ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 982/2013

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 17 din 29 octombrie

2012 a Tribunalului Suceava, a fost condamnat inculpatul D.B.C., la pedeapsa de

6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., victimă fiind T.M.

În baza art. 71 C. pen.

i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a

și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, de la 27

martie 2012, la zi.

S-a menținut

arestarea preventivă a inculpatului D.B.C.

S-a luat act că

părțile vătămate T.V. și D.B., cu încuviințarea tutorelui - N.V. nu s-au

constituit părți civile.

În temeiul art. 1349

alin. (1) și (2) și art. 1357 C. civ., s-a admis acțiunea civilă exercitată din

oficiu, conform art. 17 C. proc. pen., împotriva inculpatului D.B.C. și a fost

obligat acesta la plata către fiecare din cele două părți vătămate la câte

5.000 RON cu titlu de daune morale.

Inculpatul D.B.C. a

fost obligat la plata sumei de 3976,27 RON către stat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 138/P/2012 întocmit la 3 mai

2012 a fost trimis în judecată inculpatul D.B.C. pentru săvârșirea infracțiunii

de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.,

reținându-se în sarcina sa, că la data 26 martie 2011, în locuința comună din

satul Teșna, comuna Coșna, a exercitat acte de violență asupra mamei sale,

victima T.M., care a căzut, lovindu-se la cap, de o ladă de lemne, ulterior,

intervenind decesul acesteia.

Situația din

rechizitoriu a fost confirmată de probele administrate în instanță.

Instanța a reținut

că, în drept, fapta inculpatului D.B.C. de a exercita la data de 26 martie 2011

violențe fizice asupra mamei sale, îmbrâncind-o, ceea ce i-au cauzat decesul,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de

moarte, prev. și ped. de art. 183 C. pen., text de lege în baza căruia, pe baza

probelor administrate în cele două faze ale procesului penal, a fost condamnat

inculpatul la o pedeapsă dozată în limitele prevăzute de textul incriminator,

considerând că nu se identifică nici un fel de element, de ordin real sau

personal, căruia să i se poată atribui justificat caracterul de circumstanță

atenuantă judiciară.

În procesul concret

de individualizarea pedepsei, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale

prev. de art. 72 C. pen., ținând astfel seama de limitele de pedeapsă indicate

în textul incriminator, de gradul ridicat de pericol social al faptei comise,

de datele privind conținutul și condițiile concrete de înfăptuire a

infracțiunii, precum și de persoana infractorului, inclusiv de conduita

acestuia, în fața instanței.

În raport de toate

criteriile de individualizare a pedepsei, instanța s-a oprit la pedeapsa

principală de 6 ani închisoare, cuantumul acesteia fiind considerat necesar,

dar și îndestulător, pentru reeducarea inculpatului. Alături de pedeapsa

principală s-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării

drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

Inculpatul fiind

judecat în stare de arest, s-a procedat la computarea arestării preventive, de

la 27 martie 2012 la zi și la menținerea în continuare, a stării de arest a

inculpatului.

Instanța de fond a

luat act că părțile vătămate nu s-au constituit, în cauză, părți civile.

Dând însă rezolvare

acțiunii civile pornite și exercitate din oficiu, instanța a admis acțiunea

civilă în baza art. 1849 alin. (1) și (2) și art. 1357 C. civ., conform art. 17

C. proc. pen. și l-a obligat pe inculpat, la plata către fiecare parte vătămată

a câte 5000 RON, cu titlu de daune morale, reprezentând evaluarea prețului

durerii suferite de copii victimei, ca urmare a comiterii infracțiunii.

Inculpatul a fost

obligat și la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul, care, prin apărător, a

criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, inculpatul a

solicitat, reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului

pedepsei și suspendării condiționate a executării acesteia, conform art. 81 C.

pen., a reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74, 76 C. pen.,

precum și a stării de provocare. De asemenea, s-a solicitat aplicarea disp. art.

320

1

C. proc. pen., motivat de faptul că inculpatul a recunoscut

săvârșirea faptei.

Curtea de Apel

Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia nr. 125 din 14

decembrie 2012 a respins, ca nefondat apelul inculpatului împotriva Sentinței

penale nr. 171 din 29 octombrie 2012 a Tribunalului Suceava, deducând în

continuare durata arestării preventive pe care a menținut-o, obligând totodată,

pe inculpat, la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța

în acest mod, instanța de control judiciar a arătat că analiza actelor și

probelor dosarului demonstrează existența aceleiași situații de fapt și de

drept reținute de prima instanță care contrar susținerilor inculpatului a făcut

o corectă și judicioasă individualizare a pedepsei, respingând în mod corect

cererea de constatare a unor circumstanțe atenuante, inclusiv, a circumstanței

atenuante a provocării.

Împotriva acestei din

urmă decizii, inculpatul D.B.C. a declarat recursul de față arătând în memoriul

depus la dosar, că, încă de la începutul cercetărilor, organul de urmărire

penală l-a privit ca pe un criminal și că ar fi condus o ancheta de așa natură

încât să i se rețină o vinovăție mai mare decât cea efectiv avută și, implicit

o pedeapsă deosebit de aspră.

În recurs, petentul a

reiterat, în esență, criticile invocate în apel, corect respinse de Curtea de

Apel Suceava.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, dar și din

oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că

recursul este nefondat.

Din analiza

coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod

corect instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe cu privire la

reținerea situației de fapt, în sensul săvârșirii de către inculpat a agresiunii

fizice asupra victimei prin lovire cu pumnii și picioarele, în mod repetat,

cauzându-i decesul.

Se apreciază că în

cauză s-a dat eficiența cuvenită dispoz. art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului a fost

comisă în împrejurări constatate prin actul de trimitere în judecată.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, Înalta Curte apreciază că

instanța de apel a făcut un examen propriu, asupra modului în care prima

instanță a individualizat pedeapsa aplicată inculpatului, constatând de o

manieră temeinică și motivată că procesului de evaluare concretă a criteriilor

specifice individuale, i s-a acordat relevanță corectă, iar reținerea

circumstanțelor atenuante judiciare în favoarea inculpatului - starea și lipsa

antecedentelor - nu se impuneau în raport de natura, gravitatea și urmăririle

infracționale.

Totodată, instanța de

apel a relevat semnificația conținutului circumstanțelor atenuante prevăzute în

art. 74 alin. (2) C. pen., concluzionând, pe rațiuni argumentate, că acestea

nu-și aveau aplicabilitatea, în ceea ce privește persoana inculpatului,

întrucât buna conduită a infractorului nu rezidă doar în lipsa antecedentelor

penale, astfel cum prima instanță arăta, iar distinct, gravitatea faptei

impunea o pedeapsă mai aspră, în scopul atingerii scopului preventiv și

educativ a pedepsei.

Inculpatul a avut și

anterior un comportament violent față de mama sa, fiind o persoană consumatoare

de băuturi alcoolice, sub influența cărora provoca deseori scandal, stăpânit

fiind de viciul băuturii își neglija copii, comportament care a dus la

deteriorarea relațiilor cu rudele sale apropiate.

Faptul că victima se

afla în stare de ebrietate nu poate fi considerat că a generat inculpatului

puternice tulburări sau emoții, din moment ce era dovedit că inculpatul și

victima obișnuiau să consume băuturi alcoolice, și ca având anterior mai multe

incidente violente cu aceasta, nefiind incident prevederile art. 73 lit. b) C.

pen.

Înalta Curte, la

rândul său, atât în baza propriei evaluări asupra individualizării judiciare a

pedepsei aplicate inculpatului față de criticile aduse de recurentul-inculpat

deciziei instanței de apel la cazul de casare invocat, consideră că în

contextul cauzei nu se justifica aplicarea unei pedepse al cărei cuantum să fie

coborât sub minimul special prevăzut al textului incriminator, deoarece o

examinare corespunzătoare a criteriilor obiective reglementate în art. 72 C.

pen. obligă organul jurisdicțional la o evaluare de ansamblu a acestora, fără

recunoașterea vreunei poziții prioritare a unuia dintre criterii, ceea ce

determină concluzia că aspectele invocate de prima instanță, legat de lipsa

antecedentelor penale ale inculpatului și de starea sa, nu pot fi preeminente

în raport cu gradul extrem de ridicat de pericol social concret al faptei

săvârșite, prin urmarea produsă, suprimarea dreptului fundamental la viață.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte nu poate primi critica formulată în recurs de către

recurentul inculpat, întrucât în speță pedeapsa principală aplicată de instanța

de apel reflectă principiul proporționalității între gravitatea faptei comise

și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, nejustificându-se

aplicarea distinctă a circumstanțelor atenuante juridice, prev. de art. 74

alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecința aplicării

regimului sancționator statuat prin art. 76 lit. b) C. pen., astfel încât nu

este incident cazul de casare prev. în art. 385 pct. 14 C. proc. pen.

Față de aceste

considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat de recurentul-inculpat inculpatul D.B.C. împotriva Deciziei

penale nr. 125 din 14 decembrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori, va fi respins ca nefondat.

Se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive.

Văzând și

reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.B.C. împotriva Deciziei penale nr.

125 din 14 decembrie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 27 martie

2012, la 20 martie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 martie 2013.

Procesat

de GGC - NN