ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3244/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel Brașov, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 19 martie 2007, a admis

în parte cererea formulată de reclamantul D.D. în contradictoriu cu pârâții S.R.I.

Brașov și S.R.I. prin UM 0198 București, astfel cum a fost precizată, și în

consecință a dispus suspendarea Ordinului nr. DP 01651 din 22 noiembrie 2006

emis de Directorul S.R.I., până la soluționarea definitivă a cauzei privind anularea

acestui act administrativ; au fost respinse celelalte pretenții ale

reclamantului.

În motivarea soluției s-a reținut că susținerile

reclamantului pentru suspendarea executării Ordinului nr. DP 01651 din 22

noiembrie 2006 emis de Directorul S.R.I. justifică interesul legitim al

acestuia și se subscriu dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

reprezentând un caz bine justificat, fiind îndeplinită și condiția care se

referă la prevenirea unei pagube iminente, deoarece punerea ordinului în

executare, în condițiile în care s-a invocat nelegalitatea actului

administrativ, ar crea reclamantului o pagubă iminentă de imagine și în plus

l-ar lipsi pe acesta de venituri în condițiile în care este susținător de

familie și are în derulare contracte de împrumut bancar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs în termen, pârâtul S.R.I., prin UM 0198 București.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurentul criticând soluția instanței de fond în temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 6 și pct. 9 C. proc. civ. ca și ale art. 3041 C. proc. civ., respectiv

pentru că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut,

ca și pentru greșita aplicare a legii, a arătat în esență că instanța de fond

greșit a respins excepția invocată în sensul rămânerii fără obiect a cererii de

suspendare formulată de reclamant, câtă vreme, i s-a comunicat acestuia

potrivit art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul

cadrelor militare că nu se va proceda la revocarea ordinului său de trecere în

rezervă.

Recurentul a mai arătat că instanța de

fond greșit a dispus suspendarea ordinului în discuție până la soluționarea

definitivă a cauzei întrucât actul administrativ se bucură de prezumțiile de

legalitate, de autenticitate și de veridicitate și de aici decurge și

executarea sa din oficiu.

Recurentul a mai susținut că în speță

este vorba despre un ordin de trecere în rezervă a unui cadrul militar, pentru

motive și nevoi ale instituției, actul privește securitatea națională, astfel

că cererea întemeiată pe dispozițiile art. 14 apare ca inadmisibilă.

În fine, reluând succint istoricul

faptelor și învederând motivele ce au condus la emiterea ordinului de trecere

în rezervă a reclamantului intimat, respectiv faptul că acesta a încălcat în

mod repetat ordinele de muncă și regulamentele militare, aducând serioase

prejudicii de imagine S.R.I., recurentul a menționat că în mod greșit a

apreciat instanța de fond că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții

legale respectiv cazul bine justificat și prevenirea pagubei iminente care să

justifice suspendarea executării actului administrativ.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte verificând actele și

lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente incluzând art. 3041

C. proc. civ. și prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât reține că

soluția instanței de fond, de suspendare a executării Ordinului nr. DP 01651

din 22 noiembrie 2006 emis de directorul SRI până la soluționarea definitivă a

cauzei conform art. 15 din Legea nr. 554/2004, este justă și legală, astfel că

urmează a fi menținută, în considerarea celor în continuare prezentate.

Potrivit art. 14 și art. 15 din Legea nr.

554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

odată cu sesizarea autorității sau a instanței, în vederea anulării actului

atacat, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună și

suspendarea executării actului administrativ respectiv.

Înalta Curte reține că instanța de fond

corect a calificat și încadrat cererea de suspendare de față în prevederile

art. 15 din Legea nr. 554/2004, față de precizările din data de 10 ianuarie 2007,

din care rezultă că acțiunea de fond referitoare la anularea ordinului de

trecere în rezervă menționat formează obiectul unui alt dosar cu nr. 1138/64/2006

aflat pe rolul Curții de Apel Brașov. Așa fiind, întemeiat pe dispozițiile art.

15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea care se poate solicita fie

odată cu acțiunea principală sau prin acțiunea separată, va putea fi dispusă de

instanță până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pe aceste considerente, de ordin legal

sunt așadar nefondate criticile recurentului vizând modalitatea și durata

acordării suspendării executării ordinului de către instanța de fond.

Nefondate sunt și criticile vizând

modalitatea în care instanța a soluționat excepția lipsei de obiect a cererii

de suspendare, de altfel nesusținută legal, câtă vreme ordinul de trecere în

rezervă în litigiu are indiscutabil natura unui act administrativ cum chiar și

recurentul o recunoaște, nu face parte din categoria actelor exceptate de la

controlul de legalitate de către instanța de contencios administrativ și mai

mult, dat fiind temeiul de drept invocat de reclamantul-intimat, instanța de

judecată nu putea decât să verifice în ce măsură se justifică sau nu legal o

cerere de suspendare a executării respectivului act administrativ.

În fine, nefondate sunt și celelalte critici

vizând îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 și art.

15 din Legea nr. 553/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Înalta Curte reține că în mod corect a

apreciat instanța de fond îndeplinirea condiției cazului bine justificat în

ceea ce privește cererea de suspendare a executării ordinului DP nr. 01651 din 22

noiembrie 2006 prin care s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantului-intimat,

din motive determinate de nevoi ale instituției, respectiv ale SRI, câtă

vreme,chiar ținând cont de specificul activității acestei autorități, de cadrul

normativ ce o reglementează, nu se poate ignora modalitatea în care reclamantul

a luat cunoștință de acest act administrativ, respectiv faptul că nu i-a fost

în mod oficial comunicat.

Este adevărat, astfel cum susține

recurentul că un act administrativ se bucură de prezumțiile de legalitate, de

veridicitate și de autenticitate și de aici decurge și executarea din oficiu,

dar nu mai puțin adevărat este că orice act administrativ trebuie să fie, cel

puțin pentru faza examinării sale sumare în cadrul unei astfel de proceduri,

prima facie, clar și temeinic motivat, legal fundamentat și emis cu respectarea

prevederilor prevăzute.

Cum argumentele și susținerile

reclamantului-intimat au creat, în mod firesc instanței de fond convingerea că

aceste cerințe nu au fost întocmai respectate, în opinia Înaltei Curți și în

raport și de conținutul recomandării nr. R(89) 8 din 13 septembrie 1989 a Consiliului

de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, instanța de fond a constatat

întemeiată cererea de suspendare, fiind necesară asigurarea unei protecții

jurisdicționale provizorii persoanelor, față de activitățile autorității

administrative în condițiile în care actele emise de acestea le pot afecta

drepturile și interesele legitime.

În fine, Înalta Curte reține că în mod

judicios a fost apreciată și îndeplinirea condiției pagubei iminente, care, în

cazul concret al litigiului rezidă neîndoielnic atât în pagubele de ordin

material, date fiind contractele de împrumut în derulare, cât și în prejudiciul

de imagine, cu consecințe imediate dar și de perspectivă, nu mai puțin important,

fiind așadar important de evitat producerea unor prejudicii greu sau chiar

imposibil de remediat, în cazul în care actul ar fi ulterior anulat, fără a se

fi acordat însă suspendarea executării lui.

Față de toate cele mai sus arătate, în

conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul de față, menținând soluția instanței de fond, în cauză

neexistând motive de ordine publică, conform art. 2 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.R.I. prin

UM 0198 București împotriva Încheierii din 19 martie 2007 a Curții de Apel

Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26

iunie 2007.