ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 591/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 2420/1285 din 18 mai 2007 la Tribunalul Cluj, reclamantul A.T.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâții V.P.D. și SC S.M.P. SRL obligarea asociatului unic al societății să convoace și să țină adunarea generală a asociaților în condițiile Legii nr. 31/1990 modificată, având ca ordine de zi retragerea reclamantului din calitatea de administrator în baza cererii sale de demisie din 5 ianuarie 2007, descărcarea de gestiune și eventual numirea unui alt administrator, iar în subsidiar, în situația în care pârâtul asociat unic refuză convocarea AGA și adoptarea hotărârii, instanța să îl oblige la plata unor daune cominatorii de 100 lei pe zi, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 3382/C din 4 septembrie 2007, Tribunalul Cluj respinge acțiunea precizată formulată de reclamantul A.T.F., cu domiciliul ales în Oradea, județul Bihor, împotriva pârâților V.P.D., domiciliat în Câmpina, județul Prahova și SC S.M.P. SRL, cu sediul în Cluj Napoca, Parcul Municipal, f.n., județul Cluj. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul, prin actul adițional din 16 februarie 2006 la Statutul SC S.M.P. SRL, a fost numit administrator al societății (f. 5, 6), efectuându-se înscrierile cuvenite în registrul comerțului (f. 7). Asociatul unic al SC S.M.P. SRL este pârâtul V.P.D.

La data de 5 ianuarie 2007 reclamantul a formulat o cerere de demisie din funcția de administrator (f. 8), notificând societatea și asociatul unic (f. 9,10) și convocând AGA pentru data de 22 martie 2007 la sediul social (f. 11). La data convocării AGA pârâtul asociat unic nu a fost prezent și, în această situație, nu s-a dat nici descărcare de gestiune administratorului. Conform art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege, iar potrivit art. 195 alin. (1) raportat la alin. (3), administratorii sunt obligați să convoace adunarea asociaților la sediul social cel puțin o dată pe an sau de câte ori este necesar.

Conform art. 1552 pct. 2 C. proc. civ., mandatul se stinge prin renunțarea mandatarului la mandat, iar art. 1556 C. civ. stipulează că mandatarul poate renunța la mandat, notificând mandantului renunțarea sa. Acesta este și cazul în speță, reclamantul administrator renunțând la mandatul său și notificând această renunțare asociatului unic și societății, cu respectarea prevederilor art. 195 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990. De asemenea, în registrul comerțului a fost înscrisă la alte mențiuni și cea privind convocarea AGA privind cererea de demisie a administratorului (f. 31). Prin decizia comercială nr. 28 din 13 februarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, respinge apelul declarat de reclamantul A.T.F.

împotriva sentinței comerciale nr. 3382/C din 4 septembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 2420/1285/2007 al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime. Instanța de apel a apreciat că soluția primei instanțe este corectă, deși motivarea poate fi circumstanțiată, iar susținerile din apel nu aduc nimic nou în economia cauzei. Astfel, au fost invocate doar prevederile art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, invocându-se faptul că hotărârea fondului este în măsură să îi încalce dreptul său la libera alegere a unei activități profesionale. Aceste considerente nu pot fi reținute, întrucât prima instanță a subliniat corect caracteristicile instituției juridice a renunțării la mandat, din partea mandatarului, în conformitate cu dispozițiile art. 1552 pct. 2 și art. 1556 C. civ., aceasta fiind o manifestare de voință, unilaterală, care nu poate fi cenzurată de către mandant.

Singura posibilitate a acestuia rămâne aceea de a lua act de renunțarea la mandat, iar în ipoteza în care i se produc prejudicii ca urmare a acestui act juridic, poate să ceară obligarea mandatarului la despăgubiri. Aceste considerente sunt valabile nu numai în ce privește relațiile dintre mandant și mandatar, ci și în privința terților, în măsura în care aceștia sunt încunoștințați asupra renunțării. Prin cererea de recurs formulată, reclamantul A.T.F. a susținut că instanța de apel a reținut greșit starea de fapt, respectiv că „terții sunt informați cu privire la renunțarea la mandat”, fapt infirmat de evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului, oficiu care la solicitarea din data de 3 aprilie 2008 comunica ca fiind administrator al societății A.T.F.

În această situație decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Temeiul de drept indicat de recurent îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimații nu au depus întâmpinare în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Înalta Curte analizând hotărârea în raport de motivul invocat de recurent, de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că acesta nu este de natură să conducă la modificarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită situația prevăzută în dispoziția legală invocată. Critica recurentului potrivit căreia decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii nu poate fi primită, întrucât acesta nu a făcut distincție între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită.

În speță, notificarea a fost realizată prin menționarea în registrul de publicitate a solicitării reclamantului de convocare a ședinței AGA, pentru a se lua act de cererea de demisie a administratorului A.T.F., conform încheierii judecătorului delegat nr. 14571/2007, pronunțată în dosarul nr. 30398/2007 (f. 20, 21, dosar fond). În aceste condiții, terții nu sunt informați cu privire la renunțarea la mandat, ceea ce duce la concluzia conform căreia reclamantul-recurent nu poate invoca, pentru susținerea legitimității interesului său în susținerea cererii, prevederile art. 197 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Reclamantul-recurent nu justifică legitimitatea interesului său, folosul practic urmărit nefiind personal și direct, născut, actual și ocrotit din punct de vedere juridic.

Cu atât mai mult, acțiunea nefiind fundamentată în drept, prin invocarea unei prevederi specifice din cuprinsul Legii nr. 31/1990, instanța nu se poate substitui voinței asociatului unic, în ceea ce privește convocarea și ținerea AGA sau ordinea de zi a acestora, într-un termen, în sensul precizării din acțiune. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A.T.F. împotriva deciziei civile nr. 28 din 13 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul A.T.F. împotriva deciziei civile nr. 28 din 13 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 februarie 2009 .