ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3244/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 19 martie 2007, a admis în parte cererea formulată de reclamantul D.D. în contradictoriu cu pârâții S.R.I. Brașov și S.R.I. prin UM 0198 București, astfel cum a fost precizată, și în consecință a dispus suspendarea Ordinului nr. DP 01651 din 22 noiembrie 2006 emis de Directorul S.R.I., până la soluționarea definitivă a cauzei privind anularea acestui act administrativ; au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantului. În motivarea soluției s-a reținut că susținerile reclamantului pentru suspendarea executării Ordinului nr. DP 01651 din 22 noiembrie 2006 emis de Directorul S.R.I.

justifică interesul legitim al acestuia și se subscriu dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reprezentând un caz bine justificat, fiind îndeplinită și condiția care se referă la prevenirea unei pagube iminente, deoarece punerea ordinului în executare, în condițiile în care s-a invocat nelegalitatea actului administrativ, ar crea reclamantului o pagubă iminentă de imagine și în plus l-ar lipsi pe acesta de venituri în condițiile în care este susținător de familie și are în derulare contracte de împrumut bancar. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâtul S.R.I., prin UM 0198 București. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul criticând soluția instanței de fond în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 6 și pct. 9 C. proc.

civ. ca și ale art. 3041 C. proc. civ., respectiv pentru că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, ca și pentru greșita aplicare a legii, a arătat în esență că instanța de fond greșit a respins excepția invocată în sensul rămânerii fără obiect a cererii de suspendare formulată de reclamant, câtă vreme, i s-a comunicat acestuia potrivit art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare că nu se va proceda la revocarea ordinului său de trecere în rezervă. Recurentul a mai arătat că instanța de fond greșit a dispus suspendarea ordinului în discuție până la soluționarea definitivă a cauzei întrucât actul administrativ se bucură de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și de veridicitate și de aici decurge și executarea sa din oficiu.

Recurentul a mai susținut că în speță este vorba despre un ordin de trecere în rezervă a unui cadrul militar, pentru motive și nevoi ale instituției, actul privește securitatea națională, astfel că cererea întemeiată pe dispozițiile art. 14 apare ca inadmisibilă. În fine, reluând succint istoricul faptelor și învederând motivele ce au condus la emiterea ordinului de trecere în rezervă a reclamantului intimat, respectiv faptul că acesta a încălcat în mod repetat ordinele de muncă și regulamentele militare, aducând serioase prejudicii de imagine S.R.I., recurentul a menționat că în mod greșit a apreciat instanța de fond că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții legale respectiv cazul bine justificat și prevenirea pagubei iminente care să justifice suspendarea executării actului administrativ.

Recursul nu este fondat. Înalta Curte verificând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente incluzând art. 3041 C. proc. civ. și prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât reține că soluția instanței de fond, de suspendare a executării Ordinului nr. DP 01651 din 22 noiembrie 2006 emis de directorul SRI până la soluționarea definitivă a cauzei conform art. 15 din Legea nr. 554/2004, este justă și legală, astfel că urmează a fi menținută, în considerarea celor în continuare prezentate. Potrivit art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității sau a instanței, în vederea anulării actului atacat, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună și suspendarea executării actului administrativ respectiv.

Înalta Curte reține că instanța de fond corect a calificat și încadrat cererea de suspendare de față în prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, față de precizările din data de 10 ianuarie 2007, din care rezultă că acțiunea de fond referitoare la anularea ordinului de trecere în rezervă menționat formează obiectul unui alt dosar cu nr. 1138/64/2006 aflat pe rolul Curții de Apel Brașov. Așa fiind, întemeiat pe dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea care se poate solicita fie odată cu acțiunea principală sau prin acțiunea separată, va putea fi dispusă de instanță până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pe aceste considerente, de ordin legal sunt așadar nefondate criticile recurentului vizând modalitatea și durata acordării suspendării executării ordinului de către instanța de fond.

Nefondate sunt și criticile vizând modalitatea în care instanța a soluționat excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare, de altfel nesusținută legal, câtă vreme ordinul de trecere în rezervă în litigiu are indiscutabil natura unui act administrativ cum chiar și recurentul o recunoaște, nu face parte din categoria actelor exceptate de la controlul de legalitate de către instanța de contencios administrativ și mai mult, dat fiind temeiul de drept invocat de reclamantul-intimat, instanța de judecată nu putea decât să verifice în ce măsură se justifică sau nu legal o cerere de suspendare a executării respectivului act administrativ. În fine, nefondate sunt și celelalte critici vizând îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 553/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Înalta Curte reține că în mod corect a apreciat instanța de fond îndeplinirea condiției cazului bine justificat în ceea ce privește cererea de suspendare a executării ordinului DP nr. 01651 din 22 noiembrie 2006 prin care s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantului-intimat, din motive determinate de nevoi ale instituției, respectiv ale SRI, câtă vreme,chiar ținând cont de specificul activității acestei autorități, de cadrul normativ ce o reglementează, nu se poate ignora modalitatea în care reclamantul a luat cunoștință de acest act administrativ, respectiv faptul că nu i-a fost în mod oficial comunicat.

Este adevărat, astfel cum susține recurentul că un act administrativ se bucură de prezumțiile de legalitate, de veridicitate și de autenticitate și de aici decurge și executarea din oficiu, dar nu mai puțin adevărat este că orice act administrativ trebuie să fie, cel puțin pentru faza examinării sale sumare în cadrul unei astfel de proceduri, prima facie, clar și temeinic motivat, legal fundamentat și emis cu respectarea prevederilor prevăzute.

Cum argumentele și susținerile reclamantului-intimat au creat, în mod firesc instanței de fond convingerea că aceste cerințe nu au fost întocmai respectate, în opinia Înaltei Curți și în raport și de conținutul recomandării nr. R(89) 8 din 13 septembrie 1989 a Consiliului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, instanța de fond a constatat întemeiată cererea de suspendare, fiind necesară asigurarea unei protecții jurisdicționale provizorii persoanelor, față de activitățile autorității administrative în condițiile în care actele emise de acestea le pot afecta drepturile și interesele legitime.

În fine, Înalta Curte reține că în mod judicios a fost apreciată și îndeplinirea condiției pagubei iminente, care, în cazul concret al litigiului rezidă neîndoielnic atât în pagubele de ordin material, date fiind contractele de împrumut în derulare, cât și în prejudiciul de imagine, cu consecințe imediate dar și de perspectivă, nu mai puțin important, fiind așadar important de evitat producerea unor prejudicii greu sau chiar imposibil de remediat, în cazul în care actul ar fi ulterior anulat, fără a se fi acordat însă suspendarea executării lui. Față de toate cele mai sus arătate, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de față, menținând soluția instanței de fond, în cauză neexistând motive de ordine publică, conform art. 2 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.R.I. prin UM 0198 București împotriva Încheierii din 19 martie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 iunie 2007.