ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2631/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2631/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele :

Prin sentința

penală nr. 54/2008 din 8 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală

și de minori, în dosarul nr. 216/33/2008, s-a respins plângerea formulata de

petiționarii B.I. și B.G. împotriva soluției procurorului emisă în dosarul nr.

818/P/2002 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial,

menținând rezoluția atacată.

Petiționarii

au fost obligați la plata sumei de câte 100 lei, cheltuieli judiciare în favoarea

statului.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele :

La data de 16

mai 2002, petiționarii B.I. și B.G. s-au adresat Parchetului Militar pe de

lângă Tribunalul Militar Teritorial, solicitând tragerea la răspundere penală a

unor ofițeri din cadrul IJP de frontieră Maramureș, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 250 alin. (2) C. pen.

În esență,

aceștia au invocat efectuarea abuzivă a unor percheziții la sediul firmelor pe

care le administrau, de către persoanele reclamate, ocazie cu care, petiționara

B.G. a fost și agresată fizic.

În final, în

urma cercetărilor întreprinse, la data de 16 septembrie 2002, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de toți ofițerii reclamați, apreciindu-se că

faptele imputate nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate

ori nu există, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 16 septembrie

2002 emisă în dosar nr. 818/P/2002 (f. 82-86, din dosarul de urmărire penală).

Soluția a

fost comunicată petiționarilor cu adresa nr. 818/P/2002 la data de 8 octombrie 2002.

După apariția

Legii nr. 281/2003, la data de 7 mai 2007, petiționarii s-au adresat prim

procurorului militar, cu plângere împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale din 16 septembrie 2002 emisă în dosarul nr. 818/P/2002 al

Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial.

Prin

rezoluția din 25 mai 2007, prim procurorul militar, reținând că plângerea

formulată de petiționari a fost depusă la 7 mai 2007, deși termenul prevăzut de

art. 9 pct. 5 din Legea nr. 281/2003, de 1 an, expirase la 1 ianuarie 2005, a

respins plângerea, ca tardivă.

Împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petiționarii, au formulat, în

temeiul art. 278

1

C. proc. pen., plângere la instanța competentă,

arătând că legea nu face referire efectivă la ce înseamnă termenul de 1 an, că

rezoluția nu le-a fost comunicată acestora, că o eventuală dată de începere a

curgerii acelui termen ar trebui să privească momentul comunicării soluției

pentru că, în caz contrar, s-ar aduce atingere drepturilor procesuale ale acestora.

Totodată, petiționarii au invocat împrejurări de substanță, de fond, vizând o

eventuală constatare a nelegalității soluției procurorului.

Prin sentința

penală nr. 54/2008 din 8 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală

și de minori în dosarul nr. 216/33/2008, s-a respins plângerea formulată de

petiționarii B.I. și B.G. împotriva soluției procurorului emisă în dosarul nr.

818/P/2002 a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial,

menținând rezoluția atacată.

În considerentele

hotărârii atacate s-a reținut că termenul de 1 an prevăzut de art. 9 pct. 5 din

Legea nr. 281/2003 nu a fost respectat de petiționari, care au depus plângerea

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale abia la 7 mai 2007, după

un interval de aproape 2 ani și jumătate de la data expirării termenului

prevăzut de lege.

De asemenea,

s-a reținut că apărările formulate de petiționari sunt neîntemeiate întrucât

dispoziția legislativă este una neechivocă, iar soluția procurorului a fost

comunicată petiționarilor la 8 octombrie 2002, neexistând nici un fel de

argument obiectiv, juridic, concret, care să infirme cele consemnate de prim

procurorul militar.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs petiționarii B.I. și B.G.,

prin avocat, fără a-și motiva în scris calea de atac, conform art. 385

10

C. proc. pen.

La termenul

acordat pentru soluționarea recursurilor, 4 septembrie 2008, deși legal citați,

recurenții petiționari nu s-au prezentat pentru a-și susține calea de atac.

În aceste

condiții, analizând sentința atacată, din oficiu, sub toate aspectele de

legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) și (3) și art. 385

7

din același cod, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate pentru

considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.

Prin

plângerea înregistrată la Parchetul Militar Teritorial București la data de 16

mai 2002, petiționarii B.I. și B.G. au solicitat tragerea la răspundere penală

a mr. N.C., cpt. N.D., lt. D.P. și lt. G.C., toți din cadrul Inspectoratului

Județean al Poliției de Frontieră Maramureș și a mr. P.C. de la Poliția

Municipiului Sighetu Marmației, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 246 și art. 250 alin. (2) C. pen.

În motivarea

plângerii, petiționarii au arătat că la data de 28 aprilie 2002, în jurul orei

12.00, ofițerii menționați s-au prezentat la societățile comerciale pe care le

administrau petiționari, având autorizație de percheziție pentru SC S. SRL, al

cărui administrator este B.I. În lipsa administratorului, au obligat-o pe soția

acestuia să permită percheziția, după ce în prealabil au deposedat-o prin

violență de cheile firmei, iar ulterior, fără acordul cuiva, au efectuat

percheziție în încăperile firmei.

Datorită

violențelor exercitate, petiționarei B.G. i s-au provocat leziuni pentru a

căror vindecare s-au apreciat necesare 14-16 zile de îngrijiri medicale, prin

certificatul medico-legal nr. 134 din 7 mai 2002.

După

percheziționarea primei firme, s-a continuat percheziția și la a doua firmă,

fără acordul administratorului, B.G. De asemenea, petiționarii au mai învederat

că lucrătorii din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră

Maramureș nu aveau calitatea legală de a efectua acte de cercetare penală,

depășindu-și competența.

Prin

rezoluția din 16 septembrie 2002 dată în dosarul nr. 818/P/2002 al Parchetului

Militar Teritorial București, în baza art. 228 alin. (6) și a art. 10 lit. d)

și a) C. proc. pen. s-a dispus :

-

neînceperea urmăririi

penale față de mr. P.C. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor și purtare abuzivă, prevăzute de art. 246 și art. 250 alin. (2) C.

pen.;

-

neînceperea urmăririi penale

față de mr. N.C., cpt. N.D., lt. D.P., lt. G.C. și plt. adj(r) M.S. pentru

infracțiunile de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen.;

Soluția a fost comunicată petiționarilor cu adresa

nr. 818/P/2002, la data de 8 octombrie 2002.

Prin art. 278 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a

fost modificat prin art.

I

pct. 167 din Legea nr. 281/2003, se prevede

că "plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de

procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de

prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului

de la lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție", iar în conformitate cu alin. (2) al

aceluiași articol "în cazul când măsurile și actele sunt ale

prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea

de apel sau ale procurorului șef de secție al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date

de către aceștia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior".

Pe de altă parte, în art. 278

1

alin. (1),

introdus în Codul de procedură penală prin art.

I

pct. 168 din Legea nr.

281/2003 și modificat prin art.

I

pct. 139 din Legea nr. 356/2006, se mai

prevede că "după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori,

după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și

orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face

plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a

modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la

instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță", precizându-se, în continuare, că "plângerea poate fi

făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în

rechizitoriu".

Potrivit art. 9 pct.

5 din Legea nr. 281/2003, "în cazul rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi

penale, al ordonanțelor ori, după caz, al rezoluțiilor de clasare, de scoatere

de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror

până la intrarea în vigoare a prezentei legi, termenul de introducere a

plângerii prevăzute în art. 278

1

C. proc. pen. este de un an și

curge de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă nu s-a împlinit termenul

de prescripție a răspunderii penale".

Aceste reglementări,

prin conținutul lor neechivoc, asigură exercitarea efectivă de către toate

persoanele interesate a dreptului lor de acces la justiție, în conformitate cu

dispozițiile art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu

dreptul oricărei persoane la un proces echitabil în sensul prevederilor art. 6

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 185 C.

proc. pen. "când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un

anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului

și nulitatea actului făcut peste termen".

Astfel, potrivit

formalismului legii procesual penale, având caracter de garanție egală pentru

toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art. 21 din Constituția

României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală și ca

rațiune, satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale prin

stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menționat a fost impusă

obligația îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancțiunea

decăderii din exercițiul dreptului. Ca atare, neexercitarea în termen a unui

drept procesual, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea acestuia.

În cauză, rezoluția

de neîncepere a urmăririi penale atacată de petiționarii B.I. și B.G. a fost

dată la 16 septembrie 2002, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.

281/2003.

Așa cum corect a

reținut instanța de fond, termenul limită până la care petiționarii puteau face

plângere în fața judecătorului împotriva rezoluției de netrimitere în judecată,

era 1 ianuarie 2005, iar aceștia au făcut plângere după aproape doi ani și

jumătate, în condițiile în care art. 278

1

C. proc. pen. a intrat în

vigoare la 1 ianuarie 2004.

Prin urmare, soluția

instanței de fond, de respingere, ca tardivă a plângerii petiționarilor este temeinică

și legală.

În consecință,

pentru considerentele care preced, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de recurenții petiționari B.I. și B.G. împotriva sentinței penale nr.

54/2008 din 8 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenții petiționari vor fi obligați la plata sumelor de

câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de recurenții petiționari B.I. și B.G.

împotriva sentinței penale nr. 54/2008 din 8 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția

penală și de minori.

Obligă

recurenții petiționari la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 septembrie 2008.

4.