ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5348/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5348/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 709 din 13 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, s-a dispus casarea în parte a deciziei nr. 295/RC/l din 1 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț numai în ceea ce privește soluția vizând revizuirea întemeiată pe pct. 7 al art. 322 C. proc. civ.; rejudecând cauza în limita casării, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționare cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ. S-a apreciat că în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe contrarietate de hotărâri, în cauză fiind vorba de contrarietate între hotărârea Tribunalului Neamț și o hotărâre a Curții de Apel Bacău, competența aparținea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă pentru următoarele motive: Potrivit art. 324 alin. (1) pct. l teza a doua C. proc. civ., în cazul revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună de la pronunțarea ultimei hotărâri. În speță, cererea de revizuire a fost declarată la data de 4 mai 2006 (potrivit datei poștei) împotriva deciziei civile nr. 300 din 20 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția civilă, aceasta fiind o decizie de recurs. Față de dispozițiile legale menționate, revizuienții aveau posibilitatea de a formula cererea de revizuire în termen de o lună de zile de la data de 20 aprilie 2006, prin cerere de revizuire înțelegându-se atât declararea propriu-zisă a căii de atac, cât și motivarea acesteia.
Nu există nicio dispoziție legală care să prevadă în mod distinct un termen de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii și un termen de motivare a acesteia. De asemenea, nu există nicio dispoziție legală care să permită aplicarea prin analogie a unor prevederi legale referitoare la declararea sau motivarea altor căi de atac, iar în ceea ce privește dispozițiile referitoare la cererea de chemare în judecată, în cazul revizuirii se aplică, potrivit art. 326 alin. (1) C. proc. civ., numai acelea referitoare la judecata acesteia, cuprinse în capitolul III din titlul III al C. proc. civ. În ceea ce privește calea extraordinară de atac a revizuirii, legiuitorul a prevăzut un singur termen pentru exercitarea acesteia, care se calculează diferit în funcție de motivul de revizuire invocat, după distincțiile arătate în art. 324 C. proc.
civ. Pentru revizuirea întemeiată pe contrarietate de hotărâri, termenul este de o lună de la data pronunțării celei din urmă, când aceasta este dată de o instanță de recurs. Reglementarea își are rațiunea în aceea că o eventuală identitate de pricini, în ceea ce privește părțile, obiectul și cauza, poate fi cunoscută de revizuienți încă de la declanșarea celui de-al doilea proces, iar contrarietatea celei de-a doua hotărâri față de prima se poate constata din dispozitivul acesteia, chiar de la data pronunțării acestuia. În cauza de față, motivele cererii de revizuire s-au formulat la data de 21 iunie 2006 (data poștei) în dosarul nr. 1239/103/2006 al Tribunalului Neamt, sectia civilă, dosar la care s-a conexat dosarul în care se află cererea de revizuire.
Cererea cuprinzând motivele a fost depusă prin urmare la data de 21 iunie 2006, dată la care revizuienții erau decăzuți din dreptul de a mai formula cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru considerentele și în temeiul dispozițiilor legale anterior arătate, coroborate cu cele ale art. 103 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, singura cerere formulată în termenul legal este cea din data de 4 mai 2006, care nu cuprinde motivele pentru care să se dispună anularea deciziei atacate astfel încât, văzând și dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca i nadmisibilă. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei civile nr. 300/ RC din 20 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția civilă, formulată de revizuentul V.V. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.