ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4711/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal , prin sentința civilă nr. 318 din 17 martie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.R., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, a anulat hotărârea nr. 22460 din 23 noiembrie 2007, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei beneficiul drepturilor prevăzute și reglementate de Legea nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului C.C.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că, în dovedirea calității de urmaș a celui decedat, reclamanta a depus în probațiune acte de stare civilă, adeverință eliberată de Primăria comunei Săcuieu din care rezultă că locuința familiei C. se afla în apropierea fostului Pichet maghiar din perioada 1940-1945, respectiv, în nordul satului Vișag, precum și declarații autentificate ale martorilor T.T. și F.G. S-a reținut de asemenea că, în cauză, a fost audiat martorul C.G. care a confirmat calitatea de refugiați a familiei C., respectiv a părinților defunctului soț al reclamantei, împreună cu acesta, ca urmare a persecuției etnice la care a fost supusă populația de origine română, din partea autorităților maghiare instalate după cedarea Ardealului de Nord, în condițiile în care, prin mijlocul localității lor de domiciliu s-a stabilit granița dintre România și Ungaria.

Analizând toate probele mai sus menționate, inclusiv prin prisma faptului că, atât martorul C.G. cât și martorul F.G., au calitate de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, instanța de fond a concluzionat că reclamanta se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare a unei persoane refugiate. Pe cale de consecință, a anulat hotărârea atacată și a obligat pârâta să-i acorde reclamantei beneficiul drepturilor solicitate, pentru perioada 1 decembrie 1940-5 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2007. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj. În motivarea recursului intimata a arătat că, în condițiile în care Legea nr. 189/2000 prevede posibilitatea dovezii cu declarații de martori, acestea trebuie să fie foarte clare și să se susțină reciproc, neputându-se recunoaște un interval de refugiu nedeclarat de ambii martori, așa cum a procedat instanța de fond.

Recurenta a mai susținut că, deși sunt declarații notariale, acestea pot face dovada până la înscrierea în fals, dar numai cu privire la constatările notarului, acesta neavând puterea să ateste veridicitatea celor declarate. În acest context s-a apreciat că instanța nu a manifestat maxima diligența și nu a administrat toate probele necesare pentru relevarea adevărului. Recursul este fondat și urmează a fi admis în sensul și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind refugiată expulzată sau strămutată în altă localitate.

În conformitate cu dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, dovada acestor împrejurări se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori. În speță, exigențele legale sus-menționate sunt îndeplinite, reclamanta făcând dovada atât cu înscrisuri emise de organele competente, cât și cu declarații de martori, atât autentificate cât și date nemijlocit în fața instanței, că defunctul ei soț s-a refugiat, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuției etnice instaurată în Ardealul de Nord, după Dictatul de la Viena. Așa fiind, instanța de fond a apreciat în mod judicios, că defunctul C.C. îndeplinește cerințele art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

În conformitate însă, cu dispozițiile art. 3 din acest act normativ „Soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1 lit. a)-c) și g), va beneficia, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea,… de o indemnizație lunară de 100 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit”. În raport de această dispoziție legală, rezultă că instanța de fond a greșit atunci când a obligat pârâta să recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 1 decembrie 1940-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, întrucât numai persoanele aflate direct în situația prevăzută de art. 1 lit. c) au dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei în raport de perioada în care au fost strămutați, respectiv pentru fiecare an de strămutare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 din ordonanță, soțul supraviețuitor primind o indemnizație lunară fixă, conform art. 3 din acest act normativ. Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 304 1 și art. 312 C. proc. civ., Curtea admițând recursul va modifica în parte sentința atacată în sensul recunoașterii, în favoarea reclamantei, a drepturilor prevăzute de art. 3 din Legea nr. 189/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 318 din 17 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că acordă reclamantei drepturile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 189/2000. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2008.