. de art. 37 (devenită ulterior art. 40) din Legea nr. 82/1991

republicată, raportat la art. 289 C. pen., să se dispună achitarea inculpatului

A.P., în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la

art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta fiind inexistentă.

Urmare celor

reținute, curtea a admis cererea de rejudecare a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului

nr. 1113/P/2003 al Curții de Apel Constanța, formulată de condamnatul A.P. ca

fondată, în temeiul prevederilor art. 522

1

C. proc. pen., și,

conform prevederilor art. 406 alin. (1) C. proc. pen., a anulat sentința penală

nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța, în privința

dispozițiilor referitoare la inculpatul A.P. și a procedat la rejudecarea pe

fond.

Reținând vinovăția

inculpatului A.P. în săvârșirea faptelor astfel cum au fost reținute în

precedent, curtea l-a condamnat pe acesta pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 11 și respectiv art. 12 din Legea nr. 87/1994.

În privința

individualizării pedepselor, potrivit criteriilor prev. de art. 72 C. pen.,

curtea a avut în vedere gradul sporit de periculozitate a faptelor săvârșite de

inculpatul A.P., de scopul urmărit și consecințele grave produse bugetului de

stat, precum și de datele ce caracterizează persoana inculpatului care a fugit

din țară pentru a se sustrage răspunderii penale și care, deși nu este

recidivist, a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii. Drept urmare, curtea a

apreciat că scopul pedepsei prev. de art. 136 C. proc. pen. poate fi atins

numai prin aplicarea unor pedepse orientate în cuantum către limita superioară

legală de pedeapsă și cu executare în regim privativ de libertate.

În conformitate cu

prevederile art. 11 și art. 12 din Legea nr. 87/1994, i-a aplicat inculpatului A.P.,

câte o pedeapsă de 5 ani închisoare și câte o pedeapsă complementară constând

în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.

Deși s-ar fi impus în

cauză și interzicerea dreptului de a ocupa funcția de administrator al unei

societăți comerciale (art. 64 lit. c) C. pen.), curtea a apreciat că nu se

poate înrăutăți situația inculpatului sub acest aspect în propria cerere de

rejudecare.

Faptele pentru care

urmează a fi condamnat inculpatul fiind concurente, în temeiul prevederilor art.

33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate

inculpatului A.P. în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., după executarea pedepsei principale a închisorii.

Inculpatului A.P. i s-a

aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

Urmare dispunerii

achitării pentru infracțiunea de fals intelectual, au fost înlăturate

dispozițiile din sentința penală nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de

Apel Constanța în privința anulării actelor false și a aplicării pedepsei de 1

an și 6 luni închisoare inculpatului A.P.

Deși prin raportul de

expertiză contabilă efectuat în cauză s-a reținut că valoarea prejudiciului

cauzat bugetului de stat prin faptele săvârșite de inculpatul A.P. până la data

de 5 aprilie 1999 când acesta a ieșit din societatea SC R. SRL Constanța, este

mai mic pentru diferență expertiza acreditând ideea răspunderii numai a

inculpatului S.H., curtea a apreciat că, raportat la modalitatea concretă de

săvârșire a faptelor, se impune răspunderea civilă solidară pentru întreg

prejudiciul cauzat bugetului de stat a ambilor inculpați.

În condițiile în care

activitatea de cumpărare, procesare și vânzare a benzinei a fost inițiată și

coordonată de inculpatul A.P., iar cedarea părților sale sociale deținute la SC

R. SRL Constanța către inculpatul S.H. s-a făcut în mod formal, pentru a i se

da posibilitatea să părăsească țara și pentru a evita executarea pedepsei

aplicate de către Tribunalul Militar București, iar cea mai mare parte a

activităților ilicite s-au desfășurat în perioada în care era administrator

profitând de veniturile ce ar fi trebuit să fie virate cu titlu de taxe și

impozite bugetului de stat, antrenarea răspunderii sale civile pentru întreg

prejudiciul a fost, în aprecierea curții, pe deplin justificată.

Având în vedere că

prin faptele reținute în sarcina sa, inculpatul A.P. a produs împreună cu

inculpatul S.H. bugetului de stat un prejudiciu în cuantum total de

36.896.287.003 lei din care 27.275.351.635 lei accize, 6.000.577.639 lei T.V.A.

și 3.620.358.008 lei fond special al drumurilor, fiind îndeplinite cerințele

răspunderii civile delictuale, in conformitate cu prevederile art. 14 C. proc.

pen. și ale art. 998- 999 și următoarele C. civ., s-a admis acțiunea civilă

formulată de Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P.C.F.S. Constanța și a obligat

inculpatul A.P. în solidar cu inculpatul S.H. să plătească părții civile

amintite despăgubiri civile în cuantum total de 36.896.287.003 lei, precum și

dobânda legală aferentă, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii

de condamnare.

În condițiile în care

nu au fost identificate alte cauze de modificare a dispozițiilor sentinței

penale nr. 52/P din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța în urma

examinării din oficiu, restul dispozițiilor acesteia, au fost menținute în

măsura în care nu contravin dispozițiilor prezentei hotărâri.

În conformitate cu

prevederile art. 189 C. proc. pen., onorariile avocaților din oficiu în sumă de

200 lei și respectiv 25 lei (parțial), s-a stabilit a se plăti din fondurile

Ministerului Justiției.

Întrucât urmare

admiterii cererii de rejudecare, pedeapsa rezultantă ce urmează să o execute

inculpatul A.P. s-a modificat, s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare

pentru pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A.P. în prezenta cauză,

conform hotărârii de față, la rămânerea definitivă a acesteia.

Chiar dacă în prezent

inculpatul A.P. execută pedeapsa de 5 ani închisoare în baza mandatului de

executare nr. 63/2009 din 31 martie 2009 în care este inclusă și pedeapsa

aplicată inculpatului în primul ciclu procesual al cauzei de față, la momentul

actual, curtea nu a putut proceda la o eventuală recontopire a pedepselor

aplicate inculpatului A.P. prin sentința penală nr. 85 din 2 iunie 1997 a

Tribunalului Militar București și prin prezenta hotărâre întrucât, aceasta din

urmă nu a rămas definitivă.

În condițiile în care

pedeapsa aplicată prin hotărârea de față va rămâne definitivă, inculpatul A.P. va

avea posibilitatea formulării unei contestații la executare în vederea

contopirii pedepselor definitiv aplicate și a emiterii unui nou mandat de

executare a pedepsei.

Văzând și

dispozițiile art. 191 alin. (2) C. proc. pen., curtea l-a obligat pe inculpatul

A.P. să plătească statului suma de 2.400.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare în faza primei judecăți în fond și suma de 1.000 lei pentru faza

rejudecării în fond.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța și inculpatul A.P.

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Constanța a invocat incidența cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., apreciind că achitarea

inculpatului A.P. pentru infracțiunea prevăzută de art. 37 (devenită ulterior art.

40) din Legea nr. 82/1991 republicată rap. la art. 289 C. pen., este rezultatul

unei grave erori de fapt,probele administrate în cauză relevă faptul că

inculpatul și-a încălcat obligațiile ce-i reveneau potrivit

calității sale, respectiv să întocmească sau să urmărească întocmirea

tuturor actelor și documentelor primare la timp și corect,pe care să

le predea contabilului autorizat în vederea evidențierii în contabilitate,să

ia măsuri pentru evidențierea tuturor activităților pentru care legea

prevede obligativitatea înregistrării și declararea veniturilor impozabile,și

chiar dacă actele dosarului relevă faptul că la data de 26 martie 1999 s-a

retras din societate iar la data de 31 martie 1999 a plecat din țară; depozițiile

martorilor S.M., L.E. și A.D.,relevă că acesta a ținut legătura cu

martorele fiind rugat de acestea să intre în legalitate în sensul de a preda

bilanțul contabil și balanța.

Inculpatul A.P.,prezent

în instanță, la termenul din 18 ianuarie 2013 a declarat că își

retrage recursul formulat fiind mulțumit de hotărârea pronunțată în

cauză.

Înalta Curte

analizând recursul formulat de parchet, prin prisma cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., întrucât achitarea inculpatului A.P.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 37 (devenită ulterior art. 40) din Legea nr.

82/1991 republicată rap. la art. 289 C. pen., este rezultatul unei grave erori

de fapt, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi

expuse:

Eroarea gravă de fapt

pentru a constitui caz de casare trebuie să rezulte din situația dosarului,privită

ca o stare de fapt întrucât în esență acest motiv se sprijină,pe

contrarietatea evidentă și necontroversată între ceea ce spune dosarul

prin scriptele lui și ceea ce spune instanța prin hotărârea sa.

De aceea cel ce

invocă acest motiv de casare,trebuie să arate care este piesa dosarului,a cărui

existență sau inexistență o afirmă în mod eronat instanța care a

pronunțat hotărârea ori al cărui cuprins a redat contrar ceea ce este

evident și fără posibilitate de controversă.

Pornind de la aceste

considerente și analizând hotărârea recurată prin prisma acestui caz de

casare,Înalta Curte apreciază că soluția de achitare dispusă în cauză nu

este rezultatul unei grave erori de fapt și nu se întemeiază pe

contrarietatea evidentă și necontroversată între ceea ce spune dosarul

prin scriptele lui și ceea ce spune instanța prin hotărârea sa,însă

considerentele pentru care s-a dispus achitarea în prezenta cauză trebuiau să

aibă la bază motive de drept care conduceau implicit la soluția de achitare

dispusă în cauză și nu determinate strict de situația de fapt a dosarului în

raport de următoarele aspecte:

Infracțiunea de

evaziune fiscală a fost reglementată inițial prin Legea nr. 87/1994 pentru

combaterea evaziunii fiscale, la art. 13 prevăzându-se că "fapta de a nu

evidenția prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în

parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază

înregistrări reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului,

taxei și a contribuției" se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani

și interzicerea unor drepturi sau cu amendă de la 1.000.000 la 10.000.000 lei.

Ulterior, prin Legea nr.

161/2003 au fost abrogate dispozițiile art. 13-16 din Legea nr. 87/1994, iar

fapta reglementată în art. 13 a fost inclusă la art. 11 lit. c) din aceeași

lege, fiind incriminată astfel: "omisiunea, în tot sau în parte, a

evidențierii în acte contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale

efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operațiuni sau

cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori diminua impozitul, taxa sau

contribuția".

Fiind abrogată Legea nr.

87/1994 prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii

fiscale, la art. 9 alin. (1) din această lege s-a prevăzut că între actele ce

constituie infracțiuni de evaziune fiscală sunt și "următoarele fapte

săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale":

"b) omisiunea,

în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente

legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;"

"c)

evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor

care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni

fictive;".

Pe de altă parte,

prin art. 40 din Legea contabilității nr. 82/1991 s-a prevăzut că

"efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință

a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea

veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare și elementelor patrimoniale

ce se reflectă în bilanțul contabil constituie infracțiunea de fals intelectual

și se pedepsește conform legii".

În urma modificărilor

aduse succesiv Legii nr. 82/1991, prin O.G. nr. 61/2001, aprobată cu modificări

prin Legea nr. 310/2002, prin O.G. nr. 70/2004, aprobată prin Legea nr. 420/2004,

precum și prin Legea nr. 259/2007, aceeași faptă este incriminată la art. 43

din Legea nr. 82/1991, care are următorul cuprins: "efectuarea cu știință

de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în

contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor,

rezultatelor financiare și elementelor de activ și pasiv ce se reflectă în

bilanț, constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform

legii".

Examinarea

conținutului textelor de lege prin care sunt incriminate în prezent cele două

infracțiuni evidențiază, astfel, că valorile sociale ocrotite prin acestea sunt

cel puțin complementare și cu scop final comun, cât timp prin dispozițiile art.

9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 se urmărește asigurarea

stabilirii de situații fiscale reale, care să asigure o corectă colectare a

impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a celorlalte obligații fiscale ce revin

contribuabililor, iar prin art. 43 din Legea nr. 82/1991 se urmărește

împiedicarea oricăror acte de natură a împiedica reflectarea corectă în

înregistrările contabile a datelor ce privesc veniturile, cheltuielile,

rezultatele financiare, precum și a elementelor ce se referă la activul și

pasivul bilanțului.

Analiza comparată a

elementelor componente ale infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art.

9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2003, și de fals intelectual,

prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991, impune, deci, concluzia că toate

aceste elemente se suprapun în sensul că actele la care se referă ultimul text

de lege se regăsesc în cele două modalități de eludare a obligațiilor fiscale

incriminate în cadrul primei infracțiuni, de evaziune fiscală.

Ca urmare, fapta de

omisiune, în tot sau în parte, ori evidențierea în actele contabile sau în alte

documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor

realizate ori evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a

cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor

operațiuni fictive, constituie infracțiunea complexă de evaziune fiscală,

prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 (fost art. 13

și, apoi, art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994), nefiind incidente

dispozițiile art. 43 (fost art. 40 și, apoi, art. 37) din Legea contabilității nr.

82/1991, raportat la art. 289 C. pen., aceste activități fiind cuprinse în

conținutul constitutiv al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală.

Toate aceste aspecte

teoretice și care se regăsesc cu prisosință și în situația

factuală a inculpatului A.P. constituie motivele de drept care trebuiau avute

în vedere atunci când s-a dispus achitarea inculpatului pentru

infracțiunea de fals și aceasta cu atât mai mult cu cât recursul în

interesul legii pronunțat de secțiile unite și concretizat în Decizia

nr. 4 din 21 ianuarie 2008 statuează în acest mod și este obligatorie

pentru instanțe.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune și analiza

celorlalte aspecte susținute de către reprezentantul parchetului ca

și motive de recurs,inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat

pentru infracțiunea de evaziune fiscală,condamnarea sa în raport de cele

expuse și pentru infracțiunea de fals ar atrage o dubla

sancționare practic pentru aceeași faptă lucru nepermis de lege

astfel încât hotărârea recurată nefiind necesar a fi reformată sub aspectul

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18, urmează a se

respinge ca nefondat recursul formulat.

Raportat la

declarația expresă de voință a recurentului inculpat A.P. prin care a

precizat că își retrage recursul formulat, Înalta Curte va face în cauză

aplicare dispozițiilor art. 385

4

C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva sentinței penale nr. 126/P din

28 decembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie.

Ia act de retragerea recursului declarat de

inculpatul A.P. împotriva aceleiași decizii penale.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru intimatul inculpat S.H., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18

ianuarie 2013.