ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1930/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 488

din 9 iunie 2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr.

7598/299/2008, s-a dispus admiterea plângerii formulate de persoana vătămată D.M.

și în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a

desființat Ordonanța nr. 15503/P/2005 din data de 24 mai 2007 a Parchetului de

pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și a trimis cauza la Parchetul de

pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București în vederea redeschiderii urmăririi

penale față de D.L. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie,

prevăzută de art. 220 alin. (1) și (3) C. pen., precum și în vederea începerii

urmăririi penale față de D.M., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea

de tulburare de posesie, prevăzută de art. 26 raportat la art. 220 alin. (1) și

(3) C. pen. și pentru comiterea infracțiunii de tulburarea folosinței

locuinței, prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen., față de ambii făptuitori.

Tribunalul București, secția

a II-a penală, a respins, ca nefondat, recursul formulat de D.L. împotriva

sentinței penale mai sus menționate și l-a obligat pe recurent la cheltuieli

judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii D.L.

a declarat recurs, respins, ca inadmisibil, prin decizia penală nr. 477 din 27

martie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Și împotriva acestei decizii

definitive D.L. a declarat recurs, fără a indica motivele.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (1

0

) C. proc. pen., hotărârea instanței de fond pronunțată

potrivit alin. (8) lit. a) și b) poate fi atacată cu recurs. Această cale de

atac a fost folosită de făptuitor, recursul său fiind soluționat definitiv prin

decizia penală nr. 128 din 30 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția

penală.

Deși în considerentele

deciziei penale nr. 477 din 27 martie 2009 s-a explicat recurentului motivele

pentru care un nou recurs împotriva sentinței instanței de fond este

inadmisibil, făptuitorul a introdus și împotriva acestei decizii recurs care va

fi respins, de asemenea, ca inadmisibil.

Potrivit art. 385

1

C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau

decizii, după caz, nedefinitive.

Totodată, art. 417 C. proc.

pen., prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte

căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de

jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la

recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a

declarării mai multor recursuri este exclusă.

Este adevărat că potrivit art.

129 din Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit

căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective

încălcate în cadrul procesului penal, dar admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate,

este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Petentul nu a respectat

aceste dispoziții legale, motiv pentru care recursul declarat va fi respins, ca

inadmisibil, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2)

din același cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petiționarul D.L. împotriva deciziei penale nr. 477 din 27

martie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 mai 2009.