ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 125/2009

Asupra cererii de

contestație în anulare de față,

În baza lucrărilor din

dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 3505

din 3 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 6928/86/2007, a fost respins, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei penale nr. 48 din 16 iunie 2008

a Curții de Apel Suceava.

În acest fel a rămas

definitivă sentința penală nr. 92 din 12 martie 2008 a Tribunalului Suceava,

prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 25 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d)

și e) C. pen., pe timp de 10 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor

deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin.

(1) lit. a) și c) combinat cu art. 176 lit. a) C. pen.

La data de 17 noiembrie

2008, împotriva acestei decizii penale definitive a formulat cerere de

contestație în anulare condamnatul I.G.

Contestatorul a invocat

dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., arătând că, deși apărătorul său

ales nu s-a putut prezenta motivat în instanță, cauza s-a judecat în prezența

unui apărător din oficiu, care nu a avut la dispoziție timpul necesar pentru a

se pregăti și a-i asigura o asistență juridică corespunzătoare.

Totodată, contestatorul a

susținut că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare, în raport de

circumstanțele sale personale.

Examinând în principiu

cererea de contestație în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este

inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 386

C. proc. pen., contestația în anulare este limitată la un număr de cinci

cazuri, expres prevăzute de textul de lege.

Aceste cazuri se referă la

îndeplinirea procedurii de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat

cauza, la încunoștiințarea instanței în situația neprezentării acesteia, la

existența unei cauze de încetare a procesului penal, la existența a două

hotărâri definitive pentru aceeași faptă și la neaudierea inculpatului în calea

de atac a recursului, în situația în care acest lucru este obligatoriu.

Din expunerea de mai sus

rezultă că motivele de contestație în anulare formulate de condamnatul I.G. nu

fac parte dintre cele la care se referă articolul 386 C. proc. pen., excedând

cadrului legal.

Art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., reglementând faza admiterii în principiu a contestației în anulare

stabilește obligația instanței de a verifica, printre altele, dacă motivul pe

care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 C. proc.

pen.

Constatând că această

condiție legală obligatorie nu este îndeplinită, Înalta Curte va respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul I.G.

Contestatorul va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu

fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 391

C. proc., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul I.G. împotriva deciziei penale

nr. 3505 din 3 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală.

Obligă contestatorul la

plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 ianuarie 2009.