ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 234/2019

Prin acțiunea înregistrată la data de 5 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să oblige pârâta să plătească reclamantei cu titlu de daune materiale și morale suma de 1.478.492 RON, ce provine din următoarea structură: 113.861 RON, formați din 89.233 RON contabilizați în contul 4551 (asociați conturi curente), plus 24.628 RON contabilizați în contul 462 (A.), în balanța S.C.B. S.R.L. Feldru, la data la care s-a dispus insolvența - ianuarie 2005; 142.362 RON, contabilizați în contul 462 (A.) în balanța S.C. C. S.R.L. Bistrița; 46.000 RON, daune ce acoperă cheltuielile ocazionate de Dosarul penal nr. x/2005 și daune morale ca urmare a prejudiciului adus onoarei și demnității sale, prin modificarea în sens defavorabil a percepției publice, după sentința de condamnare la un an de închisoare pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud; actualizarea cu indicele de inflație (daune compensatorii) a sumei de 113.861 RON (blocată în conturile S.C. B. S.R.L. Feldru din septembrie 2004); actualizarea cu indicele de inflație (daune compensatorii) a sumei de 142.362 RON, blocată în conturile S.C. C. S.R.L. Bistrița din 28.06.2010; 1.090.224 RON, suma ce-i revine în calitatea de acționar unic avută la S.C. B. S.R.L. Feldru, după achitarea creditorilor din tabloul definitiv consolidat al creanțelor (ca urmare a punerii în valoare a expertizei din Dosarul nr. x/2009*, soluționat pe excepții în contencios administrativ fiscal); 86.045 RON, sumă ce-i revine în calitatea de acționar și administrator al S.C. C. S.R.L. Bistrița, după achitarea creditorilor din tabloul definitiv, consolidat al creanțelor (ca urmare a punerii în valoare a expertizei din Dosarul nr. x/2009), soluționat în recurs tot pe excepții; daune moratorii (la nivelul dobânzii de refinanțare BNR), pentru toate sumele ce vor fi constatate de către instanță, ca fiind prejudiciu produs persoanei sale, prin abuzul de putere și procesele-verbale de control întocmite cu rea-credință de către angajații DGRFP Cluj, ce au dus la falimentarea celor două societăți, al căror asociat a fost.

Prin cererea precizatoare, depusă la dosar la data de 4 decembrie 2015, reclamanta A. a reiterat acțiunea principală, în dezvoltarea căreia a arătat că nu este afectat fondul acțiunii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 16 din Constituția României, art. 998 și 999 C. civ., art. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale.

În motivare se arată, în esență, că daunele materiale și morale solicitate decurg din două procese-verbale încheiate de organele fiscale, în baza unor controale efectuate la S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. deținute de reclamantă, considerate vătămătoare și generatoare de prejudicii, pentru toate consecințele juridice și asupra patrimoniului atât personal, cât și al celor două entități juridice, pe considerentul că, ulterior, prin hotărâri judecătorești s-a reținut că sumele impuse prin cele două acte fiscale nu erau datorate.

La data de 19 noiembrie 2015 lichidatorul judiciar D. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul falitelor S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L.

Prin încheierea ședinței publice din 11 mai 2016 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă, s-a respins în principiu, ca fiind inadmisibilă, cererea de intervenție în interesul S.C. B. S.R.L., pe motiv că mandatul lichidatorului a încetat ca urmare a închiderii procedurii insolvenței prin Sentința nr. 460 din 20 mai 2015 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2004, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 5694 din 22 septembrie 2015 a Curții de Apel Cluj .

La data de 5 mai 2016 E. a depus la dosar cerere de intervenție în interes propriu, în calitate de fost administrator al S.C. B. S.R.L.

Prin încheierea ședinței publice din data de 29 iunie 2016 s-au admis în principiu cererile de intervenție ale lichidatorului judiciar pentru S.C. C. S.R.L., precum și cererea de intervenție principală.

Prin Sentința civilă nr. 422/F/2016 pronunțată la 28 septembrie 2016 de Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a reclamantei A., excepții invocate de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud. S-a admis în parte excepția prescrierii dreptului material la acțiune în ce privește cererea având obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 46.000 RON daune morale și daune ce acoperă cheltuielile ocazionate în Dosarul penal nr. x/2005, fiind respinsă această cerere ca fiind prescris dreptul material la acțiune și, totodată, s-a respins excepția în ce privește restul pretențiilor, care însă au fost respinse pe fond. De asemenea, au fost respinse cererile de intervenție formulate de E. și de lichidatorul judiciar D.

În motivare s-a reținut că, în ce privește daunele morale, întrucât reclamanta a cunoscut autorul și existența prejudiciului, cel târziu la data pronunțării Deciziei penale nr. 205/R/2008 a Curții de Apel Cluj din 25 martie 2008 prin care reclamanta a fost achitată, de la această dată a început să curgă termenul de trei ani, pentru formularea acțiunii în despăgubiri, termen care s-a împlinit la data de 25 martie 2011, în condițiile în care acțiunea a fost promovată la data de 5 noiembrie 2015, cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani.

În ce privește despăgubirile materiale, tribunalul a reținut că reclamanta a cunoscut efectiv prejudiciul doar la data la care a constatat că nu poate să-și recupereze de la cele două societăți S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. drepturile bănești pe care consideră că este îndreptățită să le primească în calitate de fost asociat, administrator și creditor al acestor societăți comerciale; aceasta este data de 22 septembrie 2015, data rămânerii irevocabile a hotărârii de închidere a procedurii de insolvență a S.C. B. S.R.L., și respectiv data de 10 aprilie 2013 în ce privește despăgubirile solicitate în calitate de fost asociat și administrator al S.C. C. S.R.L., dată la care s-a dispus intrarea în faliment și pentru care drepturile nu sunt prescrise.

În consecință, prima instanță a reținut că excepția prescrierii dreptului material la acțiune este întemeiată în parte, doar în ceea ce în ce privește daunele morale solicitate de reclamantă și cele având ca obiect suma de 46.000 RON daune morale și daune ce acoperă cheltuielile ocazionate în Dosarul penal nr. x/2005, pentru care acțiunea a fost respinsă.

Restul pretențiilor din acțiunea principală au fost respinse pentru neîndeplinirea cumulativă a cerințelor antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtei așa cum acestea sunt prevăzute de dispozițiile art. 998 din C. civ. din 1864, respectiv prejudiciul cert, fapta culpabilă a pârâtei și raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a pârâtei și prejudiciul încercat de reclamantă.

Tribunalul reține că reclamanta a invocat întocmirea în anul 2004 a două procese-verbale de control drept fapte culpabile ale pârâtei, cu nerespectarea dispozițiilor legale, precum și executarea acestor acte fiscale, ceea ce a determinat falimentul societăților, respectiv procesul-verbal din data de 28 iunie 2004 în privința S.C. B. S.R.L. și procesul-verbal din 23 aprilie 2004 în privința S.C. C. S.R.L., însă, aceste fapte ale pârâtei, chiar dacă ar avea caracter culpabil, nu au produs reclamantei vreun prejudiciu, acesta nefiind cert, ci, unul eventual, cu privire la sumele realizate în calitate de asociat și administrator la cele două societăți comerciale, dacă acestea ar fi beneficiat de finanțarea nerambursabilă preconizată a avea loc, dar care nu s-a mai realizat. Pe de altă parte, urmările faptelor imputate pârâtei s-ar fi putut produce doar în patrimoniul celor două societăți și doar acestea aveau dreptul de a solicita repararea prejudiciului.

De altfel, cele două societăți au acționat în judecată pârâta, pentru recuperarea pretinsului prejudiciu suferit, dar ambele acțiuni au fost respinse prin hotărâri judecătorești irevocabile (Dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în care a fost pronunțată Sentința civilă nr. 235 din 6 decembrie 2013, prin care s-a respins ca fiind prescrisă acțiunea formulată de S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar D. și Dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bistrița-Năsăud, în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 1286 din 8 iunie 2012, care, urmare a admiterii recursul declarat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, prin Decizia civilă nr. 1561 din 11 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2012, a fost modificată în parte în sensul că a fost respinsă în întregime cererea de chemare în judecată precizată formulată de S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.).

Cum intervenienta E., a solicitat despăgubiri de la pârâtă, în calitate de fost asociat și administrator al S.C. B. S.R.L. și a invocat aceleași motive ca și reclamanta în susținerea cererii sale, pentru aceleași considerente pentru care tribunalul a reținut că acțiunea principală nu este întemeiată s-a constatat că cererea intervenientei nu întrunește nici ea condițiile antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtei, astfel că a fost respinsă.

În ce privește cererea de intervenție principală formulată de lichidatorul judiciar F., în numele falitei S.C. C. S.R.L. tribunalul a reținut că, în speță, trebuie să se țină seama de efectul pozitiv al puterii lucrului judecat al Sentinței civile nr. 1286 din 8 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în Dosarul nr. x/2009 rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1561 din 11 februarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2012, prin care a fost respinsă în întregime acțiunea în pretenții formulată de această societate, pentru prejudiciul pretins ca avându-și izvorul în același proces-verbal de control, din 23 aprilie 2004, invocat ca temei și al cererii de intervenție.

Prin Decizia civilă nr. 246/A/2017 pronunțată la 3 mai 2017 de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. și de intervenienta E. împotriva Sentinței civile nr. 422/F/2016 pronunțată la 28 septembrie 2016 de Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția I civilă.

În considerentele deciziei s-au analizat elementele răspunderii civile delictuale în temeiul căreia a fost formulată acțiunea și s-a concluzionat că niciunul nu este îndeplinit în speță.

Astfel, prejudiciul nu are caracter cert, adică nu este sigur atât în privința existenței sale, cât și în privința posibilității de evaluare, decât în ceea ce privește suma de 12.500 RON, așa cum rezultă din Sentința civilă nr. 460/20.05.2015 a Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sentință prin care s-a reținut faptul că, din declarațiile de creanță înscrise în tabelul preliminar, iar ulterior în tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitoarei S.C. B. S.R.L. rezultând că intervenienta E. s-a înscris cu o creanță salarială în sumă de 12.510 RON, care urmează să fie valorificată în procedura specială a falimentului.

În ceea ce privește așa-zisul prejudiciu, afirmat și invocat de reclamantă și/sau de intervenientă, constând în sumele de bani de care ar fi putut beneficia, în calitatea sa de asociat și administrator în cele două societăți comerciale, în ipoteza în care societățile nu ar fi intrat în faliment ca urmare controlului la care au fost supuse, sume provenind din finanțare nerambursabilă, preconizată a avea loc, dar care însă nu s-a mai realizat, acest prejudiciu nu are caracter cert, fiind unul eventual, acordarea efectivă a finanțării nerambursabile depinzând de o serie de factori necesari a fi îndepliniți.

În ceea ce privește fapta culpabilă a pârâtei și care, în opinia apelantelor ar fi constat în încheierea celor două procese-verbale curtea a reținut că încheierea unor procese-verbale de constatare a unor obligații bugetare în sarcina unei societăți comerciale, nu îmbracă forma juridică a unei fapte culpabile și nu poate avea o astfel de natură juridică, fiind o îndeplinire a unor îndatoriri legale stabilite în sarcina și în atribuțiile pârâtei, iar pe de altă parte, încheierea acestor procese-verbale nu au cauzat un prejudiciu direct în patrimoniul reclamantei sau al intervenientei, ci, eventual, ipoteticul prejudiciu s-ar fi putut cauza strict în patrimoniul celor două societăți comerciale care au încercat recuperarea așa-zisului prejudiciu pretins suferit prin demersuri judiciare soluționate nefavorabil celor două societăți.

Astfel, acțiunea S.C. B. S.R.L. a fost respinsă ca prescrisă, iar în ceea ce privește S.C. C. S.R.L. s-a reținut că, deși procesul-verbal din 23 aprilie 2004 a fost înlăturat de organul fiscal prin Decizia nr. 44/16.05.2008, cu corecția ulterioară, această decizie constituie un act administrativ fiscal nerevocat și neanulat, care produce efecte juridice. Atâta timp cât nici Decizia nr. 44/16.05.2008 și nici actul subsecvent de materializare a operațiunii de implementare a deciziei penale nu au fost atacate de reclamantă, nici pe cale administrativă, nici pe cale judiciară, nefiind, deci, nicicând înlăturate, este evident că acestea produc efecte juridice în plan fiscal, reflectând o stare de fapt fiscală, nemodificată ulterior, și a cărei modificare nu s-a solicitat.

În ceea ce privește acele despăgubiri materiale și morale constând din suma de 46.000 RON, sumă ce reprezintă atât daune pentru prejudiciul moral, cât și cheltuieli ocazionate în Dosarul penal nr. x/2005, și în privința cărora prima instanță a reținut incidența excepției prescripției dreptului material la acțiune, curtea a reținut că, prin motivele de apel, nu s-au dezvoltat critici punctuale care să argumenteze nelegalitatea respingerii ca prescrisă a acestei solicitări, astfel încât, în aceste limite, soluția primei instanțe a intrat în autoritate de lucru judecat, conform art. 430 C. proc. civ.

Referitor la susținerea apelantelor, conform căreia instanța de fond nu a respectat autoritatea de lucru judecat de care se bucură Decizia penală nr. 205/25.03.2008 a Curții de Apel Cluj în temeiul art. 22 C. proc. pen., curtea a constatat că este nefondată deoarece în litigiul pendinte dispozițiile art. 22 din vechiul C. proc. pen. nu mai sunt aplicabile, ci art. 28 din noul C. proc. pen., coroborat cu art. 1365 din noul C. civ., în materia răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, text legal care prevede că, instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.

Împotriva deciziei pronunțate în apel reclamanta A. și intervenienta E. au declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului s-a arătat de către recurente că, în fața instanței de apel au justificat și argumentat existența prejudiciului aferent societății C. S.R.L. prin expertiza din contencios administrativ fiscal necontestată de către pârâtă, prejudiciul cert și indubitabil suferit de asociata A. ca urmare a falimentării acestei societăți fiind de 155.129 RON, fără a se lua în calcul daunele morale în valoare de 50.000 RON pentru cei 14 ani purtați prin instanțe și executări silite din patrimoniul familiei.

Cu privire la prejudiciul aferent societății B., expertiza a cuantificat valoarea acestuia la suma de 1.128.128 RON, daunele morale solicitate fiind în cuantum de 46.000 RON.

În final, conform calculelor recurentelor, prejudiciul personal cert și indiscutabil al asociatei A. este de 565.321 RON, alcătuită din 155.129 RON de la C. și 410.192 RON de la B., iar cel al asociatei E. este de 193.375 RON, ca asociat unic după anul 2004.

Referitor la fapta ilicită, deși instanța de apel a constatat că nu există, dosarul penal relevă faptul că DGFP Bistrița-Năsăud a săvârșit fapte culpabile care au adus prejudiciu material societății și moral asociaților.

Se mai invocă existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, în sensul că procesul-verbal de control și măsurile ce au urmat la adresa societăților ale căror acționare au fost recurentele au caracter ilicit hotărât și sancționat prin desființarea lor de către Decizia penală nr. 205/2008 a Curții de Apel Cluj, DRGFP Bistrița-Năsăud recunoscându-și implicit culpa prin anularea propriilor acte de control.

Cu privire la vinovăție, care se regăsește sub două forme, respectiv intenția și culpa, recurentele au arătat că principiul răspunderii întemeiate pe culpă este cel instituit de art. 1357 C. civ., care prevede că obligația de reparare a culpei revine celui din a cărui greșeală a fost cauzat prejudiciul și art. 1359 C. civ., care dispune că revine și aceluia care a generat paguba prin neglijență sau imprudență.

Deși instanța de apel a reținut că prejudiciul nu ar fi cert și că nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, recurentele învederează că, urmare a falimentelor determinate de procesele-verbale de control din 2004, anulate în 2008 și a măsurilor ulterioare, au fost pierdute trei imobile, fiind eronată constatarea instanței de apel că nu ar exista un prejudiciu cert.

Considerentul reținut de instanța anterioară potrivit căruia încheierea unor procese-verbale de constatare a unor obligații bugetare în sarcina unei societăți comerciale nu îmbracă forma juridică a unei fapte culpabile și că nu poate avea o astfel de natură juridică este contrazis de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Recurentele au solicitat instanței de recurs constatarea încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material, ca urmare a întrunirii elementelor răspunderii civile delictuale.

Prin întâmpinare intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud în numele Direcției Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca a solicitat în principal constatarea nulității motivelor de recurs întrucât acestea nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală, în apărare intimata-pârâtă expunând situația de fapt a litigiului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 20 februarie 2018, a fost analizat raportul întocmit în cauză și s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Cererea de ajutor public judiciar formulată de petenta E. a fost respinsă, prin încheierea din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, rămasă definitivă, ca urmare a respingerii căii de atac a reexaminării, prin încheierea de ședință din 17 ianuarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Totodată, cererea de ajutor public judiciar formulată de petenta A. a fost admisă, fiind dispusă eșalonarea plății taxei judiciare de timbru în sumă de 4.629 RON, în 24 de rate egale.

La dosar, s-au depus puncte de vedere la raport de către recurentele-reclamanta A., intervenienta E. și de către intimata-pârâtă Administrația Judiciară a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud.

Prin încheierea din 15 mai 2018, s-a constatat că cererea de recurs declarată de reclamanta A. îndeplinește condițiile de admisibilitate, fiind stabilit termen pentru judecarea recursului acesteia, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Privitor la recursul intervenientei E., din oficiu, a fost invocată excepția netimbrării căii de atac exercitate și, în consecință, prin Decizia nr. 1919 din 15 mai 2018 s-a anulat ca netimbrat recursul acesteia.

Analizând recursul declarat de reclamanta A., prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:

Obiectul cauzei pendinte îl constituie o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ. de la 1864, acțiune prin care se solicită instanței să dispună obligarea pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale și materiale, astfel cum au fost defalcate prin cererea de chemare în judecată și precizările ulterioare, precum și prin cererea de intervenție formulată de intervenienta E.

În cauză s-a susținut de către reclamantă că în anul 2004 când s-au efectuat controalele fiscale asupra celor două societăți comerciale S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., acestea beneficiau de certificat de investitor în zonă defavorizată și aveau în derulare contracte de finanțare nerambursabilă prin Agenția Sapard și că cele două procese-verbale de control încheiate la 23 aprilie 2004, respectiv 28 iunie 2004 prin care s-au stabilit datorii la bugetul de stat care s-au dovedit ulterior inexistente, au declanșat prin ele însele, dar și prin măsurile ce le-au urmat, pierderea investițiilor, falimentarea societăților comerciale, executarea silită a unor imobile proprietate personală, prejudicii materiale aduse atât firmelor cât și patrimoniului personal prin imposibilitatea recuperării sumelor învestite cu titlu de aport personal, precum și prejudicii morale pentru durata îndelungată în care a fost nevoită să poarte procese în vederea apărării drepturilor și reputației personale.

Instanța de apel a analizat, pe rând, fiecare element ce compune răspunderea civilă delictuală instituită de art. 998, 999 C. civ. de la 1864, aplicabil în speță și care constituie temeiul acțiunii.

Dacă se raportează fiecare dintre condițiile angajării răspunderii delictuale analizate de curtea de apel, la motivele de apel și la criticile aduse hotărârii primei instanțe se observă că, prin decizie, nu s-au analizat toate aspectele deduse judecății ce caracterizează elementul prejudiciu.

Astfel, instanța de apel reține, legat de acest aspect, doar că "În ceea ce privește așa-zisul prejudiciu, afirmat și invocat de reclamantă și/sau de intervenientă, constând în sumele de bani de care ar fi putut beneficia, în calitatea sa de asociat și administrator în cele două societăți comerciale, în ipoteza în care societățile nu ar fi intrat în faliment ca urmare controlului la care au fost supuse, sume provenind din finanțare nerambursabilă, preconizată a avea loc, dar care însă nu s-a mai realizat, este mai mult decât evident că acest prejudiciu nu are caracter cert, fiind unul eventual, acordarea efectivă a finanțării nerambursabile depinzând de o serie de factori necesari a fi îndepliniți".

Or, cuantificarea prejudiciului de către reclamantă nu a avut în vedere doar lipsirea de dividende, profitul prezumat a fi obținut după punerea în funcțiune a investiției ori pierderea finanțării nerambursabile (diverse forme de beneficii), și nici doar pierderile suferite de cele două societăți comerciale, ci, independent de acestea s-au invocat prejudicii personale ale asociaților, cheltuieli implicite efectuate din surse proprii și pierdute, generate de aporturi personale nete, creditări ale societăților, pierderi rezultate din valorificarea imobilelor proprietate personală în proceduri de executare silită etc., aspecte care nu au fost analizate de către instanța de apel, deși au făcut obiect al cererii de apel.

Astfel, reclamanta a susținut că prejudiciul total rezultat ca urmare a celor două procese-verbale îmbracă două forme pentru fiecare societate: prejudiciul adus patrimoniului societății și cel adus bugetului personal al reclamantei, ca urmare a aportului financiar în calitate de asociat și administrator.

De asemenea, în legătură cu fapta culpabilă s-a reținut că, deși în opinia apelantelor, ar fi constat în încheierea celor două procese-verbale din 23 aprilie 2004 la S.C. C. S.R.L. și 28 iunie 2004 la S.C. B. S.R.L., pârâta nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească îndatoririle legale ce îi reveneau. S-a omis din vedere, însă, faptul că reclamanta a arătat expres că nu doar procesele-verbale, cât mai ales măsurile ce le-au urmat au generat aceste prejudicii, așa încât se impunea analizarea acestora sub aspectul invocat, acela al abuzului de drept și relei-credințe.

Astfel, în măsura în care se dovedește existența unui prejudiciu cert, trebuie verificat și stabilit dacă este determinat de fapte culpabile ori aspectele sesizate se încadrează în desfășurarea legală a atribuțiilor organului de control și a organelor fiscale subordonate care au dispus asupra măsurilor ulterioare proceselor-verbale de control, cum ar fi blocarea conturilor, sechestrarea activelor, refuzul deblocării conturilor după instituirea benevolă de garanții imobiliare, supraimpozitarea accesoriilor, pentru că se reclamă faptul că izvorul dreptului de creanță împotriva pârâtei îl constituie drepturile cu valoare economică de care a fost privată reclamanta prin lipsa de responsabilitate și reaua-credință a măsurilor administrative luate de către angajații pârâtei după întocmirea actelor de control.

În baza considerentelor mai sus reținute în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantă și se va dispune casarea Deciziei civile nr. 246/A/2017 din 3 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în vederea analizării elementelor răspunderii civile delictuale ce constituie temei al acțiunii sub toate aspectele invocate de reclamantă. În interesul bunei administrări a justiției, urmare a casării se va trimite cauza spre o nouă judecată unei alte instanțe de același grad, respectiv Curții de Apel Brașov care se va pronunța asupra cererii de apel având în vedere toate chestiunile de drept deduse judecății în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 246/A/2017 din 3 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, pe care o casează și trimite cauza spre o nouă judecată Curții de Apel Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN