Decizia nr. 1373/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, cu precizările ulterioare, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, solicitând obligarea acesteia să-i plătească, cu titlu de daune materiale și morale, suma de 1.478.492 RON, reprezentând: - 113.861 RON, formați din 89.233 RON contabilizați în contul 4551 (asociați conturi curente), plus 24.628 RON contabilizați în contul 462 (creditor B.), în balanța S.C. C. S.R.L. Feldru, la data la care s-a dispus insolvența - ianuarie 2005; - 142.362 RON, contabilizați în contul 462 (creditor B.) în balanța S.C. D. S.R.L. Bistrița; - 46.000 RON, daune ce acoperă cheltuielile ocazionate de dosarul penal nr. x/2005 și daune morale ca urmare a prejudiciului adus onoarei și demnității sale, prin modificarea în sens defavorabil a percepției publice, după sentința de condamnare a sa, la un an de închisoare, de către Tribunalul Bistrița-Năsăud; - actualizarea cu indicele de inflație (daune compensatorii) a sumei de 113.861 RON (blocată în conturile S.C. C. S.R.L. Feldru din septembrie 2004); - actualizarea cu indicele de inflație (daune compensatorii) a sumei de 142.362 RON, blocată în conturile S.C. D. S.R.L. Bistrița din 28.06.2010; - 1.090.224 RON, sumă ce-i revine în calitatea de acționar unic avută la S.C. C. S.R.L. Feldru, după achitarea creditorilor din tabloul definitiv consolidat al creanțelor (ca urmare a punerii în valoare a expertizei din dosarul nr. x/2009, soluționat pe excepții în contencios administrativ fiscal); - 86.045 RON, sumă ce-i revine în calitatea de acționar și administrator al S.C. D. S.R.L. Bistrița, după achitarea creditorilor din tabloul definitiv, consolidat al creanțelor (ca urmare a punerii în valoare a expertizei din dosarul x/2009 *, soluționat în recurs tot pe excepții); - daune moratorii (la nivelul dobânzii de refinanțare BNR), pentru toate sumele ce vor fi constatate de către instanță ca fiind prejudiciu produs persoanei sale, prin abuzul de putere și procesele-verbale de control întocmite cu rea credință de către angajații DGRFP Cluj, ce au dus la falimentarea celor două societăți al căror asociat a fost. La data de 19.11.2015, în cauză a formulat cerere de intervenție principală, în interesul falitelor S.C. C. S.R.L. Feldru și S.C. D. S.R.L., lichidatorul judiciar al acestora - SCPI E.. Cererea de intervenție formulată în numele falitei S.C. C. S.R.L. Feldru a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din data de 11 mai 2016, iar cea formulată în numele intervenientei S.C. D. S.R.L., în faliment, a fost admisă în principiu, potrivit încheierii din 29 iunie 2016. La data de 05.05.2016, terțul F., prin mandatar A., a formulat cerere de intervenție principală, precizată la data de 02.06.2016, care a fost admisă în principiu prin încheierea din data de 29 iunie 2016.

Sentința pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud Prin sentința civilă nr. 422/F din 28.09.2016 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. și excepția lipsei de interes a reclamantei A., invocate de pârâtă; s-a admis în parte excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamantei A., invocată de pârâtă, în ce privește cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 46.000 RON daune morale și daune ce acoperă cheltuielile ocazionate în dosarul penal nr. x/2005, s-a respins această cerere ca fiind prescris dreptul material la acțiune și s-a respins excepția în ce privește restul pretențiilor; s-au respins ca neîntemeiate toate celelalte pretenții din acțiunea reclamantei; s-au respins ca neîntemeiate cererea de intervenție principală formulată de intervenienta F. și cererea de intervenție principală formulată de lichidatorul judiciar SCPI E., în numele falitei Societatea D. S.R.L. Bistrița.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj Prin decizia nr. 246/A din 03 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. și de intervenienta F. împotriva sentinței civile nr. 422/F din 28.09.2016 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 234 din 14 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 246/A din 03 mai 2017 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, s-a casat hotărârea și s-a trimis cauza spre o nouă judecată Curții de Apel Brașov (în considerente reținându-se faptul că, în interesul bunei administrări a justiției, urmare a casării se va trimite cauza spre o nouă judecată unei alte instanțe de același grad). B. Al doilea ciclu procesual

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov În rejudecare, prin decizia nr. 147l/Ap din 24 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, s-a respins apelul formulat de reclamanta A. și de intervenienta F. împotriva sentinței civile nr. 422/F/28.09.2016 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă au declarat recurs reclamanta A. și intervenienta F., prin care au solicitat admiterea recursului și plata prejudiciilor. Au criticat recurentele decizia instanței de apel, în esență, sub următoarele aspecte: Având în vedere că instanța supremă, într-un prim ciclu procesual, a admis recursul, a casat decizia din apel și a trimis cauza spre rejudecare, curtea de apel trebuia să răspundă aspectelor sesizate, în sensul dacă procesele-verbale de control din 2004 respectă sau nu legislația în vigoare, dacă ANAF a făcut controlul în conformitate cu legea ori cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, care produce prejudiciu societăților controlate. Astfel, prin decizia de casare s-a dispus rejudecarea cauzei în ce privește analiza prejudiciului personal al recurentelor, determinat de pierderea cheltuielilor implicite efectuate din surse proprii, a aporturilor personale nete, a creditorilor societăților și a pierderilor rezultate din valorificarea imobilelor proprietate personală în proceduri de executare silită. Aceste aspecte, deși cerute prin ambele cereri de apel de către reclamantă și intervenientă, nu au fost judicios analizate de către curtea de apel, aceasta tratând cu superficialitate dispoziția instanței supreme de rejudecare a cauzei în legătură cu fapta culpabilă a pârâtei în producerea prejudiciului personal. Motivarea respingerii apelului, prin generalitățile cuprinse la pagina 4 alin. (1), (2) și 3, ocolește răspunsul la aspectele punctuale din decizia de casare cu trimitere, anume: dacă este cert prejudiciul; dacă este determinat de fapte culpabile (sau aspectele sesizate se încadrează în desfășurarea atribuțiilor de control); dacă este corect refuzul de a bloca conturile în condițiile în care a fost instituită o garanție acoperitoare; dacă este corect să fie cerută garanția de două ori; dacă procesele-verbale de control au constituit titluri executorii legale în baza cărora să se ia masuri privind blocarea activelor; dacă reținerile începute în mai 2004 trebuiau să comporte accesorii până în 2009; dacă este legală afirmația din adresa x/17.10.2008 în sensul că societatea este creditoare a bugetului de stat de la data deciziei 44/16.05.2008, și nu de la data hotărârii curții de apel, contrar prevederilor O.G. nr. 92/2003 (art. 5 pct. l, art. 7 pct. 2 si 3, art. 12, art. 21 pct. 4, art. 47 pct. 2 si 3, art. 48 pct. 2, art. 56, art. 85 pct. 1b și 86 art. 110, art. 114 pct. 4, art. 116 pct. 4, art. 117 pct. 9), fiind demonstrat că organele fiscale au acționat în afara bazei legale ce reglementează atribuțiile de control. Considerentul de la pagina 4 alin. (5) din decizia curții de apel, prin care se reține că a fost eludată legislația fiscală și că achitarea din procesul penal s-a dispus ca urmare a recuperării prejudiciilor, este în opinia recurentelor inexact si neverificat, așa cum rezultă din decizia penală nr. 205/2008 a Curții de Apel Cluj. De asemenea, în alin. (6) din aceeași pagină se invocă art. 28 din noul C. proc. civ., deși se recunoaște la pagina 2 alin. (3) că litigiul se judecă în baza art. 998 și 999 din vechiul C. civ., fiind aplicabil art. 22 din C. proc. pen.. Tot astfel, considerentul de la pagina 4 alin. (7) este, în opinia recurentelor, realizat cu interpretarea total eronată a deciziei penale nr. 205/2008. Au susținut recurentele că s-a încercat suspendarea executării atât prin ipotecarea benevolă a unei case proprietate, cât și în instanță, însă după instituirea ipotecii nu s-a dispus deblocarea activității decât pentru 3 zile, ceea ce evidențiază un abuz, este o dovadă de rea-credință, deci o faptă culpabilă. Prin urmare, actele administrativ-fiscale prin care au fost stabilite obligații bugetare în sarcina celor două societăți nu se bucură de prezumția de legalitate, atât prin prisma lipsei bunei credințe, dovedită prin actele specificate, cât și prin încălcarea O.G. nr. 92/2003. În continuare, recurentele au prezentat argumentele privind antrenarea răspunderii civile delictuale în condițiile art. 998-999 din C. civ. din 1864, apreciind că sunt întrunite cumulativ cele patru condiții legale: fapta culpabilă, existența unui prejudiciu și întinderea lui urmare a faptei ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul. Astfel, sub aspectul faptelor culpabile, intimata-pârâtă și-a anulat cele două procese-verbale de control din 2004, urmare deciziei penale nr. x/2008. Culpa se susține prin prisma art. 22 din C. proc. pen.. Mai mult, intimata a întocmit în mai 2008, pentru S.C. D. S.R.L., un "referat de corecție erori materiale", urmare deciziei 44/2008 de anulare a procesului-verbal, prin care a dispus returnarea valorii de 161.000 RON, iar această blocare a unei sume atât de mari timp de peste 4 ani a produs prejudicii care, conform legii, trebuie achitate. Sub aspectul existenței vinovăției și relei-credințe cu care au acționat organele fiscale atât în timpul controlului, cât și ulterior, au fost depuse dovezi de necontestat, precum "referatul de corecție erori materiale" din mai 2008 pentru S.C. D. S.R.L., adresa intimatei din martie 2008 depusă în dosarul penal care confirmă că în realitate S.C. C. S.R.L. nu avea datorii la buget. Sub aspectul existenței si întinderii prejudiciului, rezultă din actele de executare anexate apelurilor, balanțele contabile si expertizele din contencios administrativ. Instanța de rejudecare a fost învestită să determine cota-parte din pierderea societăților, care constituie prejudiciu adus patrimoniului personal al celor doi acționari (recurentele), ca urmare a falimentării societăților, cauzată exclusiv de măsurile iresponsabile ce au urmat proceselor-verbale din 2004. În opinia recurentelor, A. a suferit un prejudiciu cert, în numerar, de cel puțin 155.129 RON pentru S.C. D. S.R.L. și 1.151.277 RON pentru S.C. C. S.R.L., iar F. unul de 193.375 RON. Au susținut recurentele că, în urma falimentelor determinate de măsurile iresponsabile dispuse de angajații intimatei, familia acestora a pierdut trei imobile (două case și un apartament), care au fost valorificate de bănci între anii 2012 și 2016 sub valoarea reală de cumpărare și construcție, la licitații nu tocmai corecte. Sub aspectul raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, instanțele învestite au ignorat autoritatea lucrului judecat a deciziei penale și recunoașterea culpei de către intimată prin emiterea deciziilor de anulare a ambelor procese-verbale de control din 2004. Prejudiciul este real, iar faptele sunt asumate ca fiind culpabile. Culpa nu este a reprezentanților societăților, ci aparține angajaților intimatei, aspect probat prin existența contractului cu finanțare nerambursabilă la S.C. C. S.R.L. semnat în 2003, care confirmă bonitatea bancară, precum și a contractului semnat cu APDRP, pentru S.C. D. S.R.L., conținând o finanțare nerambursabilă de 392.600 euro, dar și a scrisorilor de garanție bancară eliberate de către FMGCIMM în valoare de 473.000 euro. Finanțarea a fost aprobată, dar din cauza unui certificat fiscal cu datorii, contractul nu s-a finalizat, situație care, în opinia recurentelor, reflectă raportul de cauzalitate, deoarece s-au antamat cheltuieli în vederea dezvoltării programului, ce nu au putut fi decontate, ducând astfel din prejudiciu în prejudiciu. Deși în conformitate cu prevederile legale puteau cere atât finanțarea pierdută, cât și contravaloarea imobilelor vândute la licitație, recurentele au susținut că a fost imposibil de suportat valoarea taxelor judiciare. Au mai susținut recurentele că, la S.C. D. S.R.L. Bistrița, raportul de cauzalitate se probează cu: expertiza extrajudiciară întocmită de expertul G. care confirmă că descărcarea de gestiune s-a făcut incorect în anul 2004; expertiza din procesul penal si decizia penală nr. 205/2008, în urma căreia intimata și-a desființat procesul-verbal din 2004, recunoscându-și astfel culpa; motivarea hotărârilor anterioare din dosarul civil. La S.C. C. S.R.L. Feldru, raportul de cauzalitate este susținut de: expertiza extrajudiciară care a semnalat eroarea de calcul a TVA; "nota de constatare" a Consiliului Concurentei dată în aplicarea Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat în zonele defavorizate; expertiza din procesul penal si decizia penală nr. 205/2008, în urma căreia AFP IIva Mica a emis decizia nr. 55/2008 prin care și-a anulat propriul proces-verbal de control; motivarea Agenției SAPARD privind decizia de anulare a contractului cu finanțare nerambursabilă, ca fiind cauzată de lipsa cofinanțării și scăderea bonității societății, urmare a creșterii artificiale a datoriilor către buget. Au conchis recurentele în sensul că principalele acțiuni ale intimatei care au cauzat falimentarea celor două societăți au fost: înregistrarea în fișa fiscală a unor datorii inexistente, cu repercusiuni asupra bonității și gradului de solvabilitate al societăților; blocarea conturilor și sechestrarea activelor; refuzul intimatei de a debloca conturile S.C. D. S.R.L., după instituirea benevolă a unei ipoteci acoperitoare; înregistrarea în fișa fiscala a firmelor a unor datorii inexistente și operarea deciziei de anulare a lor după 4 ani, refuzul categoric de a corecta eroarea și a rambursa sumele necuvenite; reținerea la dispoziția intimatei a 10 % din încasări, pentru datorii inexistente; lipsa certificatului fiscal "curat" pentru obținerea subvențiilor la Legea nr. 150/2003; supraimpozitarea accesoriilor ce s-au dovedit a fi nedatorate; cheltuielile suplimentar suportate, aferente refinanțărilor datorate reținerilor ilegale a unor sume nedatorate; reaua-credință si obstinația cu care organele fiscale au refuzat orice soluție propusă de-a lungul celor 4 ani, ce ar fi condus la deblocarea activității; pierderea a două contracte cu finanțare nerambursabilă în valoare totală de cca 600.000 euro.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 21 mai 2020 completul de filtru a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă, a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. și de intervenienta F. împotriva deciziei civile nr. 1471 Ap din 24 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea fondului la data de 02 iulie 2020, cu citarea părților.

Apărările formulate în cauză Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului întrucât criticile formulate, precum și dezvoltarea lor, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea, ca temeinică și legală, a deciziei Curții de Apel Brașov. În susținerea poziției sale procesuale, intimata a arătat că, prin decizia de casare s-a dispus rejudecarea cauzei doar în ceea ce privește analiza prejudiciului personal al reclamantei A.. Prin procesul-verbal din 23.04.2004 încheiat de către Autoritatea de Control Fiscal din cadrul intimatei au fost stabilite, printre altele, în sarcina S.C. D. S.R.L. Bistrița, al cărei administrator statutar este reclamanta, obligații bugetare suplimentare în cuantum de 121.794 RON reprezentând impozit pe profit (10.372,00 RON), dobânzi de întârziere (2.328,00lei), penalități aferente (166,00lei), taxa pe valoarea adăugata (97.280,00 RON), dobânzi de întârziere aferente TVA (9.528,00 RON) și penalități aferente (2.120,00 RON), sume care au fost contestate în calea administrativă de atac, fiind format dosarul de soluționare a contestațiilor nr. 53/2008. Soluționarea contestației a fost suspendată în condițiile legii, până la pronunțarea unei soluții definitive în dosarul de urmărire penală. Referitor la procesul-verbal din 28.06.2004 încheiat la S.C. C. S.R.L., au fost stabilite în sarcina acestei societăți, al cărei administrator este reclamanta, obligații bugetare în cuantum de 104.291 RON, reprezentând impozit pe veniturile microîntreprinderilor (6.928 RON), dobânzi calculate pentru plata cu întârziere (4.316 RON), penalități de întârziere (554 RON), impozit pe profit (43.094 RON), dobânzi de întârziere (12.192lei), penalități aferente (3.090 RON), taxa pe valoarea adăugata (30.769 RON), dobânzi de întârziere aferente TVA (2705 RON) și penalități aferente (643 RON), sume care au fost contestate în calea administrativă de atac, fiind format dosarul de soluționare a contestațiilor nr. 53/2008. Soluționarea contestației a fost, de asemenea, suspendată în condițiile legii, până la soluționarea definitivă a dosarului de urmărire penală. Controlul fiscal finalizat prin întocmirea procesului-verbal sus-menționat a fost realizat ca urmare a scrisorii Gărzii Financiare Bistrița nr. 100.354/BN/02.02.2004, prin care au fost sesizate o serie de nereguli în legătură cu activitatea desfășurată de societate, în calitatea sa de investitor în zonă defavorizată. Autoritatea de Control Fiscal Bistrița Năsăud, prin adresa nr. x/06.07.2004, a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală, privind pe administratorul statutar A.. A susținut intimata că, întrucât actele administrativ-fiscale, prin care au fost stabilite obligațiile bugetare suplimentare, nu au fost suspendate în condițiile legii, s-au bucurat de prezumția de legalitate și au determinat executarea lor din oficiu. Ca atare, organele de executare silită în mod corect și neabuziv au întreprins măsuri de executare a obligațiilor bugetare datorate bugetului general consolidat, în conformitate cu dispozițiile legale. Cu privire la soluția din decizia penală nr. 205/R/2008, nu s-a constatat inexistenta faptelor comise de către reclamanta A., ci, dimpotrivă, s-a reținut săvârșirea acestora (de a se sustrage plăților unor datorii bugetare și de a falsifica o factură în sumă de 158.510,21 RON), însă sancțiunile au fost apreciate diferit de instanțele de judecată, în funcție de actele noi depuse în cursul procesului, de rezultatul expertizelor, de valoarea prejudiciului și repararea acestuia, de circumstanțele personale ale inculpatei etc, astfel că ultima instanță de control judiciar a aplicat reclamantei sancțiunea amenzii administrative de 1.000 RON. Instanța penală nu a constatat inexistența prejudiciului, ci "recuperarea prejudiciului". Față de dispozitivul deciziei penale nr. 205/R/2008 și de cererea de repunere pe rol a contestațiilor formulate în calea administrativă de atac, organul administrativ-jurisdicțional de la nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, procedând la soluționarea acestora, a emis decizia nr. 44/16.05.2008, în sensul desființării procesului-verbal din data de 23.04.2004 prin care s-au stabilit sume suplimentare în sarcina S.C. D. S.R.L. Bistrița către bugetul de stat în cuantum de 121.794 RON, și respectiv decizia nr. 55/19.06.2008 în sensul desființării procesului-verbal din data de 28.06.2004 prin care s-au stabilit sume suplimentare în sarcina S.C. C. S.R.L. Feldru către bugetul de stat în cuantum de 104.169 RON, dispunând ca organele fiscale competente să stabilească și să rețină în termenul prevăzut de pct. 12.7 din Ordinul ANAF nr. 519/2005 ca obligații principale (impozit pe profit și taxa pe valoarea adăugată) numai sumele reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat constatat prin decizia penală nr. 205/R/2008 a Curții de Apel Cluj. Prin aceeași decizie, nr. 44/16.05.2008, s-a respins contestația pentru suma totală de 26.860 RON reprezentând impozit pe profit (6.049 RON), cu majorări de întârziere (733 RON) și penalități aferente (691 RON), taxa pe valoarea adăugata (13.855 RON), majorări (3.117 RON RON), penalități de întârziere (2.415 RON), ca fiind rămasă fără obiect. Tot astfel, prin decizia nr. 55/19.06.2008, organul administrativ-jurisdicțional a respins contestația pentru suma totală de 122 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată (96 RON), dobânzi (20 RON RON), penalități de întârziere (6 RON). În speță, în opinia intimatei, nu se poate reține existența unui prejudiciu cauzat reclamantei ca urmare a unei fapte ilicite săvârșite de către organul fiscal și nici de vinovăția acestuia, deoarece în demersul său fiscal acesta nu a acționat direct asupra reclamantei. Pe de o parte, acțiunea în ceea ce privește administrarea impozitelor și taxelor s-a făcut asupra celor două societăți, iar, pe de altă parte, întregul demers fiscal a fost făcut cu respectarea principiilor generale de conduită în administrarea impozitelor și taxelor, între care buna-credință, rolul activ și exercitarea dreptului la apreciere, astfel că nu poate constitui în sine o faptă ilicită, atâta timp cât s-a circumscris cadrului legal, nereprezentând o abatere de la normele procedural penale, săvârșită cu vinovăție în una din formele sale. Sarcina probei în privința daunelor materiale și morale solicitate incumbă reclamantei. Mai mult, daune morale cuprind, pe lângă stresul și prejudiciul moral adus onoarei și demnității persoanei reclamantei, și prejudiciul ca urmare a neutilizării banilor investiți la S.C. C. S.R.L. timp de 9 ani și la S.C. D. S.R.L. timp de 2,5 ani, cheltuielile ocazionate de procesul penal (avocat, deplasări), expertiză judiciară și extrajudiciară, credite personale utilizate pentru rezolvarea problemelor de lichiditate ale S.C. D. S.R.L. în anii 2006 și 2007, ce excedează instituției de daună morală. În privința prejudiciului de imagine, nu rezultă din acțiunea introductivă a cui imagine a fost prejudiciată și în ce a constat, nefiind dovedit pretinsul prejudiciu. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Recursul declarat nu a fost întemeiat pe vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., însă criticile concrete formulate se încadrează în tezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din același cod, în sensul în care recurentele au susținut, în esență, nesocotirea de către instanța de trimitere a îndrumărilor obligatorii din decizia de casare, nemotivarea hotărârii din perspectiva viciului motivării insuficiente, precum și reținerea greșită a neîndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale a intimatei, rezultată din încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998-999 din C. civ. din 1864 și ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Înalta Curte are în vedere că, prin decizia de casare dată în primul ciclu procesual (decizia nr. 234 din 14 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă), obligatorie cu privire la problemele de drept dezlegate, potrivit art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., s-a statuat că obiectul litigiului pendinte îl constituie o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 998 și art. 999 din C. civ. din 1864, prin care se solicită obligarea pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale și materiale, astfel cum au fost defalcate prin cererea de chemare în judecată și precizările ulterioare depuse de reclamanta A., precum și prin cererea de intervenție formulată de intervenienta F.. A reținut instanța supremă prin decizia de casare că instanța de apel nu a analizat toate aspectele deduse judecății ce caracterizează elementul prejudiciu, în sensul în care cuantificarea acestuia de către reclamantă nu a avut în vedere doar lipsirea de dividende, profitul prezumat a fi obținut după punerea în funcțiune a investiției ori pierderea finanțării nerambursabile (diverse forme de beneficii), și nici doar pierderile suferite de cele două societăți comerciale, ci, independent de acestea s-au invocat prejudicii personale ale asociaților, cheltuieli implicite efectuate din surse proprii și pierdute, generate de aporturi personale nete, creditări ale societăților, pierderi rezultate din valorificarea imobilelor proprietate personală în proceduri de executare silită etc., aspecte neanalizate, deși au făcut obiect al cererii de apel. De asemenea, în legătură cu fapta culpabilă, s-a reținut a fi fost omis din vedere faptul că reclamanta a arătat expres că nu doar procesele-verbale de control fiscal, cât mai ales măsurile ce le-au urmat au generat aceste prejudicii, așa încât se impunea analizarea acestora sub aspectul abuzului de drept și relei-credințe. Conclusiv, instanța de casare a stabilit limitele rejudecării, în sensul analizării elementelor răspunderii civile delictuale ce constituie temei al acțiunii sub toate aspectele invocate de reclamantă: "Astfel, în măsura în care se dovedește existența unui prejudiciu cert, trebuie verificat și stabilit dacă este determinat de fapte culpabile ori aspectele sesizate se încadrează în desfășurarea legală a atribuțiilor organului de control și a organelor fiscale subordonate care au dispus asupra măsurilor ulterioare proceselor-verbale de control, cum ar fi blocarea conturilor, sechestrarea activelor, refuzul deblocării conturilor după instituirea benevolă de garanții imobiliare, supraimpozitarea accesoriilor, pentru că se reclamă faptul că izvorul dreptului de creanță împotriva pârâtei îl constituie drepturile cu valoare economică de care a fost privată reclamanta prin lipsa de responsabilitate și reaua-credință a măsurilor administrative luate de către angajații pârâtei după întocmirea actelor de control". În limitele rejudecării apelului, astfel cum au fost trasate și determinate prin statuările obligatorii ale deciziei de casare, Curtea de Apel Brașov (în continuare, curtea de apel) a respins apelul declarat de reclamantă și intervenientă, apreciind că nu a fost dovedită existența unei fapte ilicite care să atragă răspunderea civilă delictuală, faptele săvârșite de organele fiscale nefiind contrare vreunei dispoziții legale, ci în executarea unor astfel de dispoziții și cu respectarea principiilor generale de conduită în administrarea impozitelor și taxelor, concluzie care face de prisos analizarea celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale, necesar a fi întrunite cumulativ. Prealabil examinării propriu-zise a motivelor de recurs, este de amintit că răspunderea civilă delictuală are o finalitate eminamente reparatorie, constituie dreptul comun pentru întreaga instituție a răspunderii civile și cunoaște mai multe forme, între care răspunderea pentru prejudiciul cauzat printr-o faptă ilicită proprie, consacrată în textul de principiu al art. 998-999 din C. civ. din 1864 (aplicabil raportului juridic litigios). Pentru angajarea acestui tip de răspundere delictuală este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor generale referitoare la prejudiciu, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile. Din perspectiva cauzei juridice a litigiului pendinte, înțeleasă ca fundament al pretenției de despăgubiri deduse judecății, astfel cum a fost dezlegată obligatoriu această chestiune prin decizia de casare, Înalta Curte reține că răspunderea delictuală a pârâtei-intimate pentru fapta proprie a fost întemeiată pe o pretinsă faptă ilicită constând, pe de o parte, în încheierea celor două procese-verbale de control fiscal (din 23.04.2004 la S.C. D. S.R.L. și din 28.06.2004 la S.C. C. SRL), iar, pe de altă parte, în măsurile ulterioare acestora, cum ar fi blocarea conturilor, sechestrarea activelor, refuzul deblocării conturilor după instituirea benevolă de garanții imobiliare, supraimpozitarea accesoriilor. În alte cuvinte, fapta ilicită imputată pârâtei-intimate constă în abuzul de drept al organului fiscal, obiectivat în faptele comisive și omisive afirmate de reclamanta-recurentă, anterior enunțate. Or, este îndeobște cunoscut, fiind consacrat la nivel doctrinar și jurisprudențial atât în vechea cât și în noua reglementare a răspunderii delictuale pentru fapta proprie - ipoteza conduitei ilicite a organului fiscal și abuzului de drept al acestuia, pe tărâmul căreia și-a plasat reclamanta-recurentă prezentul demers judiciar -, faptul că ilicitatea faptei pretins prejudiciabile este înlăturată, între altele, în caz de exercitare normală și legală a unui drept ori de îndeplinire a unei activități impuse sau permise de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta. Contrar susținerilor din recurs, curtea de apel a examinat caracterul ilicit al faptei prejudiciabile afirmate - din dubla perspectivă dedusă judecății, respectiv a actelor de control fiscal și a măsurilor ulterioare - și a concluzionat, în baza unui raționament juridic corect, logic și convingător, în sensul că nu se poate reține că organele fiscale ar fi acționat ilicit în desfășurarea atribuțiilor de control asupra celor două societăți administrate de reclamanta A. și că actele administrative fiscale prin care au fost stabilite obligații bugetare în sarcina societăților S.C. D. și S.C. C. S.R.L. s-au bucurat de prezumția de legalitate, astfel că, nefiind dispusă vreo suspendare a executării acestora în condițiile legii, a operat principiul executării din oficiu a obligațiilor fiscale, neputându-se vorbi despre o executare silită ilicită sau abuzivă, cum pretinde fără temei reclamanta. Înalta Curte are în vedere, similar argumentației curții de apel, faptul că în anul 2004, Activitatea de Control Fiscal din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud a întocmit procesele-verbale de control fiscal din 23.04.2004 și 28.06.2004, prin care au fost stabilite obligații bugetare în sarcina S.C. D. și, respectiv, S.C. C. S.R.L.. Totodată, în baza constatărilor controlului fiscal, au fost sesizate organele de cercetare penală sub aspectul infracțiunii de evaziune fiscală privind pe administratorul statutar A.. Actele administrative fiscale sus-enunțate au fost contestate în procedura administrativă prevăzută de art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (aplicabil raportului juridic litigios), această cale administrativă de atac nefiind suspensivă de executare, conform art. 215 alin. (1) din același act normativ. Soluționarea contestației administrative a fost suspendată, conform art. 214 din O.G. nr. 92/2003, prin decizia motivată a organului fiscal competent, până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2005 Ulterior pronunțării deciziei penale nr. 205/R/25.03.2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin care s-a dispus achitarea inculpatei A., reclamantă în cauză, în baza art. 10 lit. b) 1 ) din vechiul C. proc. pen., și aplicarea sancțiunii amenzii administrative, a fost reluată procedura contestației administrative și finalizată cu emiterea de către organul administrativ-jurisdicțional din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud a deciziilor nr. 44/16.05.2008 și nr. 55/19.06.2008 prin care s-a dispus desființarea celor două procese-verbale de control fiscal din 23.04.2004 și 28.06.2004, precum și stabilirea și reținerea de către organele fiscale competente a sumelor reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat și constatat recuperat prin decizia penală nr. 205/R/2008. În cadrul examinării motivului de apel, reiterat prin criticile din recurs, prin care se susține caracterul ilicit al proceselor-verbale de control fiscal, dedus din anularea acestora de către însuși organul fiscal emitent, cu prilejul soluționării contestației administrative, curtea de apel a înlăturat aceste critici, argumentând judicios că emiterea deciziilor nr. 44/16.05.2008 și nr. 55/19.06.2008 a fost consecința măsurilor dispuse prin decizia penală nr. 205/R/25.03.2008 a Curții de Apel Cluj. Aceasta întrucât, achitarea reclamantei A. (inculpată în dosarul penal) și aplicarea sancțiunii administrative a amenzii, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, s-a dispus, în esență, pentru faptul că prejudiciul cauzat a fost recuperat, fiind sub pragul de 50.000 euro, iar nu pentru că aceasta nu ar fi cauzat o pagubă, prin neîndeplinirea obligațiilor fiscale. Tot astfel, în mod corect a înlăturat curtea de apel pretinsa ilicitate a exercitării atribuțiilor de control de către organul fiscal, observând efectul pozitiv al lucrului judecat din procesul penal, consacrat în cuprinsul unor considerente decizorii din hotărârea penală definitivă, anterior enunțată, prin care s-a statuat că societatea administrată de inculpată "nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru a fi scutită" de la plata obligațiilor fiscale, iar modalitatea de săvârșire a evaziunii fiscale este aceea a "nedeclarării veniturilor", achitarea survenind ca urmare a recuperării prejudiciului și cu aplicarea art. 10 lit. d) din vechiul C. proc. pen. Nu poate fi primită nici critica din recurs axată pe ideea aplicării eronate a normei de drept procesual penal ce interesează domeniul autorității de lucru judecat a penalului asupra civilului, invocate fiind dispozițiile art. 22 alin. (1) din vechiul C. proc. pen., potrivit cu care "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia". Chiar dacă vizatul considerent din decizia curții de apel face referire, cu adevărat eronat, la art. 28 din noul C. proc. pen., care nu este incident în speță, totuși raționamentul expus cu privire la mecanismul și limitele de aplicabilitate ale autorității penalului asupra civilului își găsește deplină valabilitate în construcția argumentativă care sprijină concluzia lipsei condiției ilicității faptei organului fiscal. Este locul aici a sublinia împrejurarea că soluția de achitare dispusă în procesul penal, prin hotărâre definitivă, a fost fundamentată pe cazul prevăzut de art. 10 lit. b) 1 ) din vechiul C. proc. pen. ("fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni"), raportat la art. 18 1 din vechiul C. pen., aspect care augmentează concluzia instanței civile de apel, referitoare la inexistența vreunui abuz de drept care să fi fost obiectivat în actele de control ale organului fiscal intimat. Cu referire la cea de-a doua componentă a faptei ilicite imputate, anume aceea vizând măsurile ulterioare proceselor-verbale de control, invocate de reclamanta-recurentă și menționate în decizia de casare, curtea de apel a reținut în mod corect argumentul că actele administrative fiscale prin care au fost stabilite obligații bugetare în sarcina celor două societăți s-au bucurat de prezumția de legalitate, iar executarea acestora nu a fost suspendată în condițiile legii, până la judecata contestației administrative și a cauzei penale, astfel încât s-a aplicat principiul executării lor din oficiu, neputându-se reține o executare silită ilicită sau abuzivă, așa cum se pretinde prin acțiunea dedusă judecății. Mai mult, omisiunea solicitării sau dispunerii suspendării executării nu poate fi imputată pârâtei-intimate, câtă vreme partea interesată avea acces la controlul unei instanțe judecătorești, în măsura în care s-ar fi sesizat și constatat caracterul abuziv al unor măsuri concrete de executare, precum blocarea conturilor, sechestrarea activelor, refuzul deblocării conturilor după instituirea benevolă de garanții imobiliare ori supraimpozitarea accesoriilor. Altfel spus, validând raționamentul curți de apel, Înalta Curte are în vedere argumentul că înregistrarea unei contestații administrative, fără să existe vreo dispoziție de suspendare a executării titlului de creanță (actul administrativ fiscal), nu afectează caracterul cert, lichid și exigibil al creanței fiscale. Or, în litigiul pendinte, nu s-a dispus de către instanța de contencios administrativ competentă, în procedura specială prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, suspendarea executării actelor administrative fiscale enunțate în cele ce preced. Drept urmare, acestea s-au bucurat de prezumția de legalitate și au fost guvernate de regula executării din oficiu, în contextul sus-amintit, în care nu s-a dispus măsura suspendării executării în procedura specială reglementată de legea contenciosului administrativ. Aceasta întrucât, caracterul excepțional al măsurii suspendării executării actului administrativ, ca operațiune juridică eficientă pentru asigurarea respectării principiului legalității, este justificat de însăși rațiunea de a fi a administrației publice, aceea de a organiza executarea legii și de a o executa în mod concret, ceea ce implică existența continuității în activitatea sa, asigurată atât prin emiterea actelor administrative, cât și prin executarea lor ex officio. În consecință, este deplin legală concluzia curții de apel referitoare la lipsa caracterului ilicit sau abuziv al măsurilor administrative ulterioare proceselor-verbale de control fiscal. Raportat constatării referitoare la inexistența unei fapte ilicite în sarcina pârâtei-intimate și la imperativul întrunirii cumulative a celor patru condiții generale ale răspunderii delictuale pentru fapta proprie, în deplin respect al dispozițiilor art. 998-999 din C. civ. și ale O.G. nr. 92/2003, examinate în cele ce preced, curtea de apel a confirmat soluția primei instanțe care a reținut că nu poate fi angajată răspunderea delictuală a pârâtei-intimate, astfel încât criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate. În strânsă legătură cu analizarea motivului de nelegalitate evocat anterior, Înalta Curte apreciază că sunt, de asemenea, nefondate și criticile din recursul reclamantei încadrabile în motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 6 din C. proc. civ. Aceasta întrucât, pe de o parte, ca instanță de trimitere, curtea de apel a respectat, conform art. 501 din C. proc. civ., îndrumările instanței supreme, precum și efectul obligatoriu și autoritatea de lucru judecat ale deciziei de casare, neputându-se reține vreo nesocotire a indicațiilor obligatorii, câtă vreme constatarea fără echivoc a inexistenței unei fapte ilicite a făcut de prisos examinarea celorlalte "aspecte deduse judecății ce caracterizează elementul prejudiciu" "adus bugetului personal al reclamantei", știut fiind că este cerută întrunirea cumulativă a condițiilor (elementelor) răspunderii civile delictuale. Pe de altă parte, motivarea deciziei curții de apel nu evidențiază nicidecum "superficialitate", "generalități" și nu "ocolește răspunsul la aspectele punctuale din decizia de casare", ci, dimpotrivă, respectă exigențele referitoare la claritatea, precizia, consecvența și, în final, la substanța motivării, cuprinzând un răspuns specific și explicit la motivele de apel, astfel încât au fost respectate exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce a permis instanței de recurs să realizeze controlul de legalitate cu care a fost învestită în prezentul ciclu procesual. Cu referire la intervenienta-recurentă F., în mod corect a observat curtea de apel efectul soluției dispuse în procedura de filtrare a recursului din primul ciclu procesual, prin decizia nr. 1919/15.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de aceasta, astfel încât soluția primei instanțe de respingere a cererii de intervenție a dobândit autoritate de lucru judecat și, ca atare, apelul intervenientei a fost în mod corect respins. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.