ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2515/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 717 din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanții B.S.O., M.D.M., B.C.R. și SC E.L. SRL Giurgiu, în contradictoriu cu M.E.F., A.N.A.F., D.G.F.P. Giurgiu și Garda Financiară – secția Giurgiu și având ca obiect obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 14.546.097 lei, cu titlu de daune materiale, actualizată cu rata inflației până la data pronunțării și în continuare, cu aplicarea dispozițiilor art. 120 C. proc. fisc. către societatea reclamantă, precum și la plata sumei de 3.000.000 lei daune morale către fiecare dintre reclamanții persoane fizice.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.E.F. în apărare. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților persoane fizice, invocată de pârâți în apărare. A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâți pe temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în fapt, că reclamanții au solicitat anularea unor acte administrativ-fiscale, fără a cere și despăgubiri, iar printr-o decizie irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din 1 iunie 2004, au fost anulate actele.

A constatat instanța că acțiunea în daune, întemeiată pe dispozițiile art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, trebuia introdusă în termenul de un an de la data pronunțării instanței în mod irevocabil, în speță cererea fiind formulată abia la 31 mai 2007. I. Împotriva acestei sentințe au formulat în termen recurs reclamanții, cererea fiind legal timbrată (fila 6 recurs). În motivarea cererii, reclamanții arată că decizia irevocabilă prin care au fost anulate actele fiscale a fost pronunțată sub imperiul Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ care nu prevede nici un termen de prescripție special pentru acțiunea în despăgubiri.

Arată recurenții că dispozițiile art. 12 din această lege făceau o referire generică la termenul de prescripție pentru despăgubiri, în timp ce termenele speciale de prescripție și de decădere prevăzute de art. 5 din lege se refereau doar la cererile pentru anularea actului sau pentru obligarea autorității să-l elibereze, iar nu la despăgubiri. Ca urmare, consideră recurenții că termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958, chiar și după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, motivat de două argumente: că noua lege nu conține dispoziții tranzitorii privitor la prescripțiile care au început să curgă sub imperiul legii vechi; că, potrivit dispozițiilor art. 1911 C. civ., prescripțiile care au început să curgă sub imperiul legii vechi vor continua să curgă în aceleași condiții.

În fine, susțin recurenții că, dacă actele administrative prejudiciabile pentru reclamanți au fost emise și anulate sub imperiul Legii nr. 29/1990, la fel și condițiile privitor la prescripția dreptului material la acțiune trebuie analizate în raport cu aceeași lege. Recursul nu se fondează. 1. Termenul general de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958 este cel de 3 ani și el se aplică ori de câte ori legea nu prevede un termen special de prescripție. În speță, însă, Legea nr. 29/1990 prevede un termen de prescripție special în art. 5 alin. ultim: cel de un an. 2. Or, dacă legea specială care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ prevede un termen de un an pentru introducerea acțiunii în anularea actului administrativ, același termen trebuie să fie aplicabil și acțiunii separate în despăgubiri.

Soluția se impune în primul rând pe baza unui argument de interpretare prin analogie: dacă acțiunea principală având ca obiect anularea actului administrativ generator de prejudicii este supusă unui termen de un an, cererea accesorie pentru plata daunelor va trebui introdusă în același termen. În al doilea rând, chiar și în situația în care acțiunea în daune este ulterioară anulării actului, rămâne esențială natura raportului juridic principal dintre părți, acela de raport de drept public. Acesta impune existența unor termene mai scurte pentru exercitarea dreptului la acțiune, ca o garanție a stabilității juridice în domeniul administrativ. 3. Așadar, termenul de un an este aplicabil în speță chiar pe temeiul legii sub a cărei incidență s-au anulat atele administrative – Legea nr. 29/1990, soluția primei instanțe fiind principial valabilă.

II. Împotriva aceleiași sentințe au declarat în termen un recurs comun M.E.F. și A.N.A.F., prin DGFP Cluj (împuternicită prin mandatul nr. 78749 din 19 iunie 2008). Recurenții critică respingerea celor trei excepții invocate în fața primei instanțe . Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a M.E.F. și la excepția lipsei calității procesual active a celor trei reclamanți persoane fizice, recurenții reiau argumentele din întâmpinările depuse la prima instanță. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, recurentele susțin că au formulat-o ca excepție de fond, legată de situația că nu s-a făcut dovada existenței prejudiciului și a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Recursul nu se fondează. 1. Instanța de fond a respins în mod corect primele două excepții invocate de pârâte, argumentele juridice ale soluției fiind în concordanță cu situația procesuală a părților. 2. În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii, pârâtele și-au întemeiat excepția în fața instanței de fond pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, susținând că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă. Instanța a înlăturat în mod corect excepția. În recurs se invocă însă o inadmisibilitate a acțiunii argumentată pe alte temeiuri, noi în recurs, astfel încât susținerile recurenților nu pot fi primite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de B.S.O., M.D.M., B.C.R., SC E.L. SRL Cluj Napoca și de M.F.P. și A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 717 din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2009.