ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1669/2021

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta Administrația Națională "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița a chemat în judecată în judecată pe pârâții Consiliul Local al Comunei Gălbinași, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gălbinași și A., solicitând anularea pozițiilor nr. 137 și 144 din anexa nr. 44 a H.G. nr. 1349/2001, actuala Anexa 56, privind inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al județului Călărași, a contractului de concesiune nr. x/23.08.2006 încheiat între Consiliul Local Gălbinași, județul Călărași si A.V.P.S. "Sitarul", ca fiind încheiat cu un neproprietar, obligarea UAT Galbinasi și A. să lase liber imobilul și suprafața de apă ce fac obiectul acțiunii, să se dispună rectificarea în cartea funciară a imobilului a înscrierii privitoare la proprietar, în sensul de a se menționa ca proprietar Statul Român și administrator ANAR-ABA Buzău-Ialomița.

La data de 25.07.2018, prin cererea completatoare reclamanta Administrația Națională Apele Române a solicitat anularea HCL Gălbinași nr. 54/19.09.2008 de însușire în domeniul public al Comunei Gălbinași a suprafețelor de teren de 7,1758 ha și 7,48 ha și a HCL nr. 56/19.09.2008 privind aprobarea concesiunii suprafeței de 7,1758 ha - apa cu stuf, ca și consecință a anularii punctelor din anexa 44 a H.G. nr. 1303/2011, actuala anexa 56, în respectarea și aplicarea principiului general resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, ca o consecință a principiului "nemo plus iuris ad allium transferre potest, quam ipse habet (nemo dat quod non habet)", dacă prin anularea actului juridic inițial se desființează dreptul transmițătorului din actul juridic subsecvent, acesta a transmis un drept pe care nu îl avea, deci nici subdobânditorul nu putea deveni titularul acestui drept.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 17.09.2018, Curtea de Apel Ploiești în conformitate cu prevederile art. 139 alin. (5) noul C. proc. civ. a dispus disjungerea cererii completatoare, cu obiect distinct de cel al acțiunii inițiale și formarea unui nou dosar, în care s-a stabilit termen la 15.10.2018, precum și măsurile ce se impuneau, iar prin sentința nr. 173 din 15.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești invocată de pârâții Consiliul Local al Comunei Gălbinași și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gălbinași și declinată competența de soluționare a cererii completatoare în favoarea Tribunalului Buzău.

De asemenea, în aceeași ședință publică s-a dispus comunicarea cererii inițiale și a întâmpinărilor formulate, precum și a răspunsului la întâmpinări Statului Român prin Ministerul Finanțelor, pentru ca acesta să își exprime punctul de vedere cu privire la citarea sa în cauză în calitate de reclamant, în conformitate cu prevederile art. 68 și urm. noul C. proc. civ., iar prin încheierea din 12.11.2018 Curtea a admis cererea reclamantei și a dispus citarea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, în calitate de reclamant, în conformitate cu art. 870 alin. (1), (86)5 alin. (2) lit. b) din Noul C. civ. și art. 68 și urm. noul C. proc. civ.

În ședința publică din 10.12.2018, instanța în conformitate cu art. 248 alin. (2) noul C. proc. civ. a stabilit ordinea de soluționare a excepțiilor invocate de pârâți, au fost puse în discuție excepția tardivității formulării plângerii prealabile/inadmisibilității acțiunii invocate de Guvernul României, Consiliului Local al Comunei Gălbinași, Comuna Gălbinași și asociația pârâtă, care a fost respinsă pentru considerentele expuse în această hotărâre judecătorească.

De asemenea, a fost pusă în discuție excepția tardivității formulării acțiunii invocată de Guvernul României și de A., care a fost respinsă pentru considerentele din aceeași încheiere de ședință, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României față de capetele de cerere 2, 3 și 4, care a fost admisă pentru considerentele evidențiate în această hotărâre, iar excepția lipsei de interes invocată de pârâta A. pentru capetele 2,3 și 4 ale acțiunii a fost de asemenea respinsă, Curtea apreciind că reclamanta are interes legitim să învestească instanța cu aceste cereri.

La data de 21.01.2019 reclamanta a depus cerere precizatoare, prin care a renunțat la cererea de anulare a punctului 137 din Anexa 44, actuala Anexa 56 a H.G. nr. 1349/2001, privind atestarea domeniului public al județului Călărași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Călărași, modificată prin H.G. nr. 1303/2011, completându-și acțiunea cu un capăt accesoriu de cerere privind anularea HCL 54/19.09.2008 și HCL 56/19.09.2008

Prin încheierea din 11.02.2019, Curtea în conformitate cu prevederile art. 406 noul C. proc. civ. a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii de anulare a punctului 137 din anexa 44 actuala 56 la H.G. nr. 1349/2001, nemaifăcând obiectul cercetării acest capăt de cerere, aceeași măsură fiind dispusă și pentru capătul de cerere accesoriu, prin care s-a solicitat anularea HCL 54/2008 și 56/2008, întrucât prin încheierea din 17.09.2018 cererea completatoare cu acest obiect a fost disjunsă, s-a format un dosar cu număr diferit, în care a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești și s-a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului Buzău, reclamanta nemaiputând să formuleze din nou aceleași cereri, asupra cărora instanța s-a pronunțat în sensul precizat.

Prin sentința civilă nr. 5 din 21 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Națională "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Gălbinași, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gălbinași, A. și OCPI Călărași; a fost anulată poziția 144 din Anexa 44, actuală 56 la H.G. nr. 1349/2001, individualizată "apă cu stuf"; a fost anulat contractul de concesiune nr. x august 2006 încheiat între pârâții Consiliul Local Gălbinași și A.. Obligă pârâții Comuna Gălbinași și A. să lase liber imobilul și suprafața de apă, ce măsoară 7,4800 ha din acte, respectiv 6,7899 ha din măsurători, situat în comuna Gălbinași, tarlaua x/1 și 21/2 cu număr cadastral x; a fost rectificată în cartea funciară x a comunei Gălbinași înscrierea privind titularul dreptului de proprietate, acesta fiind Statul Român, iar administrator reclamanta ANAR - ABA - Buzău – Ialomița; au fost obligați pârâții Comuna Gălbinași, Consiliul Local Gălbinași și A. în solidar să plătească reclamantei 6200 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 5 din 21 ianuarie 2020 și a încheierii din data de 10 decembrie 2018 ale Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal au formulat cereri de recurs pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gălbinași și Consiliul Local al Comunei Gălbinași, pârâtul Guvernul României și pârâta A..

3.1 Recurentii-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gălbinași și Consiliul Local al Comunei Gălbinași, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au criticat sentința, susținând că prin H.G. 1045/06.11.2000 nu a fost atestata si identificata suprafața de 7,48 ha din speța pendinte ca facand parte din domeniul public al statului deoarece prin Anexa nr. 4 la aceasta hotărâre, la poziția 45 este individualizat doar generic conform legii apelor: malurile si cuvetele lacurilor de pe cursurile codificate din Bazinul Hidrografic Argeș, aflate in administrarea A.N.A.R., bazin in care se regăsește si cursul de apa Rasa, respectiv Rasa I, II si III cu o lungime de 22 km si o suprafața de 94 km.

Nici din ultima Hotărâre de Guvern, respectiv H.G. 2060/24.11.2004 prin care a fost abrogata H.G. nr. 15/2004, nu se poate desprinde concluzia ca prin preluarea in Anexa 13 a cursului de apa Rasa din Bazinul Hidrografic Argeș, a fost stabilit ca suprafața individuala ce face obiectul prezentei acțiuni a fost in proprietatea publica a statului.

In mod logic, în opinia sa, prin hotărârile de Guvern amintite, au fost respectate prevederile legale, respectiv art. 3 alin. (1) din Legea 107/1996, fiind atribuite in proprietatea statului "apele de suprafața cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km si cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km", nefacandu-se referire si nefiind individualizate suprafețe determinate.

Acest aspect este intarit si de faptul ca Guvernul României, parat in cauza si tocmai emitentul hotărârilor, a atestat prin H.G. nr. 1349/2001 apartenența la domeniul public al județului Calarasi si a unităților administrativ teritoriale a bunurilor cuprinse in Anexele 1-44 la HCL 54/19.09.2008 prin care a fost insusit de către Consiliul local al comunei Galbinasi terenul in suprafața de 7,1758 ha, neaducand nici o critica acestei hotărâri de Consiliu Local.

Astfel, de esentă în speță, este dacă reclamanta a probat dincolo de orice indoiala îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor prevăzute de legea speciala pentru ca imobilul apa cu stuf in suprafața de 7,48 ha sa facă parte din albia minora a râului Rasa, tocmai asupra acestui aspect instanța fiind chemata sa dea dezlegare.

Au considerat recurentele ca sentința pronunțata este nelegala deoarece a fost data cu aplicarea greșita a normelor de drept material, imobilul apa cu stuf neputând fi încadrat în albia minora a râului Rasa conform prevederilor legale incidente, făcând trimitere la art. 3 alin. (3) indice 1 si alin. (5) din Legea 107/1996.

Aceste textele de lege prevăd anumite excepții de la asimilarea unui teren sau unei ape ca facand parte din albia minora a unui râu si pe cale de consecința din proprietatea publica a statului, excepții care au fost sumar analizate, instanța plecând inca din debutul considerentelor de la greșita premisa că imobilul apa cu stuf face parte din proprietatea statului, conform H.G.-urilor menționate.

Tocmai din economia textului de lege reiese ca o astfel de asimilare a băltii in cauza ca facand parte din albia minora a râului Rasa este profund greșita, pentru următoarele motive:

- prin răspunsul la obiectivul numărul 4 din raportul de expertiza, expertul menționează ca acumulările de apa cu folosința piscicola "bălti" au un "caracter temporar" si nu permanent cum prevede textul de lege;

- contrar susținerilor instanței, execuția lucrărilor hidrotehnice care au permis formarea si amenajarea acestor bălti în crescătorii piscicole nu a fost finanțata din fonduri alocate de la bugetul de stat, ci a fost o investiție privata, realizata de parata A.V.P.S. Sitarul București, in baza contractului de concesiune, conform caietului de sarcini, la dosarul cauzei fiind depuse si dovezi in acest sens;

- instanța nu a argumentat in nici un fel pe ce dovezi si-a sprijinit afirmația ca lucrările hidrotehnice au fost realizate de către stat si nu de către A., contrar dovezilor in acest sens;

- A., a făcut dovada investirii unor sume importante de bani si, conform caietului de sarcini, a efectuat pe cheltuiala proprie lucrări hidrotehnice, inclusiv barajul care a condus in mod direct la amenajarea acestor acumulări de apa.

Având in vedere excepțiile prevăzute de lege, rezulta ca nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca o balta cu caracter temporar, cu destinație piscicola, formata în urma unor lucrări hidrotehnice realizate din fonduri private să fie asimilată ca facând parte din albia minora a unui rau și deci să aparțină domeniului public al statului.

În fine, au susținut recurentele că exista lacune si diferente majore si în ceea ce privește reținerile instanței privind amplasamentul si suprafața efectivă a terenului aflat la poziția 144 din Anexa 56 a H.G. nr. 1349/2001, pe care s-a format artificial acumularea de apa.

Instanța si-a format convingerea pe baza raportului de expertiza efectuat în cauza, însă din cuprinsul raportului de expertiză nu rezultă cert în nicio modalitate identificarea exactă a imobilului conform cele reținute de instanța, expertul menționând doar ca există suprapuneri între suprafețe, însa nu ca sunt identice.

3.2 Recurentul-pârât Guvernul României, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., a criticat încheierea de ședință din data de 10.12.2018, în ceea ce privește soluția de respingere a excepțiilor invocate de acesta și sentința civilă nr. 5/21.01.2020 prin care a fost anulată în parte H.G. nr. 1349/2001 în ceea ce privește poz. 144 din Anexa nr. 44 (devenită nr. 56).

A considerat că sentința a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 7 și art. 11 din Legea nr. 554/2004, pentru următoarele motive:

În mod nelegal a fost respinsă excepția tardivității introducerii plângerii prealabile, prima instanță făcând o apreciere greșită atât a probatoriului administrat în cauză, cât și a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, fără a ține seama de apărările formulate.

Enunțând dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, a susținut că raportat la regimul juridic al hotărârii de Guvern, demersurile părții reclamante sunt tardive întrucât, potrivit art. 108 alin. (4) din Constituția României, măsura oficială de comunicare către cei interesați a hotărârilor de Guvern, măsură care condiționează însăși intrarea în vigoare a acestor acte administrative, o reprezintă publicarea lor în Monitorul Oficial al României.

Hotărârea Guvernului nr. 1349/2001 face parte din categoria actelor prevăzute de art. 107 alin. (4) din legea fundamentală (art. 108 în forma republicată) și a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 630 din 26 august 2002, respectiv anexele în M.O. nr. 630 bis din 26 august 2002, fiind modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 1303/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 63 din 26 ianuarie 2012, respectiv, Anexele în nr. 63 bis din 26 ianuarie 2012.

Potrivit art. III din Hotărârea Guvernului nr. 1303/2011 "Se atestă apartenența la domeniul public al comunei Gălbinași, înființată în conformitate cu Legea nr. 67/2005 pentru înființarea unor comune, prin reorganizarea comunei Vasilați, a bunurilor cuprinse în anexa nr. 44 la prezenta hotărâre, care devine anexa nr. 56 la Hotărârea Guvernului nr. 1349/2001."

Totodată, în opinia sa, se impune a fi reținut că ambele hotărâri de Guvern nu sunt acte administrative cu caracter normativ care să poată fi atacate oricând, ci sunt acte administrative cu caracter individual. Astfel, este evident faptul că, sub aspectul termenelor, partea reclamantă trebuia să se conformeze dispozițiilor imperative ale art. 7 și art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Prin raportare la data înregistrării plângerii prealabile a reclamantei la emitentul actului administrativ contestat, respectiv 13.10.2017, recurentul a solicitat admiterea excepției tardivității introducerii plângerii prealabile și respingerea cererii de anulare a H.G. nr. 1349/2001 ca fiind inadmisibilă.

In situația în care vor fi înlăturate susținerile referitoare la modalitatea de aducere la cunoștință publică a actului administrativ reprezentat de hotărârea de Guvern, a apreciat recurentul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare și a dispozițiilor art. 7 alin. (1) cât și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora raportarea termenelor de 30 de zile, respectiv de 6 luni, urmează să se facă, în cazul terților, la data/momentul la care s-a luat cunoștință de actul pretins vătămător.

Mai mult, a susținut că reclamanta este "instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, având ca scop cunoașterea, protecția, punerea în valoare și utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic, precum și administrarea infrastructurii Sistemului național de gospodărire a apelor."

În aceste condiții, nu poate fi contestat accesul acesteia la publicațiile oficiale ale statului român cât și faptul că, în realizarea atribuțiilor principale, demersurile sale în decursul celor 16, respectiv 6 ani ar fi trebuit să presupună, în mod rezonabil, și verificarea situației juridice a bunurilor ce se află în administrarea/gospodărirea sa.

Astfel, prin raportare la cele dispuse alin. (3) al art. 7 din Legea nr. 554/2004 -"momentul în care persoana vătămată a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului" – a apreciat că înscrisurile depuse de reclamantă, reprezentând corespondența cu autoritățile locale din iunie, august 2017, nu pot fi considerate ca făcând dovada momentului în care reclamanta ar fi luat cunoștință de atestarea bunului în domeniul public de interes local.

Prin urmare, instanța de fond a realizat o aplicare greșită a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, nefiind clarificată data de referință la care să fie aplicat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și nefiind probat, în speță, niciun motiv temeinic ce ar fi putut să permită aplicarea, în cazul reclamantei, a termenului de 6 luni, regăsit în teza a II - a aceluiași alineat.

Așadar, în mod nelegal, cu nerespectarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a respins excepția tardivității introducerii acțiunii.

Pe de altă parte, a considerat că perioada de timp scursă între momentul intrării în vigoare a hotărârii de Guvern și data la care se pune în discuție legalitatea actului administrativ este departe de orice apreciere a caracterului rezonabil al termenului în care poate fi atacat un act administrativ și îndreptățește concluzia că actul este unul definitiv asupra căruia nu se mai poate interveni.

În temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cu privire la soluția instanței de fond de anulare a poziție nr. 144 din Anexa nr. 44 (devenită nr. 56) la H.G. nr. 1349/2001, recurentul a apreciat că hotărârea instanței este dată cu încălcarea/aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 213/1998, în forma în vigoare la data emiterii actului contestat.

Instanța a interpretat eronat dispozițiile art. 21 din Legea nr. 213/1998 și, totodată, a facut abstracție de faptul că legea specială a recunoscut hotărârilor de consiliu local caracterul de acte administrative, de sine stătătoare, cu efecte juridice proprii, care pot fi atacate în contencios administrativ de persoana interesată. Totodată, legea recunoaște consiliului local calitatea de autoritate a administrației publice prin care se realizează autonomia locală, cât și atribuția de administrare a domeniului public și privat local, în exercitarea căreia sunt adoptate hotărâri de consiliu local.

Întrucât imobilul respectiv figurează în domeniul public local recurentul a considerat că analizarea, respectiv cenzurarea valabilității titlului cu care unitatea administrativ-teritorială comuna Gălbinași a deținut obiectivul este de competența instanțelor de drept comun.

Instanța de contencios administrativ poate analiza legalitatea unui act administrativ prin prisma respectării dispozițiilor legale în vigoare la momentul emiterii acestuia și a normelor de competență conferite de lege emitentului actului.

Principiul legalității actului administrativ evocă acea calitate a actului administrativ de a corespunde legii în accepțiunea lato sensu, atât din punct de vedere al categoriilor de acte normative incluse în sintagma lege, cât și din punct de vedere al prescripțiilor legii în ceea ce privește forma, fondul și limitele competenței organului care emite actul administrativ.

Cu alte cuvinte, actul administrativ trebuie să fie emis sau adoptat de organul competent, în limitele competenței sale, forma actului administrativ și procedura de emitere să fie cele prevăzute de lege, iar conținutul său să fie conform legii în baza căreia este adoptat și nu în ultimul rând actul să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pune în executare. În speță, H.G. nr. 1349/2001, modificată și completată prin H.G. nr. 1303/2011 respectă cerințele antereferite.

Sub un alt aspect, a reiterat că ope legis, voința juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local aparține autorităților deliberative ale respectivei unități administrativ-teritoriale.

In aceste condiții, orice intervenție a Guvernului asupra inventarelor astfel însușite de autoritățile locale, în sensul adăugirii sau eliminării unor bunuri ar reprezenta o ingerință în autonomia locală, precum și o depășire a atribuțiilor conferite de lege.

De asemenea, în opinia sa, o eliminare a poziției contestate din H.G. nr. 1349/2001 s-ar fi putut realiza numai la inițiativa autorității administrației publice locale competente, care se poate pronunța asupra necesității și oportunității inițierii proiectelor de acte normative care privesc atestarea în domeniul public local, cât și asupra realității datelor prezentate în acestea.

3.3 Recurenta-pârâtă A., prin recursul declarat împotriva încheierii de ședință prin care au fost respinse excepțiile invocate și împotriva sentinței civile, a apreciat că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 455 pct. 5 din C. proc. civ., în ceea ce privește normele de procedură încălcate și motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 în ceea ce privește aplicabilitatea și interpretarea normelor de drept material.

Astfel, instanța de fond nu a verificat în ce măsură au fost respectate prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată raportându-se la susținerile reclamantei și nu la înscrisurile ce dovedeau respectarea termenului procedural. Totodată, în lipsa dovedirii interesului de către intimată în promovarea acțiunii, în lipsa administrării oricărui probatoriu din care să rezulte acest interes, a respins excepția lipsei de interes invocata de recurentă.

A mai arătat că prima instanță în lipsa apelării la un specialist în topografie și cadastru a apreciat că două imobile teren identificate diferit se suprapun.

Instanța de fond a anulat contractul de concesiune în discuție ca o consecință a anulării poziției nr. 144 din Anexa 56 la H.G. nr. 1349/2001, deși nu există identitate între obiectul contractului de concesiune și bunul imobil indicat la poziția 144.

In concluzie, în opinia sa, prima instanță a nesocotit prevederile art. 3 indice 1 din Legea nr. 107/1996 și a apreciat, contrar probatoriului administrat (anexa 12 la H.G. nr. 1705/2006, Caietul de sarcini aferent contractului de concesiune; conținutul contractul de concesiune; raportul de expertiză specialitatea amenajări și construcții hidrotehnice), că lucrările hidrotehnice executate au fost finanțate de la bugetul de stat.

Intimatii Administrația Bazinală și Statul Român au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 iunie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 17 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. invocat de recurenta A. prin care recurenta a susținut că "instanța de fond cu nerespectarea art. 330 alin. (1) C. proc. civ. nu a apelat la un specialist care să poată identifica dacă este vorba de același teren sau de terenuri distincte ci la un specialist în amenajări și construcții hidrotehnice, ceea ce în mod evident nu poate reprezenta apelarea la un specialist în sensul avut de legiuitor, neputând ține cont de opinia unui specialist pe altă ramură", Înalta Curte constată că acestui text de lege, întrucât nu reprezintă o neregularitate de ordin procedural în sensul reglementat, care privește nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității, disponibilității, încălcarea dreptului la apărare.

Or, atât proba cu expertiză cât și raportul de expertiză a fost pus de către instanța de judecată în discuția părților, nefiind, așadar, încălcat niciunul dintre principiile mai sus indicate.

Totodată, nici pretinsa neverificare a măsurii în care au fost respectate prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată raportându-se la susținerile reclamantei și nu la înscrisurile ce dovedeau respectarea termenului procedural ori respingerea excepția lipsei de interes invocata de recurentă nu se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. invocat de recurentul Guvernul României, instanța de control judiciar constată că, deși recurentul își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile acestui text de lege, nu arată care este considerentul pe care se întemeiază cu privire la acest temei de drept.

Lecturând hotărârea atacată, se observă că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu respectarea art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., sentința cuprinzând în motivare argumentele care au format convingerea instanței de fond cu privire la soluția pronunțată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă și clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile parților și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, prima instanță procedând la o analiză efectivă a susținerilor și respectiv, a apărărilor, formulate de părți pe parcursul procesului, și a înlăturat, argumentat, apărările făcute de către pârâți prin întâmpinările formulate.

De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii reclamantei.

În aceste condiții, faptul că recurentul - pârât nu împărtășește raționamentul logico - juridic care a fundamentat soluția primei instante, nu echivalează cu o nemotivare a sentinței, neputând conduce la incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cu referire la motivele de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. formulate de către recurenti, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate și, având în vedere că prezintă similarități, urmează să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, raportat la susținerile Guvernului României, potrivit cărora "în mod nelegal a fost respinsă excepția tardivității introducerii plângerii prealabile", Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond, având în vedere Decizia nr. 797/2007 a Curții Constituționale, a apreciat că termenul de 6 luni curge de la data emiterii actului numai pentru destinatarul său, nu și pentru terți; pentru aceștia din urmă, termenul de 6 luni curge de la data la care au luat cunoștință, pe orice cale, de existența actului.

Cu referire la susținerile recurentului potrivit cărora "prin raportare la data publicării H.G. nr. 1349/2001 - 26.08.2002, respectiv a H.G. nr. 1303/2011 - 26.01.2012, demersul reclamantei nu respectă termenul de 30 de zile stabilit de art. 7 alin. (1) din legea nr. 554/2004. Totodată, (...), a fost depășit și termenul de 6 luni (...) Momentul publicării marchează practic aducerea la cunoștință publică a textului hotărârii de Guvern", în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte constată că este relevantă practica Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la calculul termenelor procedurale în ceea ce privește hotărârile de Guvern de atestare a domeniului public, potrivit căreia: "În cazul unei hotărâri adoptate de Guvern în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, pentru atestarea apartenenței bunurilor la domeniul public, momentul de început al calculului termenelor procedurale nu coincide cu publicarea în M. Of., pentru că anexele în care sunt indicate bunurile sunt publicate separat, în numerele "bis" ale Monitorului Oficial al României, Partea I, care nu se aduc la cunoștința generală a publicului, ci sunt distribuite doar persoanelor interesate. Această interpretare, impusă de respectarea principiului liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 21 din Constituția României și în art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, se regăsește și în practica anterioară a Înaltei Curți (Decizia nr. 4060/2008, Decizia nr. 230/2009, Decizia nr. 3032/2012)" (Decizia civilă nr. 742/28.02.2017 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție).

Mai mult decât atât, s-a reținut în mod corect că reclamanta a luat cunoștință de conținutul Anexei 44 la H.G. nr. 1303/2011 (care a devenit Anexa nr. 56 la H.G. nr. 1349/2001) la data de 11.09.2017, prin adresa nr. x/11.09.2017 prin care Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gălbinași a comunicat Administrației Naționale "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița, Anexa nr. 44 la H.G. nr. 1303/2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 63 bis din 26.01.2012.

De asemenea, s-a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de lege în ceea ce privește anularea Anexei 44 la H.G. nr. 1303/2011 (care a devenit Anexa nr. 56 la H.G. nr. 1349/2001), reclamanta urmând procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 prin cererea adresată pârâtului Guvernul României la data de 11.10.2017.

Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate și susținerile recurentilor potrivit cărora "în mod nelegal, cu nerespectarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a respins excepția tardivității introducerii plângerii prealabile".

Astfel, reclamanta Administrația Națională "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Buzău - Ialomița a solicitat instanței anularea poziției nr. 137 din Anexa 44 la H.G. nr. 1303/2011 (care a devenit Anexa nr. 56 la H.G. nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al județului Călărași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Călărași).

H.G. nr. 1303/2011 pentru modificarea și completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1349/2001 privind atestarea domeniului public al județului Călărași, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Călărași a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 63/26.01.2012.

Soluția instanței de fond cu privire la respingerea excepției tardivității este una corectă și legală, având în vedere dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și actele de la dosar din care rezultă că plângerea prealabilă formulată de reclamantă a fost făcută cu respectarea dispozițiilor legale, termenul legal începând să curgă de la data luării la cunoștința de actul a cărei anulare se solicită (11.09.2017).

Astfel, Administrația Națională "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Buzău - lalomița este persoană vătămată într-un drept al său, care a formulat plângere prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în termenul prevăzut de același act normativ, termen ce a început să curgă din momentul luării la cunoștință de actul atacat.

H.G. nr. 1303/2011 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 63/26.01.2012, iar Anexa nr. 44, vizând inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Gălbinași, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 63 bis, dar data de la care începe să curgă termenul pentru formularea plângerii prealabile pentru tertele persoane vătămate într-un drept al lor, prin actul administrativ cu caracter individual, este data la care tertul a luat la cunoștință de actul administrativ vătămător.

În speța de fată, reclamanta a luat la cunoștința de conținutul Anexei nr. 44 la H.G. nr. 1303/2011 în data de 11.09.2017, prin adresa nr. x/11.09.2017 întocmită de către Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Gălbinași.

Prin urmare, susținerea recurentilor potrivit căreia H.G. nr. 1303/2011 a fost publicată la data de 26.01.2012 în Monitorul Oficial nr. 63, acțiunea fiind formulată în opinia acestora cu depășirea termenelor stabilite prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu poate fi primită.

În acest sens este și Decizia nr. 4378/19.11.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012, în care se menționează că: "Față de dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, ținând cont și de practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se retine că termenul prevăzut de lege pentru formularea plângerii prealabile, începe să curgă de la data când persoana vătămată într-un drept al său într-un interes legitim, a luat cunoștință de existența actului administrativ a cărei anulare se solicită. Nu poate fi reținuta susținerea recurentului în sensul că termenul pentru formularea plângerii prealabile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 începe să curgă de la data înscrierii dreptului de proprietate în cartea Funciară, scopul înscrierii în Cartea Funciară fiind publicitatea drepturilor sale asupra imobilelor și nu comunicarea actelor care au stat la baza înscrierii. În raport de considerentele expuse, se reține că instanța de fond a interpretat corect și dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, începutul termenului de prescripție pentru introducerea plângerii prealabile împotriva actului administrativ individual, de către persoana căruia nu i se adresează actul, fiind momentul cunoașterii efective a conținutului actului administrativ. În aceste condiții a nega dreptul la acțiune al intimatului - reclamant, înseamnă a nega dreptul de acces la o instanță în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului".

Înalta Curte constată că prin H.G. 1045/6.11.2000, publicată în M.O. 567/15.11.2000, au fost aprobate inventarele bunurilor din domeniul public al statului, în Anexa nr. 4 la această hotărâre, la poziția 45 este individualizat, cu codul de clasificare 8.03.02 malurile și cuvetele lacurilor de pe cursurile codificate din Bazinul Hidrografic Argeș, anul dobândirii – 1998, aflat în administrarea reclamantei, bazin în care se regăsește și cursul de apă Rasa, respectiv Rasa I, II și III, cu o lungime de 22 km și o suprafață de 94 km

2

.

H.G. 1045/6.11.2000 a fost abrogată prin H.G. 1326/27.12.2001, publicată în M.O. 17/15.01.2002, această din urmă hotărâre de guvern a fost abrogată prin H.G. nr. 15/2004 publicată în M. Of. 49/20.01.2004, însă Râul Rasa a fost preluat în Anexa 13 la H.G. 2060/24.11.2004 publicată în M. Of. 1129/30.11.2014, prin care s-a abrogat H.G. nr. 15/2004.

Râul Rasa, respectiv acumulările de apă Rasa I, II și III se regăsește în domeniul public al statului și după abrogarea H.G. nr. 2060/2004, conform H.G. nr. 1705/2006, în aceasta din urmă fiind evidențiată în anexa 12 cu numărul de înregistrare la Ministerul Finanțelor Publice x, la rândul său abrogată prin H.G. 209/20.03.2012, în anexele căreia este evidențiat Bazinul Hidrografic Argeș, cu aceleași date de identificare și număr de inventar, aflat în administrarea reclamantei, bazin hidrografic din care face parte și cursul de apă Rasa.

În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea 213/1998, Comuna Gălbinași prin comisia special constituită, a procedat la inventarierea bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al acestei unități administrativ teritoriale, care a fost însușit de consiliul pârât, prin HCL 54/19.09.2008, terenul apă cu stuf în suprafață de 7,1758 ha regăsindu-se în acest inventar, fiind situat în tarlaua x/1 și 21/2 de la punctele de hotar 423-425, poziția 11.

Documentația întocmită de consiliul local pârât a fost înaintată spre centralizare Consiliului Județean Călărași și trimisă Guvernului României, care prin H.G. nr. 1349/2001, publicată în M. Of. 630 bis/26.08.2002, a atestat apartenența la domeniul public al județului Călărași și al unităților administrativ teritoriale de pe raza acestora a bunurilor cuprinse în Anexele 1-44.

Pentru Comuna Gălbinași, bunurile ce fac parte din domeniul public al acesteia, sunt evidențiate în Anexa nr. 44 devenită 56, prin H.G. nr. 1303/2011, în care se regăsește și terenul apă cu stuf în suprafață de 7,48 ha la poziția 144, cu datele de identificare precizate în inventarul aprobat de Consiliul Local Gălbinași.

După stabilirea de Comuna Gălbinași a acestui teren în domeniul public al unității administrativ teritoriale, conform HCL 54/2008, autoritatea locală deliberativă prin HCL 56/19.09.2008 a hotărât concesionarea suprafeței de 7,48 ha apă cu stuf, situată în tarlaua x/3 prin licitație publică, care s-a finalizat prin încheierea contractului de concesiune 3288 din 6.11.2008, fiind concesionată această suprafață de teren apă cu stuf pârâtei concesionare A. pentru o perioadă de 49 de ani, prețul concesiunii fiind de 1630 euro anual.

Acest teren, care potrivit HCL 54/2008 are suprafața de 7,1758 ha apă cu stuf, iar în anexa 44 devenită 56 la H.G. nr. 1349/2001 are o întindere de 7,58 ha, măsoară în realitate 6,7899 ha, potrivit înscrierilor din cartea funciară x, existând suprapunere între aceste imobile, cum a concluzionat expertul B., neexistând imobile diferite, chiar dacă în HCL 54/2008 și în contractul de concesiune s-a precizat că apa cu stuf, ce face obiectul convenției, este situată în tarlaua x/3, acesta regăsindu-se în tarlaua x/1 și 21/2, conform documentației cadastrale în baza căreia s-a deschis cartea funciară, în care este înscris acest imobil, titularul dreptului de proprietate fiind Comuna Gălbinași.

Potrivit art. 3 alin. (2) din legea 213/1998, domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele precizate la pct. I din anexă, precum și din alte bunuri de uz sau de interes public național declarate ca atare prin lege. În anexa ce face parte din acest act normativ la pct. I.3 sunt enumerate expres printre altele și apele de suprafață cu albiile lor minore, albie care este definită legal la pct. 3 din anexa 1 la legea apelor, fiind suprafața de teren ocupată permanent sau temporar de apă, care asigură curgerea nestingherită din mal în mal a apelor la niveluri obișnuite, inclusiv insulele create prin curgerea naturală a apelor.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din legea 107/1997 aparțin domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile minore cu lungimi mai mari de 5 km și bazine hidrografice ce depășesc 10 km

2

, precum și malurile și cuvetele lacurilor, iar art. 4 alin. (2) din acest act normativ special statuează că apele din domeniul public se dau în administrarea Administrației Naționale Apele Române.

Apartenența Bazinului Hidrografic Argeș, din care face parte și cursul de apă cadastrat Rasa, cu acumulările de apă denumite Rasa I și Rasa II la domeniul public al statutului a fost stabilită prin hotărâri de guvern, încă din anul 2000 potrivit H.G. nr. 1045/2000, acestea se regăsesc în anexa ce face parte din legea privind bunurile proprietate publică, respectiv la pct. I.3, precum și în prevederile art. 3 alin. (1) din legea 107/1997, astfel că în mod indubitabil terenul apă cu stuf în suprafață de 7,48 ha, care în realitate măsoară 6,7899 ha, conform înscrierilor din cartea funciară x a localității Gălbinași, cu număr cadastral x, situat în comuna Gălbinași, tarlaua x/1 și 21/2 face parte din domeniul public al statului.

Potrivit concluziilor expertului în specializarea amenajări și construcții hidrotehnice, imobilul inventariat la poziția 144 din anexa 44, actuala anexa 56 la H.G. nr. 1349/2001, acumulările de apă cu denumirea de Rasa I și Rasa II sunt situate pe cursul de apă cadastral Rasa, reprezintă acumulări de apă cu folosință piscicolă – bălți, s-au format urmare edificării barajului de pământ, prin care s-a fracționat cursul de apă Rasa, resursa de apă este asigurată din cursul de apă Rasa și din precipitații de orice fel, acest imobil suprapunându-se cu acumularea de apă ce face obiectul contractului de concesiune nr. x/6.11.2008 încheiat de Consiliul Local al Comunei Gălbinași cu A..

Inventarierea și atestarea apartenenței acumulărilor de apă denumite Rasa I și Rasa II situate pe cursul de apă cadastrat în domeniul public al Comunei Gălbinași s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din legea 213/1998 și art. 3 alin. (1) din legea apelor, fiind afectată legalitatea H.G. nr. 1349/2001, în ceea ce privește poziția 144 din Anexa nr. 44, actuală 56, individualizată apă cu stuf.

Susținerile pârâților A., Consiliul Local Gălbinași și Comuna Gălbinași, potrivit cărora această acumulare de apă cu stuf, ce se regăsește la poziția 144 din Anexa nr. 44, actuală 56, la H.G. nr. 1349/2001, face parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale, fiind poziționată pe raza localității Vasilați din anul 1978, la categoria de folosință baltă, cum rezultă din adresa OCPI Călărași 6061/20.0.2008 nu pot fi primite, în condițiile în care la momentul edictării H.G. nr. 1349/2001, modificată prin H.G. nr. 1303/2011, acest imobil făcea parte din domeniul public al statului, conform H.G. nr. 1045/2000. Includerea acestuia în domeniul public al comunei Gălbinași s-a efectuat cu încălcarea prevederilor acestui act administrativ cu caracter individual, precum și a art. 3 alin. (2) din legea 213/1998 și art. 3 alin. (1) din legea 107/1997.

Chiar dacă cei doi pârâți Consiliul Local Gălbinași și Comuna Gălbinași ar fi demonstrat în mod cert că această acumulare de apă a fost deținută de Unitatea Administrativ Teritorială Vasilați, din care a făcut parte până în anul 2005, când a revenit comunei pârâte potrivit legii 67/2005, respectivul imobil fiind o amenajare piscicolă, datorită lucrărilor de investiții realizate, o eventuală stabilire legală a apartenenței acestuia la domeniul public al Comunei Gălbinași nu se putea realiza decât după anularea prin hotărâre definitivă/irevocabilă a H.G. nr. 1045/2000 și H.G. nr. 1326/2001, prin care s-a stabilit apartenența la domeniul public al statului a respectivului imobil, care este inclus în Bazinul Hidrografic Argeș și se regăsește în anexele la cele două hotărâri de guvern, respectiv cursul de apă Rasa cu o lungime de 22 km și suprafață de 94 km

2

.

În situația în care Comuna Vasilați/Comuna Gălbinași se considera vătămată în drepturile sau interesele sale legitime, prin emiterea H.G. nr. 1045/2000 și H.G. nr. 1326/2001, putea investi instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anulare parțială a acestor acte administrative cu caracter individual, în condițiile prevăzute de art. 1, 7, 8 din legea 554/2004, însă nu a făcut dovada că a procedat în acest mod, cele două hotărâri de guvern se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate, sunt executorii prin neanularea acestora de instanța competentă și opozabile consiliului local pârât și comunei pârâte, precum și asociației concesionare.

De asemenea, nu pot fi primite nici susținerile acestor pârâți și a A., ce are calitatea de concesionar al imobilului apă cu stuf, care măsoară 6,7899 ha, conform înscrierilor din cartea funciară, neputând fi asimilat terenul în cauză cu noțiunea de albie minoră, rezultând din edificarea barajului pe cursul râului Rasa, în condițiile în care potrivit art. 3 alin. (1) din legea apelor aparțin domeniului public al statului apele de suprafață, cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și bazine hidrografice ce depășesc 10 km

2

, râul Rasa având o lungime de 22 km și suprafață de 94 km

2

, iar acumularea de apă în discuție este cea care face obiectul contractului de concesiune, cum a concluzionat expertul B., nerezultând că excede albiei minore a râului Rasa, în sensul definiției legale.

Argumentele A. și Pescarilor Sportivi "Sitarul", potrivit cărora suprafața de apă cu stuf ce se regăsește în anexa 144, actuală 56 la H.G. nr. 1349/2001 are o suprafață de 7,48 ha, care este diferită de imobilul cu întinderea de 7,17 ha apă cu stuf, pe care a concesionat-o, aceasta regăsindu-se în tarlaua x/3, conform contractului încheiat cu Consiliul Local Gălbinași, sunt lipsite de fundament, în condițiile în care acest imobil este înscris în cartea funciară a Comunei Gălbinași, este individualizat cu număr cadastral x și situat în comuna Gălbinași, județul Călărași, tarlaua x/1 și 21/2, cele două imobile sunt de fapt același, se suprapun cum a concluzionat și expertul B..

Nici susținerile Comunei și Consiliului Local Gălbinași și a asociației pârâte, conform cărora imobilul în cauză nu este o acumulare permanentă de apă, iar lucrările hidrotehnice au fost realizate de unitatea administrativ teritorială, respectiv de A. și nu de stat nu pot fi primite de instanță, în condițiile în care respectivul imobil – individualizat apă cu stuf se regăsește ca atare, atât în HCL 54/2008, cât și în HCL 56/2008, iar ulterior, în contractul de concesiune x/6.11.2008, respectivele lucrări existând ca atare în anul 2008.

În condițiile în care terenul apă cu stuf, ce face obiectul contractului de concesiune nr. x/6.11.2008 aparține domeniului public al statului, cum s-a arătat mai sus, Statul Român exercitând conform art. 2 din legea 213/1998 posesia, folosința și dispoziția asupra acestui bun, Consiliul Local Gălbinași nu putea să exercite prerogativele pe care i le conferă apartenența acestui bun în domeniul public al unității administrativ teritoriale, acest pârât nu era îndreptățit să încheie valabil o convenție, prin care să îl concesioneze în favoarea asociației pârâte, astfel că se impune anularea contractului de concesiune, fiind aplicabil principiul accesorium sequitur principale.

De asemenea, se impune ca concesionarul acestui imobil, asociația pârâtă, precum și Unitatea Administrativ Teritorială Gălbinași să lase liber imobilul și suprafața de apă ce măsoară 7,48 ha, conform H.G. nr. 1349/2001, însă în realitate 6,7899 ha, situat în Comuna Gălbinași, tarlaua x/1 și 21/2 cu număr cadastral x, întrucât acesta face parte din domeniul public al statului, căruia îi revine posesia, folosința și dispoziția asupra acestui imobil, pe care nu le exercită în fapt, situație necontestată de părțile adverse.

Întrucât în cartea funciară x a localității Gălbinași titularul dreptului de proprietate asupra acestui imobil este precizat ca fiind Comuna Gălbinași, care prin autoritatea sa deliberativă l-a inclus cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniul public al unității administrativ teritoriale, se impune a se rectifica această înscriere, în sensul că titularul dreptului de proprietate este Statul Român, iar administrator este reclamanta, fiind îndeplinite cerințele art. 907 alin. (1) și 908 alin. (4) din Noul C. civ., înscrierea imobilului apă cu stuf în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică a acestuia, imobilul aparținând domeniului public al statului.

Așadar, în mod nelegal Consiliul Local Gălbinași a inventariat în domeniul public al acestei unități administrativ teritoriale, acumularea de apă cu stuf în suprafață de 7,48 ha, fiind încălcate prevederile art. 3 alin. (2), cele ale pct. I.3 din Anexa ce face parte din legea 213/1998, precum și dispozițiile art. 3 alin. (1) din legea 107/1997, H.G. nr. 1349/2001, modificată prin H.G. nr. 1303/2011, a fost de edictată cu nerespectarea normelor legale precizate mai sus, în condițiile în care pentru acest imobil se stabilise apartenența la domeniul public al statului, astfel că actul administrativ contestat este afectat de nelegalitate, în ceea ce privește poziția 144 din anexa 44, actuală 56 la H.G. nr. 1349/2001, în care este individualizat acest imobil.

Prin emiterea H.G. nr. 1349/2001, modificată prin H.G. nr. 1303/2011, respectiv stabilirea apartenenței la domeniul public al Comunei Gălbinași a acestui imobil, atât reclamanta Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, în calitate de administrator al acestui bun, cât și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice – proprietar al imobilului au fost vătămați în drepturile lor legitime,

În concluzie, sentința recurată este legală, fiind data cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente circumstanțelor factuale reținute, motivele invocate de recurenții nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin.