ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1329/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1329/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de fața: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 34 PI din 9 februarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de revizuientă F.G., prin care a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 91/ PI din 17 aprilie 2008 a aceleiași instanțe. S-a reținut, în esență, că cererea de revizuire a petentei, care vizează o sentință penală prin care s-a respins plângerea formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, este inadmisibilă, întrucât revizuirea poate avea ca obiect doar acele hotărâri prin care s-a pronunțat o soluție de condamnare sau achitare. Pe de altă parte, s-a reținut că cererea de revizuire nu se încadrează nici pe fond în cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc.
pen. Împotriva acestei sentințe, revizuientă a declarat recurs. Recursul nu este fondat. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 394 C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinței penale atacate. Astfel, criticile invocate de revizuientă sunt inadmisibile în calea extraordinară de atac a revizuirii, întrucât se referă la o hotărâre prin care s-a verificat doar legalitatea și temeinicia unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, și nu la o hotărâre judecătorească definitivă asupra fondului unei cauze penale. În cadrul procedurii reglementate de art. 278 1 C. proc. pen. , instanța nu este învestită cu soluționarea cauzei, în sensul art. 393 C. proc.
pen., cu privire la latura penală și civilă a hotărârii judecătorești, ci cu o verificare a legalității și temeiniciei unor soluții dispuse de procuror, anterior începerii procesului penal, adică anterior exercitării unei acțiuni penale și a unei acțiuni civile. Așa fiind, în mod corect, instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței mai sus-menționate, constatând că hotărârea a cărei revizuire s-a cerut nu este dintre acelea care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurenta revizuientă F.G. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta revizuientă F.G. împotriva sentinței penale nr. 34 PI din 9 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenta revizuientă la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.