ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 385/2009

Asupra cererii de

contestație în anulare de față;

În baza lucrărilor din

dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 3792

din 19 noiembrie 2008 pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în dosarul nr. 9901/99/2006, a fost respins, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul

P.V. împotriva deciziei penale nr. 64 din 27 mai 2008 a Curții de Apel

Iași, rămânând, astfel, definitivă, condamnarea acestuia, la pedeapsa de 8 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174

– art. 175 lit. i) C. pen. și art. 176 lit. c) C. pen., dispusă prin sentința

penală nr. 279 din 19 aprilie 2007 a Tribunalului Iași.

La data de 8 decembrie 2008,

condamnatul P.V. a formulat cerere de contestație în anulare împotriva deciziei

penale definitive pronunțate de instanța de recurs.

Contestatorul a invocat ca

temei al cererii sale dispozițiile art. 386 lit. c) raportat la art. 10 lit. d)

C. proc. pen., susținând că faptei reținute în sarcina sa îi lipsește unul din

elementele constitutive, și anume, intenția de a ucide.

S-a mai susținut că

cercetarea judecătorească a fost superficială, preluând lacunele urmăririi

penale, s-au ignorat unele din probele testimoniale administrate, iar altele nu

s-au administrat, impunându-se achitarea condamnatului.

În conformitate cu

dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte a verificat în principiu

admisibilitatea cererii de contestație în anulare.

Potrivit dispozițiilor art. 386

C. proc. pen., cazurile de contestație în anulare sunt limitativ și expres

prevăzute de lege.

Instanța, examinând

admisibilitatea în principiu a cererii, trebuie să verifice, printre altele, și

dacă motivul pe care se sprijină contestația este din cele prevăzute în art. 386

și dacă în sprijinul contestație se depun ori se invocă dovezi care sunt la

dosar.

Înalta Curte constată că

motivul pe care se sprijină cererea contestatorului P.V., deși este cel

prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., urmărește, în realitate, o altă

finalitate a procesului penal, cea prevăzută și îngrădită de textul de lege.

Astfel, prin cazul de

contestație invocat, legiuitorul a avut în vedere situația în care instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) și alin. (1

1

), cu

privire la care existau probe în dosar.

Or, contestatorul nu

solicită încetarea procesului penal, ci achitarea sa, susținând că faptei

comise îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, potrivit

dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În această împrejurare,

Înalta Curte constată că temeiul invocat nu este dintre cele prevăzute de lege,

iar în cauză nu s-au făcut dovezi cu privire la existența vreunei cauze de

încetare a procesului penal, astfel că cererea de contestație în anulare este

inadmisibilă.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare și va dispune

obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 391

C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul P.V. împotriva deciziei

penale nr. 3792 din 19 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 9901/99/2006.

Obligă contestatorul la 200

lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 februarie 2009.