ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2515/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2515/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 717 din 17 noiembrie 2008 a Curții
de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca
prescrisă acțiunea formulată de reclamanții B.S.O., M.D.M., B.C.R. și SC E.L.
SRL Giurgiu, în contradictoriu cu M.E.F., A.N.A.F., D.G.F.P. Giurgiu și Garda
Financiară – secția Giurgiu și având ca obiect obligarea acestora, în solidar,
la plata sumei de 14.546.097 lei, cu titlu de daune materiale, actualizată cu
rata inflației până la data pronunțării și în continuare, cu aplicarea
dispozițiilor art. 120 C. proc. fisc. către societatea reclamantă, precum și la
plata sumei de 3.000.000 lei daune morale către fiecare dintre reclamanții
persoane fizice.
A fost respinsă excepția
lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.E.F. în apărare.
A fost respinsă excepția
lipsei calității procesuale active a reclamanților persoane fizice, invocată de
pârâți în apărare.
A fost respinsă excepția
inadmisibilității acțiunii invocată de pârâți pe temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pentru a hotărî astfel,
instanța a reținut, în fapt, că reclamanții au solicitat anularea unor acte
administrativ-fiscale, fără a cere și despăgubiri, iar printr-o decizie
irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din 1 iunie 2004, au fost
anulate actele. A constatat instanța că acțiunea în daune, întemeiată pe
dispozițiile art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, trebuia introdusă
în termenul de un an de la data pronunțării instanței în mod irevocabil, în
speță cererea fiind formulată abia la 31 mai 2007.
I. Împotriva acestei
sentințe au formulat în termen recurs reclamanții, cererea fiind legal timbrată
(fila 6 recurs).
În motivarea cererii,
reclamanții arată că decizia irevocabilă prin care au fost anulate actele fiscale
a fost pronunțată sub imperiul Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ
care nu prevede nici un termen de prescripție special pentru acțiunea în
despăgubiri.
Arată recurenții că
dispozițiile art. 12 din această lege făceau o referire generică la termenul de
prescripție pentru despăgubiri, în timp ce termenele speciale de prescripție și
de decădere prevăzute de art. 5 din lege se refereau doar la cererile pentru
anularea actului sau pentru obligarea autorității să-l elibereze, iar nu la
despăgubiri.
Ca urmare, consideră
recurenții că termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani prevăzut de art.
3 din Decretul 167/1958, chiar și după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004,
motivat de două argumente: că noua lege nu conține dispoziții tranzitorii
privitor la prescripțiile care au început să curgă sub imperiul legii vechi;
că, potrivit dispozițiilor art. 1911 C. civ., prescripțiile care au început să
curgă sub imperiul legii vechi vor continua să curgă în aceleași condiții.
În fine, susțin recurenții
că, dacă actele administrative prejudiciabile pentru reclamanți au fost emise
și anulate sub imperiul Legii nr. 29/1990, la fel și condițiile privitor la
prescripția dreptului material la acțiune trebuie analizate în raport cu
aceeași lege.
Recursul nu se fondează.
Termenul general de
prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958 este cel de 3 ani și el se aplică
ori de câte ori legea nu prevede un termen special de prescripție.
În speță, însă, Legea nr. 29/1990
prevede un termen de prescripție special în art. 5 alin. ultim: cel de un an.
Or, dacă legea specială
care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ prevede
un termen de un an pentru introducerea acțiunii în anularea actului
administrativ, același termen trebuie să fie aplicabil și acțiunii separate în
despăgubiri. Soluția se impune în primul rând pe baza unui argument de
interpretare prin analogie: dacă acțiunea principală având ca obiect anularea
actului administrativ generator de prejudicii este supusă unui termen de un an,
cererea accesorie pentru plata daunelor va trebui introdusă în același termen.
În al doilea rând, chiar și
în situația în care acțiunea în daune este ulterioară anulării actului, rămâne
esențială natura raportului juridic principal dintre părți, acela de raport de
drept public. Acesta impune existența unor termene mai scurte pentru
exercitarea dreptului la acțiune, ca o garanție a stabilității juridice în
domeniul administrativ.
Așadar, termenul de un an
este aplicabil în speță chiar pe temeiul legii sub a cărei incidență s-au
anulat atele administrative – Legea nr. 29/1990, soluția primei instanțe fiind
principial valabilă.
II. Împotriva aceleiași
sentințe au declarat în termen un recurs comun M.E.F. și A.N.A.F., prin DGFP
Cluj (împuternicită prin mandatul nr. 78749 din 19 iunie 2008).
Recurenții critică
respingerea celor trei excepții invocate în fața primei instanțe .
Cu privire la excepția
lipsei calității procesuale pasive a M.E.F. și la excepția lipsei calității
procesual active a celor trei reclamanți persoane fizice, recurenții reiau
argumentele din întâmpinările depuse la prima instanță.
În ceea ce privește excepția
inadmisibilității acțiunii, recurentele susțin că au formulat-o ca excepție de
fond, legată de situația că nu s-a făcut dovada existenței prejudiciului și a
raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Recursul nu se fondează.
Instanța de fond a
respins în mod corect primele două excepții invocate de pârâte, argumentele
juridice ale soluției fiind în concordanță cu situația procesuală a părților.
În ceea ce privește
inadmisibilitatea acțiunii, pârâtele și-au întemeiat excepția în fața instanței
de fond pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, susținând că nu a fost
îndeplinită procedura prealabilă. Instanța a înlăturat în mod corect excepția.
În recurs se invocă însă o
inadmisibilitate a acțiunii argumentată pe alte temeiuri, noi în recurs, astfel
încât susținerile recurenților nu pot fi primite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate
de B.S.O., M.D.M., B.C.R., SC E.L. SRL Cluj Napoca și de M.F.P. și A.N.A.F. împotriva
sentinței civile nr. 717 din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 12 mai 2009.