ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2631/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 54/2008 din 8 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. 216/33/2008, s-a respins plângerea formulata de petiționarii B.I. și B.G. împotriva soluției procurorului emisă în dosarul nr. 818/P/2002 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, menținând rezoluția atacată. Petiționarii au fost obligați la plata sumei de câte 100 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele : La data de 16 mai 2002, petiționarii B.I. și B.G. s-au adresat Parchetului Militar pe de lângă Tribunalul Militar Teritorial, solicitând tragerea la răspundere penală a unor ofițeri din cadrul IJP de frontieră Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 250 alin. (2) C. pen.

În esență, aceștia au invocat efectuarea abuzivă a unor percheziții la sediul firmelor pe care le administrau, de către persoanele reclamate, ocazie cu care, petiționara B.G. a fost și agresată fizic. În final, în urma cercetărilor întreprinse, la data de 16 septembrie 2002, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de toți ofițerii reclamați, apreciindu-se că faptele imputate nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate ori nu există, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 16 septembrie 2002 emisă în dosar nr. 818/P/2002 (f. 82-86, din dosarul de urmărire penală).

Soluția a fost comunicată petiționarilor cu adresa nr. 818/P/2002 la data de 8 octombrie 2002. După apariția Legii nr. 281/2003, la data de 7 mai 2007, petiționarii s-au adresat prim procurorului militar, cu plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 16 septembrie 2002 emisă în dosarul nr. 818/P/2002 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial. Prin rezoluția din 25 mai 2007, prim procurorul militar, reținând că plângerea formulată de petiționari a fost depusă la 7 mai 2007, deși termenul prevăzut de art. 9 pct. 5 din Legea nr. 281/2003, de 1 an, expirase la 1 ianuarie 2005, a respins plângerea, ca tardivă. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petiționarii, au formulat, în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., plângere la instanța competentă, arătând că legea nu face referire efectivă la ce înseamnă termenul de 1 an, că rezoluția nu le-a fost comunicată acestora, că o eventuală dată de începere a curgerii acelui termen ar trebui să privească momentul comunicării soluției pentru că, în caz contrar, s-ar aduce atingere drepturilor procesuale ale acestora. Totodată, petiționarii au invocat împrejurări de substanță, de fond, vizând o eventuală constatare a nelegalității soluției procurorului. Prin sentința penală nr. 54/2008 din 8 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori în dosarul nr. 216/33/2008, s-a respins plângerea formulată de petiționarii B.I. și B.G. împotriva soluției procurorului emisă în dosarul nr. 818/P/2002 a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, menținând rezoluția atacată.

În considerentele hotărârii atacate s-a reținut că termenul de 1 an prevăzut de art. 9 pct. 5 din Legea nr. 281/2003 nu a fost respectat de petiționari, care au depus plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale abia la 7 mai 2007, după un interval de aproape 2 ani și jumătate de la data expirării termenului prevăzut de lege. De asemenea, s-a reținut că apărările formulate de petiționari sunt neîntemeiate întrucât dispoziția legislativă este una neechivocă, iar soluția procurorului a fost comunicată petiționarilor la 8 octombrie 2002, neexistând nici un fel de argument obiectiv, juridic, concret, care să infirme cele consemnate de prim procurorul militar. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs petiționarii B.I.

și B.G., prin avocat, fără a-și motiva în scris calea de atac, conform art. 385 10 C. proc. pen. La termenul acordat pentru soluționarea recursurilor, 4 septembrie 2008, deși legal citați, recurenții petiționari nu s-au prezentat pentru a-și susține calea de atac. În aceste condiții, analizând sentința atacată, din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) și (3) și art. 385 7 din același cod, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare. Prin plângerea înregistrată la Parchetul Militar Teritorial București la data de 16 mai 2002, petiționarii B.I.

și B.G. au solicitat tragerea la răspundere penală a mr. N.C., cpt. N.D., lt. D.P. și lt. G.C., toți din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Maramureș și a mr. P.C. de la Poliția Municipiului Sighetu Marmației, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 250 alin. (2) C. pen. În motivarea plângerii, petiționarii au arătat că la data de 28 aprilie 2002, în jurul orei 12.00, ofițerii menționați s-au prezentat la societățile comerciale pe care le administrau petiționari, având autorizație de percheziție pentru SC S. SRL, al cărui administrator este B.I. În lipsa administratorului, au obligat-o pe soția acestuia să permită percheziția, după ce în prealabil au deposedat-o prin violență de cheile firmei, iar ulterior, fără acordul cuiva, au efectuat percheziție în încăperile firmei.

Datorită violențelor exercitate, petiționarei B.G. i s-au provocat leziuni pentru a căror vindecare s-au apreciat necesare 14-16 zile de îngrijiri medicale, prin certificatul medico-legal nr. 134 din 7 mai 2002. După percheziționarea primei firme, s-a continuat percheziția și la a doua firmă, fără acordul administratorului, B.G. De asemenea, petiționarii au mai învederat că lucrătorii din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Maramureș nu aveau calitatea legală de a efectua acte de cercetare penală, depășindu-și competența. Prin rezoluția din 16 septembrie 2002 dată în dosarul nr. 818/P/2002 al Parchetului Militar Teritorial București, în baza art. 228 alin. (6) și a art. 10 lit. d) și a) C. proc.

pen. s-a dispus : - neînceperea urmăririi penale față de mr. P.C. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și purtare abuzivă, prevăzute de art. 246 și art. 250 alin. (2) C. pen.; - neînceperea urmăririi penale față de mr. N.C., cpt. N.D., lt. D.P., lt. G.C. și plt. adj(r) M.S. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.; Soluția a fost comunicată petiționarilor cu adresa nr. 818/P/2002, la data de 8 octombrie 2002. Prin art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 167 din Legea nr. 281/2003, se prevede că "plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de la lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol "în cazul când măsurile și actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului șef de secție al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior". Pe de altă parte, în art. 278 1 alin. (1), introdus în Codul de procedură penală prin art. I pct. 168 din Legea nr. 281/2003 și modificat prin art. I pct. 139 din Legea nr. 356/2006, se mai prevede că "după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere,

în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță", precizându-se, în continuare, că "plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu". Potrivit art. 9 pct. 5 din Legea nr. 281/2003, "în cazul rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, al ordonanțelor ori, după caz, al rezoluțiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror până la intrarea în vigoare a prezentei legi, termenul de introducere a plângerii prevăzute în art. 278 1 C. proc.

pen. este de un an și curge de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale". Aceste reglementări, prin conținutul lor neechivoc, asigură exercitarea efectivă de către toate persoanele interesate a dreptului lor de acces la justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu dreptul oricărei persoane la un proces echitabil în sensul prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 185 C. proc. pen.

"când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen". Astfel, potrivit formalismului legii procesual penale, având caracter de garanție egală pentru toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art. 21 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală și ca rațiune, satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale prin stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menționat a fost impusă obligația îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului. Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea acestuia.

În cauză, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale atacată de petiționarii B.I. și B.G. a fost dată la 16 septembrie 2002, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 281/2003. Așa cum corect a reținut instanța de fond, termenul limită până la care petiționarii puteau face plângere în fața judecătorului împotriva rezoluției de netrimitere în judecată, era 1 ianuarie 2005, iar aceștia au făcut plângere după aproape doi ani și jumătate, în condițiile în care art. 278 1 C. proc. pen. a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004. Prin urmare, soluția instanței de fond, de respingere, ca tardivă a plângerii petiționarilor este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele care preced, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții petiționari B.I. și B.G. împotriva sentinței penale nr. 54/2008 din 8 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții petiționari vor fi obligați la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții petiționari B.I. și B.G. împotriva sentinței penale nr. 54/2008 din 8 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 septembrie 2008. 4.