ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 545/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2039 din 06 septembrie

2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția tardivității acțiunii, excepție invocată de instanță din oficiu

și de pârâtul Guvernul României, și a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de

reclamanta Administrația Națională „Apele Române” – Direcția Apelor Buzău, în contradictoriu

cu pârâții Consiliul Local al comunei Ileana și Guvernul României, având ca obiect

anularea hotărârii nr. 14 din 30 iulie 1999 emisă de primul pârât și suspendarea

executării acesteia până la soluționarea cauzei, în temeiul art. 15 din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și anularea H.G.

nr. 1349/2001

privind atestarea domeniului public al județului

Călărași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Călărași.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că acțiunea reclamantei introdusă

la Tribunalul Călărași la data de 16 octombrie 2006, prin care solicita anularea

hotărârii nr. 14 din 30 iulie 1999 adoptată de Consiliul Local al comunei Ileana,

și completată la data de 08 decembrie 2006, în sensul că solicită și anularea H.G.

nr. 1349/2001, a fost formulată cu nerespectarea termenului de decădere de 1 an

calculat de la data emiterii celor două acte, conform art. 11 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004.

Împotriva sentinței civile

nr. 2039 din 06 septembrie a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen, reclamanta Administrația

Națională „Apele Române” – Direcția Apelor Buzău, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului,

recurenta-reclamantă susține, în esență, că în mod greșit instanța a admis excepția

tardivității formulării acțiunii, întrucât petenta a luat cunoștință de actele contestate

la data depunerii acestora la dosarul cauzei, aflându-se în imposibilitatea de a

promova acțiunea în termenul legal.

Analizând recursul formulat

de recurenta-reclamantă, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile

art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia

supusă cenzurii instanței de control judiciar, Curtea constată că recursul este

fondat pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 16 octombrie 2006 pe rolul Tribunalului Călărași, reclamanta Administrația

Națională „Apele Române” – Direcția Apelor Buzău a solicitat instanței să dispună

anularea hotărârii nr. 14 din 30 iulie 1999 adoptată de Consiliul Local al comunei

Ileana privind constituirea Comisiei pentru inventarierea bunurilor din domeniul

public al comunei.

Atât din conținutul acțiunii,

cât și din corespondența anexată acesteia, rezultă fără echivoc faptul că la data

promovării acțiunii reclamanta nu luase efectiv cunoștință de actul contestat (hotărârii

nr. 14 din 30 iulie 1999), acesta fiind și motivul pentru care prin acțiune se solicită

chiar comunicarea respectivei hotărârii adoptate de consiliul local pârât.

Odată cu întâmpinarea

depusă la dosarul Tribunalului Călărași, la data de 07 noiembrie 2006, pârâtul Consiliul

Local al comunei Ileana a depus la dosar și copia H.G. nr. 1349/2001 și a Anexei

nr. 26 – „Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Ileana”

la această hotărâre. Pârâtul nu a depus însă copia hotărârii nr. 14 din 30 iulie

1999 a consiliului local.

Din analiza actelor depuse

la dosarul Tribunalului Călărași, Înalta Curte reține următoarele:

În M. Of. al României

nr. 630/26.08.2002 a fost publicat doar conținutul H.G. nr. 1349/2001, respectiv

articolul unic, având următorul conținut: „

Se atestă apartenența

la domeniul public al județului Călărași, precum și al municipiilor, orașelor și

comunelor din județul Călărași a bunurilor cuprinse în Anexele nr. 1-54 care fac

parte integrantă din prezenta hotărâre

” cu mențiunea că „

Anexele nr. 1-54 se publică ulterior

”.

Anexele la H.G. nr. 1349/2001

au fost publicate în M. Of. nr. 630bis/26.08.2002, fiind cunoscută practica publicației

oficiale a Statului Român de a publica anexele la astfel de hotărâri ale Guvernului

în număr redus de exemplare și la solicitarea persoanelor interesate.

Astfel, Înalta Curte reține

că recurenta-reclamantă a luat cunoștință de conținutul H.G. nr. 1349/2001 cel mai

devreme la data de 07 noiembrie 2006, când a fost depusă la dosar copia Anexei

nr. 26.

După ce a luat efectiv

cunoștință de conținutul anexei nr. 26 la H.G. nr. 1349/2001, la termenul de judecată

din 08 decembrie 2006, recurenta-reclamantă și-a completat acțiunea, în sensul că

înțelege să conteste și acest act administrativ. Față de completarea de acțiune,

Tribunalul Călărași a declinat competența Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, în considerarea faptului că emitentul H.G.

nr. 1349/2001 este o autoritate publică centrală.

Înalta Curte reține, de

asemenea, că până la data sentinței civile nr. 2977 din 08 decembrie 2006 a Tribunalului

Călărași, reclamanta nu luase încă cunoștință de hotărârea nr. 14 din 30 iulie 1999

adoptată de consiliul local pârât, întrucât, așa cum rezultă din adresa de la dosarul

Tribunalului, instanța a pus în vedere pârâtului să depună hotărârea respectivă,

precum și actele ce au stat la baza emiterii acestei hotărâri.

Abia la dosarul format

la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

pârâtul Consiliul Local al comunei Ileana a depus, la data de 09 martie 2007, hotărârea

nr. 14 din 30 iulie 1999 contestată prin acțiunea introductivă.

În raport de cele mai

sus reținute, urmează a se avea în vedere succesiunea în timp a dispozițiilor legale

care reglementează termenul în care poate fi introdusă acțiunea.

La data introducerii și

completării acțiunii erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 554/2004 în forma inițială

care, la art. 11 alin. (2), prevedeau că „Pentru motive temeinice, în cazul actului

administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut

la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului”.

Însă, la data pronunțării

sentinței civile recurate (06 septembrie 2007), art. 11 alin. (2) din Legea nr.

554/2004 fusese modificat prin art. 1 pct. 16 din Legea nr. 262/2007, în sensul

că „pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea

poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de

un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii

cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz”.

Cu toate acestea, Înalta

Curte apreciază că instanța de fond avea posibilitatea de a aprecia cu privire la

exercitarea dreptului la acțiune în termenul de decădere prevăzut de lege în raport

cu data la care recurenta-reclamantă a luat efectiv cunoștință de conținutul actelor

contestate, potrivit celor reținute mai sus.

În această apreciere,

Curtea are în vedere principiul bunei administrări a justiției și dreptul la un

proces echitabil în lumina dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului

și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cu referire, mutatis mutandis,

la hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 08 decembrie 1983, în cauza

Axen contra Germaniei, așa cum reține și doctrina în materie.

Astfel, Înalta Curte reține

că termenele prevăzute de lege [art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în forma

inițială și în forma modificată prin Legea nr. 262/2007] pentru exercitarea acțiunii

nu trebuie să fie interpretate și aplicate de o asemenea manieră încât să împiedice

pe justițiabil să-și exercite drepturile și să beneficieze de soluționarea în fond

a cererii sale.

Aceasta întrucât interpretarea

și aplicarea pur formală și extrem de riguroasă și exigentă a unei dispoziții procedurale

poate fi de natură să împiedice examinarea pe fond a unei cereri în justiție, în

condițiile în care „dreptul la promovarea unei căi de atac are a fi exercitat din

momentul în care cei interesați pot cunoaște efectiv deciziile (…) care le impun

anumite obligații sau care ar fi de natură să le atingă interesele lor legitime”.

În consecință, modul în

care instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

în pofida modificările aduse acestui text prin Legea nr. 262/2007, are drept consecință

privarea recurentei-reclamante de punerea în valoare a dreptului său la un Tribunal,

ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 6 parag.1 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

De altfel, chiar și anterior

modificării dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin Legea

nr. 262/2007, practica

Înaltei Curți de Casație și Justiție,

s

ecția de contencios administrativ și fiscal,

a

fost în același sens cu privire la modalitatea de calcul al termenului în care poate

fi introdusă acțiunea în cazul anexelor la hotărâri ale Guvernului publicate în

numere bis ale M. Of.

În raport de cele mai

sus reținute, Curtea apreciază că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică,

motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) și art. 313 C. proc.

civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării,

instanța urmează a soluționa cauza în fond în raport de motivele invocate prin petitul

acțiunii introductive de instanță, astfel cum a fost ulterior completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Administrația Națională „Apele Române” – Direcția Apelor Buzău împotriva sentinței

civile nr. 2039 din 06 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2008.