ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 545/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2039 din 06 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității acțiunii, excepție invocată de instanță din oficiu și de pârâtul Guvernul României, și a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamanta Administrația Națională „Apele Române” – Direcția Apelor Buzău, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al comunei Ileana și Guvernul României, având ca obiect anularea hotărârii nr. 14 din 30 iulie 1999 emisă de primul pârât și suspendarea executării acesteia până la soluționarea cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și anularea H.G.

nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al județului Călărași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Călărași. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că acțiunea reclamantei introdusă la Tribunalul Călărași la data de 16 octombrie 2006, prin care solicita anularea hotărârii nr. 14 din 30 iulie 1999 adoptată de Consiliul Local al comunei Ileana, și completată la data de 08 decembrie 2006, în sensul că solicită și anularea H.G. nr. 1349/2001, a fost formulată cu nerespectarea termenului de decădere de 1 an calculat de la data emiterii celor două acte, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Împotriva sentinței civile nr. 2039 din 06 septembrie a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen, reclamanta Administrația Națională „Apele Române” – Direcția Apelor Buzău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă susține, în esență, că în mod greșit instanța a admis excepția tardivității formulării acțiunii, întrucât petenta a luat cunoștință de actele contestate la data depunerii acestora la dosarul cauzei, aflându-se în imposibilitatea de a promova acțiunea în termenul legal. Analizând recursul formulat de recurenta-reclamantă, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ.

și cu legislația aplicabilă în materia supusă cenzurii instanței de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Prin acțiunea înregistrată la data de 16 octombrie 2006 pe rolul Tribunalului Călărași, reclamanta Administrația Națională „Apele Române” – Direcția Apelor Buzău a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii nr. 14 din 30 iulie 1999 adoptată de Consiliul Local al comunei Ileana privind constituirea Comisiei pentru inventarierea bunurilor din domeniul public al comunei. Atât din conținutul acțiunii, cât și din corespondența anexată acesteia, rezultă fără echivoc faptul că la data promovării acțiunii reclamanta nu luase efectiv cunoștință de actul contestat (hotărârii nr. 14 din 30 iulie 1999), acesta fiind și motivul pentru care prin acțiune se solicită chiar comunicarea respectivei hotărârii adoptate de consiliul local pârât.

Odată cu întâmpinarea depusă la dosarul Tribunalului Călărași, la data de 07 noiembrie 2006, pârâtul Consiliul Local al comunei Ileana a depus la dosar și copia H.G. nr. 1349/2001 și a Anexei nr. 26 – „Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Ileana” la această hotărâre. Pârâtul nu a depus însă copia hotărârii nr. 14 din 30 iulie 1999 a consiliului local. Din analiza actelor depuse la dosarul Tribunalului Călărași, Înalta Curte reține următoarele: În M. Of. al României nr. 630/26.08.2002 a fost publicat doar conținutul H.G. nr. 1349/2001, respectiv articolul unic, având următorul conținut: „ Se atestă apartenența la domeniul public al județului Călărași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Călărași a bunurilor cuprinse în Anexele nr. 1-54 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre ” cu mențiunea că „ Anexele nr. 1-54 se publică ulterior ”. Anexele la H.G.

nr. 1349/2001 au fost publicate în M. Of. nr. 630bis/26.08.2002, fiind cunoscută practica publicației oficiale a Statului Român de a publica anexele la astfel de hotărâri ale Guvernului în număr redus de exemplare și la solicitarea persoanelor interesate. Astfel, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a luat cunoștință de conținutul H.G. nr. 1349/2001 cel mai devreme la data de 07 noiembrie 2006, când a fost depusă la dosar copia Anexei nr. 26. După ce a luat efectiv cunoștință de conținutul anexei nr. 26 la H.G. nr. 1349/2001, la termenul de judecată din 08 decembrie 2006, recurenta-reclamantă și-a completat acțiunea, în sensul că înțelege să conteste și acest act administrativ. Față de completarea de acțiune, Tribunalul Călărași a declinat competența Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în considerarea faptului că emitentul H.G.

nr. 1349/2001 este o autoritate publică centrală. Înalta Curte reține, de asemenea, că până la data sentinței civile nr. 2977 din 08 decembrie 2006 a Tribunalului Călărași, reclamanta nu luase încă cunoștință de hotărârea nr. 14 din 30 iulie 1999 adoptată de consiliul local pârât, întrucât, așa cum rezultă din adresa de la dosarul Tribunalului, instanța a pus în vedere pârâtului să depună hotărârea respectivă, precum și actele ce au stat la baza emiterii acestei hotărâri. Abia la dosarul format la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Consiliul Local al comunei Ileana a depus, la data de 09 martie 2007, hotărârea nr. 14 din 30 iulie 1999 contestată prin acțiunea introductivă.

În raport de cele mai sus reținute, urmează a se avea în vedere succesiunea în timp a dispozițiilor legale care reglementează termenul în care poate fi introdusă acțiunea. La data introducerii și completării acțiunii erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 554/2004 în forma inițială care, la art. 11 alin. (2), prevedeau că „Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului”.

Însă, la data pronunțării sentinței civile recurate (06 septembrie 2007), art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 fusese modificat prin art. 1 pct. 16 din Legea nr. 262/2007, în sensul că „pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz”. Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că instanța de fond avea posibilitatea de a aprecia cu privire la exercitarea dreptului la acțiune în termenul de decădere prevăzut de lege în raport cu data la care recurenta-reclamantă a luat efectiv cunoștință de conținutul actelor contestate, potrivit celor reținute mai sus.

În această apreciere, Curtea are în vedere principiul bunei administrări a justiției și dreptul la un proces echitabil în lumina dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire, mutatis mutandis, la hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 08 decembrie 1983, în cauza Axen contra Germaniei, așa cum reține și doctrina în materie. Astfel, Înalta Curte reține că termenele prevăzute de lege [art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în forma inițială și în forma modificată prin Legea nr. 262/2007] pentru exercitarea acțiunii nu trebuie să fie interpretate și aplicate de o asemenea manieră încât să împiedice pe justițiabil să-și exercite drepturile și să beneficieze de soluționarea în fond a cererii sale.

Aceasta întrucât interpretarea și aplicarea pur formală și extrem de riguroasă și exigentă a unei dispoziții procedurale poate fi de natură să împiedice examinarea pe fond a unei cereri în justiție, în condițiile în care „dreptul la promovarea unei căi de atac are a fi exercitat din momentul în care cei interesați pot cunoaște efectiv deciziile (…) care le impun anumite obligații sau care ar fi de natură să le atingă interesele lor legitime”. În consecință, modul în care instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în pofida modificările aduse acestui text prin Legea nr. 262/2007, are drept consecință privarea recurentei-reclamante de punerea în valoare a dreptului său la un Tribunal, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 6 parag.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De altfel, chiar și anterior modificării dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin Legea nr. 262/2007, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, s ecția de contencios administrativ și fiscal, a fost în același sens cu privire la modalitatea de calcul al termenului în care poate fi introdusă acțiunea în cazul anexelor la hotărâri ale Guvernului publicate în numere bis ale M. Of. În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) și art. 313 C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța urmează a soluționa cauza în fond în raport de motivele invocate prin petitul acțiunii introductive de instanță, astfel cum a fost ulterior completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Administrația Națională „Apele Române” – Direcția Apelor Buzău împotriva sentinței civile nr. 2039 din 06 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2008.