ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.02.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1024/2009

HOTĂRÂRE
24.02.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1024/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 25 septembrie

2007, Administrația Națională „Apel Române” – Direcția Apelor Buzău a chemat în

judecată Guvernul României, solicitând anularea pozițiilor nr. 25, 26 și 27 din

anexa nr. 7 a H.G. nr. 1349/2001, privind atestarea domeniului public a

județului Călărași.

În motivarea cererii se

arată că pârâta a inclus în domeniul public județean un bun de interes

național, respectiv bălțile și lacurile aflate pe cursul de apă Berza, ce se

regăsește în domeniul public al statului și sunt date în administrarea

exclusivă a reclamantei.

În cauză a formulat cerere

de intervenție în interesul pârâtului, M.I.R.A., solicitând respingerea

acțiunii.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 166 din 31

octombrie 2007, a respins acțiunea ca tardiv formulată. S-a reținut că acțiunea

a fost formulată cu depășirea termenului de un an prevăzut de Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs reclamanta.

Prin Decizia nr. 1121 din 19

martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul declarat, a casat sentința atacată,

cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând că acțiunea a fost formulată în

termen.

După rejudecare, prin

sentința civilă nr. 166 din 19 august 2008 a fost admisă acțiunea și a fost

anulată în parte hotărârea de guvern atacată. A fost respinsă cererea de

intervenție în interesul pârâtului.

Instanța a apreciat că, prin

aprobarea inventarului însușit de C.L. al comunei Alexandru Odobescu (care a

stat la baza includerii celor trei bălți în litigiu în domeniul public la

comune), s-au încălcat dispozițiile imperative ale Legii nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, care prevăd că domeniul

public al statului este alcătuit din apele de suprafață, cu albiile lor minore,

în timp ce domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor poate a

fi alcătuit din lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național

sau județean.

Instanța a concluzionat că,

prin hotărârea atacată au fost încălcate dispozițiile legale în baza cărora

bălțile de dimensiunile celor în discuție aparțin domeniului public al

statului, vătămat, astfel, în dreptul său de proprietate publică.

Împotriva acestei soluții au

declarat recurs Guvernul Român și M.I.R.A., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În recursul său Guvernul

României susține în esență că, prin natura sa, actul de atestare a bunurilor aparținând

domeniului public local nu creează drepturi noi, nu stabilește și nu modifică

regimul juridic al bunurilor respective și nu este de natură a vătăma vreun

drept.

M.I.R.A., în calitate de

intervenient în favoarea Guvernului României, în motivele de recurs formulate

arată că hotărârea de guvern de atestare nu are efect constitutiv de drept de

proprietate în favoarea unităților administrativ teritoriale și că instanța a

reținut în mod eronat că imobilele în discuție sunt bunuri de interes național.

S-a mai susținut în

motivarea recursului M.I.R.A. că instanța a reținut greșit că sunt întrunite

condițiile art. 3 din Legea nr. 107/1996, că imobilele au suprafețele mai mici

de 10 km

2

, că hotărârea de guvern a fost adoptată în baza Hotărârii

C.L. al comunei Alexandru Odobescu nr. 24/1998.

Examinând cauza în raport de

motivele recursurilor și având în vedere dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că sentința este legală și temeinică.

Potrivit dispozițiilor art. 21

alin. (1) din Legea nr. 213/1998, inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul

public al unităților administrativ teritoriale se întocmește de comisii special

constituite conduse de președinții consiliilor județene, se însușește de

consiliile județene, se trimit Guvernului, care prin hotărâre atestă

apartenența bunurilor la domeniul public județean sau de interes local.

Recurentul M.I.R.A. a

susținut că hotărârea de guvern atacată – anexa 7 – poziția nr. 25, 26, 27 a

avut în vedere Hotărârea C.L. al comunei Alexandru Odobescu nr. 24/1998.

Această hotărâre (aflată la filele 20-21 din al doilea dosar de fond) nu

reprezintă însă un inventar al bunurilor care fac parte din domeniul public al

comunei Alexandru Odobescu.

De altfel, hotărârea

respectivă a fost anulată prin Decizia nr. 748/2008 a Curții de Apel Ploiești,

conform certificatului din Dosarul nr. 5325/114/2007 (fila 22 din al doilea

dosar de fond), completată conform Deciziei nr. 854 din 19 mai 2008 a aceleiași

instanțe.

Intimata a arătat că H.G. nr.

1349/2001, anexa 7, poziția nr. 25, 26, 27 a avut la bază Hotărârea C.L. al

comunei Alexandru Odobescu nr. 38/1999, anexa 4, poziția nr. 10, 26 și 34.

Acest act administrativ a fost și el anulat prin sentința civilă nr. 79/2000 a

Tribunalului Călărași, irevocabilă (filele 46 - 50 din al doilea dosar de

fond).

Față de cele mai sus

reținute rezultă că hotărârea de guvern contestată în prezenta cauză nu are la

bază actele premergătoare menționate în mod imperativ de dispozițiile art. 21

din Legea nr. 213/1998.

Pe de altă parte, se reține

că cele trei bălți (Balta Carol I cu o suprafață de 56,53 ha, Balta Valea Berza

cu o suprafață de 66 ha și Lacul Potcoava cu o suprafață de 11,42 ha.

constituie un „bazin hidrologic” astfel cum este definită această noțiune în pct.

18 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 107/1996, modificată.

Din acest punct de vedere

instanța de fond a reținut corect faptul că „bazinul hidrologic” reprezintă

unitatea fizico - geografică ce înglobează rețeaua hidrologică până la cumpăna

apelor, iar cursul de apă Berza cu cele trei bălți aflate în discuție are

lungimea de 26 km., o suprafață cu mult mai mare de 10 km

2

, adică

peste limitele stabilite de art. 3 alin. (2) din Legea apelor.

Din actele noi depuse de

intimata reclamantă în recurs, se constată că prin Hotărârea C.L. al comunei

Alexandru Odobescu nr. 4 din 24 ianuarie 2008, bălțile n discuție au fost

trecute în domeniul privat al comunei. Prin sentința civilă nr. 1297/2008 a

Tribunalului Buzău, actul administrativ a fost anulat, reținându-se că: cele

trei bălți formează un bazin hidrografic potrivit dispozițiilor Legii nr. 107/1996,

bazin care aparține domeniului public al statului, aprobat prin Ordinul nr. 399/1997

al M.A.P.P.M.; că au fost încălcate dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr.

107/1996; că, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 107/2002, reclamanta are calitate

procesuală activă, întrucât administrează bunurile din domeniul public al

statului de natura celor prevăzute în art. 136 alin. (3) din Constituția

României.

Cu privire la motivul de

recurs referitor la faptul că hotărârea de guvern de atestare a dreptului de

proprietate nu are efect constitutiv al dreptului de proprietate, Înalta Curte

apreciază că este neîntemeiată.

Din conținutul dispozițiilor

art. 21 din Legea nr. 213/1998 rezultă în mod cert faptul că hotărârile

autorităților administrației publice locale pregătesc adoptarea actului final,

hotărârea de guvern, ale cărei efecte juridice vizează caracterul bunurilor

enumerate în anexe, adică tocmai apartenența lor la proprietatea publică a

comunei, orașului sau județului, după caz.

În speță, cel care vatămă în

mod direct interesul legitimat reclamantei care administrează apele care fac

parte din domeniul public de interes național al statului, este actul final al

Guvernului, care consfințește apartenența imobilului în discuție la domeniul

public local.

Pentru considerentele expuse

recursurile vor fi respinse ca nefondate, în cauză neexistând temeiuri de

casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (1) C.

proc. civ.

Respinge recursurile

declarate de Guvernul României și M.I.R.A. împotriva sentinței civile nr. 166

din 19 august 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1121/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 25 septembrie 2007, A.N.A.R. – Direcția Apelor Buzău – Ialomița a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anul
ÎCCJ 2010-03-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1270/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 mai 2009, reclamant
ÎCCJ 2010-12-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5527/2010
nța de fond nu a reținut excepția lipsei procedurii prealabile, apreciind-o ca fiind neîntemeiată, deoarece reclamanta a probat la dosar îndeplinirea procedurii prealabile la care a primit răspuns prin adresa din 14 martie 2007. Prin sentin
ÎCCJ 2010-06-30
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3488/2010
comunicării actului (data luării la cunoștință). Or, în cazul de față, reclamanta s-a adresat cu plângere prealabilă după aproximativ 7 ani de la data publicării actului administrativ în discuție, iar acțiunea a fost formulată de asemenea,
ÎCCJ 2008-02-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 545/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2039 din 06 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardi
Sursă