ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 795/2014

Deliberând asupra cauzei de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 468 din 02 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală, a fost condamnat inculpatul I.M. la: - 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., pentru tentativă la infracțiune de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.; - 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice , prevăzută de 321 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca în final inculpatul I.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. În baza art. 14, 346 C. proc. pen. a fost admisă în parte acțiunea civilă și a fost oligat inculpatul I.M. la plata sumei de 10.000 RON cu titlul de daune materiale și la plat asumei de 60.000 RON cu titlul de daune morale către partea civilă H.I.

În baza art. 191 C. proc. pen. inculpatul I.M. a fost obligat la plata sumei de 800 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța acesta sentință, instanța de fond a reținut că la 04 septembrie 2009, în jurul orelor 22.00, în zona parcului de distracții SC P.F. SRL situat în localitatea Eforie Nord, județul Constanța, a avut loc un scandal ce a tulburat ordinea și liniștea publică, între un grup de tineri angajați la parcul de distracții, respectiv I.M., T.D.N., B.R., S.C.G. și V.G., pe de o parte, cu un alt grup de tineri angajați la curățenie pe plaja B., Eforie Nord, respectiv H.V., H.C., H.D., H.O.I. și C.C.G., soldat cu vătămarea gravă a numitului H.I., vătămare ce i-a pus viața în pericol.

Altercația dintre cele două grupuri a fost comisă pe fondul unei stări conflictuale generată cu o zi în urmă, respectiv pe data de 03 septembrie 2009, de pierderea unui telefon mobil într-o mașinuță electrică din cadrul parcului de distracții, de către numitul H.V. în vârstă de 14 ani, fratele părții vătămate H.I., telefon mobil ce a fost găsit și recuperat de persoana în cauză. Pe fondul stării conflictuale existente a doua zi, respectiv pe 04 septembrie 2009, în jurul orelor 21.00-22.00, numitul H.V., împreună cu H.O.I. și sora numitului H.V., H.D., au trecut prin zona parcului de distracții, moment în care învinuitul I.M. , supraveghetor în parcul de distracții, l-a acostat, reproșându-i numitului H.V.

că a vrut să cheme poliția în incidentul cu telefonul mobil. Conflictul respectiv a degenerat, alăturându-se și alți supraveghetori din parcul de distracții, 7-8 la număr, moment în care H.V. a fugit pentru a scăpa de aceștia, întâlnindu-se cu mama sa, H.V.E. În același moment, s-au alăturat acestora partea vătămată H.I. și prietenul acestuia C.C.G. , motivați fiind de faptul că respectiv cu o zi înainte, pe 03 septembrie 2009, fratele părții vătămate, H.V., își pierduse telefonul mobil, iar supraveghetorii din parcul de distracții, nu i l-au restituit decât după ce au fost amenințați cu poliția. Cearta dintre membrii celor două grupuri a degenerat în conflict fizic, moment în care inculpatul I.M.

a lovit cu o țeavă metalică în zona capului, în partea stângă a frunții, pe partea vătămată H.I., provocându-i vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale, vătămări ce i-au putut fi produse prin loviri cu corp dur alungit, ce i-au pus victimei viața în primejdie prin hemoragie și contuzie meningo-cerebrală, consecutivă unui traumatism cranio-cerebral acut deschis, conform raportului de constatare medico-legală, agresiuni din data de 12 octombrie 2009. În urma leziunilor traumatice produse de către inculpatul I.M., partea vătămată H.I. a fost internat în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța cu: „Traumatism cranio-cerebral și facial prin agresiune HSA post-traumatic, fractură complexă fronto-ordinară”.

Din declarațiile martorului A.G. a reieșit faptul că inculpatul s-a apropiat cu o țeava având o lungime de aproximativ 130 cm, groasă de 2,3 cm, de grupul celor care se certau, moment în care partea vătămată s-a întors cu fața spre inculpatul I.M., care i-a aplicat o lovitură puternică în zona capului. Inculpatul I.M., în declarațiile sale, precizează că partea vătămată H.I. a încercat să-l atace pe numitul T.D.N. cu o bucată lungă de fier și astfel, a intervenit în apărarea acestuia, încercând să-l dezarmeze l-a lovit cu țeava metalică. Din procesele-verbale de confruntare dintre H.I., T.D.N. și S.C., a reieșit că cei doi martori susțin că afirmațiile părții vătămate sunt neadevărate.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța avut în vedere următoarele probe administrate: proces-verbal de sesizare a organelor de poliție; plângerea și declarațiile părții vătămate; raport de constatare medico-legală pentru victimă, agresiuni din 12 octombrie 2009; procese-verbale de confruntare; declarații martori; declarații învinuit; proces-verbal de prezentarea materialului de urmărire penală; acte procedurale privind începerea urmăririi penale, fișă de cazier judiciar, dreptul la apărare. În termen legal, împotriva sentinței penale nr. 468 din 02 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 3526/118/2012, a declarat apel inculpatul I.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând: - schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 rap.

la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.; - schimbarea încadrării din tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de încăierare, prev. de art. 322 alin. (2) C. pen.; - reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante legale, a provocării, prev. de disp. art. 73 lit. b) C. pen., în situația în care încadrarea juridică a faptei va fi cea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. sau vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.; - acordarea de circumstanțe atenuate prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen.

în oricare din situațiile pe care instanța le va lua în considerare cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.; - reindividualizarea pedepsei atât din perspectiva cuantumului, cât și a modalității de executare, respectiv aplicarea disp. art. 86 1 C. pen. sau art. 81 C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ori suspendarea condiționată a executării pedepsei. Prin decizia penală nr. 2/P din 21 ianuarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a fost admis apelul formulat de apelantul inculpat I.M. împotriva sentinței penale nr. 468 din 02 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală, a fost desființată, în parte, sentința și, în rejudececare: A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului I.M.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., de la 7 ani închisoare și 3 trei ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. la 6 șase ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. a fost contopită pedeapsa aplicată cu pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 320 1 C. proc.

pen., în final inculpatul I.M. urmând să execute pedeapsa mai grea, de 6 șase ani închisoare și 2 doi ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată cererea apelantului inculpat de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. și din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 322 alin. (2) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar în baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, să fie avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că în cursul cercetării judecătorești, pentru motivele bine reținute de instanța fondului, inculpatul a recunoscut în totalitate comiterea faptelor deduse judecății prin rechizitoriul nr. 847/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și a solicitat instanței ca judecata să se facă, potrivit procedurii simplificate, prev. de art. 320 1 C. proc. pen. Câtă vreme, în cauză, s-a dovedit mai presus de orice dubiu vinovăția inculpatului privind comiterea infracțiunii prev. de disp.

art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cererile de schimbare a încadrării juridice în art. 182 alin. (2) C. pen. și art. 322 alin. (2) C. pen. formulate de inculpat în apel, s-au apreciiat ca fiind nefondate. Astfel, s-a arătat că există tentativă la infracțiunea de omor calificat [art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.] și nu infracțiunea de vătămare corporală gravă [prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.] în cazul în care inculpatul a acționat cu intenție de a ucide - chiar dacă aceasta este indirectă - iar leziunile produse au pus în pericol viața persoanei vătămate. În cauza dedusă judecății, inculpatul a lovit cu o țeavă metalică pe partea vătămată H.I. la nivelul capului, provocându-i vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale, această agresiune a pus viața victimei în primejdie prin hemoragie și contuzie meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cranio-cerebral deschis.

Față de intensitatea loviturii, zona vitală în care a fost aplicată (capul) și instrumentul folosit de inculpat - țeava metalică cu o lungime de aprox 130 cm și o grosime de 2,3 cm, Curtea a reținut că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a ucide, iar rezultatul periculos al faptei nu s-a produs din motive independente de voința acestuia datorită asistenței medicale calificate și de urgență ce i s-a asigurat. S-a apreciat că nu se justifică schimbarea încadrării juridice nici în infracțiunea de încăierare, prev. de art. 322 alin. (2) C. pen., întrucât există încăierare numai atunci când mai multe persoane, împărțite în grupuri adverse își aplică unele altora lovituri sau alte violențe, când toți au calitatea de subiecți activi și, de asemenea, toți pot avea calitatea de subiecți pasivi, astfel că acțiunile lor sunt greu de determinat, necunoscându-se autorul.

În speță, nu poate fi vorba nici de încăierare, având în vedere că autorul faptei este cunoscut ca fiind inculpatul I.M., care s-a prevalat de disp. art. 320 1 C. proc. pen., privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției. În ceea ce privește critica inculpatului privind incidența dispozițiilor referitoare la starea de provocare, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., Curtea a apreciat că, în contextul cauzei, nu se poate reține în favoarea inculpatului această circumstanță atenuantă legală. Pentru a se reține scuza provocării în condițiile prev. de art. 73 lit. b) C. pen., s-a arătat că este necesar ca acțiunea făptuitorului să fie rezultatul unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea părții vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Ori, din probatoriul administrat la dosar, nu sunt probe certe care să dovedească că partea vătămată ar fi exercitat vreo activitate violentă asupra inculpatului care să-l determine pe acesta pentru a se apăra, să uzeze de o bară metalică în lovirea părții vătămate. Dimpotrivă, Curtea a observat că inculpatul a fost cel care a inițiat conflictul în seara de 04 septembrie 2009, când l-a agresat verbal pe minorul H.V. reproșându-i că l-ar fi amenințat cu poliția în incidentul cu telefonul pierdut, conflict continuat în manierea reținută în actul de sesizare. Inculpatul susține că i-a aplicat lovitura părții vătămate pentru a opri atacul violent al acestuia împotriva colegului său T. Este real că actul provocator se poate îndrepta atât împotriva autorului, cât și împotriva altei persoane.

Astfel, poate exista provocare în sensul circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen. și în cazul în care tulburarea sub stăpânirea căreia inculpatul a săvârșit fapta a fost determinată de agresiunea victimei asupra unei persoane de care acesta este legat printr-o puternică afecțiune. În cauză, Curtea a reținut, pe de o parte, că probele dosarului nu dovedesc că partea vătămată a avut un comportament culpabil față de colegul inculpatului, urmărind să-l lovească cu o țeava, lăsând loc îndoielii. Pe de altă parte, este cunoscut că esența provocării este o stare psihică, care slăbește autocontrolul și explică luarea rezoluției infracționale și înfăptuirea ei. Ori, presupunând că inculpatul chiar a văzut-o pe partea vătămată cu un obiect contondent în mână, simpla bănuială cu privire la intenția victimei de a-l lovi pe martorul T. (coleg) cu o țeavă metalică nu poate justifica aplicarea disp.

art. 73 lit. b) C. pen., atâta vreme cât victima nu a săvârșit o acțiune ilicită de natură a provoca în psihicul inculpatului o puternică tulburare sau emoție în raport și de persoana vizată de partea vătămată. Apelul inculpatului s-a apreciat ca fiind întemeiat sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. și a pedepsei complementare aferente atât raportat la circumstanțele reale în care fapta a fost comisă, dar și față de datele personale ale inculpatului infractor primar, care a recunoscut faptele, uzând de disp. art. 320 1 C. proc. pen.

Astfel, față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege reduse cu o treime, care se situează pentru fapta analizată între 5 ani și 8 ani și 4 luni, dar și în raport de atitudinea de recunoaștere a faptei, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului este orientată către limita maximă redusă, ori pentru atingerea scopului impus de art. 52 C. pen., acelea de măsură reală de constrângere, de reeducare a inculpatului și de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni în cauză, se justifică reducerea cuantumului pedepsei, astfel încât să fie orientată către minimul prevăzut de lege, redus conform art. 320 1 C. proc. pen., precum și al pedepsei complementare.

Totodată, ținând seama de gradul de pericol social concret ridicat al infracțiunii, determinat de importanța valorii sociale ocrotite de lege - dreptul la viață, dar și de circumstanțele reale arătate, care au evidențiat o agresivitate excesivă a inculpatului întrucât a aplicat victimei o lovitură cu un obiect apt să producă moartea acesteia, în zonă vitală (capul), cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie, rezultatul neproducându-se din motive independente de voința lui, Curtea a apreciat că nu se justifică reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., referitoare la conduita bună avută anterior comiterii faptei. Critica inculpatul vizând schimbarea modalității de executare a pedepselor s-a apreciat că nu se impune a fi analizată în contextul diminuării cuantumului pedepsei închisorii de prezenta instanță de control judiciar, în raport de care nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 86 1 C. pen.

sau art. 81 C. pen., privind suspendarea sub supraveghere sau condiționată a executării pedepsei. Împotriva acestei decizii, inculpatul I.M. a declarat în termen legal recursul de față, solicitând, prin invocarea cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, prin aplicarea art. 5 C. pen., schimbarea încadrării juridice, din tentativă la infracțiune de omor calificat, prev. de art. 20. rap la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 32, raportat la art. 188 C. pen., arătând că modalitatea prevătută de art. 175 lit. i) C. pen. „săvârșirea infracțiunii într-un loc public” nu mai este prevăzută în noul C. pen.; în raport cu această nouă încadrare juridică, s-a solicitat că, prin acordarea de circumstanțe atenuante, să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

S-a mai solicitat, în raport cu motivele scrise depuse la dosar, schimbarea încadrării juridice, din tentativă la infracțiune de omor calificat, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în principal, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., iar, în subsidiar, în infracțiunea de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen. Totodată, prin aceleași motive scrise de recurs s-a mai solicitat reținerea circumstanței atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. a) și b) circumstanțelor atenuate prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu reducerea pedepsei sub minimul special. Prin motivele scrise depuse de avocatul angajat să redacteze motivele de recurs s-a mai solicitat și suspendarea sub supraveghere, în condițiile art. 91 din noul C. pen.

Asupra recursului de față; Preliminar, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Decizia recurată a fost pronunțată de Curtea Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, la 21 ianuarie 2013, deci anterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care sunt aplicabile prevederile art. ll din legea mai sus-arătată, și anume: „Dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în C. proc. pen., republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului”; cu alte cuvinte legea aplicabilă recursului de față este C. proc.

pen. în redactarea anterioară Legii nr. 2/2013. Din examinarea rechizitoriului și a considerentelor hotărârilor (sentință/fond , decizie/apel) pronunțate în cauză până în această fază a procesului, rezultă, fără nici o posibilitate de îndoială, că, la 04 septembrie 2009, în jurul orelor 22.30,aflându-se în zona parcului de distracții SC P.F. SRL din Stațiunea Eforie Nord, pe fondul unei stări conflictuale inculpatul a provocat scandal public, tulburând ordinea și liniștea publică, și l-a lovit cu o țeavă metalică pe H.I. partea vătămată la nivelul capului, provocându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus acesteia viața în primejdie, prin hemoragie și contuzie meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cranio-cerebral deschis.

Această stare de fapt - recunoscută de inculpatul recurent în considerarea beneficiului procedurii speciale și al „tratamentului sancționator” mai blând instituite prin art. 320 1 C. proc. pen. - caracterizează atât obiectiv, cât și subiectiv tentativa la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. Prima instanță - cofirmată de instanța de apel - a stabilit corect situația de fapt, căreia i-a dat o încadrare juridică pe deplin legală. Astfel fiind, cererea de schimbare a încadrării juridice, fie în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., fie în infracțiunea prevăzută de art. 322 din același cod, cerere care a fost examinată și, cu justificat temei, respinsă și de instanța de apel, nu poate fi primită.

După cum s-a reținut temeinic în baza probelor, inculpatul a lovit victima cu o țeavă metalică la nivelul capului, provocându-i leziuni care i-au pus în pericol viața și au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale. În raport cu intensitatea loviturii, cu zona vizată (capul victimei), cu instrumentul folosit (țeavă metalică), cu rezultatul produs, s-a reținut corect că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a ucide victima; astfel fiind, nu poate intra în discuție schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corprală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. sau în infracțiunea de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen., solicitări făcute, de altfel, și cu prilejul soluționării cauzei în apel.

Obiecțiunea referitoare la nereținerea circumstanței atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., de asemenea, nu poate fi primită, cum judicios a apreciat și instanța de apel. Pentru a se putea reține această circumstanță atenuantă legală ar fi trebuit ca inculpatul să se fi aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Or, din probatoriul administrat nu au rezultat elemente certe care să dovedească faptul că partea vătămată ar fi exercitat vreo violență asupra inculpatului, care să-l determine pe acesta, pentru a se apăra, să uzeze de o bară metalică în lovirea părții vătămate, ci, dimpotrivă, Curtea observă că inculpatul a fost cel care a inițiat conflictul.

La termenul de judecată din 05 martie 2014, ca urmare a intrării în vigoare - la 01 februarie 2014 - a noilor Coduri (penal și de procedură penală), Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, aplicarea art. 5 C. pen., potrivit cu care „în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”, conchizând în sensul incidenței situației descrise de art. 5 C. pen., și anume aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. Analizând din această perspectivă recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap.

la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. (anterior), dar în noul C. pen. (art. 189 - omorul calificat) calificanta prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. (anterior) nu se mai regăsește, încât omorul (fie consumat, fie rămas în fază de tentativă) săvârșit, sub incidența legii vechi, în public, nu mai poate fi un omor calificat, ci un omor (simplu), care este încriminat de noul C. pen. în art. 188. Așa fiind, în raport cu prevederile art. 5 C. pen. (nou), instanța va admite recursul declarat de inculpatul I.M.

împotriva deciziei penale nr. 2/P din 21 ianuarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, va casa, în parte, atât decizia penală recurată, cât și sentința penală nr. 468 din 02 noiembrie 2012 a Tribunalului Constanța, secția penală, numai sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile și, în rejudecare: Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. și va repune pedepsele în individualitatea lor. În baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpat din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap.

la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în tentativă la infracțiunea de omor prev. de art. 32 rap. la art. 188 C. pen., texte de lege în baza cărora, cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., va condamna pe inculpatul I.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. Va fi menținută pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. (anterior) va contopi pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., va fi interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 2/P din 21 ianuarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Casează în parte decizia penală recurată și sentința penală nr. 468 din 02 noiembrie 2012 a Tribunalului Constanța, secția penală, numai sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile și, rejudecând: Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. și repune pedepsele în individualitatea lor. În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpat din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap.

la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în tentativă la infracțiunea de omor prev. de art. 32 rap. la art. 188 C. pen. În baza art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. condamnă pe inculpatul I.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. Menține pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. (anterior) contopește pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2014.