ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3763/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și

lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Lugoj, la 20 noiembrie 2006, sub nr. 1823/252/2006,

reclamantul Z.N., în contradictoriu cu pârâta SC D.I.C. SRL Lugoj, a solicitat

instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată să-i

plătească concediile medicale actualizate datorită întârzierii la plată, să-i

aprobe șomajul și desfacerea contractului de muncă.

Ulterior, reclamantul

și-a precizat acțiunea în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 7.000

lei daune morale ca urmare a accidentului suferit la locul de muncă.

Prin sentința civilă nr.

152 din 23 ianuarie 2007, în temeiul dispozițiilor prevăzute în art. 2 lit. b

1

)

și art. 158 C. proc. civ., instanța a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Tribunalul Timiș, prin sentința

civilă nr. 1411 din 21 iunie 2007, a declinat la rândul său competența

soluționării cauzei Judecătoriei Lugoj.

Pentru a hotărî astfel, instanța

a hotărât că obiectul acțiunii îl constituie plata unor despăgubiri care își au

izvorul într-un pretins accident „suferit de reclamant la locul de muncă,

astfel că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile codului civil și nu cele ale

codului muncii, a constatat ivit conflictul negativ de competență și cauza a fost

înaintată spre soluționare Curții de Apel Timișoara.

Prin regulatorul de competență nr.

105 din 10 octombrie 2007, această instanță a stabilit că tribunalul Timiș este

instanța competentă să soluționeze cauza.

Pentru a hotărî astfel, instanța

a reținut că acțiunea reclamantului are la bază un conflict de drepturi,

deoarece acesta se prevalează de calitatea sa de angajat al pârâtei de a

pretinde plata concediilor medicale, și a ajutorului de șomaj, în cauză fiind

aplicabile dispozițiile art. 2 lit. b

1

) C. proc. civ.

Împotriva Regulatorului de

competență, pârâta SC D.I.C. SRL Lugoj a declarat recurs, indicând ca temei de

drept dispozițiile art. 299 și următoarele C. proc. civ.

În susținerea motivelor de

recurs, s-a arătat că societățile comerciale nu aprobă și nu plătesc

indemnizația de șomaj, că A.L.O.L.M., au o astfel de atribuție, astfel că, în

mod greșit s-a reținut că drepturile bănești pretinse de reclamant nu izvorăsc

din dreptul civil, competentă să soluționeze cauza fiind Judecătoria Lugoj.

Recursul va fi respins ca

nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în

judecată, reclamantul a solicitat obligarea la plata unor despăgubiri, ca

urmare a unui pretins accident de muncă, reprezentând plata concediilor

medicale și a ajutorului de șomaj.

Față de obiectul acțiunii și în

raport de dispozițiile art. 2 lit. c) (fost b

1

) înainte de intrarea

în vigoare a Legii nr. 219/2005) care prevăd că „tribunalul judecă în primă

instanță conflictele de muncă cu excepția celor date prin lege în competența

altor instanțe", se constată că în mod corect s-a statuat prin regulatorul

de competență că Tribunalul Timiș este competent să soluționeze cauza.

În aceste condiții, recursul se

va respinge ca nefondat în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., cu

consecința menținerii soluției pronunțate în regulatorul de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC D.I.C. SRL,

împotriva Hotărârii nr. 105 din 10 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2009.