ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 385/2009

Asupra cererii de contestație în anulare de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 3792 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 9901/99/2006, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 64 din 27 mai 2008 a Curții de Apel Iași, rămânând, astfel, definitivă, condamnarea acestuia, la pedeapsa de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. și art. 176 lit. c) C. pen., dispusă prin sentința penală nr. 279 din 19 aprilie 2007 a Tribunalului Iași.

La data de 8 decembrie 2008, condamnatul P.V. a formulat cerere de contestație în anulare împotriva deciziei penale definitive pronunțate de instanța de recurs. Contestatorul a invocat ca temei al cererii sale dispozițiile art. 386 lit. c) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținând că faptei reținute în sarcina sa îi lipsește unul din elementele constitutive, și anume, intenția de a ucide. S-a mai susținut că cercetarea judecătorească a fost superficială, preluând lacunele urmăririi penale, s-au ignorat unele din probele testimoniale administrate, iar altele nu s-au administrat, impunându-se achitarea condamnatului. În conformitate cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte a verificat în principiu admisibilitatea cererii de contestație în anulare.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., cazurile de contestație în anulare sunt limitativ și expres prevăzute de lege. Instanța, examinând admisibilitatea în principiu a cererii, trebuie să verifice, printre altele, și dacă motivul pe care se sprijină contestația este din cele prevăzute în art. 386 și dacă în sprijinul contestație se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar. Înalta Curte constată că motivul pe care se sprijină cererea contestatorului P.V., deși este cel prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., urmărește, în realitate, o altă finalitate a procesului penal, cea prevăzută și îngrădită de textul de lege. Astfel, prin cazul de contestație invocat, legiuitorul a avut în vedere situația în care instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) și alin. (1 1 ), cu privire la care existau probe în dosar.

Or, contestatorul nu solicită încetarea procesului penal, ci achitarea sa, susținând că faptei comise îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, potrivit dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen. În această împrejurare, Înalta Curte constată că temeiul invocat nu este dintre cele prevăzute de lege, iar în cauză nu s-au făcut dovezi cu privire la existența vreunei cauze de încetare a procesului penal, astfel că cererea de contestație în anulare este inadmisibilă. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare și va dispune obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând dispozițiile art. 391 C. proc.

pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul P.V. împotriva deciziei penale nr. 3792 din 19 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 9901/99/2006. Obligă contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2009.