ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 125/2009

Asupra cererii de contestație în anulare de față, În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 3505 din 3 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 6928/86/2007, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei penale nr. 48 din 16 iunie 2008 a Curții de Apel Suceava. În acest fel a rămas definitivă sentința penală nr. 92 din 12 martie 2008 a Tribunalului Suceava, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 25 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen., pe timp de 10 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) și c) combinat cu art. 176 lit. a) C. pen.

La data de 17 noiembrie 2008, împotriva acestei decizii penale definitive a formulat cerere de contestație în anulare condamnatul I.G. Contestatorul a invocat dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., arătând că, deși apărătorul său ales nu s-a putut prezenta motivat în instanță, cauza s-a judecat în prezența unui apărător din oficiu, care nu a avut la dispoziție timpul necesar pentru a se pregăti și a-i asigura o asistență juridică corespunzătoare. Totodată, contestatorul a susținut că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare, în raport de circumstanțele sale personale. Examinând în principiu cererea de contestație în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., contestația în anulare este limitată la un număr de cinci cazuri, expres prevăzute de textul de lege. Aceste cazuri se referă la îndeplinirea procedurii de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza, la încunoștiințarea instanței în situația neprezentării acesteia, la existența unei cauze de încetare a procesului penal, la existența a două hotărâri definitive pentru aceeași faptă și la neaudierea inculpatului în calea de atac a recursului, în situația în care acest lucru este obligatoriu. Din expunerea de mai sus rezultă că motivele de contestație în anulare formulate de condamnatul I.G. nu fac parte dintre cele la care se referă articolul 386 C. proc. pen., excedând cadrului legal.

Art. 391 alin. (2) C. proc. pen., reglementând faza admiterii în principiu a contestației în anulare stabilește obligația instanței de a verifica, printre altele, dacă motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen. Constatând că această condiție legală obligatorie nu este îndeplinită, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul I.G. Contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției. Văzând dispozițiile art. 391 C. proc., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul I.G. împotriva deciziei penale nr. 3505 din 3 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2009.