ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 591/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată sub nr. 2420/1285 din 18 mai 2007 la Tribunalul Cluj, reclamantul A.T.F.

a solicitat în contradictoriu cu pârâții V.P.D. și SC S.M.P. SRL obligarea

asociatului unic al societății să convoace și să țină adunarea generală a

asociaților în condițiile Legii nr. 31/1990 modificată, având ca ordine de zi

retragerea reclamantului din calitatea de administrator în baza cererii sale de

demisie din 5 ianuarie 2007, descărcarea de gestiune și eventual numirea unui

alt administrator, iar în subsidiar, în situația în care pârâtul asociat unic

refuză convocarea AGA și adoptarea hotărârii, instanța să îl oblige la plata

unor daune cominatorii de 100 lei pe zi, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 3382/C din 4

septembrie 2007, Tribunalul Cluj respinge acțiunea precizată formulată de

reclamantul A.T.F., cu domiciliul ales în Oradea, județul Bihor, împotriva

pârâților V.P.D., domiciliat în Câmpina, județul Prahova și SC S.M.P. SRL, cu

sediul în Cluj Napoca, Parcul Municipal, f.n., județul Cluj.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că reclamantul, prin actul adițional din 16 februarie 2006 la

Statutul SC S.M.P. SRL, a fost numit administrator al societății (f. 5, 6),

efectuându-se înscrierile cuvenite în registrul comerțului (f. 7).

Asociatul unic al SC S.M.P. SRL este

pârâtul V.P.D.

La data de 5 ianuarie 2007 reclamantul a

formulat o cerere de demisie din funcția de administrator (f. 8), notificând

societatea și asociatul unic (f. 9,10) și convocând AGA pentru data de 22

martie 2007 la sediul social (f. 11).

La data convocării AGA pârâtul asociat

unic nu a fost prezent și, în această situație, nu s-a dat nici descărcare de

gestiune administratorului.

Conform art. 72 din Legea nr. 31/1990

republicată, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de

dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această

lege, iar potrivit art. 195 alin. (1) raportat la alin. (3), administratorii

sunt obligați să convoace adunarea asociaților la sediul social cel puțin o

dată pe an sau de câte ori este necesar.

Conform art. 1552 pct. 2 C. proc. civ.,

mandatul se stinge prin renunțarea mandatarului la mandat, iar art. 1556 C.

civ. stipulează că mandatarul poate renunța la mandat, notificând mandantului

renunțarea sa.

Acesta este și cazul în speță,

reclamantul administrator renunțând la mandatul său și notificând această

renunțare asociatului unic și societății, cu respectarea prevederilor art. 195

alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990.

De asemenea, în registrul comerțului a

fost înscrisă la alte mențiuni și cea privind convocarea AGA privind cererea de

demisie a administratorului (f. 31).

Prin decizia comercială nr. 28 din 13

februarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, respinge apelul declarat de reclamantul A.T.F.

împotriva sentinței comerciale nr. 3382/C din 4 septembrie 2007, pronunțată în

dosarul nr. 2420/1285/2007 al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în

întregime.

Instanța de apel a apreciat că soluția

primei instanțe este corectă, deși motivarea poate fi circumstanțiată, iar

susținerile din apel nu aduc nimic nou în economia cauzei.

Astfel, au fost invocate doar prevederile

art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, invocându-se faptul că hotărârea

fondului este în măsură să îi încalce dreptul său la libera alegere a unei

activități profesionale.

Aceste considerente nu pot fi reținute,

întrucât prima instanță a subliniat corect caracteristicile instituției juridice

a renunțării la mandat, din partea mandatarului, în conformitate cu

dispozițiile art. 1552 pct. 2 și art. 1556 C. civ., aceasta fiind o manifestare

de voință, unilaterală, care nu poate fi cenzurată de către mandant.

Singura posibilitate a acestuia rămâne

aceea de a lua act de renunțarea la mandat, iar în ipoteza în care i se produc

prejudicii ca urmare a acestui act juridic, poate să ceară obligarea

mandatarului la despăgubiri. Aceste considerente sunt valabile nu numai în ce

privește relațiile dintre mandant și mandatar, ci și în privința terților, în

măsura în care aceștia sunt încunoștințați asupra renunțării.

Prin cererea de recurs formulată,

reclamantul A.T.F. a susținut că instanța de apel a reținut greșit starea de

fapt, respectiv că „terții sunt informați cu privire la renunțarea la mandat”,

fapt infirmat de evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului,

oficiu care la solicitarea din data de 3 aprilie 2008 comunica ca fiind

administrator al societății A.T.F. În această situație decizia recurată a fost

dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Temeiul de drept indicat de recurent îl

constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimații nu au depus întâmpinare în

temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte analizând hotărârea în

raport de motivul invocat de recurent, de actele dosarului și de dispozițiile

legale incidente, constată că acesta nu este de natură să conducă la

modificarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită situația prevăzută în

dispoziția legală invocată.

Critica recurentului potrivit căreia

decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii nu

poate fi primită, întrucât acesta nu a făcut distincție între caracterul

imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită.

În speță, notificarea a fost realizată prin

menționarea în registrul de publicitate a solicitării reclamantului de

convocare a ședinței AGA, pentru a se lua act de cererea de demisie a

administratorului A.T.F., conform încheierii judecătorului delegat nr. 14571/2007,

pronunțată în dosarul nr. 30398/2007 (f. 20, 21, dosar fond).

În aceste condiții, terții nu sunt

informați cu privire la renunțarea la mandat, ceea ce duce la concluzia conform

căreia reclamantul-recurent nu poate invoca, pentru susținerea legitimității

interesului său în susținerea cererii, prevederile art. 197 alin. (2) din Legea

nr. 31/1990.

Reclamantul-recurent nu justifică

legitimitatea interesului său, folosul practic urmărit nefiind personal și direct,

născut, actual și ocrotit din punct de vedere juridic.

Cu atât mai mult, acțiunea nefiind

fundamentată în drept, prin invocarea unei prevederi specifice din cuprinsul

Legii nr. 31/1990, instanța nu se poate substitui voinței asociatului unic, în

ceea ce privește convocarea și ținerea AGA sau ordinea de zi a acestora,

într-un termen, în sensul precizării din acțiune.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat de reclamantul A.T.F. împotriva deciziei civile nr. 28 din 13

februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

A.T.F. împotriva deciziei civile nr. 28 din 13 februarie 2008 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 25 februarie 2009 .