ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 54/2009

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1704 din 21 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor puse în discuție din oficiu, din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, art. 13 alin. (1) cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, art. 13 alin. (1) cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, modificată, în infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2).

În baza art. 13 alin. (1) și (2) cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a), c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul U.Ș., fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a confiscat de la inculpatul U.Ș. sumele de bani obținute în urma exploatării și traficării celor patru minore, după cum urmează: 726.000.000 lei – minora D.A.F., 756.000.000 lei – minora M.C.G., 378.000.000 lei – minora S.M., 21.000.000 lei – minora S.M.(L.)

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. a) C. pen. a confiscat de la inculpat cele 5 telefoane mobile și 2 cartele sim C. și sim C. depuse la Camera de Corpuri delicte cu dovada seria AT nr. 0008590 din 2 februarie 2006.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile D.A.F.– daune morale în sumă de 150.000.000 lei și părții civile S.L. – daune morale în sumă de 20.000.000 lei.

S-a constatat că părțile vătămate M.C.G. și S.M. nu s-au constituit părți civile în cauză.

Pentru a pronunța această soluție, pe baza probelor administrate, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În perioada iulie 2005 – 1 februarie 2006, inculpatul U.Ș. a recrutat, transportat și găzduit în scopul exploatării sexuale pe minorele M.C.G., S.M. și S.L. și a racolat, transportat și găzduit, prin amenințare și constrângere, în același scop, pe minora D.A.F. pe care le-a obligat la practicarea prostituției, obținând pentru sine importante sume de bani.

În acest scop, inculpatul a închiriat la 1 decembrie 2005 un apartament în B-dul D.C. unde se practica prostituția de victime minore, în interesul inculpatului. Prețul unui raport sexual era fixat între 600.000 lei și 1.000.000 lei și se folosea ca modalitate de contact a doritorilor de sex anunțul telefonic în ziar, realizat personal de către inculpat, așa cum de altfel, a și recunoscut.

Inculpatul a cunoscut-o pe partea civilă D.A. în cursul lunii iunie 2005, aceasta fiind fugită de acasă în urma unor neînțelegeri cu părinții, împrejurări de care a profitat inculpatul și s-a oferit să o găzduiască în locuința sa unde a întâlnit-o pe soția sa, martora U.A.M. și pe partea vătămată M.C.G. Începând cu ziua următoare, minora a fost obligată să practice prostituția alături de M.C., iar din 1 decembrie 2005 a continuat această activitate în apartamentul închiriat pe numele părții vătămate S.M.

La 24 ianuarie 2006, minora D.A. a profitat de neatenția inculpatului și găsind cheile apartamentului a luat portofelul inculpatului în care se aflau actele sale și ale victimelor și a reușit să fugă, închizând ușa pe exterior, după care s-a prezentat la poliție și a formulat denunțul.

În ce o privește pe partea vătămată M.C.G., aceasta la rândul său a cunoscut pe inculpat într-un moment dificil, respectiv, când era însărcinată. A fost ajutată de inculpat să întrerupă sarcina iar în schimbul ajutorului primit, urma să se prostitueze în București pentru inculpat și să-i returneze cheltuielile efectuate.

Partea vătămată a început să practice prostituția pentru inculpat în garsoniera din B-dul D. unde a cunoscut-o pe partea vătămată D.A. care era păzită să nu fugă și au continuat în apartamentul închiriat în B-dul D.C., fiind însoțită de martora U.A.M., soția inculpatului.

În legătură cu partea vătămată S.M. s-a reținut că inculpatul a găzduit-o în garsoniera din B-dul D. și i-a cerut să se prostitueze în folosul său, fiind ulterior transportată și găzduită, alături de părțile vătămate D.A. și M.C. în apartamentul din B-dul D.C.

Apartamentul a fost închiriat de inculpat pe numele acestei părți vătămate unde minorele au întreținut raporturi sexuale cu diverși clienți până la data de 31 ianuarie 2006, când au fost depistate în flagrant de organele de poliție, banii deținuți din prostituție, fiind predați inculpatului de partea vătămată M.C.

În privința părții vătămate S.L. s-a reținut că aceasta a ajuns în locuința din C. după ce partea vătămată D. a reușit să fugă unde a rămas numai pentru 5 zile, fiind racolată de martorul N.A. care nu avea unde să locuiască și la înțelegere cu inculpatul se ocupa de cumpărături, asigura aprovizionarea cu alimente și gătea pentru minore.

După ce a ajuns în apartament, minorei i s-a făcut cunoscut că urmează să se prostitueze pentru inculpat. Deși a refuzat susținând că este virgină, aceasta fiind amenințată de inculpat a întreținut relații sexuale cu clienții și martorul C.G., depistat de lucrătorii de poliție la ieșirea din apartament în timpul acțiunii de prindere în flagrant a inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul U.Ș. și partea civilă D.A.F.

Prin Decizia penală nr. 114 din 25 aprilie 2008, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpat și ca tardiv apelul părții civile.

Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că în cauză s-a făcut o individualizare corectă a pedepsei în raport de criteriile cuprinse în art. 72 C. pen., în condițiile în care în favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțe judiciare personale atenuante, iar în raport de data la care s-a pronunțat hotărârea primei instanțe, apelul părții civile este tardiv.

În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul care prin motivele de recurs a susținut, în esență, următoarele:

- nelegalitatea hotărârii pronunțată în apel, prin aceea că este afectată de o nulitate absolută datorată împrejurării că ședința a fost publică, deși prevederile art. 24 din Legea nr. 678/2001 impuneau judecarea apelurilor în ședință nepublică, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 4 C. proc. pen.;

- s-au formulat critici și în privința încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001; s-a cerut schimbarea în infracțiunea prevăzută de art. 329 C. pen., infracțiunile având obiect juridic diferit, atâta timp cât inculpatul a realizat activitatea infracțională fără a întrebuința constrângere, în acest sens fiind învederate dispozițiile Deciziei nr. 14/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secții Unite;

- în subsidiar, criticile au vizat individualizarea pedepsei, sens în care, s-a cerut reducerea pedepsei și aplicarea art. 86

1

C. pen., având în vedere consimțământul persoanelor vătămate la practicarea prostituției, cât și împrejurarea că în prezent inculpatul este încadrat în muncă.

Examinând hotărârile atacate în raport de aceste critici, cât și de cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 4, 17 și 14 C. proc. pen., pentru considerentele ce se vor expune, se constată că acestea sunt nefondate și în consecință, tot astfel și recursul declarat.

Referindu-se la diferite categorii de nulități, dispozițiile art. 197 C. proc. pen. stabilesc prin alin. (2) că sunt afectate de nulitatea absolută, printre altele, încălcările referitoare numai la publicitatea ședinței de judecată. Cum norma procesual penală este de strictă interpretare și limitată aplicare, este cert că, încălcarea unei dispoziții relative la lipsa de publicitate este sancționată cu o nulitate relativă care funcționează în cadrul și în condițiile stabilite prin art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen.

Ca atare, judecarea cauzei în apel, în ședință publică contravine prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 care stabilesc că ședințele de judecată, în cauzele privind infracțiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 13, nu sunt publice.

Dar, fiind o normă specială derogatorie de la norma generală procesual penală instituită în interesul și favoarea victimelor traficului de minori, sancționată cu o nulitate relativă, aceasta presupune desființarea actului doar atunci când s-a adus o vătămare intereselor părții vătămate care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Cum în cauză nu s-a dovedit și invocat de partea interesată o astfel de vătămare, inculpatul nu are îndrituirea legală să invoce în propria apărare această nulitate, cu atât mai mult cu cât, acestuia nu i s-a produs vreo vătămare.

Cât privește încadrarea juridică a activității infracționale în dispozițiile art. 329 C. pen., critica este de asemeni, nefondată.

Într-adevăr, ceea ce diferențiază infracțiunea de trafic de persoane de proxenetism este obiectul juridic generic al acestei infracțiuni, care în cazul primei este apărarea dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei, iar în cel de al doilea caz, apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență.

Pornind de la valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele încriminatorii ale celor două infracțiuni, cât și de la probele administrate în cauză, se constată că instanțele au dat o încadrare juridică corespunzătoare activității infracționale, atât timp cât, s-a confirmat că recrutarea, transportul, găzduirea minorelor, ca modalități alternative de infracțiuni de trafic de minori s-a realizat prin folosirea de amenințări, violențe, specularea sentimentului unor minore și alte forme de constrângere fizică și morală în scopul exploatării acestora, prin obligarea la practicarea prostituției.

De altfel, sesizarea organelor de poliție s-a realizat tocmai de una din victime, respectiv D.A., care a reușit să fure cheile apartamentului și portofelul inculpatului în care se găseau actele sale și ale altor victime.

Or, este stabilit că, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 329 C. pen., modalitățile alternative ce formează latura obiectivă a îngrădirii, cum ar fi recrutarea, transportul și găzduirea unei persoane în scopul practicării prostituției se realizează fără ca autorii să fie nevoiți să recurgă la constrângere, fraudă, înșelăciune sau alte mijloace de natură a înfrânge voința și acțiunea liberă a victimei.

În raport de considerentele arătate, instanțele au dat o corectă încadrare juridică faptei dedusă judecății, încadrare care se va menține prin respingerea ca nefondată a criticii.

În fine, prima instanță a realizat și o corectă individualizare a pedepsei, atât în privința cuantumului pedepsei aplicate cât și al modalității de executare.

Prin prisma criteriilor generale stabilite de art. 72 C. pen., prima instanță a făcut o corectă apreciere a gradului de pericol social concret al faptei și făptuitorului în raport de circumstanțele reale dar și de datele personale ale inculpatului, cum ar fi lipsa antecedentelor penale, atitudinea relativ sinceră și prin constatarea unor circumstanțe judiciare personale atenuante, a coborât pedeapsa sub limita minimă legală.

În acest context, în vederea realizării și a cerințelor art. 52 C. pen., instanțele au dispus și menținut – în mod corect – ca executarea pedepsei să se facă în regim de detenție, având în vedere printre altele, urmările produse, forma continuată a activității infracționale, modalitatea de concepere și executare.

Pentru aceleași considerente se apreciază și la acest moment că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea efectivă a pedepsei și totodată, că s-a acordat eficiența necesară circumstanțelor judiciare atenuante reținute.

Așa fiind, se constată că sunt nefondate criticile formulate și cum nu s-au constatat nici alte motive de casare, în urma examinării din oficiu a hotărârilor atacate, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se includ și cheltuielile pentru onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, cât și onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu pentru apărarea părților vătămate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.Ș., împotriva Deciziei penale nr. 114/A din 25 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales precum și suma de 450 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate S.L., S.M. și M.C.G., se vor avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2009.